15,959 matches
-
propoziție principală, dar și la nivelul frazei cînd este parte a predicatului nominal (cu funcția sintactică de nume predicativ), prin propoziția predicativă. Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. Cu alte cuvinte, este esențială prezența predicatului într-o comunicare, cu rolul de centru de control, după W. Chafe, asupra elementelor componente ele enunțului, prin care se asigură funcția coezivă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În plus, funcția de predicat nu se reduce la nivelul propoziției, o parte a predicatului fiind realizabilă și în limitele frazei, prin implicarea propoziției predicative: Predicatul este definit formal ca o poziție sintactică în realizarea căreia definitorie este prezența unui verb la un mod personal, orice formă verbală personală constituind un predicat și nesatisfăcînd altă poziție sintactică. Un mod verbal este considerat de către Valeria Guțu Romalo personal, dacă este independent, condiție care ar duce la excluderea, pe de o parte, a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a propoziției prin funcțiile pe care le atribuie; e) nu permite, în limitele aceleiași propoziții, repetarea poziției prin coordonare; f) prin relația de predicativitate, grupul organizat în jurul lui are autonomie de comunicare; g) se actualizează, în mod caracteristic, printr-un verb la un mod predicativ. În privința caracteristicilor c și d, se poate aprecia că nu predicatul impune restricții de formă componentelor propoziției, așa cum nu predicatul atribuie funcții, ci verbul, prin intermediul raportului sintactic de subordonare; pe de altă parte, și alte componente
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
are autonomie de comunicare; g) se actualizează, în mod caracteristic, printr-un verb la un mod predicativ. În privința caracteristicilor c și d, se poate aprecia că nu predicatul impune restricții de formă componentelor propoziției, așa cum nu predicatul atribuie funcții, ci verbul, prin intermediul raportului sintactic de subordonare; pe de altă parte, și alte componente morfologice ori sintactice (subiectul) ale propoziției pot impune restricții ori sînt determinate de funcții. Singura funcție pe care o antrenează predicatul ca urmare a raportului de inerență este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în mulțimea manifestărilor posibile, biunivocă: o propoziție este tip (prototip) dacă se suprapune judecății, avînd în structura de suprafață atît predicatul, cît și subiectul (ceea ce L. Tesnière numește propoziție verbală, cu caracterul cel mai frecvent în limbile europene care disting verbul de substantiv), dar există propoziții care corespund parțial unei judecăți, propozițiile analogice: Studentul citește. (propoziție tip); Plouă. (propoziție analogică). Dacă se raportează structura propozițiilor tip și a celor analogice din limbă la vorbire și se admite, după opinia lui E.
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de tip elocuțional, idiomatic și expresiv, atunci se poate accepta că propoziția tip corespunde actualizării competenței elocuționale, în vreme ce propozițiile analogice (cu subiect zero) reflectă o competență idiomatică. În cazul elipsei predicatului dintr-o propoziție sau al unui element al predicatului (verbul copulativ) dintr-o propoziție, se valorifică competența expresivă a vorbitorului, propoziția fiind din perspectiva analizei structurii de suprafață tot una analogică, părțile principale de propoziție existînd în structura de adîncime. De aceea, realizarea tipică a predicatului se definește ca partea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
principale de propoziție existînd în structura de adîncime. De aceea, realizarea tipică a predicatului se definește ca partea principală de propoziție care, intrînd în raport de inerență cu subiectul, face o comunicare despre conținutul semantic al acestuia. Predicatul exprimat prin verbe la diateza impersonală (plouă, ninge, se înserează etc.), cu subiect zero, prin adverbe predicative, care nu sînt compatibile cu un subiect la nivelul propoziției, și prin interjecții, la care expresia raportului de inerență cu subiectul este blocată de natura neflexibilă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
înțeles ca un component al propoziției ce are capacitatea de a asocia unei entități o proprietate sau care stabilește o relație determinată între două sau mai multe entități. Definite astfel, predicatele semantice se suprapun parțial ca realizare morfologică cu clasa verbelor, la care se adaugă adjectivele (cu funcția de nume predicativ), substantivele (cu funcția de nume predicativ, predicativ suplimentar și apoziție), unele adverbe - relaționale (asemenea, aproape, departe, alături) și modalizatoare (desigur, firește) și clasa prepozițiilor. V. predicație, predicativitate COSERIU 1992; DSL
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
