8,941 matches
-
îi răspunsei, dragostea mea pentru tine arde macii pe coline." "Da? Da?! mă interogă mereu eu fruntea lipită de a mea, da, iubitul meu? Da!?" Dimineața mă trezii primul și o descoperii îndreptată cu tot trupul spre mine, și cu pumnii încleștați. De obicei somnul la ea era izolare, retragere... Acum era o prelungire a dulcelui abandon din timpul serii, când urcasem scările eu ea în brațe. Îi luai pumnii și începui să-i sărut. Se trezi dintr-o dată, cu un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și o descoperii îndreptată cu tot trupul spre mine, și cu pumnii încleștați. De obicei somnul la ea era izolare, retragere... Acum era o prelungire a dulcelui abandon din timpul serii, când urcasem scările eu ea în brațe. Îi luai pumnii și începui să-i sărut. Se trezi dintr-o dată, cu un surâs viclean, ca și când ar fî vrut să-mi spună că totul era trucat și nu trebuia s-o cred. Și drept dovadă se răsuci și îmi întoarse spatele și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vreun dulap pentru a o pândi, așteptând ca ea să nu mai fie atentă. Nu vedea decât mașinile silențioase care vegheau asupra funcțiilor ei vitale și patul ci confortabil. Era leoarcă, în ciuda răcorii agreabile care domnea în cameră. Mai ținea pumnul pe stern ca pentru a se convinge că era întreg. Apoi camera video de deasupra patului se puse în mișcare și tresări. O femeie de o vârstă incertă o privea îngrijorată. Meditehniciana din serviciul de noapte. Îngrijorarea ei părea sinceră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
îi va scăpa. Ripley știa că nu va putea pătrunde acolo. Copilul se răsuci și plonjă. Ripley făcu la fel și izbuti s-o prindă în brațe, imobilizând-o. Prinsă în capcană, fetița se zbătea fenetic. Lovea cu picioarele și pumnii, încerca să muște, dar nu scotea o vorbă. În timp ce se zvârcolea pentru a scăpa din strânsoarea lui Ripley, unicul sunet care se auzea în spațiul strâmt era cel al respirației ei gâfâite. Și chiar și acest zgomot era în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fericire intensă. Nici raiul n-ar putea fi mai plăcut. Un alt urlet se transmise prin difuzoare în postul de operații și Ripley tresări. Camera lui Wierzbowski își încetă emisia, iar traseurile vizibile pe biomonitorul lui se neteziră. Femeia strânse pumnii și unghiile-i intrară în carne. Pe bărbatul acesta îl simpatizase. Și ce făcea ea aici, la urma urmei? De ce nu se afla ea pe Pământ, fără bani și fără grad, dar în siguranță în micul ei apartament, înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu-i cazul. Cred că e paralizat. Vasquez îi dădu în lături și-l apucă de guler pe ofițerul inconștient. Era prea furioasă ca să plângă. ― E mort de frică, ce mai! (Îl ridică pe Gorman cu o mână și strânse pumnul pentru a-i urla în față:) Trezește-te, speriatule! Trezește-te, dracu'! Te belesc, mișelule! Hicks se strecură între Vasquez și locotenentul inert și vorbi femeii cu glas căzut dar autoritar. Privirea-i era dură. ― Oprește-te. Lasă-l... imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ușă mergând de-a-ndărătelea, ferindu-se de pereți. De cum se lovi cu spatele de ușă, își trecu repede mâna peste comanda murală. Panoul, care trebuia să se dea numaidecât în lături, nu se clinti. Mânui iarăși întrerupătorul, apoi îl lovi cu pumnul fără să-i pese de zgomot. Nimic. Comanda era debranșată, sau în pană. Vru să facă lumină. La fel. Femeia și copilul erau captive în penumbră. Fără să-și ia ochii de la sol, izbi cu pumnul în panoul ușii. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
apoi îl lovi cu pumnul fără să-i pese de zgomot. Nimic. Comanda era debranșată, sau în pană. Vru să facă lumină. La fel. Femeia și copilul erau captive în penumbră. Fără să-și ia ochii de la sol, izbi cu pumnul în panoul ușii. Dar izolarea acustică înăbușea loviturile. Era normal ca un bloc operator să fie insonorizat. Nu era de dorit ca niște urlete neașteptate să neliniștească vreun colon impresionabil, în trecere pe acolo. Cu Newt alături se îndepărtă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vocea mea hotărâtă. Intram decis să le curm suferința, smulgând una câte una celulele lor parazite și azvârlindu-le în neant, departe de lumea vie în care vroiam să trăiesc și în care nu-și găseau locul. Înarmat cu un pumn de fise de 25 de bani, începeam curățenia. Aveam de unde alege. Nume discrete, temperate de-un diminutiv bine ales: Curuț, Coinac, Muică, Sulică. Sau nume grele, cu sonorități cinstite și bărbătești: Pulătan, Cacoveanu, Crăcea, Lăbău. „Alo, sărutmâinile, doamna Pulătan?“ Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să arunce cu semințe spre ecran: „Băi, băi, du-te bă dracu’!“. Inevitabil, semințele aterizau în capul țiganilor aflați cu un rând mai în față și, printr-o logică pe cât de simplă, pe-atât de previzibilă, începea bătaia, cu flegme, pumni în gură și picioare sau șurubelnițe cărăbănite pe sub scaune. Ne potoleam doar când năvăleau portarii cu lanternele, înjurând de mama focului, sau dacă se punea de-o urmărire de mașini pe ecran. Dar unde erau fetele? Nicăieri și peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru o minciună în carne și oase, o coproducție a minții mele și-a „Studiourilor Buftea“ ce trebuia păstrată și îngrijită. Mergeam cu băieții la fotbal pe maidanul depoului „Ilie Pintilie“ și nimeream peste golanii cartierului, care ne luau la pumni și la flegme: „Băi, chiștoc, tu ai față să joci cu mine?! Păi, io sunt ca Bonhof, am ștampilă pe picioru’ drept că n-am voie să trag cu el, că trage așa tare că poa’ să te-omoare! Io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de istorie literară erau decupate dintre coperți, cu râvnă, abnegație și spirit de disciplină. Unele cărți deja nu se mai comandau, studenții știau ce-i așteaptă: Larousse-ul fusese făcut ferfeniță, din Eco lipseau capitolele despre fabulă, iar prin Crohmălniceanu băgai pumnul și-l scoteai pe partea cealaltă. Studioși, tinerii ucenici literați xeroxau fasciculele, le ajutau să ajungă de la un an la altul, cu tot cu smângăleli și-adnotări, ca un roman haiducesc cu peripeții: Budulea Taichii trona în Grozăvești, poeziile lui Villon se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rezistaseră, țevile nu erau sparte. Ici-colo, căzuseră bucăți de tencuială, parcă mai mici decât mi se păruse mie. Călcam pe ele, dar nu le simțeam. Nimic nu se compară cu experiența unui cutremur, poate doar atunci când iei prima oară un pumn în gură. Zgomotul în surdină, senzația de frig și căldură. Amorțești, te ștergi din propria ta amintire, dispari și-apari într-o fracțiune de secundă. Intri și ieși din prezent și nici nu-ți dai seama. Unii au timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ar dispărea și gelozia, cu care ne chinuim atâta, din cauza voastră, bineînțeles. Societatea perfectă, ce mai.“ „Matriarhatul cucoanelor reunite.“, am zis. „Coșmarul postmodern, scăpat pe străzi în capot și cu făcăleț!“ „Ticălos universal!“ Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă alerga prin tot Cotroceniul, fără jenă, ca-n romanele zglobii ale adolescenței, Cella Serghi sau Ionel Teodoreanu sau Sebastian; la fel de triste toate. Iubeam s-o tachinez, înțelegeți și dumneavoastră de ce. Abia în hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apropiai de ele decât cu treabă. Bodyguarzi în uniforme negre, serioși ca niște gangsteri cuminți, cu bastoane de cauciuc sau pistolul la șold, păzeau intrările, selectând din priviri clientela. Pe spate aveau imprimată denumirea firmei de protecție, cu litere cât pumnul, cauciucate; nume teribile, impresionante, de șerpi, legionari romani sau regizori cu sonorități mafiote: Anaconda, Niro, Scorseze, Pretorian, Centurion, chiar și Octogon (cineva crezuse probabil că-i un împărat sau vreun grad militar de pe vremuri). Iradiau și pe tabla mașinilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Avea de toate acolo: Moskvich, Fiat 850, Ford Escort, Wartburg, Alfa Romeo, BMW 3.0 SI, Mercedes 200, chiar și Lăstun. Nu i-a venit să creadă lui taică-său, când a băgat mâna după cartofi, și-a scos un pumn de sigle. L-a chemat pe-Andrei în pivniță și i-a tras o bătaie soră cu moartea; cred că și-acum mai are semnele. Pe urmă l-a pus să meargă la fiecare vecin, să ducă înapoi obiectele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
