8,628 matches
-
-te mai cu băgare de seamă înăuntrul tău. Porcul e blînd, e natural. Sufletul tău îl strică, el e turbat cu toate că se-nvelește în norii poeziei. Necazul tău e că nu te poți concepe ca o treaptă. Vrei să te pășești. Sigur, avem dreptate că sîntem unici dar asta-i important doar în economia noastră. E singura armă ce sfîșie plictisul. Și ar trebui să ne facă frenetici atît în durere cît și în bucurie. Trezirea aceasta, chiar individualistă, e menită
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
morții”spune el-„căci ți-e la fel de personal ca și aceasta. Și ea e singura care-ți dă sens cu adevărat. Faptul de a trăi te năucește. Vezi, nu te bate gîndul că viața e un lest inconștient, că, viețuind, pășim în apropierea morții ca-n apele mării, scufundîndu-ne pe măsură ce înaintăm? Iar amintirea e boală pentru că goală ne e viața lăsată în urmă. O plută încărcată cu cuvinte care mint. Că moartea e adevăr irevocabil și concret stă dovadă, în ceea ce
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
scufundîndu-ne pe măsură ce înaintăm? Iar amintirea e boală pentru că goală ne e viața lăsată în urmă. O plută încărcată cu cuvinte care mint. Că moartea e adevăr irevocabil și concret stă dovadă, în ceea ce ne privește, inutilitatea cuvintelor. Mergînd înspre moarte, pășești încet într-o tăcere plină. Doar ea te silește să speri cu adevărat.” Să speri? Închis în limpezimea înghețată a vitraliului, V. din spital îmi pare că toată lumea pînă la mine, într-un efort de trezire la moarte, se modifică
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
alcoolul din mine. Descopăr că nu e pază și intru în abatoare parcă vrăjit de mugetele animalelor și de urletul aspru al ferăstraielor electrice. Jeturi de sînge proaspăt țîșnesc de peste tot stropind pereții. Muncitorii au cizme albe din cauciuc și pășesc rar, preocupați prin balta semiînchegată de pe podelele de mozaic. Miraculos, mirosul sîngelui și al cărnii aburinde îmi irită simțurile. Același miros l-am cunoscut, cumva dulceag, la morga spitalului. Aici însă, în zgomotul infernal, printre miile de buturi agățate în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fi o simplă rotiță a vieții, un atom fără însemnătate și rost. Mă doare și durerea mea rescrie de la capăt istoria universului gînditor. Sînt însăși viața iar tremurul și zbuciumul meu sînt irizarea ultimă a acesteia, eternitatea sub care îmbogățit, pășesc deasupra mării. Doctore, la un moment dat ești inutil!” Doctorul înghite în sec. Se vede că aprecierea mea l-a jignit. „-Mulțumesc!”-îmi spune. Apoi mă întreabă: „Cît crezi că ai să poți rezista în nebunia asta?” Sună neliniștitor ce
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să înalț mulțumire pentru tot: pentru aerul strălucitor pictat cu nouri al cerului, pentru fierbințeala verii sau tremuratul frigurilor năpraznice!? Prin jur, cîntece de păsări și apusuri se cereau iubite. Nădăjduitoare, mă aburea respirația celui de alături. Iar eu am pășit încruntat pe lîngă ele călătorind fără să bag de seamă. Turist imbecil! Nici măcar n-am fotografiat ca americanii... „-Ai cugetat stîmb?”-mă întreabă Judecătorul. „-Srtîmb, părinte. Am schimbat formele și culorile între ele. Și binele a devenit rău și răul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
trubadur de SENSURI, și parcă toamnele durerilor adânci și-au făcut mărturie în TEMPLU SFÂNT AL LEGILOR UNIVERSALE unde DRAGOSTEA începe și sfârșește o dată cu luceafărul universal al genunilor întrezărite-n brațele CERULUI. OASELE DRAGOSTEI Te-am întâlnit în ploile visului, pășeai în zborul de timp, mi-ai vorbit de inima stelelor și-ai alergat să guști din puterea iubirii. Scările sărăciei te-au mințit și te-au adulmecat în întunericul trist. Locuiam în vraja destrămărilor. Câți ani au trecut fără să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
grăbiți despleteau în trupuri setea apropierii de ceea ce nu se poate ademeni în cele din urmă. E o amărăciune leșinată-n absență când strigătul meu te sărută când ochii mei adormiți în iubire simt înghețuri descompuseă În unda unui vis pășeam spre lumini arzătoare în acest oraș ce nu și-a găsit vecernicia medievală a dragosteiă Copacii turnului de fildeș își astupaseră trupul și foamea regăsiriloră Albul satanic dezmoștenea tristețea coruptibilă a firescului, când genele iubirii își înseraseră peste vederea simțită
