9,822 matches
-
și văd cu doi ochi/ mai puțin decât cu unul" - Din câte adevăruri). Omul se regăsește însă într-un univers claustrant, supus unei eterne anchete și trebuie să-și dezvăluie esența în fața necunoscuților. Există o gradare a materiei poetice astfel încât sugestia acestui refuz de a mărturisi adevărurile în fața cărora a fost adus de intuiție, de ochiul interior și descrierea universului torționar se relevă abia în final. Pentru a se elibera, pentru a scăpa de cei care își arogă statutul de anchetatori
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a sintagmei "în general", care accentueză ideea că excepțiile nu numai că nu sunt negate, dar sunt absolut necesare), atrăgând atenția că banalizarea excesivă duce la falsitate și eșec. Poemele devin protestatare, violente, nu atât prin mesajul transmis, cât prin sugestii și prin modul de organizare a materialului poetic, astfel nu lipsesc imperativele, interogațiile retorice, tot arsenalul unui fals dialog: "Și stingeți odată această cumplită/ lampă scormonitoarea de iad,/ care-mi bate în ochi!... V-am spus tot, vă jur! La
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
vederea lumii exterioare, pare să fie un bun observator al activității interioare, sufletești. Se sugerează astfel fie lipsa capacității de a vedea ceea ce este evident, fie, dimpotrivă, posibilitatea de a avea acces la sensuri ale universului care rămân inaccesibile profanilor. Sugestii asemănătoare se desprind și din alte metafore preferate, saltimbancul, heruvimul, șchioapa etc. Dramatizarea se realizează prin pauza discursivă în care se introduc explicații, se suspendă cronologia obișnuită, se produc lovituri de teatru, semnificația conturându-se prin răsturnări de situații, de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de a se redefini la fiecare utilizare, pe prospețimea pe care o poate oferi înșelarea orizontului de așteptare. Întâlnim uneori titluri formate din citate celebre, e cazul ultimului poem din volumul Plantații, Vox clamantis in deserto [Vulgata, Isaía 40.3]. Sugestia biblică este refăcută abia pe final, în rest textul este o lamentație a eului, lamentație care apelează la imaginarul tradițional redispunându-l într-un model propriu, caracteristic pentru Tonegaru. Disjuncția cu care se deschide textul "proscris sau fermecat de sirene" indică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aici, universul acvatic, cel selenar și fascinația zborului. Ca semn distinctiv identificăm și structura în simetrie, deschisă. Finalul reia exclamația din prima strofă, modificând-o, deturnându-i sau poate clarificându-i sensul. Dacă inițial aveam de-a face cu o sugestie a căutării, a urmării unui drum fragil, finalul, "ce printre astre la vămile văzduhului se tocmește", sugerează alunecarea spre moarte. Puntea nu e una a căutărilor, ci a trecerii spre lumea de dincolo. Modalizatorul care marchează incertitudinea, "părea cimitirul zburător
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a liniei romantice? Cu siguranță, nu. Aspectul de arenă, de spectacol implică nu o glorificare a trecutului, ci transformarea lui în jucărie. Totul e redus la ideea de circ absurd, mumificat parcă, în care singura urmă de viață o dă sugestia galopului. Totul se uniformizează, trecutul își pierde contururile, "manechine de ceară cu feștile de-a lungul/ turnate toate într-un singur tipar". Reducerea la același tipar sugerează tocmai împietrirea în memorie, imposibilitatea de recuperare a trecutului și refacerea lui, prin
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dau, de fapt, sensul textului. Elementele de recurență amintite creează impresia de spațiu care nu se poate supune transformării, nu poate evolua, cel mult se produce o involuție, pentru că singurele modificări sugerează disoluția: "spectatorii în grămezi de ceară se topeau". Sugestia biblică e și aici prezentă, cununa pe care o poartă cavalerul e tot un însemn al morții, "cu stolul de corbi se rotea", o imagine descriptivă, simbolică desprinsă mai degrabă din zona artistic-picturală decât din cea a textelor religioase. Imagine
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
rotea", o imagine descriptivă, simbolică desprinsă mai degrabă din zona artistic-picturală decât din cea a textelor religioase. Imagine a poetului desprinsă din veac, Cavalerul Auster își pierde și el vitalitatea, inspirația, cunoscut fiind faptul că pintenii de fier sunt o sugestie, din punctul de vedere al psihanalizei, a bărbăției, a libidoului ce ar trebui să se exteriorizeze. Debemur morti (referința se face iarăși la Arta poetică a lui Horațiu, 63, e un emistih a cărui continuare este eliminată, "debemur morti nos
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
