7,068 matches
-
colaboraționist a dobândit o conotație morală distinctă și peiorativă. Dar la nivel local afiliațiile și opozițiile din timpul războiului erau mai complicate și mai obscure decât sugerează etichetele sumare de după război: „colaborare” și „rezistență”. De exemplu, unii flamanzi din Belgia ocupată s-au lăsat ispitiți de promisiunea autonomiei (o ocazie de a scăpa de monopolul elitei francofone asupra statului belgian) și au sprijinit ocupația germană, repetând astfel o greșeală din primul război mondial. Aici, ca și În alte părți, naziștii au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru că acesta era un obiectiv realizabil. Un deceniu mai târziu, deziluzionat de rezultatul confruntărilor dintre comuniști și cetnici, În care jucase el Însuși un rol eroic, Milovan Djilas depune mărturie despre adevărata experiență a războiului și a rezistenței În Iugoslavia ocupată: „Într-un ținut sleit, captiv, Însângerat, două armate se cățărau ore Întregi prin ravene stâncoase ca să scape cu viață sau ca să ucidă o mână de compatrioți, adesea vecini, pe un pisc ascuțit, la 2.000 m Înălțime. Mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înșală cei care cred că ocupația germană a Europei continentale a fost o perioadă de liniște și ordine, sub ochiul vigilent al unei puteri omniprezente și atotștiutoare. Chiar și În Polonia, cel mai reprimat și mai atent controlat dintre teritoriile ocupate, societatea continua să funcționeze Împotriva noii conduceri: polonezii au creat un Întreg univers clandestin, În care existau ziare, școli, activități culturale, servicii sociale, schimburi economice și chiar o armată - toate interzise de germani și funcționând În afara legii, cu riscuri imense
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clandestin, În care existau ziare, școli, activități culturale, servicii sociale, schimburi economice și chiar o armată - toate interzise de germani și funcționând În afara legii, cu riscuri imense pentru cei implicați. și exact asta era ideea. Ca să trăiești normal În Europa ocupată, trebuia să Încalci legea: În primul rând legile ocupanților (interdicțiile de circulație, regulile de călătorie, legile rasiale etc.), dar și legile și normele convenționale. Majoritatea oamenilor obișnuiți, neavând acces la produsele agricole, erau obligați să recurgă la piața neagră sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Praga sau Paris ocupate de indivizi „aciuați” În timpul războiului și care refuzau să plece, revendicând virulent proprietatea. Sute de mii de unguri, polonezi, cehi, olandezi sau francezi au fost astfel, În calitate de beneficiari, complici la genocidul nazist. În toate țările ocupate, fabricile, pământul, vehiculele, aparatura și produsele finite au făcut obiectul exproprierii fără compensație În avantajul noilor conducători: era, de facto, o naționalizare În bloc. Mai ales În Europa Centrală și de Est, naziștii au preluat averi private substanțiale și numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
La polul opus se situează Iugoslavia: divizii Întregi din armata germană abia reușeau, cu maximă vigilență, să țină În frâu grupările partizane 11. Era doar una dintre diferențele Între Est și Vest. O alta era tratamentul rezervat de naziști națiunilor ocupate. Norvegienii, danezii, olandezii, belgienii, francezii și (după septembrie 1943) italienii au fost umiliți și exploatați. Dar, dacă nu erau evrei, comuniști sau partizani de un fel sau altul, erau, În linii mari, lăsați În pace. În consecință, popoarele eliberate din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre mareșalii acestuia, Pietro Badoglio, al cărui prim guvern antifascist era alcătuit În majoritate din foști fasciști. Singurul delict fascist evident condamnabil era colaborarea cu inamicul după (invazia germană din) 8 septembrie 1943. Prin urmare, majoritatea inculpaților erau din Nordul ocupat și avuseseră de-a face cu guvernul-marionetă instalat la Salò, lângă lacul Garda. Mult persiflatul chestionar „Ai fost fascist?” (Scheda Personale), pus În circulație În 1944, viza tocmai diferența dintre fasciștii afiliați la Salò și ceilalți. Cei dintâi au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
capitale, 741 de condamnări pe viață și 19.881 de alte sentințe privative de libertate „trădătorilor, colaboraționiștilor și elementelor fasciste din rândurile națiunii cehe și slovace”. Cuvintele amintesc de jargonul judiciar sovietic, prefigurând viitorul sumbru al țării. Dar În Cehoslovacia ocupată existaseră Într-adevăr trădători, colaboraționiști și fasciști: unul dintre aceștia, părintele Tiso, a fost spânzurat la 18 aprilie 1947. Dacă părintele Tiso și alții au avut parte de un proces corect - sau dacă un proces corect ar fi fost posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