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
altădată... Rămân ca un covor de ispite încărunțite prin pletele scuturate de anii mei pierduți în explozia arzândă a primăverilor. NOAPTEA BĂTRÂNĂ DE ÎNGERI Te-am așteptat într-o noapte târzie până când am devenit noaptea bătrână de îngeri. Luna a pășit prin fiecare ramificație a sufletului și n-am putut să-ți spun cât de mult te iubesc... Îmi curgeau sentimentele amestecate cu dragoste șienigma unei stele lungite între necuvintele noastre. Am luat brațul să-mi strângă sângele răvășit peste o
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
desfacă brațele aerului pentru a prinde din zbor gustul de sfere. Strigările gândurilor vor fi amestecate cu acea rugăciune dumnezeiască ce din când în când schimbă în trup amărăciunea întinsă pe o viață. Doamne, și cât de îndurător, să poți păși peste uitare alături de visul aproape sfârșit de o secundă îngerească ce stă să mediteze în RESPIRAREA NOPȚILOR. URMA INVIZIBILĂ A DRAGOSTEI Nu voi putea muri până când nu voi despărți norii de zbatere ai trupului meu, lăsând pe cer acea urmă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
oraș al suferințelor... Iubitule, ca o vânătoare a început totul. Eu eram singura pradă ce se putea gusta. Nu era un loc prea ferit în acea zăpadă de vise. Numai speranțele obosite și-au îmbrăcat straiele de secole și au pășit alături de trupul tău în gustarea inocentului respirat prin lentilele haosului. Toată această vânătoare a durat foarte mult, aproape că nu mai știu cum încorsetată în durere îmi așteptam moartea și-n gustul de ură, îmi decapitasem picioarele mele de vise
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
până unde poate vedea singurătatea. Pentru ce mi-a mai rămas, Un orb hăituit în noapte ce a simțit corsetul nechibzuinței sugrumându-i carnea gonită pentru iertare. Doamne, ce mi-a mai rămas, Convinge-mă că sunt vie și pot păși pe o lumină spre adevăr și n-am să uit cum de îmi dai puterea clarului de lună adâncită de-a lungul sângelui... Îmi amintesc cum m-ai privit atunci mi-ai furat vorbele rugătoare în care exista un pat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Alexandru Poamă După ce am plecat, norii albăstriți de pustiu își despleteau mireasma durerilor. Mirosea a viteze îmbătrânite-n trupurile dealurilor. În sângele meu dragostea avea plânsul pământului și aduna în lacrimi numai ceruri de liniști. Prin demonii urâcioși și bâlbâiți pășeam cu luare aminte împiedicându-mă de multe întrebări. De ce luceferii au picioare de fluturi și se încolăcesc în străfundul vinețiu al depărtărilor? De ce-mi tremură în surdină cerul înroșit al despărțirii? Nici un om nu se mai întoarce din grăbirea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Dobriță Nu e atât de simplu să fii singură-n iarnă cu gustul din umbrele trecerii unde numele lui e strigătul din sufletul adormit înaintea zorilor. Nu e atât de simplu să-i cauți trupul prin toate depărtările timpului. Iarna pășea pe gânduri în căutarea inexistentului pentru a întineri soarele din țărmul unde zăcea o inimă zăvorâtă de zăpadă. Oricât aș fi înghețată-n troienele visului mi-am luat cu mine supremația cerului unde viitorul e mult mai ascultător decât gerul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ce-mi plânge-n eterne cuvinte. De ce nu-mi răspunzi iubire... e noaptea din ultima melodie a vieții de ce nu vii să-mi privești sufletul, Cum îmi ninge prin vieți de dragoste albă, De ce nu vii prin brațul iubirii Să pășim astral prin fulgi de zăpadă, Ești RĂCNETUL SURD din zăpezi de venire. Ești distanța înserărilor prin DOR DE OCHIOADĂ, De ce nu vii să-mi ștergi lacrima iernii, Ninsă de-o viață, pe un ASTRU PIERDUT, Inima mi-e de gheață
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
va trece robit în iubire cu pași mărunți către noapte. În inima rece am să aprind nemurire pentru frumoasa și trista poveste de șoapte. De-ai să pleci în vântul ușor să nu te oprești în cerul de stele să pășești peste trupuri de ani și de dor rătăcind în edenuri, dormind în himere. Căci trupul lor de păcat încărnat într-o iarnă flămândă abandonată de muze cu destine de iad și trecătoare în ziua descarnată de nume. N-am cui
