KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...274 275 276 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

care tocmai se pregătea să îi folosească părțile componente, când domnul Chawla îl convinse s-o curețe, s-o cârpească și să-i repare spițele. O dată aranjată cât de cât, fu și ea suită în arborele de guava. Deși un pic șubredă, era suficient de mare ca să-l apere pe Sampath și patul său de ploaie și de soare. Și, în ciuda faptului că îi păliseră culorile, dungile sale galbene și verzi și țesătura striată încă îi dădeau un aer vesel. Astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
și le probă pe toate. Una era prea mare, altele prea mici... În cele din urmă, găsi una ce părea să i se potrivească. — Da, da, spuse femeia cu protezele, o să-ți fie bună. Mai bine să-ți fie un pic largă decât prea mică. Ammaji probă noul dispozitiv, mișcându-și și contorsionându-și buzele peste extensia nefamiliară din plastic, lovindu-și apreciativ unul de celălalt cele două noi rânduri de dinți. Abia mai târziu avu un pic de ghinion. Ieșiseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-ți fie un pic largă decât prea mică. Ammaji probă noul dispozitiv, mișcându-și și contorsionându-și buzele peste extensia nefamiliară din plastic, lovindu-și apreciativ unul de celălalt cele două noi rânduri de dinți. Abia mai târziu avu un pic de ghinion. Ieșiseră de la cinema, iar Pinky se simțea oarecum îmbunată de scenele încântătoare la care fusese martoră, între erou și eroină, care depășeau obstacole crunte și terorizante. Acest Love Story era un film dincolo de orice comparație. Când apăruse pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
fața lui. Fața cea normală și obișnuită a lui Sampath! Pinky asculta uluită ceea ce auzea. — Oh, făcu încântată Ammaji răsucind o foaie de betel, s-a născut cu o înclinație spre spiritual. Toți ziceau că se poate să fie un pic nebun, poate e un pic nătâng, dar, de fapt, nu e deloc interesat de lumea materială. Odată i-am dat cinci rupii să-l plătească pe lăptar și imediat l-am auzit pe lăptar zbierând: — Vai, vai. Uite, vai, uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
și obișnuită a lui Sampath! Pinky asculta uluită ceea ce auzea. — Oh, făcu încântată Ammaji răsucind o foaie de betel, s-a născut cu o înclinație spre spiritual. Toți ziceau că se poate să fie un pic nebun, poate e un pic nătâng, dar, de fapt, nu e deloc interesat de lumea materială. Odată i-am dat cinci rupii să-l plătească pe lăptar și imediat l-am auzit pe lăptar zbierând: — Vai, vai. Uite, vai, uite ce-a făcut nepotu-tău. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
atât neînsemnate și de lumești. Se uită pe fereastră și peste tot vede slava Domnului. — E-adevărat, spuse Ammaji, nici nu vă pot spune cât ne-am chinuit. E greu pentru o familie. Ne rugam de el: „Hai, învață un pic; măcar cât să treci; nu-ți cerem nici un miracol.“ Dar el o ținea tot așa, ședea cu orele, se uita la o floare, privea spre cer... — Am cunoscut un sadhu din Rishikesh, spuse un profesor ce venise tocmai de la Chittagong

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
al lui Sampath. Nimeni n-o să le ceară asta, doamnă. O să le scoatem afară-n șuturi, fără să le-ntrebăm nimic, răspunse un bărbat vulgar. Dar numeroși oameni săriră în apărarea domnișoarei Jyotsna. — Cum poți să spui așa ceva? N-ai pic de rușine. — Oh, prostii, zise spionul, care era într-o dispoziție execrabilă în ultimele zile. Normal că trebuie să terminăm cu maimuțele. Fac dezordine peste tot. Oamenii nu-și credeau urechilor. — Ai auzit ce-a zis? se întrebau unii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
petală de mușcată, înroșind-o. Își frecă obrajii în sus și-n jos cu o floare, colorându-i ca să se asorteze cu buza. Scutură o păstaie de tamarin din cutia sa de tinichea și mâncă o sămânță. Mâncă și un pic de ferigă uscată, și, într-o criză de nervi, înghiți frunza bolnavă și se apucă să roadă osul. Simțea o mânie feroce, și, în același timp, era pe punctul de a izbucni în lacrimi. Tremura din tot trupul. Oamenii ăștia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
