7,211 matches
-
în palme fesele mici și rotunde, cu buzele se plimbă pe abdomenul ei catifelat și perfect întins, ajungând la celelalte buze, ale ei, aproape erecte. Pentru că l-a privit oarecum mirată (așa i s-a părut lui), îi răspunde în șoaptă: „E ca și cum i-aș săruta pe micuții cărora le-ai dat din carnea și din sângele tău...” Ea ține ochii închiși, parcă nici nu l-a auzit, doar geme ușor când o îmbrățișează mai curând blând decât agresiv, controlându-i
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ta, adâncul cald-răcoritor, izvor secret de prezumtive vieți. Nu doar umila carne îți cată umbra arborilor zvelți: sub ei cu primitivă însetare să sorb până la fund uitarea clipei. Ci glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai am somn, dar întârzii un pic în pat. Încă nu iau caietul lui P.H.L. de pe „noptieră”. Mă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-se în brațele lui, mângâindu-l cu timiditate (sau poate cu mascată repulsie față de ceea ce are dizgrațios corpul masculului?), în fine, feminitatea ce susură ca un izvor vrăjit în toată ființa ei, revărsat generos în pulsațiile vaginului ca și în șoaptele și gemetele „spuse” ca un descîntec menit să rețină forța virilă ce trezește în ea energii devoratoare, necunoscute până acum ( Și l-ar fi dorit profesor și la școală, dar... n-a fost să fie! I-a spus-o o dată
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
memoria vie” a fiecăruia: plăcerea devoratoare și gemetele (excitante!) din timpul orgasmului; beatitudinea revărsării unul în celălalt și iluzia trecătoarei contopiri trupești și sufletești din momentele în care privirea curge aproape material în ochii celuilalt; când pe buze încremenesc toate șoaptele de iubire, în dorul eternizării lor; când floarea roză a ei ar reține între petale, încă o secundă sau o eternitate, stamina din care lichidul energetic s-a scurs în adăpostul trupului înfiorat și vibrând ritmic, în acord (zice-se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
le zici să-mi aducă plasa aici, s-o lege de copac și să facă focu’. Nu mă duc În cort În noaptea asta. N-are rost să mă mut. E senin. N-o să plouă. Deci așa mori, Înconjurat de șoapte pe care nu le auzi. Ei, n-o să se mai certe. Asta putea promite. N-o să-și strice singura experiență pe care n-a mai avut-o vreodată. Ba probabil c-o s-o strice. Stricăm totul. Poate că n-o s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dacă tot moare, ar fi mai bine să spună adevărul, spuse detectivul. — Eei, făcu Cayetano. Da’ zi-i că mi-e foarte rău și că n-aș vrea să vorbesc atât. — Zice că spune adevărul, spuse traducătorul. Apoi, vorbind În șoaptă cu detectivul, adăugă: — Nu știe cine Împușcat. L-au Împușcat pe la spate. Da, Înțeleg, spuse detectivul, da’ cum de-au ajuns ambele gloanțe În față? — Poate că se-nvârtea, spuse traducătorul. — Ascultă-mă, spuse detectivul fluturându-și degetul pe sub nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a dreptul spre est. Și care-i obictivul nostru, domn’ locotenent? Asta ai s-o afli când vom ajunge la locul indicat de șeful statului major. Sergent, vino la mine! Acesta s-a apropiat, iar locotenentul i-a comunicat în șoaptă: Misiunea noastră este să trecem în spatele inamicului, pentru a vedea de ce forțe dispune, cum este organizată apărarea gării și cam ce făină se macină pe acolo. 40 Cum trecem linia frontului, domn’ locotenent? Asta o aflăm de la comandantul batalionului din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
retragerea în caz de nevoie. Urecheatu l-a apucat de mână pe prizonier, pentru a-i simți pulsul, cum se spune. Că... cine știe? Rusul se comporta ca un adevărat cercetaș. Cum te cheamă, omule? - l a întrebat Urecheatu în șoaptă. Ion, da’ mie îmi zic Ivan. Ascultă, Ivane! Să nu te împingă necuratul să faci vreo mișcare nepotrivită, că ești mort! Nu face eu așa ceva. Eu vreau să ajut la voi. Bine, Ioane. Printre pufăiturile îndepărtate ale unei locomotive se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rusul a strigat: „Ilia! Eu sunt, Ivan! Românii ataaa...” N-a apucat însă să termine vorba, fiindcă o lovitură în moalele capului l-a doborât... În secunda următoare, sentinela cădea sub lovitura patului automatului lui Toaibă. Sergentul a comandat în șoaptă: Toadere și voi cu explozibilul, în depozit fuga! Toaibă a tras cu grijă de ușa magaziei, în timp ce sergentul ținea țeava automatului îndreptată spre interior... Băieți, plasați explozibilul cum și unde trebuie! Se mișcau ca niște spiriduși. Când totul a fost