le convenea și celorlalți Aliați - cum Austria avea o poziție crucială În Europa Centrală, al cărei viitor politic era deocamdată incert, părea mai prudent ca soarta ei să fie separată de cea a Germaniei. Însă Austria nu era o țară ocupată ca oricare alta, unde era de ajuns ca fasciștii și colaboraționiștii locali să fie pedepsiți pentru ca viața să-și reia cursul normal. Din 7 milioane de locuitori, 700.000 fuseseră membri ai Partidului Nazist; când războiul s-a terminat, existau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sale naziste, Aliații Îi avertizau pe germani că vor fi trași la răspundere pentru crimele de război săvârșite. Ceea ce s-a și Întâmplat. Într-o serie de procese care au avut loc Între 1945 și 1947, puterile aliate din Germania ocupată i-au pus sub acuzare pe naziști și pe complicii lor pentru crime de război, crime Împotriva umanității, omucidere și alte delicte de drept comun comise În slujba nazismului. Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, care i-a judecat pe liderii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care i-a judecat pe liderii naziști din octombrie 1945 până În octombrie 1946, este instanța cea mai cunoscută, dar au existat multe altele: curțile militare americane, britanice și franceze au judecat naziști de rang inferior În zonele lor din Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea Sovietică, au predat o serie de naziști altor țări - Îndeosebi Franței și Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestor oameni, deși sub supravegherea Aliaților. Era imposibil să-i elimini pur și simplu din viața publică germană. Nu că nu s-ar fi Încercat - 16 milioane de Fragebogen (chestionare) au fost completate În cele trei zone apusene ale Germaniei ocupate, majoritatea În zona controlată de americani. Acolo, autoritățile au declarat „inculpabili” 3,5 milioane de locuitori (un sfert din populația zonei); până la urmă, majoritatea nu au fost aduși În fața tribunalelor de denazificare create În martie 1946 și conduse de nemți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest sens, demontarea moștenirii naziste În Germania de către sovietici nu era fundamental diferită de transformarea socială provocată de Stalin În restul Europei Centrale și de Est. Dimensiunea oportunistă a politicii sovietice față de foștii naziști izvora dintr-o slăbiciune. În Germania ocupată, comuniștii nu reprezentau o mișcare puternică - iar faptul că au descins din trenul auxiliar al Armatei Roșii nu Îi făcuse prea simpatici alegătorilor. Singura lor șansă politică, În afară de forța brută și frauda electorală, era să facă apel la interesul electorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de tineri gânditori și politicieni dornici de schimbare În politica economică, viitorul eurofil și om de stat belgian Paul-Henri Spaak schimba idei intervenționiste cu contemporani cu vederi similare de pe tot continentul, inclusiv cu Otto Abetz, viitorul administrator nazist al Parisului ocupat. „Planificarea”, pe scurt, avea o istorie complicată. Mulți dintre adepții ei căpătaseră experiență ca funcționari și manageri În cadrul unui regim de ocupație - În Franța, Belgia, Cehoslovacia, ca să nu mai vorbim de Germania și Italia. Marea Britanie nu era ocupată, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frântă și plină de resentimente, punând stăpânire pe Întregul continent. Pentru ca acest lucru să nu se Întâmple, au conchis În toamna anului 1944 șefii de stat-major ai Regatului Unit, poate că Germania trebuie divizată În două, iar partea de vest ocupată. Situație În care, după cum afirma un document confidențial al Ministerului de Finanțe britanic din martie 1945, soluția ar fi să se renunțe la ideea unei rezoluții pentru Întreaga Germanie și, În schimb, zona vest-germană să fie perfect integrată În economia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din urmă pentru sovietici - că termenii dezbaterii trebuiau schimbați: ca să nu mai fie o problemă, Germania trebuia să devină o soluție. Nu era prea comod, dar a funcționat. În cuvintele lui Noel Annan, un ofițer de spionaj britanic În Germania ocupată: „Era cumplit să te trezești În aceeași tabără cu cei care fuseseră dispuși să i se alăture lui Hitler pentru a-i ține pe comuniști la distanță. Dar cea mai bună soluție pentru Vest era să-i Încurajeze pe germani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care britanicii țineau să-și păstreze statutul imperial. Cu toate acestea, Londra nu acționa În 1950 doar din Încăpățânare sau prin prisma amăgirilor imperiale. Cum avea să recunoască mai târziu și Monnet În memoriile sale, Marea Britanie nu fusese invadată sau ocupată: „Nu simțea nevoia să exorcizeze