definește ca proprietatea unui segment lingvistic de a asocia predicației logice mărcile sintactice specifice (care marchează modul, timpul, eventual, numărul și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în relație nucleul său semantico-sintactic cu realitatea extralingvistică exprimată
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
i s c u r s u l u i, preteriția interesează nu atît ca figură de gîndire, ci ca figură de construcție ce presupune o anumită organizare a structurii sintactice, determinată de strategiile contrazicerii unor expectanțe sau inferențe. Prezența verbelor dicendi, a negației sau a verbelor de voliție în structura preteriției îi conferă acesteia statutul de element metadiscursiv; ea joacă, în discurs (mai ales în cel politic) un rol de argumentare și de intensificare a semnificațiilor transmise. V. elipsă, ironie
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
u l u i, preteriția interesează nu atît ca figură de gîndire, ci ca figură de construcție ce presupune o anumită organizare a structurii sintactice, determinată de strategiile contrazicerii unor expectanțe sau inferențe. Prezența verbelor dicendi, a negației sau a verbelor de voliție în structura preteriției îi conferă acesteia statutul de element metadiscursiv; ea joacă, în discurs (mai ales în cel politic) un rol de argumentare și de intensificare a semnificațiilor transmise. V. elipsă, ironie. DSL 2001; IONESCU-RUXĂNDOIU 2009. RN PRINCIPIU
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu rol de insistență sau de intensificare etc., care pot viza diferite unități rematice: Ceea ce ai spus nu mă interesează (cu accentul în context situat asupra adverbului de negație nu), Ceea ce ai spus nu mă interesează (cu pronunție emfazată a verbului din regentă); Nu mă interesează ceea ce ai spus; Ceea ce ai spus chiar nu mă interesează. V. coerență, enunț, focalizare, predicație, remă, tematizare. DSL 2001. RN REMĂ. Termenul remă a fost propus pentru a denumi cel de-al doilea constituent al
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sintactic și cel logico-semantic. În acest caz, rema reprezintă segmentul discursiv prin care se adaugă ceva nou în legătură cu tema, avînd astfel rolul principal din perspectiva comunicării la nivelul enunțului. Din punct de vedere gramatical, rema corespunde grupului verbal alcătuit din verb împreună cu determinarea completivă și/sau circumstanțială, iar, din punct de vedere pragmatic și informativ, este elementul de bază al propoziției, ca nucleu al comunicării. V. coerență, enunț, predicație, rematizare, temă. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de originalitate, prin care se banalizează exprimarea. Cu o accepție relativ similară circulă și termenii clișeu, șablon - repetarea mecanică, lipsită de interes și de spirit inventiv, a unui model. De la cuvîntul șablon s-au format derivatul șablonard cu sens adjectival, verbul a șabloniza, substantivele șablonism și șablonizare. În condițiile existenței mai multor cuvinte care se referă la realități apropiate prin conținut, funcție sau geneză, considerăm că sînt necesare unele distincții între accepțiile termenului stereotipie, pe de o parte, și că, pe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de propoziție (formal) și prin referire la semantismul său. Atunci cînd se privilegiază conținutul semantic în definirea subiectului, se apreciază că acesta este elementul despre care se comunică ceva prin intermediul predicatului, arătînd cine face sau cine suferă acțiunea (exprimată prin verbul predicat la diateza activă, reflexivă sau pasivă), cine este caracterizat de o anumită stare, cui i se atribuie o însușire (exprimată prin numele predicativ). Remarcăm faptul că notele semantice relevate constant prin acest tip de definiție corespund unui actant (pacient
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
persoană, eventual, în gen). Un argument al structuraliștilor, în favoarea considerării subiectului ca o poziție sintactică subordonată centrului verbal, pune în lumină blocarea acordului în situațiile în care funcția de subiect se realizează în propozițiile non-finite cu centrul verbal concretizat în verbe la moduri nepersonale, gerunziul, infinitivul sau participiul. O altă trăsătură a subiectului este sesizată în studiile care pun accent pe componenta pragmatică a limbii și pe relația acesteia cu gîndirea, ținîndu-se cont de legătura dintre judecată și propoziție, ca atare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dintre judecată și propoziție, ca atare, subiectul este considerat termenul cunoscut, dat, ceea ce este vechi în propoziție, tema despre care se comunică ceva prin intermediul remei (predicatul). Dacă în gramaticile de orientare structuralistă și generativistă se susținea teza subordonării subiectului față de verbul predicat, în variantele ameliorate ale gramaticilor de tip relațional ori categorial se admite că poziția de subiect este o categorie universală, care are obligativitatea "acoperirii" în orice limbă, fie concret, prin intermediul unor substantive, pronume etc., fie abstract prin categorii vide