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prețios ca să renunț pur și simplu. N-ar fi contat nici măcar dacă aș fi fost invitată de căpitanul echipei de fotbal să merg cu el la balul de absolvire, dacă aș fi putut să-mi port rochia cea nouă, să pășesc cu capul sus și să-mi salvez mândria. Eu tot trebuia să-l recâștig pe James. M-am chinuit să mă dau jos din pat, luptându-mă cu kilometrii de material din care era compusă cămașa de noapte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
zgomotul televizorului, inima mi s-a strâns și mai tare. Asta însemna că James era acasă. Acum chiar că nu mai aveam nici o cale de întoarcere. Mi-am descuiat singură ușa și, chinuindu-mă să dau senzația de nonșalanță, am pășit în sufragerie. Când m-a văzut, James aproape că și-a dat duhul din cauza șocului. Într-un fel pervers, aș fi fost fericită dacă l-aș fi surprins făcând prostii. De pildă, dacă l-aș fi găsit în timpul unui act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu scapă decît muza lui Shakespeare, deoarece luase lecții de Înot În ocean. Și, În timp ce Will Începe lucrul la A 12-a noapte cu gîndul la femeia iubită, o vedem pe femeia iubită ajungînd la țărm cu rochia udă, apoi pășind cu Încredere pe continent. Începe imigrația. Și nu cu oricine, ci de-a dreptul cu iubita lui Shakespeare, cu cultura. Din neatenție, Statuia Libertății nu se zărește. Dar se va zări În prima scenă din Shakespeare in Love II. N.B.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
femeia rămîne”. CÎnd, unde, și de ce rămîne femeia, nu se explică. Înțeleg că rămîne-așa. Probabil pentru că „săgetătorul este un om al frecării”. Ca noi toți. Din La datorie, extrag cu dificultate o frază apocaliptică: „Cu gesturi aproape sigure, soldatul Coșcodar pășește pe colosul de metal și-l orbește”. Colosul cu pricina e tancul. Pe care-l orbește Coșcodar, În trecerea lui ca un fum, ca un puf de păpădie, ca o rază laser. Sau e invers? A orbit Coșcodar? Rămînem În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aia de-o jumătate de limbă) există exprimări cruciale cărora nu li s-a pus Înainte semnul Atenție, cad pietre, greșeli de literă, gramaticale (redactorul plus translatorul probabil seamănă cu scriitoarea, care are ochi albaștri), o topică ca la Bacău. „Pășesc, ia, uite-așa, pe-aici ce-i țara mea.” Ceva Îmi spune că și originalul și traducerea sînt, subteran, de o imprescriptibilă frumusețe. Mai ales că Între Șimon și Alfred există „o tihnitoare intercăcare, Întrefecare faină, dovada unei prietenii adînci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tatăl lui mort și la soră-sa vie, Huguette. Cu toate astea, nu se acomodează cu America. Iar cortina, În loc să cadă peste autoare, cade pe noi. Bănuiesc că Amanda a adunat cîteva informații despre Kabul (senzația este că n-a pășit vreodată pe-acolo, iar dacă da, atunci e amblioapă) pentru că-i trebuia un fundal exotic, așa cum se fac la Hollywood filmele despre Africa, cu lei și Redford, a așezat În prim-plan doi evrei suspecți de homosexualitate (dac-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Elena Marin Alexe Licăr de stele bolta revarsă Noapte de toamnă pură frumoasă Șoapta fierbinte în tainic fior Plânsă de nouri pășește ușor Iar doare cumplit omul din mine Setos de firesc și prea plin de sine Se-așterne umbra de jalnic suspin Plânge povara pe umăr divin Inima poartă poem de nescris Dor printre stele pe aripi de vis Noapte senină
Ascunsa durere by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83270_a_84595]
-
intră În vîrful picioarelor. Întuneric. Forme abia vizibile: o mașină de spălat, o ușă cu o draperie. FÎșii de lumină prin crăpături. Bud Încercă ușa - descuiată - și o deschise cu ușurință. Un hol. Lumină venind dinspre cele două camere laterale. Pășea pe un covor și, În plus, muzica dată tare Îi acoperea și mai bine mișcările. Merse tiptil pînă la prima cameră și aruncă o privire. O femeie goală, răstignită pe o canapea, legată cu cravate și avînd În gură un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
niște drogate slăbănoage. Brusc Îl cuprinse o amețeală și simți că se Învîrte pămîntul cu el, ca după o doză zdravănă de stupefiante. Drogurile de pe rafturi Îl făceau să saliveze. În mintea lui imaginea lui Karen se amesteca printre poze. Păși În cameră, găsi un loc care suna a gol și trase covorul. Bingo! O ascunzătoare drăguță: o pivniță, trepte care coborau spre un spațiu gol, negru. Telefonul sună. Jack apăsă butonul magnetofonului și ridică receptorul. — Bună. „Tot ce vă doriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]