10,656 matches
-
firidă dogorea după-amiaza. Ar fi fost prea departe, mai ales pe o asemenea caniculă. Florența poate ar mai fi mers în ultima săptămână de vacanță și Herr Saner spuse că nu poate realiza cum se taie bucata de marmură din stâncă - să presupunem că se procedează cu odgoane de oțel, și așa începură să curgă explicațiile care continuară zile în șir, la prânz. Marmura era tăiată cu un fel de fierăstrău direct din munte, decupată, detonată; la masă apăreau mereu idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și calcaroasă care se înălța mai sus de vârfurile copacilor și fiecare pas ne purta mai adânc într-un sălaș de existență străină, de mult trecută, chiar în mijlocul prezentului: fagii și puținii jnepeni care se agățau cu ghearele rădăcinilor de stâncile calcaroase ale munților Jura aparțineau deja unei epoci îndepărtate situate mult în urmă; veri reci, bogate în ploi au transformat malurile lacurilor și câmpiile în pământuri mlăștinoase. Odată cu fierul nu mai era nevoie de cositor pentru bronz, terenul bun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de o adâncitură: groapă creată artificial, cu un mal de pământ scos în față, îmi explică Armin, ca un specialist. O configurație asemănătoare putea fi văzută și la capătul așezării. Am traversat groapa, am urcat cărarea până la un colț de stâncă și am zărit surprins o mică poiană umbrită de un crâng de fagi. Era îngrădită cu un gard de stâncă vertical, se înclina ușor până la margine, de unde privirea își lua zborul liber peste colinele și văile prealpine. Pământul - ridicat de pe urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
O configurație asemănătoare putea fi văzută și la capătul așezării. Am traversat groapa, am urcat cărarea până la un colț de stâncă și am zărit surprins o mică poiană umbrită de un crâng de fagi. Era îngrădită cu un gard de stâncă vertical, se înclina ușor până la margine, de unde privirea își lua zborul liber peste colinele și văile prealpine. Pământul - ridicat de pe urma săpăturilor - zăcea gol și uscat în lumina orbitoare a soarelui, un calup de țărână care cobora în partea abruptă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
am lăsat în urmă clasa renovată și pe colegii mei, cu conștiința perfect împăcată că aveam tot dreptul ca, în loc să mă duc la școală, să mă las tras împreună cu alți vizitatori amatori de sporturi de iarnă într-o telecabină, printre stânci și brazi, sus de tot, până la marginea unei cești pline ochi de zăpadă. Acolo se înălțau, alături de cabane modeste de lemn, hotelurile. Mirosea a ceară pentru schiuri și cremă împotriva arsurilor solare, oamenii se așezau într-un „Tea Room“, cu fața la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
obrajii mă ardeau, fiindcă sus, pe platformă, unde urcasem cu telefericul împreună cu vărul meu, privisem prea multă vreme peretele de nord despre care circulau fel de fel de zvonuri: acolo se putea vedea „păianjenul“, picioarele lui erau dungile săpate în stâncă, și-și înfășa prada făcând coconi din ea, ca niște desagi lunguieți care atârnau multă vreme acolo sus în ghețuri. Mama nu făcuse sport niciodată și, dacă fusese o dată împinsă de tata să încerce totuși, asta n-a dus decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de acord, se auzi fratele meu vorbind. Am să mă retrag. O să te duc cu mașina. XXVIItc "XXVII" Saltultc "Saltul" Fratele meu conducea Studebaker-ul prea mare pentru ulicioara aceea, îl mâna prin poiene flancate în dreapta și în stânga de pereți de stâncă. Din marginile tăioase țâșneau steaguri albe de apă și, de la vacanța de vară, când familia călătorise de la B. împreună cu Onkel Curt la hotelul montan, împrejurimea nu se schimbase aproape deloc. Pârâul de munte curgea larg și liniștit printre arini, arțarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
stâncoși, gospodăriile țăranilor aveau, ca și atunci, mușcate la ferestre, iar fratele meu se simțea transpus în trecut, deoarece la capătul văii începea urcușul și tata mergea în față, o oră bună de mers pe jos până la prima treaptă a stâncii, ducând un rucsac pe umeri. Acum ședea lângă el palid și lipsit de vlagă, privea în sus către munți, arăta cu mâna înspre o pășune alpină sau o creastă de munte până la care urcaseră mai demult, oftă, pentru că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pentru o clipă, că nu va mai ajunge niciodată acolo. Fratele meu se simți aproape ușurat că în vale nu se schimbase mai nimic, așa cum crezuse la început. La oficiul poștal și la restaurant, de unde începea urcușul până la treapta de stâncă și la hotelul montan, fuseseră amenajate un loc larg de parcare și o stație de teleferic care urca la un masiv de trei mii de metri. De la acoperișul oblic al măgăoaiei de beton, odgoanele de sârmă erau legate solid până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
