8,564 matches
-
În revista „Traian” a publicat narațiunile Sfânta Vineri și Balaurul cu douăsprezece capete, acestea fiind primele basme care au apărut în publicațiile lui Hasdeu. În „Foaia populară”, „Noul veac”, „Almanahul Milcovului” ș.a. a tipărit snoave și satire populare. Culegerea de folclor Basme, orații, păcălituri și ghicitori, în care a inclus și patru basme culese de Nicolae Filimon și Petre Ispirescu, fără încuviințarea acestora, a fost bine primită în epocă și continuă să se bucure de prețuirea specialiștilor. Este prima colecție de
FUNDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287113_a_288442]
-
Neamul românesc”, „Neamul românesc pentru popor”, „Păstorul Tutovei”, „Poporul românesc”, „Primăvara”, „Ramuri”, „Revista Societății «Tinerimea Română»”, „Solia Moldovei”, „Suceava”, „Vestitorul satelor”, „Zorile”. Ca și Artur Gorovei, Tudor Pamfile și N. I. Dumitrașcu, F. este unul dintre cei mai harnici culegători de folclor, afirmându-se, alături de S. Fl. Marian, ca un bun cunoscător și colecționar de tradiții populare din nordul Moldovei, preocupat deopotrivă de folclorul literar și muzical, de dans și costumul popular. Arhiva adunată i-a permis să alcătuiască o substanțială monografie
FURTUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287119_a_288448]
-
Ca și Artur Gorovei, Tudor Pamfile și N. I. Dumitrașcu, F. este unul dintre cei mai harnici culegători de folclor, afirmându-se, alături de S. Fl. Marian, ca un bun cunoscător și colecționar de tradiții populare din nordul Moldovei, preocupat deopotrivă de folclorul literar și muzical, de dans și costumul popular. Arhiva adunată i-a permis să alcătuiască o substanțială monografie folclorică a nordului Moldovei, din care nu a reușit să editeze decât patru volume, restul materialelor pierzându-se în timpul celui de-al
FURTUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287119_a_288448]
-
în volumul Izvodiri din bătrâni (1973), cuprinde 62 de piese reprezentând atât tipul arhaic, foarte amplu (400 de versuri), cât și formele moderne, abreviate (30 de versuri). F. a militat pentru organizarea breslei folcloriștilor și pentru înființarea unor catedre de folclor în școlile normale. „Prin exemplul său și prin îndemnul cultivat cu asiduitate printre elevii săi de la Seminarul din Dorohoi, Furtună a realizat cea mai de seamă operă folclorică dintre toți preoții moldoveni, fiind depășit numai de bucovineanul Marian. Datorită lui
FURTUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287119_a_288448]
-
e preocupată să-și familiarizeze cititorii cu scrierile lui Giovanni Pascoli, Rilke, Machado, Emilio Cecchi, uneori chiar prin traducători care transpun în română din limba lor maternă, cum se întâmplă cu Giuseppe Cifarelli sau cu Guerrina Borsatti. În etnografie și folclor se remarcă tinerii specialiști Ion Chelcea, Traian Herseni, Gh. Pavelescu, Ion Mușlea, Anton Balotă, Al. Dima, Ovidiu Papadima; în lingvistică, eseistică și istorie literară se afirmă D. Popovici, Tudor Vianu, Edgar Papu, Victor Iancu, Bucur Țincu, Eugeniu Sperantia, Sextil Pușcariu
GAND ROMANESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287143_a_288472]
-
Roman Secăreanu (Poezia princiară a lui Radu Gyr), I. Simionescu (Dobrogea românească), N. Iorga (Istoria Dobrogei). Apar traduceri din poezia lui Al. Blok, Baudelaire, Petőfi și din scrierile lui Ovidiu, căruia i se dedică numărul 9-10/1939. Se publică și folclor dobrogean. Alți colaboratori: Ion Vlad, Gh. Enăchescu, Ion Neicu. D.B.
