7,611 matches
-
Să sărbătoresc a noastr-a douăzeci aniversară! Am să gust cu-ai mei prieteni vinul cel uitat în hrubă. Vai de-acela ce cu mine va voi să stea la prubă!... Îți făgăduiesc, amice, c-am să fiu de-un chef nebun, Căci o dată zice omul tinereței rămas bun! Iară ție, o! amice, care atâția ani în șir Îmbolditu-ne-ai la lucru, adunând al nostru bir La comoara cea comună; luptător neobosit Ce ținut-ai cu tărie steagul sus, neprihănit, Ș-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
rezumat, pre cât memoria m-a servit după 19 ani trecuți, cum s-a petrecut jocul păpușilor la 1883, joc care nu era altceva decât o parodie a ședințelor ordinare ale "Junimei". A fost atunci un râs și un chef nebun. Bine a zis Iacob Negruzzi că rareori s-a putut vedea o societate făcând lucruri serioase într-o formă așa de veselă. Eu aș putea adăogi că niciodată nu s-a văzut asemene lucru, cel puțin în România. Dar ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
lăutarilor, aruncând cu pălăriile într-înșii. Dar și ei, mai ales lăutari-boieri, cum îi numeam noi, nu se lăsau mai prejos; electrizați, fermecați, ei nu-și puteau stăpâni mișcările, țineau tacul cu mânele, cu capul, cu picioarele, și din strunele nebune scoteau accente ce în adevăr ne înnebuneau. O!... Cine putea atunci să se măsoare cu noi? Eram mai mari și mai voinici decât toată lumea. Eram tineri, curgea silitră în vinele noastre și prisosul de puteri îl revărsam în chef, cântec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de fapt. Revin la Început: natura nu uită; și nici popoarele! “Radiosfera”, 24 aprilie 1995, ora 9,45 30. Despre mușchi, dar fără culturism Într’un capitol anterior ne-am căznit să scoatem din apă o piatră aruncată de vreun nebun; adică să vedem ce se Întâmplă cu un “corp străin” ajuns În mediul acvatic. Dar, un astfel de corp, În care noi vedem orice deșeu solid și insolubil, poate ajunge și pe uscat. Să vedem ce se Întâmplă atunci. Aparent
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
deci informațional. Dacă un animăluț oarecare, un viezure de pildă, nu prea “școlit” face imprudența de a gusta așa ceva, va voma; de fapt o reacție nervoasă. Dacă perseverează, va fi afectat nervos (de asta și li se mai spune ciuperci nebune); doar lăcomia duce la moartea animăluțului și, din păcate, și a omului necunoscător, dar mai ales lacom. Dar, ăsta e cam rolul lupului, anume acela de a exclude indivizii anormali. Ce-i mai trist e că nu există un criteriu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
acumulează În tulpina sa. Tot ele, mai precis palmierii, oferă uleiuri, fructe, fibre și hârtie, iar bambusul chiar lemn deosebit de rezistent și cu un ritm de creștere de invidiat. Tot ele asigură furajul pentru animalele noastre, chiar și pentru vacile nebune: sorgul, iarba de Sudan și altele. Ele ne delectează, vara cu o bere, iarna cu o vodcă ori un whisky. Ba chiar și cu “vin”, bineînțeles de palmier. Ele ne Încântă privirea, din cea mai timpurie primăvară - ghiocelul - până În cea
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ne Înconjoară și, prin aceasta, păstrarea măsurii. Și dacă vom putea, nu unul ici-colo, ci În ansamblul umanității, iubi natura, vom auzi iarba crescând... N’ar fi frumos? Adică negentropic... “Radiosfera”, 30 septembrie 1996, ora 9,39 101. Buni și nebuni Între bureți Nu-mi amintesc un an În care massmedia să fi insistat atâta În privința ciupercilor. Ca niciodată, În anul acesta intoxicațiile s’au ținut lanț. Așa că, tableta mea de astăzi are toate șansele să se piardă ca picătura de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cu mine Însumi. Și nici nu e scopul meu. Doresc doar să anlizez situația și s’o exploatez În sensul obișnuitelor mele reflecții, căutând În ea un martor al stării mediului. Acel prieten insista asupra unei frecvențe majorate a ciupercilor nebune, dar și a unei aparente tendințe a lor de a semăna cu cele bune. Un fel de mimetism deci, care ar aduce cu acele orhidee ce și-au format flori ce seamănă, ca formă și miros, cu o insectă femelă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
