7,946 matches
-
mie o țigară! acuma, de sărbători! păi da, chiar acuma! suzeta în gură, poziție oficială în brațele tatei, suflătorii mai tare, gara Podu Iloaiei ciopor de tineri, Georgiana în cîrcă peste linii, tabloul demografic lăudat de Bruegel la patinaj, trompeta țipă din Missa solemnis acordul ideal cu instrumentul, e mizerabilă, e grețoasă! stai jos, băieții o întorc pe țigănește, trenurile opresc odată în stație, personalul Suceava Iași pleacă primul, ghirlandele clipitoare dilată noaptea, am urcat în tren și o plecat, numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
securist, cum zici tu! cu el am corespondat, scenarii la radio, feerii la 16 ani, în literatură e activ de 70 de ani! și au venit, travestiți, și la festivalul gay de anul trecut, plecați! le-am zis, să nu țipe contra, căci îi dau în vileag! că unii dintre travestiții care participă sînt preoți, am încheiat cu ei un pact, ei să nu mă atace, eu să nu-i denunț! călătorii în străinătate, de multe ori am fost, discurs de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nu trecem la fapte sau le subestimăm importanța. Lucruri, care îți pot îmbunătăți calitatea vieții atâta timp cât le vei conștientiza, sau te pot reduce la tăcere (plafonare) dacă le vei ignora, și vei ajunge la un moment dat să vrei să țipi, însă îți va rămâne doar posibilitatea să mimezi “tunetul”. Acest lucru se poate întâmpla dacă nu faci ce trebuie la timpul potrivit. Trebuie să găndim măcar de doua ori înainte de a alege, de a da verdictul. Dacă vei ajunge să
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
Acesta își spune “cuvântul”. Cu stupoare ei au aflat Că acest fruct i-a aruncat În brațele suferinței Și culmea, au continuat Să ai aibe aceeași dorință Trei sferturi din pământ l-ați acoperit Cu livezi din fructul oprit Și țipați la Mine Cum că Eu sunt de vină De haosul ce e în lume!? Stați nițel și meditați Si încetați să mai arăta-ți Cu degetul înspre MINE Certându-Mă că v-am uitat. Însă conștientizați Că voi a-ți
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
investit mai mult de jumătate din viața ta în pasive, iar “imperiul” tău simți că se prabușește? Când nu mai ai aceleași puteri pe care le-ai avut în prima tinerețe! Esti redusă la “tăcere”, asta se întâmplă! Chiar dacă vei țipa nu te va auzi nimeni, sau se vor preface că nu te aud. Deci, ai grijă să nu ajungi să te plângi de “bătăturile “ din palme, și să nu poți arăta și pentru ce, atâta timp cât tu vei investi mai mult
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
toate astea se află în arhivele Securității și în memoriile celor ce au instrumentat cazurile. S. B.: Cu Ibănescu cum v-ați înțeles? D. T.: Nu prea bine. Nu pot uita episodul din Aula Universității "Cuza", din februarie 1987, când țipa la noi și amenința că pune pușca pe studenți. Nu am fost apropiat de el, făceam parte din universuri mentale diferite. Unii mi l-au prezentat ca fiind uneori chiar hâtru, că făcea chiar comentarii malițioase și glume, în șoaptă
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
mai mult mi-a plăcut de el în februrie '87. A fost un om care a știut să iasă demn (nu parșiv, nu duplicitar, nu meschin) din situația creată. Era copleșitor ce era în aulă la "Cuza" atunci, cu Ibănescu țipând și la el, și la noi, profesorii din sală. Eu eram asistent, încă nu mă dăduseră afară din funcție, dar eram țintă în discursul lui Ibănescu, că n-am știut să îndrumăm activitatea ASC-ului. Viorel Barbu este un om
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
a fost și președinte ASC la Mecanică și șef comisie socială la IPI. Tensiunea a explodat în "Tudor" de la atitudinea unor directori educativi și profesori masați în cămine. Cornel Munteanu îmi relata că pe atunci era asistentul profesorului Alexandru, care țipa la studenți și spunea: "Pe mine nu mă dă nimeni afară!". Profesorul Belousov era decan, un remarcabil om de știință, dar intolerant cu studenții recalcitranți. Așa s-au născut scânteile din "Tudor"și "fraternizarea" lor cu cei din Copou, îngrășând