GANDURI DE LA MARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287154_a_288483]
-
din București și Cluj și membră de onoare a Academiei Române (din 1994). D. C. este un nume de seamă în românistică și în eminescologie, având contribuții majore la cunoașterea și dezvoltarea raporturilor culturale româno-italiene. A ținut, în Italia, cursuri despre folclor și cultura veche românească, ca și despre scriitori din secolul al XIX-lea (de la V. Cârlova și I. Heliade-Rădulescu până la Al. Macedonski și G. Coșbuc). În Mihai Eminescu o dell’Assoluto (1963), „cea mai vastă monografie închinată, într-o limbă
DEL CONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]
-
1983; Baraj, Cluj-Napoca, 1985; Zodia berbecului, Cluj-Napoca, 1987; Însemnări despre carașoveni. Interferențe lingvistice și culturale specifice Europei Centrale, pref. Smaranda Vultur, Reșița, 1999; Reșița filologică, Reșița, 1999; Academicianul Simeon Mangiuca (1831-1890), Reșița, 2002; Memorial istoric și etnolingvistic: grai, obiceiuri și folclor din Boiu, Reșița, 2003. Culegeri: Trandafir cu creanga-n apă, Reșița, 1976. Repere bibliografice: G. I. Tohăneanu, „Glasul pământului”, O, 1982, 15; Ion Lungu, O interesantă analiză și pledoarie stilistică, TR, 1982, 42; Silviu Guga, „Stilistica motivului în proza literară
DELEANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286719_a_288048]
-
o imite, fie industrie turcă sau venețiana”), a notat obiceiurile de la nunta și de la înmormântare, unele obiceiuri de peste an, ca paparudele, calusării, irozii, drăgaica, a consemnat existența teatrului popular de păpuși (cu două personaje, Cloanța și Unchiașul), stabilind asemănări între folclorul român și folclorul italian, pe care le consideră dovezi ale latinității poporului și limbii noastre. În sprijinul afirmațiilor sale privind latinitatea limbii române vine, în capitolul final al cărții, vocabularul intitulat Breve alfabeto di alcune parole valache, le quali hanno
DEL CHIARO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286713_a_288042]
-
industrie turcă sau venețiana”), a notat obiceiurile de la nunta și de la înmormântare, unele obiceiuri de peste an, ca paparudele, calusării, irozii, drăgaica, a consemnat existența teatrului popular de păpuși (cu două personaje, Cloanța și Unchiașul), stabilind asemănări între folclorul român și folclorul italian, pe care le consideră dovezi ale latinității poporului și limbii noastre. În sprijinul afirmațiilor sale privind latinitatea limbii române vine, în capitolul final al cărții, vocabularul intitulat Breve alfabeto di alcune parole valache, le quali hanno corrispondenza colla lingua
DEL CHIARO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286713_a_288042]
-
tr. S. Cristian, introd. N. Iorga, Iași, 1929. Repere bibliografice: Ramiro Ortiz, Per la storia della cultură italiană în România, București, 1916, 118-128; N. Iorga, Istoria românilor prin călători, ÎI, București, 1928, 96-114; Octav Păun, Anton Maria del Chiaro și folclorul românesc, AUB, științe sociale-filologie, 1964; Constantin Boroianu, Anton Maria del Chiaro, în Studia bibliologica, 115-132, III, București, 1969; Constantin Boroianu, Un memorialist italian din secolul al XVII-lea despre Valahia, AUB, limba și literatura română, 1970, 1; Alexandru Popescu, Interpretări
DEL CHIARO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286713_a_288042]
-
dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române culte din toate timpurile, C. nu poate fi totuși smuls din magma folclorică din care s-a ivit. Două mari atitudini pot fi observate în legătură cu problema relației dintre opera lui C. și folclor. Una tinde să-l dezlipească, să-l rupă cu totul pe scriitor de magma originară; cealaltă - să-l confunde și să-l topească în ea. În raport cu folclorul, „cum procedează de fapt Creangă? Generic vorbind, ca un mare interpret în fața unei
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
