6,932 matches
-
comportamentului economic, dar au acordat mai multă atenție aranjamentelor menite să prevină sau să atenueze conflictul social, mai ales dintre angajați și angajatori. Mai exact, ei au Încurajat și au semnat negocieri și „contracte sociale” menite să reducă riscul de grevă sau inflația salariilor. În consecință, industriile private (și băncile cu care lucrau sau care le dețineau) au fost mult mai predispuse să investească În viitorul lor, pentru că puteau conta pe restricțiile salariale pe termen lung. Muncitorul de la șaibă din Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o revenire la ororile anilor ’30, când oamenii și mașinile rugineau de inactivitate, a primat asupra oricărei alte considerații privitoare la creștere economică, productivitate sau eficiență. Sindicatele - și În special reprezentanții lor locali, administratorii halelor - erau mai puternice ca oricând. Grevele - deopotrivă simptom al laburismului militant și al incompetenței managementului - erau frecvente În viața industrială britanică postbelică. Chiar dacă liderii sindicatelor britanice ar fi urmat exemplul german, creând relații amicale În uzină și acceptând constrângeri salariale În schimbul investițiilor, dezvoltării și siguranței locului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
putea dezvolta sistemul partidelor politice. Dar Scandinavia a fost dintotdeauna săracă: o zonă cu păduri, ferme, cherhanale și câteva industrii de bază, cele mai multe În Suedia. Relațiile de muncă, mai ales În Suedia și Norvegia, erau afectate de conflicte severe - rata grevelor În ambele țări era, În primele decenii ale secolului XX, printre cele mai ridicate din lume. În timpul Marii Crize din anii ’30, regiunea a cunoscut un șomaj cronic. În perioada 1932-1933, un sfert din forța de muncă suedeză era În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Norvegia și Danemarca, 40% dintre adulți nu aveau serviciu - cifre comparabile cu cei mai sumbri ani din Marea Britanie, Germania Republicii de la Weimar sau statele industriale americane. În Suedia, criza a dus la confruntări violente: În 1931, armata a pus capăt grevei de la fabrica de hârtie din 7dalen (regizorul suedez Bo Widerberg a redat memorabil episodul Într-un film din 1969, 7dalen ’31). Dacă În perioada interbelică Scandinavia - și În special Suedia - nu a avut soarta altor societăți afectate de criză de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o dimensiune economică, chiar dacă mulți participanți o ignorau. Deși prosperitatea deceniilor postbelice nu se epuizase Încă, iar șomajul În Europa de Vest era cel mai scăzut din toate timpurile, conflictele de muncă de la Începutul deceniului prefigurau necazurile de mai târziu. În spatele acestor greve - și ale celor care vor veni În 1968-1969 - se afla nemulțumirea provocată de scăderea salariilor reale pe măsură ce creșterea economică postbelică se Încetinea, dar adevărata sursă de insatisfacție erau condițiile de lucru, În special relațiile dintre muncitori și șefi. Cu excepția unor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca atare, puțin dispuși să-i menajeze pe tinerii privilegiați din Paris -, erau perfect capabile să restabilească ordinea. Pompidou era Însă Îngrijorat de un fenomen mult mai serios. Revoltele și ocupația studenților au stârnit În toată țara un val de greve și blocări ale locurilor de muncă, acțiuni care, până la sfârșitul lunii mai, au paralizat Franța. Primele proteste - cele ale reporterilor de la radioteleviziunea franceză, bunăoară - vizau cenzura, la comandă politică, a informațiilor despre mișcarea studențească și mai ales despre brutalitatea excesivă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncă, acțiuni care, până la sfârșitul lunii mai, au paralizat Franța. Primele proteste - cele ale reporterilor de la radioteleviziunea franceză, bunăoară - vizau cenzura, la comandă politică, a informațiilor despre mișcarea studențească și mai ales despre brutalitatea excesivă a unor jandarmi. Dar, pe măsură ce greva generală lua amploare, extinzându-se la uzina aeronautică din Toulouse, industria energetică și cea petrochimică și, cel mai Îngrijorător, la giganticele uzine Renault de la marginea Parisului, devenea clar că nu este vorba doar de câteva mii de studenți turbulenți. Grevele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
