7,217 matches
-
de el, dar niciodată acceptându-l. Ana Blandiana nu încearcă, însă, nicio secundă, să renege realitatea exterioară, obiectivă, ci, dimpotrivă, încearcă să o schimbe, la modul propriu. Poezia sa întreagă este un permanent circuit, între exterior și interior unde se refugiază, uneori, pentru a-și extrage seva, ca să poată reveni, ulterior, mult mai proaspătă și mai puternică, asupra exteriorului, schimbându-l cumva. Poate că lumea interioară, ascunzișul, pe care poeta și le creează prin poezie sunt doar aparente arme de luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și-o boltă goală,/ Când norii spun povești prin care/ Suntem salvați în veșnicii?// Veniți, furtuni deasupra noastră/ Și înflorește-ne durere/ Cât timp mai știi cu abur sacru/ Pe cerul lumilor să scrii...". Credința intervine în reconstrucția interioară, autoarea refugiindu-se de exteriorul sufocant și reconsturind o lume nouă în interiorul său, guvernată de lumina credinței și a dragostei. Noua lume este creată la nivel stilistic prin renunțarea la cuvinte și prin îndepărtarea de metafore. Vidul stilistic reconstruiește un alt fel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o "consacrare" a dramaturgului Constantin Popa. Piesa cu accente care amintesc de Albee și Tennessee Williams vorbește despre alienarea și despre eroziunea în timp a cuplului, lipsit de ideal existențial. Soții Mina și Ilie din Calul verde ajung să se refugieze într-un soi de "realitate de gradul doi", populată de fantome absurde (cum este și calul verde), inventată din nevoia disperată de a umple cu ceva vidul sufletesc în care se mișcă și acționează. Montarea lui Dan Nasta (semnatar atât
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dar și a noțiunii de „dedoxifiere”, trăsătură care caracterizează, conform Lindei Hutcheon, postmodernismul. Nu e greu de explicat de ce modernul este numai acela care rezistă modernității: În momentul În care moda cere să demistifici, cel care i se va Împotrivi, refugiindu-se tocmai În locul pe cale de a-și pierde „geniul”, Îsi va demonstra prin aceasta adeziunea la modernitate. Îi vom găsi astfel printre antimodernii lui Compagnon alături de Joseph de Maistre și de Rland Barthes, pe Chateaubriand, pe Renan, pe Bloy, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
devine vulnerabil tocmai din pricina acestei permeabilități a frontierelor, a meterezelor. El nu mai poate oferi un adăpost, o stare de siguranță. Când pragurile nu-și mai îndeplinesc menirea, când culisele nu mai reprezintă o barieră, rezistența este silită să se refugieze înlăuntrul propriei ființe: spațiul înconjurător nu o mai ocrotește, nu o mai sprijină. Orice spectacol care pune în scenă supravegherea trebuie să inventeze soluții pentru a face vizibilă spaima provocată de această încercuire a unui centru lipsit de acum încolo
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
știe, din instinct, că dispozitivul de supraveghere e strâns legat de practica puterii pe care o deținuse în timpul regenței sale și pe care se teme acum să nu o piardă. O putere disimulată, tacită, căci, indiscutabilă eminență cenușie, împărăteasa-mamă se refugiase mereu, asemenea unei divinități ce domnește asupra lumii întregi, „dinapoia unui văl, invizibilă și prezentă” (Britannicus, actul I, scena 2, versul 95). Putea, așadar, să vadă fără să fie văzută... vălul o ascundea privirilor celorlalți, fără să o împiedice totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un personaj temut, a cărui prezență nu e dorită, își face apariția pe neașteptate, tulburând o idilă în plină desfășurare. Pentru a evita conflictul, trebuie imaginată o ieșire strategică din câmpul vizual al intrusului. Amantul indezirabil - un alt bărbat! - se refugiază într-un dulap. Acolo, în spatele ușilor acestui adăpost derizoriu, se ascunde protagonistul înamorat, spre încântarea publicului pe care dezinformarea personajelor de pe scenă îl delectează tot atât cât îl distrează și poziția umilitoare a amantului silit să se pitească în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nu se hotărăște și joacă iterativ între cei doi poli, al reprezentării și al exprimării. Cauzalitatea și complexitatea își răspund în mod confuz. Fiecare din cele două mișcări se găsește blocată de antonimul ei, și singura ieșire este să se refugieze în ficțiune. Să ne înțelegem: nu o ficțiune care sugerează o lume nouă prin construcția de imaginar și care se mișcă liber în bogăția de semne interpretabile, lăsînd analogia să-și joace rolul, ci, în acest tip de ficțiune experimentală
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
