7,151 matches
-
capitol din nuvela malorusă "Mistrețul fioros" și, cu pseudonimul G. Ianov, articolul " Câteva idei despre predarea geografiei la copii". 1832: La începutul lui martie apare partea a doua a "Serilor în cătunul de lângă Dikanka". 1834: În numărul pe februarie al "Gazetei Ministerului învățământului" se tipărește articolul lui Gogol, "Planul de predare a istoriei universale". La 27 februarie, cenzura interzice tipărirea povestirii "Banduristul sângeros", prevăzută a apărea în revista "Biblioteka dlea citenia" ("Biblioteca pentru lectură"). 1835: În ianuarie apare volumul "Arabescuri", care
Nikolai Gogol () [Corola-website/Science/298259_a_299588]
-
Ion Ionescu-Bizeț. Indiferent de situația materială el a fost un strălucit elev și premiantul de onoare al tuturor școlilor pe care le-a frecventat. Încă elev fiind, a fost remarcat ca un real talent în matematică prin contribuția sa la Gazeta Matematică. A studiat matematicile la Iași și la București, unde i-a avut ca profesori pe: Gheorghe Țițeica, Spiru Haret, Ermil Pangrati, Anton Davidoglu și Nicolae Coculescu. În 1900 se situează pe primul loc al candidațiilor la Școala de Poduri
Traian Lalescu () [Corola-website/Science/298276_a_299605]
-
din viața Magdei". În același an are un succes răsunător în avocatură. În septembrie se aprobă apariția la Iași a ziarului "Avântul", unde, alături de George Ivașcu, Alexandru Pini, Eusebiu Cămilar, Magda Isanos face parte din "personalul redacțional". Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare. În octombrie, soții Cămilar se mută pe strada Săulescu, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu. Se naște Elisabeta, fiica poetei. În același an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30
Magda Isanos () [Corola-website/Science/298328_a_299657]
-
pare că s-ar fi născut [[Constantin Bălcescu]] ([[1813]] - [[1902]]), ministru de finanțe în guvernul condus de [[Ștefan Golescu]], în vremea lui [[Alexandru Ioan Cuza|Cuza]], apoi deputat, senator, traducător din greacă și latină, editor, împreună cu [[Cezar Bolliac|Bolliac]], al gazetei "Espatriatul" (Brașov, 1849) și autor chiar - se pare - al unor versuri originale. De baștină urlățeană era [[Nicolae S. Basilescu]] (1860-1938) jurist și economist cunoscut în epocă, cu studii universitare la [[București]] (licența în [[1881]], cu teza " Dota în dreptul roman și
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
din echipa prințului Știrbei, care începea la Cairo negocieri relative la condițiile armistițiului dintre România și Națiunile Unite. În 1944-1945 era ministrul afacerilor externe în guvernele generalilor C. Sănătescu și N. Rădescu, director al revistei Viața Românească și codirector al gazetei Jurnalul de dimineață. După instaurarea guvernului P. Groza pleacă din țară și se stabilește în [[Elveția]], fiind condamnat în țară (în contumacie) la muncă silnică pe viață, în baza simulacrului de Decret-lege din 21 apr. 1945 pentru urmărirea și sancționarea
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
ziarului "Epoca". În "Convorbiri critice" și în "Timpul" și-a publicat piesele de teatru. Când Slavici și Coșbuc au început publicarea revistei "Vatra" (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 și până în 1899 a colaborat la revistele: "Gazeta poporului", "Epoca", "Drapelul", "Povestea vorbei", "Lumea veche", "Adevărul", "Foaie interesantă", "Literatură și artă românească", "Pagini literare". În 1896 a condus "Epoca literară". Din 1899 a început să publice la "Lupta", "Luceafărul", "Românul", "Convorbiri". Din 1899 a susținut la "Universul" seria
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
tuturor relelor. Colaborarea susținută în presă, de la publicațiile de prestigiu ("Convorbiri literare", în anii de participare la Junimea, "Convorbiri critice" și "Viața românească", după 1900, "Timpul", "Constituționalul", "Epoca"), dar și în publicații mai obscure cărora nu le-a refuzat sprijinul ("Gazeta săteanului", în care au apărut "" și "La hanul lui Mânjoală"), l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri publiciste precum reportajul și interviul, articole politice și foiletoane cu tematică și alură stilistică diferite: Prin modul de a scrie și
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
scriind chiar și un articol consacrat lui Caragiale la împlinirea a 25 de ani de activitate literară (1901): "„Este un fapt îmbucurător această afecțiune din partea publicului, mai ales în țara românească unde munca scriitorilor e răsplătită așa de ingrat.”" În Gazeta Transilvaniei de la Brașov au apărut articole și informații despre sărbătorirea lui Caragiale la București. Cel mai important moment al legăturilor lui Caragiale cu ASTRA a fost reprezentat de adunarea generală jubiliară a Asociațiunii, prilejuită de împlinirea a 50 de ani