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
d i s c u r s u l u i și a pragmaticii. În secolul al XIX-lea, s-a introdus denumirea subiect psihologic pentru a identifica elementul enunțului care, deși nu prezintă trăsături morfosintactice caracteristice subiectului (acordul cu verbul, de exemplu), se poate considera ca un element aluziv al temei enunțate, al entității ce se distinge ca persoană sau lucru despre care se spune ceva, altul decît trăsăturile asociate în mod obișnuit subiectului enunțului. În propoziția Coridorul a fost
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ce se distinge ca persoană sau lucru despre care se spune ceva, altul decît trăsăturile asociate în mod obișnuit subiectului enunțului. În propoziția Coridorul a fost pictat de fratele meu, de exemplu, fratele meu este sintagma nominală care concordă cu verbul, constituentul care, prin forma specifică, s-ar identifica cu subiectul enunțului. Dar, coridorul este cel care se distinge ca obiect la care se referă mesajul, entitatea asupra căreia se dă o informație. Ca atare, acesta este subiectul psiholgic al enunțului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
frazei precedente) și 3) progresia temelor derivate (aceasta se organizează în jurul unei teme de la care se dezvoltă diverse subteme).V. coerență, remă, text, transfrastic DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT TENSIUNE. În gramatica lui G. Guillaume, numele acțiunii redat prin verbul propriu-zis, spre deosebire de numele redat prin substantiv care propune o reprezentare, este în măsură să exprime activitatea în tensiunea ei. Astfel, de exemplu, infinitivul a construi este în măsură să redea actul numai în tensiunea lui, în vreme ce gerunziul construind îl prezintă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
construi este în măsură să redea actul numai în tensiunea lui, în vreme ce gerunziul construind îl prezintă în curs de desfășurare, adică o compunere de tensiune și de detensionare, în vreme ce participiul construit îl redă la sfîrșitul tensionării, în momentul în care verbul a devenit adjectiv, după ce și-a epuizat reprezentarea care-l definește. Noțiunea "tensiune" devine astfel operantă pentru descrierea unităților sintactice (care reprezintă planul frazei) sau al unei unități discursive, precum povestirea (în care este cuprins programul narativ). V. aspect, extensiune
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și aspectual această activitate pe imaginea timpului care construiește discursul, ceea ce permite operația de realizare a relației cu referința. Timpul este reprezentat de elemente ce țin de diferite clase gramaticale: substantiv (săptămînă), adjective (data viitoare), adverbe (ieri, apoi) și îndeosebi verbe (a alerga). Unele substantive pot implica timpul fiindcă se referă la un eveniment temporal, precum alergare, care presupune ideea de bază a verbului a alerga. Totuși, în vreme ce verbul, prin formele lui morfologice, poate reda în mod efectiv timpul sau aspectul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
elemente ce țin de diferite clase gramaticale: substantiv (săptămînă), adjective (data viitoare), adverbe (ieri, apoi) și îndeosebi verbe (a alerga). Unele substantive pot implica timpul fiindcă se referă la un eveniment temporal, precum alergare, care presupune ideea de bază a verbului a alerga. Totuși, în vreme ce verbul, prin formele lui morfologice, poate reda în mod efectiv timpul sau aspectul, substantivul trebuie să recurgă uneori la adverbe (alergarea de ieri), la alte substantive (începutul alergării), la prefixe (ex-ministru) sau la adjective (cartea promisă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
clase gramaticale: substantiv (săptămînă), adjective (data viitoare), adverbe (ieri, apoi) și îndeosebi verbe (a alerga). Unele substantive pot implica timpul fiindcă se referă la un eveniment temporal, precum alergare, care presupune ideea de bază a verbului a alerga. Totuși, în vreme ce verbul, prin formele lui morfologice, poate reda în mod efectiv timpul sau aspectul, substantivul trebuie să recurgă uneori la adverbe (alergarea de ieri), la alte substantive (începutul alergării), la prefixe (ex-ministru) sau la adjective (cartea promisă) pentru a realiza în mod
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
operații fiind un timp operativ. Cuvintele reprezintă însă gîndirea numai în măsura în care sînt organizate în sisteme, căci fiecare sistem reprezintă timpul operativ din gîndirea unei noțiuni, făcînd să se deruleze diferite etape ale dezvoltării ei. G. Guillaume distinge timpul care exteriorizează verbul și îl explică și timpul care îl interiorizează și îl implică, distincție care corespunde diferenței dintre timpul verbal și aspect. Timpul explicat vizează dimensiunea propriu-zis temporală a verbului, capacitatea care permite localizarea unui eveniment în timp. În cazul actualizării verbului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]