exprimare sau exprimarea drept reprezentare. Atunci cînd credem că ceea ce ne este dat să vedem prin reprezentare este expresia însăși a realității lumii sensibile; și atunci cînd interpretăm realitatea sensibilă, imediată, ca o punere în scenă, o iluzie. S-au refugiat aici capcanele societății Frankenstein; s-a cuibărit aici germenul său tautistic, adică totalitar. Concluzie generală ÎMPOTRIVA COMUNICĂRII CONFUZE: INTERPRETAREA Nu este vorba aici de a ne opune comunicării. Și într-adevăr, de ce să nu comunicăm? Dar, cum s-a văzut
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
gratii de lacrimi,/ simțeam la călcâi legănată/ Ghiuleaua tăcută a lumii/ Veacul de grație". Din "Cercul de la Sibiu" (denumire a cercului literar al Facultății de Litere, în timpul celui de-al doilea război mondial, când universitatea Regele Ferdinand I s-a refugiat la Sibiu), s-au detașat poeți de valoare ca A. Doinaș, I. Negoițescu, Ioanichie Olteanu, Radu Stanca, care vor cultiva în "Revista Cenaclului Literar"și apoi în volume, o poezie nostalgică, discretă, în formule alegorice, în parabole, romanțe, pasteluri și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ne trimite la Anton Pann, Ion Barbu, G. Magheru. Așezat la mijloc de "Rău și Bun", viii sunt legați de cei morți, astfel că moartea este privită cu seninătate. Îi lipsește poetului credința în superioritatea acestei lumi în care se refugiază, de aici sentimentul de groază generat de ferocitatea secolului, apocalipsa nopților ne trimit la Trakl: "Edict cu animale care dorm tihnite/ în câmpuri cu ovăz și mentă ninsă/ La gât ființele au clopote care ascut cuțite/ și mâini în care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
n-a râs cu-adevărat". Nostalgiile îl poartă spre ținuturi-limită în care sălășluiesc tatăl Dumnezeu și Dumnezeu mama, liniștea și tăcerea. Poetul construiește metafore urzite din interferări de regnuri de abstract și concret, construind o lume în care să se refugieze: pământul este un muget de semințe, vara răsuflă ca un taur în obraz, scările sunt temute, semințele priveghează, plugurile sunt împerecheate, ploile și soarele își scurg flacăra în pământ. Edenul ne amintește de "Pașii profetului" a lui Lucian Blaga, cauza
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și sunt sensibile deschiderii interpretative: oglinzile nepipăite ale vântului, fecior de brumă, cuvântul altar de tăcere, blestem închis în ambră. Insula Leuky este, ne-o spune însuși poetul, "în imaginea verbului a înflori", insulă a somnului în care poetul se refugiază beat de nostalgia depărtărilor și sufocat de orașul îmbâcsit de fum. Metaforele continuă să fie susținute de sugestii simbolice; astfel, în orașul cu fabrici de conserve și de spirit: "Fântânile în timpul nopții exaltate se resemnau/ într-o răcoare mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
acestor proiecte sunt diverse: copiii, opera, casa, invenția, renumele etc. Toate sunt forme ale efortului de a ne așeza cumva în Istorie, salvându-ne de neant. Istoria un alt nume contemporan al ființei este semnificantul major sub umbrela căruia ne refugiem din calea nimicului. Avem cuvinte ce rezumă excelent și sprijină moduri de-a vedea lumea, stând cumva în același timp la capătul și la temelia weltanschauung-ului căruia îi aparțin. Spre exemplu: sufletul, omul, rațiunea, ș.a. Atunci când cineva folosește un
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
personale. De regulă, socializam intens și zgomotos, mergeam în oraș prin cluburi (numărul unu era un dansator de primă mână), săli de cinema ori pe unde le mai trecea prin cap prietenilor să organizeze ieșiri; iar când ne plictiseam, ne refugiam pe teritoriul casnic, liniștit, care avea ca centru de greutate patul*. * La capitolul ăsta pot afirma că soarta mi-a fost dintotdeauna mai degrabă favorabilă; cu numărul unu, de exemplu, a fost o dragoste la prima vedere și eu l-
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
îi era de șef de pluton, iar prezența lui inspira calm, echilibru, dar și putere, capacitate inepuizabilă de luptă... Ne-am dat prima întâlnire informală în oraș, însă ne-a prins o ploaie torențială și i-am propus să ne refugiem la mine acasă. A aruncat ochii prin apartament și s-a grăbit să-mi facă un compliment: frumoasă locuință, după chipul și asemănarea stăpânei... Ce să-ți zic, ce texte... Avea însă dreptate. Eu eram bine, deși nu mă aranjasem
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
capabilă. O perioadă totul a mers mai mult ca perfect: ziua ne sunam din oră în oră, șușoteam despre nebuniile pe care urma să le facem acasă și, când se putea, ne întâlneam chiar și în pauza de prânz. Ne refugiam în dormitor, prizam câte o sută de grame de parizer și ne pierdeam câte o oră unul în brațele celuilalt. Mezelurile făceau minuni în cuplul nostru, dar știți cum sunt extratereștrii: pretențioși, mofturoși, greu de mulțumit... Numărul trei a forțat