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
de vedere turistic, nu existau prea multe lucruri de văzut. Și, la un moment dat, mergând pe stradă, mă trezesc că vine din spate unul de doi metri și-mi pune mâna pe fund și mi-l strânge. Eu am țipat. Ăștia ai mei au sărit: "Ce faci, bă, popo?". Eu m-am speriat foarte tare. Am luat-o la pas, ăla după mine. Ce cuceritor eram eu... S. B.: Ați scăpat cu fuga. D. T.: Revenind la interdicțiile patronului, nici
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
inaugurarea jocurilor, când s-au prezentat delegațiile de sportivi, când a fost prezentată Nadia cu echipa României și cu Mariana Simionescu, s-au ridicat 20-25 000 de oameni și au stat 12 minute în picioare. 25 000 de oameni care țipau: "Nadia, Nadia, Nadia, Nadia!". Mi s-a făcut pielea găinii. Atâtea emoții câte am avut în noi atunci... efectiv ne venea să plângem. S. B.: Era impresionant. D. T.: Așa a fost. Dar să continui. Când plecaserăm de la București, ne
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
a fost somat de doi soldați; el a avut o oarecare ezitare și nu s-a oprit pe loc, însă imediat a fost ciuruit de gloanțe. Mama a avut un șoc violent, care m-a speriat și am început să țip cât mă ținea gura. După ce mama și-a revenit și a prins putere m-a liniștit și am mers să vedem cine era bărbatul acela; mama era convinsă că era tata. Nu era el, însă teama mi s-a cuibărit
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
mînuțe mici, catifelate. Se lua cîte unul, restul rămînea pentru tata. Apoi, iar cîte unul și tot așa. În ziua aceea ne uitam spre muchia dealului cu disperare și mama nu se zărea. Încet, am început a plînge. Nu, nu țipam, pentru că ne-ar fi auzit tata. Carolina, sora mea mai mare cu doi ani, știa foarte bine că tata poate muri de inimă rea. De aceea plîngeam berechet, pe săturate, dar fără să știe tata. Ne cuprinsese un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spînzurăm, nu crezi? Cînd ancheta era în toi, pe ușa crîșmei intră Vasile M., un gospodar care avea vreo trei fete măritate în țară. Cînd vede teroristul, Vasile se repede spre el. Ce-ai făcut? Ce-i cu tine? Teroristul, țipă oamenii în cor. Vasile rămîne uluit, năucit, cu gura căscată. Apoi reușește să articuleze. Este ginerele meu... l-am trimis după țigări... Oamenii rămîn și ei cu gura căscată. O mare tristețe se citește pe fața lor. Teroristul nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și matca se puteau atinge cu degetul mare și respectiv degetul mic de la aceeași mînă, atunci ridicai tot ce era pe jos. Era un deliciu să vezi cum își torturau oamenii degetele ca să atingă cele două monezi. Le-am atins, țipa fericitul. Stai așa, nu mișca, strigau ceilalți. Unul se apuca și sufla cu forță ca să mute moneda de sub deget. Celălalt apăsa cu putere să țină moneda. Uneori degetele atingeau cele două monede, dar n-aveau puterea să le țină fixe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se adresează acesta. Mă remarcase că eram cel mai deștept dintre drăcăraia satului. Da, nene, răspund supus. Dă-mi mutelca aceea de pe capotă! Mă reped servil să execut comanda. Cînd să apuc mutelca șoferul apasă pe claxon. Bi-bi! Biii! Oah! țip cît mă țin bojocii, total surprins, scăpînd mutelca jos. Aveam impresia că m-a fript, suflam spre degete și țopăiam prostește. Șoferul rîde în hohote. Copiii, tîmpiți ca și el, rîd slugarnic. Crezînd că și-au cîștigat un loc lîngă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spre degete și țopăiam prostește. Șoferul rîde în hohote. Copiii, tîmpiți ca și el, rîd slugarnic. Crezînd că și-au cîștigat un loc lîngă șofer, copiii se apropie și încearcă să pipăie mașina. Hai, cărați-vă de lîngă mașina mea! țipă acesta, încă nu prea iritat. Pînă aici i-a fost măgarului! Ideologul din mine izbucnește. Dar ce, îi mașina ta? Dar a cui este, mă, nespălatule? Nespălat ești mata! Mașina este a poporului. La asta chiar nu se aștepta. Ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