greva generală lua amploare, extinzându-se la uzina aeronautică din Toulouse, industria energetică și cea petrochimică și, cel mai Îngrijorător, la giganticele uzine Renault de la marginea Parisului, devenea clar că nu este vorba doar de câteva mii de studenți turbulenți. Grevele, manifestațiile, ocuparea birourilor și demonstrațiile aferente au constituit cea mai amplă mișcare de protest social din Franța modernă, mult mai vastă decât protestele din iunie 1936. Chiar și privind retrospectiv, e greu de spus care era motorul lor. Uniunea sindicală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vastă decât protestele din iunie 1936. Chiar și privind retrospectiv, e greu de spus care era motorul lor. Uniunea sindicală condusă de comuniști, Confédération Générale du Travail (CGT), a fost inițial dezavantajată: când liderii sindicali au Încercat să preia controlul grevei de la Renault, ei au fost respinși, iar un acord negociat de guvern, sindicate și patronat a fost refuzat cu hotărâre de muncitorii de la Renault, deși promitea creșterea salariilor, reducerea timpului de muncă și consultări cu angajații. Milioanele de oameni care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care a demisionat, a părăsit viața publică și s-a retras În locuința sa de la țară, unde a mai trăit doar câteva luni. Între timp, s-a dovedit că Pompidou avusese dreptate să aștepte sfârșitul demonstrațiilor studențești. Când manifestațiile și grevele erau la apogeu, câțiva lideri ai studenților și o mână de politicieni de altfel experimentați (printre care fostul prim-ministru Pierre Mendès-France și viitorul președinte François Mitterrand) au declarat În pripă falimentul autorității: puterea era a nimănui. Declarații periculoase și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
francez pe bulevardele istorice de pe malul stâng al Senei 18. Revendicările lor - un mediu universitar mai democratic, sfârșitul cenzurii morale sau pur și simplu o lume mai bună - erau accesibile și, În ciuda pumnilor Încleștați și retoricii revoluționare, nu tocmai amenințătoare. Greva națională, misterioasă și tulburătoare, i-a aureolat pe studenți: cei care detonaseră Întâmplător Încărcătura explozivă de resentiment social păreau acum, retrospectiv, creierul și motorul acțiunii. Mai presus de orice, evenimentele din mai au fost neobișnuit de pașnice după standardul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În deceniul următor (ajutat În mare parte de tulburările sociale din anii ’60), iar muncitorii necalificați și familiile lor nu se bucurau Încă de drepturi la locul de muncă sau de ajutor familial (În martie 1968 a avut loc o grevă națională care viza un sistem național de pensii). Partidele și sindicatele stângii tradiționale nu erau pregătite să susțină astfel de revendicări. Dimpotrivă, erau Îngrijorate de această forță de muncă nouă și nedisciplinată care afecta vechile instituții muncitorești. Când muncitoarele semicalificate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Muncitorilor). Conflictele de muncă declanșate la uzinele milaneze ale companiei Pirelli În septembrie 1968 și Încheiate În noiembrie 1969 (când guvernul a forțat Pirelli să satisfacă principalele cereri ale muncitorilor) reprezentau un contrapunct industrial și o confirmare a protestelor studențești. Grevele din 1969 au fost cele mai ample din istoria Italiei și au avut asupra tinerilor radicali italieni un puternic efect mobilizator și politizant, spre deosebire de protestele franceze din anul precedent, care duraseră numai o lună. „Toamna fierbinte” din acel an, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1969 au fost cele mai ample din istoria Italiei și au avut asupra tinerilor radicali italieni un puternic efect mobilizator și politizant, spre deosebire de protestele franceze din anul precedent, care duraseră numai o lună. „Toamna fierbinte” din acel an, cu greve spontane și lucrători care ocupau fabricile În grupuri mici, cerând să participe la deciziile manageriale, i-a convins pe teoreticienii italieni și pe adepții lor că refuzul radical al „statului burghez” reprezenta strategia corectă. Autonomia lucrătorilor - ca tactică și ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să creadă că pot distruge Republica postfascistă - și abia așteptau să Încerce. La 24 aprilie 1969 au fost puse bombe la Târgul Comercial și la gara centrală din Milano. Opt luni mai târziu, după ce conflictul de la Pirelli fusese soluționat și greva luase sfârșit, Banca Agricolă din Piazza Fontana din Milano a fost aruncată În aer. Începuse deja „strategia tensiunii”, care avea să caracterizeze Întunecații ani ’70. Dacă radicalii italieni din anii ’60 puteau fi acuzați că uitau prin ce trecuse Italia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-l „dictatura proștilor”. La 8 martie, un miting studențesc de protest organizat la Universitatea din Varșovia Împotriva excluderii lui Michnik și Szlajfer a fost dispersat violent de poliție. Au urmat, după trei zile, demonstrații studențești În toată țara și o grevă la aceeași Universitate din Varșovia. În cercurile neostaliniste din partid au Început discuții sinistre despre pierderea controlului, iar unii chiar au anunțat la Moscova pericolul „revizionismului” În stil cehoslovac. Regimul Gomu³ka a contraatacat decisiv. Greva și protestele aferente au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În toată țara și o grevă la aceeași Universitate din Varșovia. În cercurile neostaliniste din partid au Început discuții sinistre despre pierderea controlului, iar