că textul alunecă în tragic. Finis coronat opus desfășoară aceleași imagini ale universului decăzut și falsificatoriu. "Cârciuma strivită/ și-nfundată în pământ/ se-nfundase cu bețivii și toți măsluitorii/ și odată cu ei o bucată -/ o bucată din chipul satelitului palid". Sugestia afundării, a coborârii și a prizonieratului în adâncuri este prezentă și aici. Adâncul cuprinde totul, atrage atât umanul, cât și divinul, idealul. Cârciuma, motiv al peregrinărilor boeme, devine aici un receptacol al lumii, un loc de întâlnire al tuturor, o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se reușește închiderea în acest univers claustrant a cerescului, totul e redus ca dimensiune, banalizat. Amestecul din pahare este, de fapt, o ștergere a granițelor dintre universul rațional, conștientizat, și cel intuitiv, inconștient, o coborâre în lumea haotică a inconștientului, sugestie a alienării lumii. Tema nu este nouă în literatură, dar tratarea ei ca un element al cotidianului nu poate să nu surprindă, nu e nicio revoltă aici și nicio încercare de scăpare, nu se simte nici măcar disperarea pe care o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
discuție în termeni generali despre universul poetic? Greu de zis, în condițiile în care Tonegaru nu e unul dintre membrii grupării care să exceleze prin publicarea de articole polemice. Luna e iarăși motiv obsedant marcând decăderea, între candoare, suavitate și sugestie a prăbușirii, a degradării: "și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer". Nu e aici un dispreț al peisajelor lunare, ci un refuz al clișeizării literaturii. Poeții acestei epoci concep oarecum înaintea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
hieratică pecetea lirismului tonegarian. E aceeași structură simetrică menită să închidă textul într-un fel de balon al viselor. Reveria înlocuiește treptat realitatea și granițele dintre cele două se reduc, într-un tablou ce abia păstrează câteva urme de viață. Sugestia sinestezică cu care se deschide și se închide textul, "Prin părul lui Avesalom adierea trecea ca pe o liră", suprapune și două imagini, una a acvaticului, a mortuarului, și una a spațiului aerian, sonor. Se remarcă și aici ruperile de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nocturn e evidentă: "Vai, ce baltă, cu sepia era noaptea, și Luna veșnică plută!", exclamațiile retorice nu mai au darul de a impune textului registrul sublim. Înlocuirea peisajului lacustru romantic cu imaginea bălții reprezintă o schimbare de perspectivă. E o sugestie a nemișcării, dar reprezintă și o ideea de nesemnificativ, o imagine capabilă doar să stârnească uimirea nicidecum admirația. Balta presupune nu doar nemișcare, ci și mucezire, prindere în mrejele morții. Lipsește de aici prezentarea lunii ca divinitate nocturnă atotstâpânitoare, totul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
panteonul cultural. Nemișcarea, trecerea umanului în rândul obiectelor este și ea prezentă. Păpușile de ceară sunt lipsite de inimă, deci de viață și de sentimente. Punerea lor în opoziție cu "orice lumânare" sugerează tocmai oprirea timpului, lumânarea se consumă, arde, sugestie a forței sentimentelor, dar și a apropierii de moarte. Poezia senzualului capătă contur și aici ("inima simplă" fixează atât sentimentele transmise, banale, comune, cât și modalitatea de creație): "bate cu desperare/ să intre în femeile cu sânul fierbinte și crud
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
le oferi și o altă funcție. Faptul că ele sunt legate de multe ori de modalitățile de creație implică o posibilă funcție parodică sau metatextuală a lor. Litografia, chiar prost realizată, e o modalitate de a crea imagini, texte. Pe lângă sugestia bidimensionalității ea presupune și o alta, și anume aceea că literatura, arta nu sunt decât copii infidele ale realității. Este aici și o răsturnare de viziune. Lumea exterioară și deopotrivă universul intrinsec al creației par a se fi plictisit de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
niște palme de copil/ pe apa dintr-un bazin cu heruvimi de ghips/ să prindă un pește roșu mort inutil". E o alăturare de imagini, inedit și banal, sublim și grotesc, într-un straniu puzzle al vieții și al poeziei. Sugestia lumii contrafăcute nu lipsește nici de aici, sacrul e lipsit de putere, stă sub semnul fragilității, al perenității. Sensul existenței, al actului s-a pierdut, a devenit inutil, nici măcar moartea nu mai capătă vreo semnificație în această lume a absurdului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a universului, dincolo de proiectarea unei lumini ciudate asupra tabloului, referința la spiritul romantic sugerează intertextul, acceptarea experienței romantice, preluarea ei, dar și detașarea de aceasta. Grotescul e prezent și în Fanții, imaginarul poetic face acum referire la mlaștina, o altă sugestie a acvaticului mortuar, "sudoarea mlaștinii", "miasma grea", "smârcuri". "Cu talie de miri ies fanții din tarot la înnoptat -/ îmbracă în ei sudoarea mlaștinei, miasma grea/ și pe la tâmple le adie un fir de lână subțiat.// Răsar din smârcuri, îi trimet