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
așchiile oaselor, ca să-i salvăm piciorul? Uitați-vă la el, un brad de flăcău. Cum ar arăta cu un singur picior? Hai să încercăm, căpitane! Cu mâna noastră și cu ajutorul lui Dumnezeu s ar putea să aibă noroc - vorbeau în șoaptă cei doi ofițeri chirurgi, în timp ce îl pregăteau pentru operație... Când a început să-și revină din somnul de pe masa de operație, Toaibă a simțit hurducătura unui camion, sub a cărui prelată erau înșiruiți la rând ca niște saci mai mulți
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
doctor din comisia compusă din cinci doctori, printre care și căpitanul chirurg care l a îngrijit până atunci. Toaibă și-a luat cârja sub brațul stâng... După două treceri la dreapta și la stânga, colonelul, care până atunci vorbise ceva în șoaptă către ceilalți, a ordonat: Întinde-te pe canapea, să-ți examinăm piciorul! Toată comisia s-a înșirat în jurul canapelei. Căpitanul i-a dezvelit piciorul. Au examinat cu mare grijă locul rănit, pipăind cu migală osul. În cele din urmă, colonelul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nici nu ajunge azi în mină, dar să mai și lucreze” - gândea aruncându-și din când în când privirea spre el. A privit mai cu băgare de seamă la vecinul lui... O zvâcnire a inimii l-a zguduit și o șoaptă abia auzită i-a zburat de pe buze: „Trestie!!!” Bolnavul și-a șters lacrimile, a privit spre el și o licărire de lumină i-a străbătut 128 fața pământie... În timp ce se uita intens către Toaibă, buzele sfarogite de arșița bolii au
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
In nopțile târzii de vară, Să-mi fredonezi nepăsător Un cânt de jale și de dor. O, tată, spune-i mamei mele Acolo, printre îngeri, printre stele, Că mă trezesc în miez de noapte S-aud cum voi vorbiți în șoapte. Afară stau pe prispă și gândesc Că ești păzit de îngerul ceresc. Și pe alei călăuzit de stele Îmi vei apare-n visurile mele.
Tata by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83205_a_84530]
-
Întrebarea iar cel care o rostise, reacționînd instinctual În mecanica timpului, Își părăsi curiozitatea, aprinzîndu-și o țigară, după care tăcu, se desprinse În foiala de oameni, trecînd spre alt grup aflat la cîțiva pași. O Împrăștiere tăcută, se vorbea În șoaptă, mai mult nu se vorbea, o prudență generală, ridicată la gradul ei maxim, aproape vizibilă, materializată, apăsînd carnal, după ce ani de zile stătuse În fiecare ca o a doua natură, păzind și garantînd existența celei reale, adevărate, o formă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
altui timp, necunoscut noilor generații. Amintirile evoluau din timpul trăit de ei sub domnia regelui Carol I, a regelui Ferdinand, apoi a lui Carol al II-lea, scurta perioadă a războiului sub Mihai I, toți trecuți sub tăcere, vorbeau În șoaptă, erau solidari generației lor, uitate În praful vremii. Își aminteau de oamenii de altădată, de fetele de atunci pe care le-au curtat sau nu, plecate mai toate În pacea cimitirelor. ZÎmbeau, spre colinele vremii lor, spre o depărtare căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu mârâise. Valerius întredeschise ochii. Era întuneric; razele lunii pătrundeau printr-o crăpătură a ușii, răsfrângându-se pe pietrele de jos. „Nu-l omorî.“ Din nou cuvintele acelea - poate erau o frântură de vis, dar poate că fuseseră rostite în șoaptă. Îi păru rău că nu avea curajul lui Julius Civilis, batavul care punea repede mâna pe sabie și îndrăznise să înfrunte armata romană, reușind să-i scape lui Nero. Valerius ridică privirea. Câinele nu mai era la picioarele lui. Dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nici o rană nu-i mortală. Bărbatul acesta cunoaște arta luptei și știe să se ferească de loviturile ucigașe. Celălalt nu răspunse. — Dar e în afara primejdiei? Erau primele cuvinte pe care le rostea fata. — E în afara primejdiei? repetă - apoi adăugă, în șoaptă: Nu-l lăsa să moară. Valerius ridică deodată capul și se uită la ea pentru prima