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
Sibiu“", „un protest împotriva ideologiei oficiale“, „o adeziune“ la modernism / lovinescianism, a fost publicat la 13 mai 1943, de cotidianul bucureștean "Viața" (nr. 743). Marele critic literar interbelic receptează cu promptitudine manifestul; în numărul (757) din 27 mai 1943, aceeași gazetă bucureșteană publică "Răspunsul d-lui Eugen Lovinescu la scrisoarea „Cercului Literar din Sibiu“". Din ianuarie 1945, gruparea literară de la Sibiu are și un organ de presă, "Revista Cercului Literar", în primul număr fiind publicat și articolul-program, "Perspectivă", din care spicuim
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
de medicină și, în cele din urmă, la filologie. Disputele dintre adepții și adversarii pozitivismului îl apropie de cei dintâi, dar între anii 1869 și 1873 parcurge toate nuanțele de la radicalismul manifestat de "Przegląd Tygodniowy" la tradiționalismul cotidianului conservator de la "Gazeta Polska", la care colaborează. În anul 1871 își întrerupe din nou studiile. Era ziaristul preferat al varșovienilor, când, în 1876, pleacă în California pentru ca, împreună cu câțiva prieteni, printre care și celebra actriță Helena Modrzejewska, să înființeze o fermă. Contactul cu
Henryk Sienkiewicz () [Corola-website/Science/298185_a_299514]
-
anul 1838 Mureșanu s-a stabilit la Brașov, ca institutor la școala română condusă de Bariț. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcționează până în anul 1849. Paralel a început să colaboreze la gazetele lui Bariț, "Foaie pentru minte..." și "Gazeta de Transilvania", cu poezii și articole. În acest timp are prilej să cunoască o seamă de poeți din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu și Vasile
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
Brașov, ca institutor la școala română condusă de Bariț. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcționează până în anul 1849. Paralel a început să colaboreze la gazetele lui Bariț, "Foaie pentru minte..." și "Gazeta de Transilvania", cu poezii și articole. În acest timp are prilej să cunoască o seamă de poeți din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri, care obișnuiau să vină vara la
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
publicate de autor în presă, precum și o parte din traduceri. Vânzarea cărții i-ar fi adus, pe lângă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărțile se vând greu. Iacob Mureșanu face apeluri insistente către publicul român, în "Gazeta Transilvaniei", de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie și bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea "Astra" îi acordă lui Mureșanu un premiu de 50 de galbeni. După un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul a decedat
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
îi acordă lui Mureșanu un premiu de 50 de galbeni. După un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul a decedat la Brașov, în sărăcie, "în urma unui morb nervos îndelungat", cum se menționa în anunțul mortuar publicat în "Gazeta Transilvaniei", lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiță de 11 luni, Eleonora, și pe soția sa Suzana. Înmormântarea sa a pricinuit un protest al enoriașilor Bisericii „Sf. Treime” de pe
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
din pictorii aparținând noii orientări, ca Edgar Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge, însă, pe Cézanne, Renoir și, din nou, pe Manet, ceea ce provoacă reacția scriitorului Émile Zola, într-o diatribă violentă la adresa oficialităților, publicată în gazeta L'Évènement. Războiul franco-german din 1870 îi risipește, Cézanne se retrage în provincie, Pissarro, Monet și Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
În timpul alegerilor locale generale din 2007 ziarul SP a fost supus unor intimidări fiindu-i arestat tirajul, jurnaliștilor li s-a îngrădit accesul la întrunirile electorale cu Vladimir Voronin ce au avut loc în localitate etc. Din 2007 apare ziarul Gazeta.MD - publicație săptămânală de limba rusă. Municipiul Bălți dispune de un post local de televiziune - BTV, înființat în 1993 de investitori privați și aparținea companiei SA Teleradio Bălți. În cele din urmă, da la mijlocul anilor 90, pachetul de acțiuni al
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