de a face asta în cea de-a doua seară. Pregăti plin de ranchiună cotletele, un morman întreg, și cât erau de insipide - perceptorul districtual se văzuse nevoit să scoată borcanul cu murături de la mama sa pentru a da un pic de savoare mesei sale. Se simțea mai mizerabil ca oricând. Mai mizerabil ca oricând și mai abandonat, stând acolo de unul singur la masa cea mare din sufragerie. Un bec neacoperit se bălăngănea la capătul unui fir deasupra lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

-i trăda originea rurală. Partea asta nu-mi place. Nu-i frumos din partea unei fete. — Nu-ți face probleme. — Cum te cheamă? — John, i-am răspuns eu. — Cu ce te ocupi tu, John? Aha, am înțeles, era vorba de un pic de conversație. Asta e într-adevăr o chestie. Chiar sub nasul meu șerpuiește un miracol gol-goluț, și eu plătesc la greu să discut cu Dawn îmbrăcată cu rochia ei. — Sunt vârât în pornografie, am spus. Până peste cap. — Interesant. — Doriți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
cu turiști, care se crăcănase pe toată strada. Am zvâcnit brusc înainte și viespea m-a înțepat. Am tras pe o stradă laterală și mi-am dat jos pantalonii. Aveam un punct mic și roșu pe coapsă. Mă ardea un pic, și așa și arăta, ca o arsură ușoară cu țigara. Și mi-am spus: asta-i tot ce poți să faci? Ți-ai pierdut până și veninul, sărmană prăpădită, crescută cu uscături și apă, cu gaze de eșapament și gunoaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
gând și mă leșina de osteneală. Și totuși, povestea asta îmi convenea dintr-un punct de vedere. Nu voiam ca Spunk să pară prea drăgălaș sau sănătos pe ecran. Mai dă-i băiatului încă o lună ca asta, plus un pic de fard negru sub ochi, și va arăta exact atât de stors și sleit cât îmi doream. — Adică, vreau să spun că a avut întotdeauna bani câți a vrut, corect? spuse el. Și știe ce să facă cu ei. Bani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

mare. Agață tinerei rătăcitori ca tine, deși tu nu ești chiar atât de tânăr pe cât pari. Și acum te-a prins în gheare și-o să te stoarcă, o să te strângă și o să te gâtuie până n-o să mai rămână nici un pic de suflu în trupul tău. Livia Cramm, spaima călătorilor! Păi, gândește-te numai. Te-a învățat să iubești marea ca să-i fie mai ușor să te domine! Sărmane marinar! Sărman matelot drăgălaș ce ești! Nu ești decât un cadavru ambulant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
e că în ultimul timp numărul partenerilor de conversație a fost destul de limitat, iar ocazia de față este pur și simplu irezistibilă. Problema rochiei este un fleac. Realitatea e că atunci când te-am pescuit din mare, veșmintele dumitale erau un pic jilave, ca să nu zic ude - ca să nu zic de-a dreptul fleașcă. Și adevărul e că propria mea garderobă pare a fi oarecum limitată. Așa că, una peste alta, ne-am gândit că soluția cea mai bună ar fi, dacă mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
să alunece pe piesele de puzzle împrăștiate, apoi se așeză din nou lângă Vultur-în-Zbor. Ce ciudat, se gândi Vultur-în-Zbor, ca o încăpere sărăcăcioasă ca aceasta să creeze o atmosferă atât de confortabilă, de prietenoasă. Camera în care stătea era un pic mai arătoasă decât interiorul unei cocioabe. Două rogojini de papură plasate la o oarecare distanță, dintre care una purta în prezent povara trupului său slăbit, erau așezate pe o podea de pământ - dar o podea măturată meticulos. Mătura, un mănunchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
la bun sfârșit, spuse Vultur-în-Zbor. — Să fiu sincer, spuse Virgil Jones pe un ton de scuză, mă tem că am încetat să mai văd vreun merit în realizări și eroism. Fiecare încearcă, prin viața și acțiunile sale să dai un pic de sens acestui univers nebun. Să încerci mai mult de-atât înseamnă să fii înghițit de vârtej. Vultur-în-Zbor se gândi: par foarte nerăbdători să mă vadă renunțând la intențiile mele. Dar i se păru că auzise o notă suplimentară în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
și spuse grav: — Nu, nu, m-am înșelat. Nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a schimbat nimic. — Doamna O’Toole se simte bine? întrebă Vultur-în-Zbor. — Da, da, răspunse domnul Jones, împingând-o pe femeie în cameră. E doar un pic agitată, îi spuse într-un aparteu lui Vultur-în-Zbor. îi trebuie odihnă, atâta tot. îți propun ca noi doi să ne plimbăm. Să mai pălăvrăgim nițel. S-o lăsăm să se odihnească. Ești de acord? Sigur că da, spuse Vultur-în-Zbor. Așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