humanum est, adică toată cazna lui se soldează doar cu polenizarea florii dar, cum perseverare diabolicum, Își mai Încearcă norocul... Numai că acesta este rezultatul unei conviețuiri de milioane de ani a plantei cu animalul. Ceea ce ar “vrea” o ciupercă nebună, pe parcursul a câțiva ani doar, e cu totul altceva și, mai ales, contrariu absenței dorinței naturii de a ucide, și Încă pe la spate. O specie dată este caracterizată de o seamă de caractere, morfologice, deci referitoare la aspect, dar și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
concepte precum onoarea și decența, și implicit pentru a condamna politicienii individuali despre care ei știu sau consideră că sunt devotați, altruiști și cinstiți. Alții ar putea atrage atenția asupra exceselor, violente sau financiare, ale unor președinți corupți (și probabil nebuni) precum Duvalier și Bokassa, și respinge ca fiind absurdă și ofensivă orice idee că tipul acesta de comportament este imposibil de deosebit de conduita politică normală. Iar alții ar putea ridica problema că a avea o asemenea pretenție înseamnă a renunța
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
școală. Zic: noaptea păzesc și ziua muncesc. După aia îl iau deoparte pe tata, hai să scoatem o autorizație. Mai reparăm o somieră, mai un recamier. Asociație familială: tata și cu mine. Vedeam că nu prea merge. Muncă de chinez nebun. Migăleală și câștig foarte mic. Pierzi timp. Nevoiașii nu mai cumpără lucru nou, vin să repare, dar nici ei n-au bani. Repară să nu le mai intre arcurile-n coaste. După care, a fost o idee de moment, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de bere! Hai dă-vă dracu!... O bere de căciulă!... Zgârciții dracu’!... Vă ofticați că vă facem! Fără opțaid, că suntem oameni serioși! Povestesc din nou. Despre Ciocârtei, iar a dat-o afară p-aia, du-te la mă-ta. Nebun. Adevăru-i că trebuie să fii și prost ca să te lase femeia! Asta e concluzia lecției de viață. Cică aia n-avea sfârcuri la țâțe. Cum, mă, femeia trebuie obligatoriu să aibă sfârcuri. Ca să ai pe ce trage o limbă, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
îi satisfăceau orice hachiță. O întreb cum era atunci. Îi place să fie tachinată. Nu mai ține minte și nici nu vrea să țină, de fapt. Copil crescut la bloc, îi zic. Fugi, măăăă! Când eram mic, simțeam o plăcere nebună să trag fetițele de păr. Le pândeam să le bat. Nu e bine să vă spun, dar așa a fost să fie. O plăcere idioată, de care acum mi-e frică să-mi amintesc. Amintiri și dimineți jenante. Ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
erau cărțile și universul acestora. Țin minte că aveam două permise de intrare, unul la biblioteca liceului nostru „Gheorghe Munteanu Murgoci”, celălalt la cea municipală „Panait Istrati”, la acestea plusând și tata prin permisul său de la depou. Aveam o poftă nebună de a citi, de a duce firul cuvintelor acolo unde nici nu bănuiau; era pe undeva comuniunea mea tacită cu lumea cuminte și așezată, extrem de educată și permisivă a literelor și a ceea ce descopeream în spatele acestora. De multe ori am
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
În interesul cititorului de azi, mai grăbit decât cel din alte vremuri. Sperăm să-i oferim astfel o ediție accesibilă și agreabilă, aptă, În definitiv, să pună În valoare calitățile de mare memo rialist ale autorului, pe care numai verva nebună și uriașa poftă de a povesti Îl fac uneori să divagheze În exces ori să devină prolix. și ne facem iluzia că secretarul de redacție Bel die, cel care inter venea adesea În textele pe care le publica (o măr
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și stro pitorile primăriei trase de cai uriași de povară aduși din Pomerania, că rora vizitiii noștri le vorbeau Într-o nemțească de nuanță valahă: „țuri“ În loc de zurück. Oameni Într-adevăr de treabă, fiindcă nu știau Încă ce Înseamnă goana nebună după afaceri rapide și pricopseli de la o zi la alta și nici nu cunoșteau dis tracțiile noastre mecanice, atroce, trăind, amuzându-se și mu rind În liniștea unei existențe patriarhale, Îndreptându-se apoi cu toții spre Cimitirul Bellu, Pătrunjel sau Trei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bulanele“ (fesele) lui „pianul“, flaș netă mare cu poza Înrămată a cadânei cu icușari la gât și la urechi și privind galeș la tre cători, zicând din „zotcă“ (gură) cântece de „pârnaie“ (puș cărie), ieșite toate din mintea lui „zurlie“ (nebună): Decât o viață amară și-un trai nesuferit/ Mai bine un glonț de pușcă și moarte la minut! - „mutat“ (ucis) dintr-o „nasulie cu căfteală“ (scandal mare cu bătaie) și, după ce a „mierlit-o“ (a murit), isprăvit cu șișurile (pumnale