treceți seara pe-acolo: are un Hycomat 601 S, verde, cu schimbătorul în formă de manetă, lângă volan. Pe spate, sub marcă, scrie categoria, cu literele din fabrică, plastifiate, trase pe diagonală: de luxe. Caroserie de carton, RDG-istă, bagi pumnul prin ea. Claxonul, la fel, original: l-ar fi făcut invidios pe Honnecker. Țeava de eșapament, piesă de epocă: lungă și subțire, montată strâmb, pe diagonală, cum scrie la plan; scoate niște rateuri, de întoarce tot cartierul capul după ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nelămurire. Din moment ce Garoafele miros a calomel, înseamnă că tabloul nu e-o copie (cine dracu’ s-ar fi chinuit să facă o copie cu vopsea toxică?!). Și-atunci, cum rămâne cu autorul, e sau nu e el?“ Am strâns un pumn de hamsii calde și l-am aruncat în gură. Făcusem o demonstrație de toată splendoarea, cum nu mă oboseam prea des: meritam o recompensă. Maria și-a tras fesul mai bine pe cap și m-a sărutat pe gură. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu însemna și neglijent. Eram atent la detalii, învățasem de la taică-meu mecanica nemțească a ansamblării vestimentare (deviza lui: „Haina-i ca ceasul!“): cămașa să nu facă pliuri și cute; nodul cravatei să fie plat și drept (nu gros cât pumnul, ca la partid); dunga șlițului să vină în prelungirea liniei nasturilor cămășii; ciorapii să se asorteze la curea (nu la cămașă!); pantofii să iasă cu botul lucios, proaspăt lustruit. Îl și-auzeam, cu explicațiile lui clare și metodice: „Pantofii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sacrilegiu să dormi pe ele calde și moi. Parcă te-ai așeza pe-un pepene fleșcăit, cu jumătățile plescăindu-ți pe tâmple. Îmi pedepseam puiulețul, sucindu-l tacticos pe partea cealaltă. Nu mă culcam până nu-l băteam bine cu pumnii, să stea umflat, proaspăt și răcoros. Când o cunoscusem, Maria căra deja în spate un trecut năbădăios. Totul părea să ne separe, de la cartiere la vârstă și de la îmbrăcăminte la obiectele din casă. Eu locuiam în Dorobanți, ea în Pajura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dintre noi care încă mai păstram vreo urmă de îndoială, s-a dovedit că Doru nu era numai un bun fotbalist și-un mare cotonogar, dar și un fin economist. Revista ne dădea cu tifla: ascunsă, inaccesibilă, ținută cu un pumn ferm la spate. Ne-am scotocit cu toții prin buzunare și-am plătit pe rând: care cu monede, care-n bancnote, cât șterpelise cu-o seară înainte de la părinți. Mulțumit, Doru a numărat banii, apoi a desfăcut generos revista, fără s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe blocuri sau plăci albastre: Presei, Pecetei, Hrisovului, Poligrafiei. De-aici se nășteau neîncetat frumuseți aspre, neverosimile, pentru care ți-ai fi lăsat un deget tăiat, doar ca să le-atingi. Golanii dădeau târcoale în jurul lor, protejându-le cu privirea și pumnul; la nevoie, și cu-o lamă de cuțit. Le-adulmecau copilăria și le supravegheau adolescența, după care nu mai știai ce se întâmpla. Băieții se strângeau seara la biliard, într-o sală de graniță între Dămăroaia și Bucureștii Noi. Locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aștepta tavanul burtos, mut ca un sicriu alb. Ne-obișnuisem cu totul: cu Daciile care sunau ca niște hidrocentrale, cu ferestrele care se deschideau invers, spre aerul gazos și prăfuit, cu oamenii de pe străzi mereu pregătiți să-ți tragă un pumn în gură. Nopțile se scufundau în dimineți interminabile, prin care gândurile începeau să patineze. Orașul pulsa grozav, schizofrenic; aș fi dat orice să-l șterg de pe fața pământului, după care să-i duc resturile la o expoziție internațională. Iubirea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am așezat cuminte pe covorul decanului, sprijinit cu spatele de fotoliu, și-am început să le citesc. Scrisoarea 1. 12.01.1997 Direcția operativă, serviciul corespondență Anul 1997 a-nceput pentru mine într-un mod nu tocmai obișnuit: cu un pumn în gură. Stăteam ca prostul în iarna bucureșteană, cu brațul negriciosului încremenit în aer pe traiectoria invizibilă dintre obrajii mei și umărul lui. Ar fi trebuit să prind aici semnul destinului batjocoritor. Între falangele piticotului descheiat la șliț și mutra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de jos în sus și de sus în jos, în toate părțile. În două minute, erai ca la pușcărie. Te mai și ciupea de urechi, cu foarfeca aia groasă, jumate pieptăn, jumate foarfecă. Zicea pardon și te dădea cu-n pumn de talc. Am ajuns acasă ca un jambon fardat, m-a luat maică-mea la palme. A doua oară n-am mai intrat la Perla.“ „Gu-Guță!“, a confirmat Cezar, bucuros de complicitate. „Da-da’, asta ce-i?“ Își plimba degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]