mari atitudini pot fi observate în legătură cu problema relației dintre opera lui C. și folclor. Una tinde să-l dezlipească, să-l rupă cu totul pe scriitor de magma originară; cealaltă - să-l confunde și să-l topească în ea. În raport cu folclorul, „cum procedează de fapt Creangă? Generic vorbind, ca un mare interpret în fața unei partituri celebre” (George Munteanu). Altfel spus (păstrând termenul de comparație propus): ca un mare compozitor creând geniale variațiuni pe o temă (folclorică) dată. Asemenea variațiuni au scris
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
1965, 1; M. Eminescu, I. Creangă. Studii, Timișoara, 1965; Vianu, Studii, 326-334; Cioculescu, Varietăți, 193-202; Munteanu, Atitudini, 84-89; Manolescu, Lecturi, 7-15; Ardeleanu, Însemnări, 253-269; Ciopraga, Portrete, 50-68; Valeriu Ciobanu, Motivul folcloric universal în „Ivan Turbincă” a lui Ion Creangă, în Folclor literar, îngr. E. Todoran și Gabriel Manolescu, I, Timișoara, 1967, 57-62; Ovidiu Bârlea, Poveștile lui Creangă, București, 1967; Savin Bratu, Ion Creangă, București, 1968; Tomuș, Carnet, 227-236; G.I. Tohăneanu, Stilul artistic al lui I. Creangă, București, 1969; Corneliu Dima-Drăgan, Cărți
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
descoperi în individ universalul; D. are în vedere un uomo particolare, inflexibil, instinctual, concret, de unde insistența într-un anumit „detectivism”. Prozele sale, vizând stări de spirit dense, concentrate, sunt mai puțin nuvele cât povestiri, texte apropiate basmului, având analogii cu folclorul și pretându-se la analogii cu Ion Creangă. Pledează în acest sens și farmecul regional, amestecul inextricabil de adevăr și irealitate. Caracterele sunt puternic marcate; orice individ din clanul Urcăneștilor e un fel de personnage reparaissant, definit prin reluări concentrice
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. A făcut parte din comisia de coordonare și revizie a Dicționarului general al literaturii române. Este doctor în filologie cu teza Balada românească (1979). Membru în colegiul de redacție al „Revistei de etnografie și folclor”, a primit Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru ediția critică Artur Gorovei, Literatură populară (I-II, 1977-1985), și este laureat al Fundației Culturale „Ethnos” cu Premiul pentru întreaga activitate editorială de restituire culturală a valorilor identitare ale spiritualității românești. D.
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
opera lui Petru Caraman, București, 1999; Un mit - Toma Alimoș, București, 1999; Sub semnul Minervei, București, 2000; Repere în etnologia românească, București, 2002. Ediții: Miorița. Balade populare românești, introd. edit., București, 1966; Soarele și Luna. Balade populare românești, București, 1966; Folclor din Oltenia și Muntenia, III-V, București, 1968-1970; Petru alias Dăncuș de Ieud, Strigături, glume și basme culese din popor , introd. edit., în Dumitru Pop, Folcloristica Maramureșului, București, 1970, 287-392; Dumitru Stăncescu, Sora Soarelui. Basme culese din popor, pref. I.C.
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
anii 1932-1933), introd. edit., București, 1971; Artur Gorovei, Literatură populară, I-II, pref. edit., București, 1977-1985; Grigore G. Tocilescu, Christea N. Țapu, Materialuri folcloristice, I-III, introd. edit., București, 1980-1981; Toma Alimoș, pref. edit., București, 1986; Petru Caraman, Studii de folclor, I-III, introd. edit., București, 1987-1995 (în colaborare cu Viorica Săvulescu); O capodoperă a baladei populare românești: „Toma Alimoș”, introd. edit., București, 1989 (în colaborare cu Viorica Săvulescu); Valer Butură, Cultura spirituală românească, pref. edit., București, 1992; Colindă-mă, Doamne
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
1997; Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, introd. edit., București, 1997; Mitologie românească, pref. edit., București, 2000; Elena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine cronologică, I-II, introd. edit., București, 1998; Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc, II, coordonator și pref. Adrian Fochi, pref. edit., București, 2000; Ion Mușlea, Bibliografia folclorului românesc. 1930-1955, pref. edit., București, 2003. Repere bibliografice: Ovidiu Papadima, „Literatură populară din Maramureș”, RITL, 1969, 2; I. Oprișan, Artur Gorovei, „Literatură populară”, RITL, 1976