oară. Avea vreo douăzeci de ani. Fata îi susținu privirea. — Ce-ai spus? Trebuie să trăiască, trebuie să se salveze. Nu-l lăsa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o bucată de pâine de orz, apoi se duse repede lângă rănit, șoptindu-i cuvinte pe care doar el putea să le audă. În încăperea cufundată în liniștea nopții se auzeau doar trosnetul focului și glasul acela șoptit. Trosnetul și șoaptele se amestecau, devenind un singur sunet ce alina oboseala lui Valerius. Dacă vrei să dormi... Bărbatul făcu semn spre o grămadă de paie aflată în partea opusă a încăperii. Valerius nu se mișcă. Nu dormea niciodată după ce acorda îngrijiri cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
după mine, se arată binevoitor ca să atragă armata de partea lui, nu pentru că i-ar păsa de noi. Eu cred că, în taină, visează să devină împărat și să-l înlăture pe Galba. Dar cine era Capito? îl întrebă în șoaptă Listarius pe Lucilius. — Era guvernator aici, în Colonia, înainte de Vitellius. Se spune că i s-a opus lui Galba atunci când acesta a fost ales de legiunile din Hispania. Se mai spune că Flavius Valens a corupt doi dintre ofițerii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vrut să alunge o muscă. E surd și mut, din naștere. Crezi că nu știu să-mi aleg servitorii? 7 Ninsoarea încetase când Vitellius coborî în curte, escortat de gărzile lui de corp. Urcă repede în lectică, după ce dădu în șoaptă un ordin comandantului gărzii. Mai târziu, cu chipul pe jumătate ascuns de mantie, intra într-un han, departe de zidurile orașului și aproape de Rhenus, la marginea pădurii. Hanul era pustiu. Mirosul de carne prăjită plutea în aer. Apăru hangiul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
născut ca să moștenească averea lăsată de mama lui? Se îndreptă spre ieșire. — Voi porunci să se pregătească cina. Nu vedeți că soarele e aproape de asfințit? 24 Antonius nu putu să doarmă. Când Titus se aplecă deasupra lui, chemându-l în șoaptă, întredeschise ochii. — Sunt treaz. Se ridică. — Pleci acum? Se așezară în grădină, la masa de sub copaci. Pe cer sclipeau ultimele stele. O briză ușoară adia dinspre mare, aducând miros de apă sărată și de flori. Lumea părea ieșită din mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scoată coiful acela care-i apăsa gâtul. Proculus îl îndemnă să reziste și să continue, să-și încordeze mușchii gâtului ca să reziste loviturilor de trident. Valerius rămase așezat pe iarbă. Lângă el, coiful strălucea în soare. — Nu reușesc, zise în șoaptă. — Ai să reușești, răspunse Proculus, așezându-se în fața lui. — Ar trebui să faci una din vrăjile tale, ca să-mi dai putere să continui. Cu un gest imperios, Proculus le ceru celor patru rețiari să se îndepărteze, apoi îl împunse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era relaxat. Flamma se învârtea de colo-colo, încruntat. Unii ședeau pe jos, cu capul pe brațele sprijinite pe genunchi. Alții priveau în gol. Nimeni nu vorbea. Nici unul nu știa cu cine urma să lupte. — Le e teamă? îl întrebă în șoaptă pe Proculus. — Și de ce nu le-ar fi? Oare nu vor înfrunta moartea în arenă? — Dacă mor, ia amuleta pe care o port la gât și dă-i-o fratelui meu. N-am nimic altceva. — Ai sacul de medic. — Sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius privi afară, spre grădină. Se lăsase întunericul. Ascultă cântecul greierilor, singurul sunet care se auzea în liniștea serii de septembrie. Calvia îl privea; văzu tristețea care îl cuprinse și își înăbuși un oftat. Continuă să-i vorbească, aproape în șoaptă. - Știu că multe femei bogate din Roma vin la arenă să-l vadă pe Valerius. Îi plătesc pe paznici ca să intre la Ludi și să petreacă noaptea cu fratele tău. El însă refuză, iar celor care vin la el pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Blesus îl făcea să se simtă sătul. Paharnicul era gata să izbucnească în plâns. — Pe mâinile cui am încăput? — De ce spuneți toate astea? Nu vă e teamă că s-ar putea să fie spioni pe-aici? întrebă Listarius în șoaptă. — Vitellius nu găsește bucătari mai buni ca noi în tot Imperiul, răspunse bucătarul-șef. E dispus să facă orice, dar nu să renunțe la mâncărurile rafinate pe care doar noi știm să le gătim. Noi și cu tine. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]