un lucru interesant: un om e zdravăn la cap doar în măsura în care subscrie unei structuri dinainte stabilite a realității. — Mmă făcu Vultur-în-Zbor. — „Du-te, du-te, zise pasărea“, cântă Virgil Jones. — Ce? — O referință literară, explică Virgil Jones. Un moft. Un pic de răsfăț personal. Hai să continuămă și te rog să mă scuzi pentru digresiune. Probabil că aș putea face o analogie cu totul inexactă pentru a-mi demonstra teza. Iată-ne pe toți, o lume a ființelor vii, a obiectelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
sale. O, ce minunat că era atât de sigur, că-i păstra amintirile atât de bine. Deschide-l acum și lasă-le să o inunde, curățind-o cu certitudinea zilelor și a suferințelor care nu se mai puteau schimba nici un pic. Degetul nevăzut scrie și, după ce a scris, trece mai departe. Toate lacrimile tale nu pot șterge nici unul din cuvintele scrise acolo. Nici lacrimile, nici stafia vreunui vultur. Sigur, sigur, sigur, la fel de stabil în fluidul anilor ca și trupul ei nemuritor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
ca un tentacul lung, șerpuitor. Vultur-în-Zbor se feri instinctiv și căzu. Simți un fior în oase. Fruntea îi era acum de gheață. Vuietul îl lăsă practic surd la vocea tunătoare a domnului Jones. — Nu-ți face griji! striga Virgil. Un pic de febră a Dimensiunii, atâta tot. O să te însănătoșim repede... Cuvintele răsunară ca un ecou, apoi se pierdură. Febra Dimensiunii: ce mai era și asta? Vultur-în-Zbor se înfurie fiindcă nu i se spusese nimic despre asta, iar ochii părură să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
un lucru care era în întregime el însuși și totuși nu era el însuși și care prelua comanda facultăților sale și scrâșnea din dinți în locul lui. Era o simplă, dar copleșitoare comandă dată sieși să supraviețuiască. Era uimit și un pic încântat de puterea voinței lui. In extremis veritas. ACOLO UNDE ESTE VOINȚĂ. Conștientizarea propriei voințe, a sensului celor spuse de Virgil, îi deveni limpede. Iată calea și scăparea lui dacă voința îi era destul de puternică. începu să exerseze. La prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
prin Dimensiunile Interioare, identice cu infernul interior care-l înghițise acum pe Vultur-în-Zbor și care-l lăsase pustiit, neputincios și norocos că scăpase cu viață. Și mai exista și un al treilea fel. Puntea dintre primele două feluri. Cu un pic de imaginație, cum descoperise Virgil Jones, puteai crea lumi, lumi fizice exterioare, care să nu fie nici reflecții ale tale, nici un univers-palimpsest. Ficțiuni în care un om ar putea trăi. La vremea aceea domnul Jones fusese un om cu foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Nu era atât solid, cât ne-lichid - o chestie vâscoasă și lipicioasă. într-un moment părea imaterial ca aerul, într-altul dobândea consistența melasei, iar mai apoi se întindea lucios ca sticla. Părea că fumegă sau că scoate aburi un pic. Virgil Jones știa unde se aflau. Era locul cel mai apropiat de cel de unde puteau scăpa și, totodată, cea mai periculoasă din Dimensiunile Interioare. Se aflau chiar la marginea conștiinței lui Vultur-în-Zbor, aproape de punctul în care simțurile lui se contopeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
o știa foarte bine. Probabil că nu intra în aceeași clasă vizuală ca unele din fete, dar, în mod cert, era o doamnă de înaltă clasă. Trăsăturile sale erau la fel de grecești ca și numele și chiar dacă sânii îi erau un pic prea plini, încetase de foarte mult timp să-și mai facă probleme din cauza asta. Arătau destul de bine așa, umflându-se prin cămașa de noapte din dantelă albă, lungă până-n pământ, și luminați de lumânarea pe care o ducea în mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
arătându-se nopții. — închide fereastra, Media. E ceață. O să te îmbolnăvești. Media o ascultă fără să comenteze. Madame știa mai bine. Dacă tot avem puțin timp liber la îndemână, sugeră ea, mă întreb dacă nu ați avea chef de un pic de exercițiu, madame. — Așa-mi place, Media, spuse madame Iocasta, lăsând cămașa de noapte să-i cadă pe podea. Devoțiune. — E o plăcere, madame, a răspuns Media, venind către ea. Stop. Domnul Norbert Page era un ins micuț. Purta ochelari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]