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cel animal sau vegetal, lucrurile își pierd contururile: "Obișnuit sosește o păroasă din artic/ misterioasă la aspect ca o rună/ înfierbântată mă sugrumă îndată/ cu îmbrățișare de iederă brună". De aici totul se pierde în același senzorial, ciudat, în care sugestia sexuală și grotescul se prelungesc una-n altul, "Sărutul meu de departe, de foarte departe/ pe sânii ei țuguiați fantomatic va trece;/ spre pulpe lunecând ca un melc,/ pe coapse își va lăsa visul umed și rece". Sunt poate aici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și elementele sale sau semnificația lor pentru cei care se simt atrași de ele, se produce însă desfacerea lor de balastul clișeizărilor: "admiram soarele pentru că era mare și departe,/ pentru că era nestatornic și umbla în pielea goală". Se aduce o sugestie a senzualității atribuite tocmai unui simbol consacrat al rațiunii, mai aproape de viziunea psihanalitică asupra soarelui, care ghicește în el un simbol al libidoului. Tărâmul imaginației, "harta politică a lumii", are marcată zona preferată "o să găsiți însemnată pe ea baza mea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ochiul, tehnica se apropie mult de cea a lui Caragiale, cel atât de apreciat de postmoderni. În consecință, avantextul sau paratextul are tendința de a sublinia distanțarea aceasta autoironică și parodică, ca în Noiembrie patetic. E aceeași dizolvare și aici, sugestie a distrugerii lumii și a literaturii deopotrivă. Nimic nu rezistă, nimic nu capătă persistență în timp. Se reușește subtil crearea unei poezii care neagă realitatea tocmai apelând la elementele ei banale, cotidiene, pe care le amestecă cu bizarerii desprinse din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Toamna dormea undeva pe sub un pod/ în brațe cu vântul și vagabonzii sleiți de inaniție". Degradarea presupune totuși și o oarecare voluptate. Ștergerea contururilor se face prin nuanțare, prin jocul indicatorilor spațiali. Impresia de toamnă depresivă se realizează aici prin sugestia vagabondării, a renunțării toamnei înseși de a se mai lua în serios, așa cum poetul nu se ia pe sine în serios. Universul poetic nu-l reproduce pe cel real, ci încearcă să-i dezvăluie falsitatea, e un discurs al demitizărilor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
curs de constituire sau în curs de destrămare, până și eul poetic este supus acestui proces ciudat. La Tonegaru aceasta devine modalitate de construcție a textului, subiect al său și viziune asupra lumii. Aplatizarea lumii este aici prezentată explicit, nicio sugestie a tridimensionalității. ("Cuprins de flăcări ce înfloreau ca anemona/ în largul universului plat"). Tot textul e o încercare de transpunere în materie a inefabilului: Închisă în zeci, în sute de chitare/ asemenea unor sicrie pentru copii/ ultima vârstă trecu pe sub
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
chipul din fund n-am putut să-l cuprind". Revine și aici obsesia acvaticului, redus la suprafața posibilă a unei oglinzi, dincolo de care se produce dedublarea. Nu numai că sunt aparent închise orice căi de acces, dar există și o sugestie a nepăsării, a detașării de propriul eu. Apropierea de ekphrasis se realizează și aici cu deosebirea pe care o subliniam că nu există la Tonegaru poeme care să descrie tablouri, imagini, ci aici se produce un proces de transformare a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
viață"250. Relevante în acest sens sunt chiar și titlurile noii creații poetice: Strada Castelului 104, Lecțiile deschise ale profesorului de limba franceză A.M. sau Budila-Express, fapt pe care îl remarca și Liviu Clement: "Refuzînd solemnitatea metaforică, care mizează pe sugestie, ambiguitate și revelația eului originar, poetul postmodern, aparținând anilor '80 (optzecismului) sau ‛90 (nouăzecismului), își numește volumele Faruri, vitrine, fotografii, Strada castelului 104, 1, 2, 3..., Cîntece de trecut strada, La fanion, Pantelimon 113 bis, garsoniera 49 etc."251. Nu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Eu mă gândeam, bineînțeles, la moarte/ Când a intrat sunând din clopoței, pe rotile,/ Bufonul unui rege mort cu zile". Tema morții este surprinsă dintr-o perspectivă inedită, o prezentare burlescă punând sub semnul întrebării tratarea gravă din literatură, aducând sugestia că moartea poate să-și facă apariția și într-o lume a luminii, a culorii ca un oaspete banal prezent totuși în existența cotidiană și ignorat adesea de oameni. Textul este totodată și o replică dată producțiile literare care propun
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]