luă pe drumul spre Chasté, peninsula din Silsersee, respirând atât de greoi încât de pe fața lui parcă zburau zdrențe. Cărarea de deasupra malului am străbătut-o unul în spatele celuilalt, până în vârful peninsulei, unde ne-am oprit în dreptul unui golf. Din stâncă țâșnea trunchiul unui pin care se întindea ca un ștreang ruginiu și plin de forță deasupra apei, își desfăcea crengile cu acele prinse în smocuri, raze filigranate de verde, luminate de o dungă de zăpadă peste apa întunecată. Tata s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să trecem la capitolul acuzații... Subiectele de discuție s-au epuizat până am terminat de mâncat somonul afumat. Mă mâncau degetele. Dacă cineva nu avea de gând să spună ceva în curând, nu-mi rămânea decât să fac din șervețele stâncile albe din Dover. Tally sparse tăcerea. —Mark ne-a spus că ai mult de lucru în ultimul timp. Când v-a spus asta? nu m-am putut eu abține. Tally se înroși. Ne-a spus tuturor la cină, miercuri. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dată urmase dânsul surâzând, ne-am cunoscut la vitrina fotografului de lângă Dom. Priveam amândoi poza mărită a femeii grase, în costum de baie. Dacă-ți amintești, avea brațele scurte și groase, cu palmele împreunate ca pentru o săritură de pe o stâncă fictivă în valurile mării. Ținea însă capul prea țeapăn pe trupul diform, ca și cum ar poza în fața unui fotograf. - Da, mi-aduc aminte, replicai îngândurat. Avea bătături, două bătături, la degetele mici ale labelor și ceasornic cu brățară la încheietura mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în spre sud. Numai când privesc în jos din culmi spre văgăuni, Sufletul îmi zboară spre castele, Și de-acolo se prelinge în spre cele Ancorate-n larg caice: - trei păuni Noaptea când se afundă-n haos, mare, cer și stâncă. Galbeni îmi clipesc trei licurici. Case mici dorm spânzurate-n gol și nici Una dintre ele nu s-a desprins încă. Bucuria dimineții singur mi-o însemn Cu popasul între cimitire, Când, cu mine-aprind, sub cruci din lemn subțire, Tinichele negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
începu el, când primele frunze desprinse din castanii bulevardelor marilor orașe europene îmi aduceau, o dată cu o insuportabilă nostalgie, și dorul tot mai pronunțat după pragul casei părintești. Astăzi tristețea mi-e cu mult mai profundă când în locul acestui bolovan de stâncă, trenul mă duce către o tovarășă tăiată din piatră, rece și străină de gândurile mele. Senzația de singurătate absolută mă pornește, toamna, într-acolo, asemenea naufragiatului agățat de o scândură, și care nu mai are, pentru moment, nici o altă dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gândurile care poate că îmi produceau mâncărimi. Dar, dincolo de toate acțiunile secundare și formulând situația cât mai precis, mă văd, dacă nu bucuros, atunci măcar ușurat după ce băiatul a dispărut. Adierea de îndoială față de tot ceea ce se consolidase ca o stâncă de credință a început să slăbească. Iar faptul că în capul meu se oprise orice boare de vânt nu va fi permis nici unui gând să-și ia zborul. Doar nesimțirea se lăbărța în el. Mulțumit de mine și sătul, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la insistențele unui Înveterat prieten și stimabil scriitor, inerentele riscuri și neplăceri care Îl pândesc cu obstinație pe autorul oricărui prolog. Ele nu se referă, desigur, la lupa mea. E rândul nostru să navigăm acum, precum homeridul, printre cele două stânci contrarii. Caribda: să biciuim atenția cititorilor abulici și șovăielnici cu o Fata Morgana de atracții, care curând va risipi Întregul corpus al acestei cărticele fără valoare. Scilla: să ținem În frâu propria strălucire, pentru a nu Întuneca și chiar anéantir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Este de netăgăduit faptul că doctrina breslistă e prima Încercare planificată de a aglutina În apărarea persoanei toate afinitățile latente care au brăzdat până acum istoria precum râurile subterane. Structurată perfect și condusă de un timonier expert, ea va fi stânca ce se va opune torentului de lavă al anarhiei. Să nu Închidem ochii În fața inevitabililor muguri militanți pe care benefica doctrină Îi va provoca: cel care coboară din tren Îi va trage un pumn celui care urcă, iar neavertizatul cumpărător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