istoria”. Britanicii au trăit al doilea război mondial ca pe un moment de unitate și reconciliere națională, și nu ca pe o breșă corozivă În structura statului și națiunii, cum a rămas În memoria celor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În aceste circumstanțe extreme, britanicii s-au supus voluntar la privațiuni, acceptând o penurie fără precedent - ceea ce explică o trăsătură frapantă a acelor ani: victorioasă, mândra Anglie părea mai cenușie și mai tristă decât acele țări continentale mai devreme Învinse, ocupate și devastate. Totul era raționalizat, limitat, controlat. Pesimist notoriu, redactorul și eseistul Cyril Connolly surprindea totuși cu acuratețe spiritul vremii când compara, În aprilie 1947, America și Marea Britanie: Aici nu avem decât jumătăți de ego; cei mai mulți dintre noi nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țara Încă patruzeci de ani. Vechea metaforă leninistă a luptei de clasă se Împletea acum cu amintiri orgolioase dintr-un război adevărat. Statul-partid sovietic dobândise un nou mit fondator: marele război pentru apărarea țării. Grație tratamentului aplicat de naziști zonelor ocupate, războiul purtat Între 1941 și 1945 În Rusia a fost Într-adevăr unul pentru apărarea țării. Stalin Încurajase exprimarea autonomă a sentimentelor naționale și religioase, astfel Încât Partidul și țelurile sale au fost temporar eclipsate de iluzia unității În bătălia colosală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est. Ba chiar s-au obișnuit atât de rapid, ocupați cum erau cu transformările notabile din propriile lor țări, Încât impermeabila barieră armată de la Marea Baltică până la Marea Adriatică a părut În scurtă vreme cât se poate de naturală. Însă pentru popoarele aflate la est de barieră, Împinse parcă Într-un colț
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Cortina de Fier, o cultură comună amenințată acum de America. Mai ales francezii au Îmbrățișat această poziție, În concordanță cu eforturile postbelice ale diplomaților de a sustrage hegemoniei americane politica internațională. De pildă, șeful Misiunii Culturale Franceze În Berlinul ocupat, Félix Lusset, se Înțelegea mult mai bine cu omologul său sovietic (Aleksandr DÎmșiț) decât cu reprezentantul britanic sau cel american și visa, la fel ca șefii săi de acasă, să refacă axa culturală Paris-Berlin-Leningrad. Statele Unite au cheltuit sute de milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Internaționalizarea confruntărilor politice și implicarea ulterioară a Statelor Unite au atenuat virulența conflictelor domestice. Probleme politice care Într-o altă eră ar fi generat cu siguranță violență și război - problema nerezolvată a Germaniei, conflictele teritoriale dintre Italia și Iugoslavia, viitorul Austriei ocupate - au fost stabilizate și abordate la timpul cuvenit, În contextul unor confruntări și negocieri Între marile puteri În care europenii nu aveau oricum prea mare greutate. Problema germană a rămas nesoluționată. Chiar după ce panica din 1950 s-a potolit, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Washington. De teamă să nu-și piardă credibilitatea În fața germanilor „lor”, fiecare dintre marile puteri s-a lăsat șantajată Întru „fermitate” de Ulbricht, respectiv Adenauer. Moscova - care, după cum am văzut, nu intenționase să aibă un stat-client În estul Germaniei ocupate, ci acceptase această variantă În lipsă de altceva mai bun - a făcut un efort disproporționat pentru a consolida un regim comunist fragil și nepopular În Berlin. Comuniștii est-germani, la rândul lor, s-au temut Întotdeauna că vor fi trădați de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost arestată pe loc. La scurt timp după aceea, la ora 04.00, În dimineața zilei de 4 noiembrie, tancurile sovietice au Început atacul asupra Budapestei, urmat, o oră mai târziu, de o proclamație radiodifuzată din partea de est a Ungariei, ocupată deja de trupele sovietice, care anunța Înlocuirea lui Imre Nagy cu un nou guvern. În replică, Nagy Însuși a făcut un ultim apel către poporul maghiar, chemând la rezistență Împotriva invadatorilor. Apoi, Împreună cu cei mai apropiați colaboratori, s-a refugiat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Polonia; În Italia, două persoane din cinci. Unul din trei angajați austrieci lucra În ferme; În Franța, aproape trei din zece persoane angajate erau fermieri de un tip sau altul. Chiar și În Germania de Vest, 23% din populația ocupată muncea În agricultură. Doar În Marea Britanie, unde cifra era de doar 5%, și Într-o măsură mai mică În Belgia (13%), revoluția industrială din secolul al XIX-lea a creat cu adevărat o societate postagrară 4. Pe parcursul următorilor treizeci de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]