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
în vizită, credea că sunt la dietă și nu înțelegea de ce, că eram chiar bine. Habar n-avea ce bunătăți mă așteptau acasă la numărul șapte; îi ziceam să nu mă caute câteva zile că am o delegație și mă refugiam în templul bucatelor alese; cum intram pe ușă, dădeam iama în frigider; el, ca toți bărbații, avea în minte un singur lucru și nu-mi dădea de mâncare până nu-și atingea scopul meschin; și era un negociator foarte dur
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
de separare care va genera noi atitudini ale individului față de ceilalți, față de viață, față de prietenie, față de iubire. Imaginea de sine se va schimba. Individul se va considera ca fiind o victimă. El Îi va suspecta pe ceilalți de rele intenții, refugiindu-se În izolare, singurătate, alcool droguri, activități extravagante, misticism etc. Restaurarea Separarea va duce din nou la izolare, la Însingurarea individului. Persoana va redescoperi faptul că este singură, iar echilibrul său sufletesc și moral va fi Înlocuit de o stare
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tipul nostalgic este specific modelului de persoană și psihobiografiei acesteia caracterizate prin tendința de „Întoarcere către trecut”. Este tipul nostalgic care cultivă valorile tradiționale, dar și regretul. Acest tip, cu o tentă de „reverie melancolică”, are tendința de a se refugia și de a trăi În trecut, refuzând realitatea de care adesea se simte străin sau din care sentimentul izolării sau al excluderii, considerându-se, Învins sau victimizat; dă tipul revoltat este tipul hiperactiv, opus atitudinii de pasivitate a nostalgicului. El
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să afirme: „Epoca noastră merită să fie numită epoca quiproquo ului. Abundența cărților și mijloacelor de a publica constituie una dintre cauze”3). Ce se întîmplă însă mai departe în „Zborul cărților”? Surprins de „o furtună de ploaie”, autorul se refugiază într-o librărie în care erau atîtea volume, încît „te amețeau numai privindu-le”. „Citeam titlurile acestor teancuri, și ele începeau, încet-încet, să se așeze, și chiar numele unor autori se confundau”4). Poemul lui Bacovia e, fără îndoială, reacția
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din inconștient. Yourcenar a fost fascinată de mituri și a lucrat cu ele toată viața, dar a negat rapid validitatea lor atunci când acele mituri aveau o legătură cu ea: mitul că fusese o fugară franțuzoaică, orfană de mamă, care se refugiase din Europa nazistă; că fusese victimizată pentru sexualitatea ei și fugise în America cu iubita ei lesbiană; și că se retrăsese pe o insulă aparent aridă cu această americancă servilă din Midwest. Petițiile ei făceau apel la bun-simț și verificarea
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
în următoarele două categorii: 1) Reacții predominat afective, cvasi-biologice și subiective, în care întâmlnim, din partea subiectului frustrant, fie o tendință activă de a domina „agentul frustrant” prin înfrângerea lui, fie o tendință defensivă de a se retrage, de a se refugia din fața realității și chiar de a se autoînvinui. Primului tip de reacții, celor legate de tendința activă de dominare și revendicare, le corespund trăiri emoționale caracteristice: accese de mânie, furie, impulsivitate, iritabilitate, crize de violență etc.; aceste reacții se întemeiază
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
să trăiască acute sentimente de inferioritate și de inutilitate socială. Când, în sfârșit, în structurarea patologică a personalității psihopatului predomină tendințele spre simulare și confabulație, se vorbește de psihopatia de tip isteric, iar când psihopatul „fuge” de realitate și se refugiază în el însuși, unde se închide ca într-o carapace (ca semn de protest față de egoismul agresiv sau primitiv al celor din jur), avem de-a face cu psihopatul autist. O puternică determinare este și între „frustrație” și „anxietate”, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
putrezească recoltele și să piară vitele. E amenințarea intrusului care se strecoară în familiile prospere pentru a le tulbura și ruina. Insecuritatea și teama încep să se manifeste odată cu trecerea necunoscuților care rătăcesc în noapte. Dar tot în umbră se refugiază și animalele scîrboase și tot din umbră ies la iveală. În masa enormă de reprezentări iconografice și literare, există un același, neschimbat, bestiar al Complotului. În el se adună tot ceea ce se tîrăște, tot ceea ce se infiltrează, tot ceea ce se
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]