petrece, mă pomenesc privind din vitraliu la trupul meu din cameră. Pasărea albastră s-a oprit să se odihnească pe umărul meu. Alt umăr? N-aș putea să spun. Picioarele-mi sînt scăldate de valurile calde așa cum mă sprijin de stînca apărută deodată din adîncuri. Și greutatea sticlei, ca orice spațiu care îngrădește, deschide orizonturi stranii a căror limite nu se întrevăd. Aerul e mineral și mă îmbibă de transparență. Mi-a curs sînge, azi, pe la colțul gurii, o fină șuviță
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
asta, moleșit. Ca și Don Juan. Un titan ratat, constatînd că beția trece, că nu mai e loc de speranță. Am fost un căutător cum e V. tînăr. Fără să-și dea seama, a pornit și el la drum printre umbrele stîncilor pe care trebuie să le urce cu grijă. Și îl descînt tandru căci, deși mă aude, nu poate reține pentru el nimic. „-Căutătorule, descoperi că, mister și evidență, totul se risipește la atingere. Simpla ta privire anulează lumea. Haosul natural
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
trec și disperarea se transformă. Se înmoaie și se schimbă încet în amărăciune. Îmi dau seama că oricît de adînci mi-ar fi rănile, am fost clădit astfel încît ele să se închidă. Sîngerările mele se opresc. Povara de neînlăturat, stînca ce mă strivește, nu dispare ci, se preschimbă straniu într-o imensă cruce. E grosolan cioplită, murdară de pămînt și sînge închegat dar e a mea. De ea îmi lipesc spatele și-i simt răceala aspră. Numai cu ea în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pentru a-mi lecui moartea. Nimeni nu mi-ar înțelege durerea, nici măcar strigătul poetului ce ar pătrunde ca o expirare adâncă peste trupul pământului - el mă acceptă câteodată să-i mai îndulcesc șoaptele sublimului, să-i încălzesc soarele cu o stâncă de păsări ce mai visează spre trecutul alb al singurătății, nici înțeles nu mai pot avea de atâta urlet, cerul mă aude și îmi mută vântul în altă direcție, cea a absurdului și în tăcerile existenței mele un singur gând
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
clandestin Și lumea ta e iarăși o boemă În care-s o stingheră răsfirată-n mit, Ai vrea să treacă timpul acesta întrerupt, În care pleoapele le-nchizi pentru esență, E visul în delir cuprins de patimi Troiene înmiresmate în stânca de granit. Și în această însingurare muritoare Cu turle albe așezate-n van. Cu sănii de tristeți amăgitoare Rămân o viață în Univers stelar... CEASURI DE LUMINĂ Ca pe-o minune ploaia te alină, Fântâna mea de lacrimi, văzduh îndrăgostit
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fapt, mai întâi au fost acolo călugări singuratici, adică pustnici... Și au făcut locașuri numite mănăstiri, pe munte până sus, aproape de vârf, a cărui înălțime atinge 2.000 de metri (n.a. Vârful Athon este înalt de 2.030 metriă, pe stânci, prin peșteri, prin păduri. Acolo trăiau și se rugau. Se hrăneau cu ce puteau, cam așa cum ne-a povestit la „Religie” părintele despre Sfântul Ioan Botezătorul. Cu timpul și-au construit chilii și bisericuțe. Acum sunt mănăstiri mari și multe
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
frig, din moși strămoși. În final Învinge binele și-al optulea samurai o duce pe prințesă, cu care tocmai se drăgălise-n lan Înainte s-o apuce-n cioc un șarpe mare și s-o transporte pînă-n brațele vrăjitoarei, pe o stîncă albastră, din polistiren, o duce așadar pe cal undeva, dar după ce distruge Castelul Răului omorînd la iuțeală vreo patru sute de soldați fioroși cu, n-o să credeți, două seceri pentru orz, arma lui secretă, că era fiu de țăran. Ceea ce pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și o băștinașă cu nume biblic suprapus, Eva Adam, care-nfige ca-n Vechiul Testament un gigantic cuțit de bucătărie În sexul micuț al păpușii ce-o Întruchipează magic pe Vanessa, rivala, aceasta simte o durere acolo și țipă lipită de stîncă. În concluzie, deși femeile se dezbracă, gîfÎie și gînguresc bezmetic, impresia dominantă este de alb spitalicesc, albe sînt coapsele, albi sînii, lumînările, fesele, portretul lui Budha (?), albă cicatricea unei operații de apendicită anterioară filmărilor, sexul este și el alb ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]