și să se piardă, adeseori, în lucruri mărunte. Scriitorul Nicolae Petrașcu, a surprins foarte plastic aceste aspecte: "Take Ionescu era într-o activitate continuă și neobosită care îl făcea să dicteze sau să indice, zilnic, două sau trei articole de gazetă; să primească 30-40 de persoane, cărora le da o satisfacție sau o speranță, să pledeze un ceas sau două la palatul de justiție; să meargă la Cameră și să ia cuvântul în toate chestiunile la ordinea zilei, să se întoarcă
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
acolo la 11 ceasuri, ca să se întoarcă acasă spre a-și desface corespondența personală și spre a dicta secretarilor săi răspunsurile și concluziile procesului de mâine; să continue a lucra singur noaptea, studiind o controversă de drept, citind articolele de gazetă îndreptate asupra-i, tăieturile din gazetele străine ce-i erau prezentate, foiletând revistele și cărțile sosite în timpul zilei; și, adeseori, să plece cu trenul seara în fundul Olteniei, sau al Moldovei pentru întrunirea politică, unde vorbea, împăca pe cei nemulțumiți, fixa
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
întoarcă acasă spre a-și desface corespondența personală și spre a dicta secretarilor săi răspunsurile și concluziile procesului de mâine; să continue a lucra singur noaptea, studiind o controversă de drept, citind articolele de gazetă îndreptate asupra-i, tăieturile din gazetele străine ce-i erau prezentate, foiletând revistele și cărțile sosite în timpul zilei; și, adeseori, să plece cu trenul seara în fundul Olteniei, sau al Moldovei pentru întrunirea politică, unde vorbea, împăca pe cei nemulțumiți, fixa o candidatură, lua parte la un
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
Firme mari, aparținând proprietarului Saradjiev încep, în 1901, producerea coniacului, la Chișinău și Călărași. Contele Matei Derojinschi fondează în 1905 un atelier de altoire a viței de vie pe portaltoi american, creează o mare pepinieră de butași și pomi fructiferi. Gazeta „Drug” din 17 decembrie 1906 anunță că la Călărași sunt puși în vânzare butași de soiuri europene, nuci altoiți și copăcei de caiși. Pînă la anul 1925, conform “Dicționarul Statistic al Basarabiei Chișinău, 1923 ” Călărași era reședință de plasă în
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
iunie 1916. La intrarea sub cupolă e primit cu aplauze și salutat de președintele C.I. Istrati: Răspunsul poetului: Printre cei prezenți la ședință se află N. Iorga, B. Delavrancea, dr. Victor Babeș, dr. Gh. Marinescu. Din ziarele care menționau evenimentul, "Gazeta Transilvaniei", nr. 115, mai 1916, scrie următoarele despre drumul lui Coșbuc din Hordou la Academie: La 24 februarie 1918, apare în revista "Scena" din București ultima poezie a lui Coșbuc" - Vulturul". "„La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
și în ziarul "Lupta poporului" din Suceava. În mai 1951 a obținut premiul întâi, la Olimpiada națională de limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie câștigă admirația redactorilor revistei "Viața Românească", care-i publică poezia "Gazeta de stradă". În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar. La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala
Nicolae Labiș () [Corola-website/Science/297551_a_298880]
-
UTM) au avut loc de asemenea discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare. La absolvire a fost angajat de către revista "Contemporanul", apoi de "Gazeta literară". Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său, "Moartea Căprioarei", apare în "Viața Românească" în acest an. În anul 1956 participă la o conferință pe
Nicolae Labiș () [Corola-website/Science/297551_a_298880]
-
că nu avea abilități de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul de Unteroffizier („subofițer”). Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen și pictură. A avut contribuții grafice, de ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie 1916, Hitler a fost rănit în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme. El a petrecut două luni în spitalul din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917. Pe 15 octombrie 1918, a fost
Adolf Hitler () [Corola-website/Science/296715_a_298044]
-
Tonio din opera „Paiațe” îl făceau pe cronicarul de la New York Times să-l proclame „...unul dintre cei mai buni baritoni”, iar în ianuarie 1969, după premiera mondială a operei Stiffelio, de G. Verdi, din a cărei distribuție face parte, în Gazeta di Parma putem citi aceste cuvinte: „Martinoiu a atins un nivel ce învecinează perfecțiunea...” Elogiile se adună mereu: „Superlative pentru baritonul român...”, „Cântul său este o mostră a bell-canto-ului”, „Martinoiu poate fi plasat, pe bună dreptate, în primele rânduri ale
Vasile Martinoiu () [Corola-website/Science/317126_a_318455]