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
2000; Elena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine cronologică, I-II, introd. edit., București, 1998; Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc, II, coordonator și pref. Adrian Fochi, pref. edit., București, 2000; Ion Mușlea, Bibliografia folclorului românesc. 1930-1955, pref. edit., București, 2003. Repere bibliografice: Ovidiu Papadima, „Literatură populară din Maramureș”, RITL, 1969, 2; I. Oprișan, Artur Gorovei, „Literatură populară”, RITL, 1976, 4; Adrian Fochi, O antologie de balade populare, LCF, 1978, 1; Ovidiu Papadima, „Dicționarul folcloriștilor
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
Folkloristen, „Karpaten Rundschau”, 1979, 42; I. C. Chițimia, Tipuri de dicționare și diversitatea lor, ALIL, t. XXVIII, 1979-1980; I. Oprișan, „Dicționarul folcloriștilor”, RL, 1980, 23; Ovidiu Papadima, O lucrare fundamentală de folcloristică, RL, 1981, 35; Mihai Coman, Elogiul unei ediții de folclor, LCF, 1982, 13; Adrian Fochi, „Dicționarul folcloriștilor II”, RITL, 1984, 1; Ion Cuceu, „Toma Alimoș”, LCF, 1987, 26; Nicolae Constantinescu , Petru Caraman, „Studii de folclor”, LL, 1988; Aurel Martin, Opera unui umanist patriot, RL, 1989, 9; Paul H. Stahl, Iordan
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
Papadima, O lucrare fundamentală de folcloristică, RL, 1981, 35; Mihai Coman, Elogiul unei ediții de folclor, LCF, 1982, 13; Adrian Fochi, „Dicționarul folcloriștilor II”, RITL, 1984, 1; Ion Cuceu, „Toma Alimoș”, LCF, 1987, 26; Nicolae Constantinescu , Petru Caraman, „Studii de folclor”, LL, 1988; Aurel Martin, Opera unui umanist patriot, RL, 1989, 9; Paul H. Stahl, Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, „O capodoperă a baladei românești: «Toma Alimoș»”, „Études et documents balkaniques et mediterranéens” (Paris), 1990, 188; Nae Antonescu, „Toma Alimoș”,T
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
399; Dicț. scriit. rom., II, 27-29; Ion Șeuleanu, Imaginea în oglindă a etnologiei românești, ST, 1999, 2; Teodor Vârgolici, „Dicționarul etnologilor români”, ALA, 1999, 458; Petru Ursache, „Dicționarul etnologilor români”, CL, 1999, 6; Viorel Cosma, „S-a făcut lumină în folclorul românesc”, „Rampa”, 1999, 106-107; Al. Săndulescu, „Dicționarul etnologilor români”, RL, 1999, 33; Otilia Hedeșan, „Introducere în opera lui Petru Caraman”, O, 1999, 9; Ion Taloș, Profil de editor, RL, 2003, 23; Petru Ursache, Un reper, CL, 2003, 6; Al. I.
DATCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286698_a_288027]
-
dată acordându-i-se o funcție specială. Păgân la origine, d. a primit influențe creștine, personajele biblice înlocuindu-le adesea pe cele mitice. Uneori această influență a fost atât de puternică, încât, alături de d. propriu-zis, pot fi întâlnite rugăciuni-descântec. În folclorul nostru, el poartă pecetea mitologiei autohtone. Caracterul magic al acestei specii a determinat conservarea unui mare număr de elemente străvechi. Structura d. apropie textul de epica rituală, recitarea amintește de incantație, apelurile către supranatural stabilesc relații cu poezia cultică, prezența
DESCANTEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286736_a_288065]
-
Măgurele,1912; Ov. Densusianu, Graiul din Țara Hațegului, București, 1915; Artur Gorovei, Descântecele românilor, București, 1931; Al. Vasiliu, Descântece din Moldova, București, 1934; Ion Bârlea, Literatură populară din Maramureș, II, îngr. și introd. Iordan Datcu, pref. Mihai Pop, București, 1968; Folclor din Moldova, I, București, 1969; Lucia Cireș, Lucia Berdan, Descântece din Moldova, introd. Lucia Cireș, Iași, 1982; Antologia descântecelor populare românești, îngr. și pref. Radu Răutu, București, 1998. Repere bibliografice: G. Dem. Teodorescu, Considerațiuni critice asupra descântecului de „apucat” sau
DESCANTEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286736_a_288065]