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În fiecare zi, la fiecare ceas și la tot pasul ori de câte ori Îmi iese În cale pe strada unde locuim amândoi. Îmi vine să cred că răutatea Îmbătrânește și dezagreghează ființa omenească mai mult chiar decât boala, mizeria sau neas tâmpărul nebun după avuții. Pe Nae Davidescu l-au socotit prietenii ca pe un om rău, fără ca să fi făcut nimănui vreun rău! Nici prin scris, nici prin faptă, nici prin vorbe! Răutatea lui este o simplă atitudine inte rioară și operează
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
dorințelor. Nu este nici un bine să dorești cu Înfrigurare ceva și să te crezi supraom, refuzându-ți totul. Prin evoluție să ți dai seama de valoarea dorințelor. Ce folos de sacrificiile lui dacă erau contrarii firii. A fost un om nebun. Era un inspirat, dar și-a stricat viața și menirea prin nebunia lui. Cred că ați Înțeles drama vieții lui. Beldie are chemare pentru a adânci oamenii, dar Încă ochii lui sunt Închiși adevăru rilor eterne. El nu și-a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în răstimpuri semn trecătorilor să se apropie. Tot timpul e câte unul care se oprește. Cei mai mulți își dau seama că e ceva în neregulă cu insul și-și văd curând de drum. Unii însă se pun pe discuții. Infirmul e nebun, dar foarte puțini îl iau ca atare. Au sentimentul că, recunoscându-i cea de-a doua infirmitate, a minții, o minimalizează pe prima. La o ierarhizare a necazurilor - fiindcă există și o astfel de orânduială în ce-i mai rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fie păreri pur și simplu. Lui Dinu nu-i trebuia musai un interlocutor, dar dacă-l avea era și mai bine, deoarece răspunsurile, pe care de regulă și le dădea doar sieși, mergeau cotit și spre acesta. Dinu nu era nebun. În cartierul infect din New York unde locuia, nimeni n-avea nevoie de un interlocutor ca să-și delireze părerile. Ar fi însemnat să fie toți nebuni, dar uite că oamenii se duceau la muncă, făceau cumpărături, conduceau mașinile, iar duminica mergeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
delireze părerile. Ar fi însemnat să fie toți nebuni, dar uite că oamenii se duceau la muncă, făceau cumpărături, conduceau mașinile, iar duminica mergeau la biserică. Singura chestie care te îndemna să crezi că Dinu era totuși ori nițel mai nebun ori nițel mai sănătos decât ceilalți erau cele două vorbe cu care încheia orice părere. Uneori, își începea părerea cu ele. Erau două vorbe pe care le folosea zilnic de zeci și poate chiar de sute de ori. Când flecărea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zile la maică-sa, la țară, și domnul Gușatu rămânea singur în toată casa, fapt care nu se mai întâmplase niciodată de douăzeci de ani. Al doilea motiv era și mai stimulator decât primul: i se făcuse brusc o foame nebună. O foame cel puțin ciudată, plină de premoniții neliniștitoare, venind la numai un ceas după masa de prânz, la cantina întreprinderii. De aceea a folosit domnul Gușatu pluralul majestății, zicându-și „să vedem și noi cum o fi“, fiindcă simțea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
compara, mori convins că nu ți-a lipsit nimic în viață. Ce, parcă simți vernil dacă te bălăcești într-o cadă vernil și devii mai maro când te speli într-o chiuvetă maro?! În cartierul Zori Noi 1, unii mai nebuni, care au înțeles greșit bunăvoința prim-secretarului, și-au vopsit căzile cu Duco violet, dar tot murdari veneau la serviciu. Haideți să fim odată sinceri și să recunoaștem că toate căzile astea colorate, pe care ni le-au adus turcii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și crește, și tot crește...“ „Lasă-l în pace - răspundea domnul Antonescu -, ce, vrei să rămână scund ca mine? Să citească, dacă îi priește.“ Peram, peram, mersum coram Pictorul N. avea un prieten poet. Pictorul nu știa că bătrânul e nebun, pentru că acesta se purta cuviincios și nu vorbea aiurea. De fapt, nu vorbea deloc. Lua loc pe un scaun, departe de șevalet și, ore întregi, fără să scoată un cuvânt, se uita la pictor cum lucrează. Prezența poetului era chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]