unii chiar au anunțat la Moscova pericolul „revizionismului” În stil cehoslovac. Regimul Gomu³ka a contraatacat decisiv. Greva și protestele aferente au fost Înăbușite cu o violență considerabilă - un membru al Biroul Politic și doi miniștri importanți chiar au demisionat În semn de protest. Alți 34 de studenți și 6 profesori (inclusiv Ko³akowski) au fost dați afară din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a răspuns cu indiferență studiată la persecuția studenților, a evreilor și mai ales a studenților evrei. Doi ani mai târziu, În 1970, când guvernul a mărit prețul alimentelor cu 30%, iar muncitorii din șantierul naval de la Gdañsk au intrat În grevă, complimentul le-a fost Întors În mod tragic, deși neintenționat: nimeni nu le-a susținut cauza. Dar lecția acestor ani - dacă muncitorii și intelectualii din Polonia voiau să țină piept partidului, ei trebuiau să-și depășească indiferența reciprocă și să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-un asemenea ritm ar fi fost traumatizant, cu consecințe politice imprevizibile. Grație instituțiilor statului asistențial - și, poate, entuziasmului politic moderat din acea perioadă -, protestele au fost ținute sub control. Dar n-au lipsit. În anii 1969-1975 au existat marșuri, greve, demonstrații și petiții furioase de-a lungul și de-a latul Occidentului industrial, din Spania (unde grevele industriale din 1973-1975 au cumulat 1,5 milioane de zile de lucru pierdute) până În Marea Britanie, unde două greve masive ale minerilor (În 1972
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poate, entuziasmului politic moderat din acea perioadă -, protestele au fost ținute sub control. Dar n-au lipsit. În anii 1969-1975 au existat marșuri, greve, demonstrații și petiții furioase de-a lungul și de-a latul Occidentului industrial, din Spania (unde grevele industriale din 1973-1975 au cumulat 1,5 milioane de zile de lucru pierdute) până În Marea Britanie, unde două greve masive ale minerilor (În 1972 și 1974) au convins un guvern conservator timorat că ar fi mai Înțelept să amâne Închiderea minelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii 1969-1975 au existat marșuri, greve, demonstrații și petiții furioase de-a lungul și de-a latul Occidentului industrial, din Spania (unde grevele industriale din 1973-1975 au cumulat 1,5 milioane de zile de lucru pierdute) până În Marea Britanie, unde două greve masive ale minerilor (În 1972 și 1974) au convins un guvern conservator timorat că ar fi mai Înțelept să amâne Închiderea minelor alți câțiva ani, chiar cu prețul unor subsidii puse pe spinarea populației. Minerii și oțelarii erau cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colegii lui au concediat aproape o mie de funcționari civili, au exclus sau arestat politicieni de centru și de stânga și, timp de șapte ani sufocanți, au ținut Grecia sub control. Antimoderni până la caricatură, coloneii au cenzurat presa, au interzis grevele, muzica modernă și fustele scurte. Au proscris studiul sociologiei, limbilor rusă și bulgară, pe lângă Sofocle, Euripide și Aristofan. „Populiști” ca stil, dar paternaliști În practică, ei erau obsedați de Înfățișare. Sub regimul lor nu era permis părul lung. Gărzile de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înflorire a consumului. Dar la puțin timp, sub impactul crizei petrolului, a urmat o spirală a inflației. Salariile din sectorul public au rămas mult În urma prețurilor. Pentru prima oară după multă vreme, Portugalia s-a confruntat cu un val de greve. Oamenii din suburbii (mulți sosiți recent din regiunea sărăcită Alentejo) erau afectați nu doar de propria sărăcie endemică, ci și de spectacolul bogăției recente și ostentative etalate În Lisabona Învecinată. Armata, obligată să poarte „războaie murdare” În ținuturi Îndepărtate În numele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi fost la adăpost de impactul cultural al șaizecismului În Europa - dar așa, disparitățile economice și perturbările aduse de Planul de Stabilizare au iscat mari nemulțumiri În rândul muncitorilor. De la sfârșitul anilor ’60 și până la moartea dictatorului, demonstrațiile, oprirea lucrului, grevele, solicitările privind reprezentarea sindicală și negocierile colective au devenit constante ale vieții spaniole. Regimul se opunea cu fermitate oricărei concesii politice, dar nu-și permitea să afișeze o imagine prea represivă când țara era Înțesată de vizitatori străini: 17,3
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
putând să se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie sau colaborare transversală - cu minerii În grevă, de pildă - erau absolut excluse 11. Regulă valabilă și pentru criticii de vârstă adultă ai regimului. De altfel, toate opiniile propriu-zis politice erau suprimate, iar partidele politice independente, interzise. Până În 1967, țara nu a avut nici măcar o Constituție, iar puținele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]