acela și ceva... ceva... Parcă ar fi auzit fata plîngînd sau rugîndu-i pe criminali să n-o omoare. Vezi că te temi, insistă prostul. Ei, ceva este în mintea noastră doar... Dar nu te duci! Tontule! Uită-te, mă duc! țipă Topuz. Buruienile îl încurcă, dar viteazul merge decis. Deodată apare berbecul, cu ochii de jar. Gata să șarjeze. Topuz este împietrit. Bestia pornește și-l lovește. Cade jos. O durere ascuțită și apoi pace. Se trezește cînd noaptea tocmai își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
împietrit. Bestia pornește și-l lovește. Cade jos. O durere ascuțită și apoi pace. Se trezește cînd noaptea tocmai își făcea bagajele. Îl dor oasele! Are vînătăi și pantalonii sînt uzi. Doamne, ce-a fost asta? Dar oare pot vorbi? Țipă: hă, hăăă. Pot vorbi. Slavă Domnului! Dar ce-a fost toată povestea asta?! O poveste ciudată, își răspunde tot el. Cu uratul la Conac Ia-mă bădie cu mata, te rog... Îl prind de mînă, o mînă puternică, bătătorită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
jet și eram convins că Satana mi-a venit de hac. Am strîns rana cum am putut, cu o bucată de cămașă și am alergat 2 km spre casa. Mama m-a luat în focuri, nepăsătoare, mișcîndu-se foarte încet și țipînd: Lasă că nu îți ies mațele, drac împielițat! M-am liniștit vreo 60 de ani, dar acum, poate cu mai multă chibzuință și tehnică, ce zici cititorule, nu ne asociem să mai facem o încercare? Am nevoie de o asociere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
omorați oameni care aveau copii, aveau părinți... Herman aruncă barosul în ușă cu o forță de Hercule! Barosul sparge ușa într-un zgomot teribil. Mă apucă de umeri și cu ochii ieșiți din cap mă zgîlțîie cu o furie dementă, țipînd la mine: Era război, înțelegi? Era război! Ei trăgeau în ai noștri și aceștia mureau ca muștele. Mureau fără un cuvînt, erau sfîrtecați, mutilați, mîini, picioare, sînge amestecat cu pămînt. La Odesa au murit 90.000 de români. Lacrimi?! Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să prășim... Cei trei n-au curajul să se despartă, să se răsfire pe ogor. Nebunul însă se oprește, se așază jos, iar se scoală, se întoarce, revine, aruncă în sus pămînt și... prinde muște. Hai să fugim spre casă, țipă fetișcana speriată. Nebunul parcă a auzit. O rupe la fugă, Doamne, cu ce viteză, și le taie calea spre sat. Apoi iar se oprește, continuînd cu preocupările sale de om nebun. Nervii sînt încordați și dau să explodeze. Deodată, nebunul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
total. Numai că amețitul nu-și dădea seama de situație. Victor s-a prostit de tot și a început să strige: Uuă, uuă, scapăăă, scapăăă, uăă. Țopăia și juca tontoroiul. Deodată sare în apă pe somn și-l înșfacă zdravăn țipînd: Trageți-mă afară, mototolilor! L-au scos cu puțin efort și fiecare dorea să-i atingă puțin monstrul. Nu vă atingeți de el ! Ia mîna, nu-l atinge! Costumul, cravata, butonii, pantofii, totul părea ieșit din mocirlă. Batista era curată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
oameni! Cum?! sar ca fripți. Sînt canibali rău de tot. Se halesc făcuți la proțap. Unde asta? În junglă. Dar jungla unde este? Nu-i junglă în Cuba. Numai în capul lui moș Tudor este. Vă bateți joc de noi, țipă moș Tudor. Cam da. Supărații pleacă și rămîn la vorbă cu cei mai puțin savanți. Mai cu gingășie, Musolin Camionul se tîra ca un gîndac uriaș pe costișa golașă, cu iarba arsă de secetă și de căldura lunii cuptor. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
camion. Habar n-avea cucoana Anica de forța de strîngere a lui Musolin ăsta. Deci cînd a încleștat-o Musolin și a strîns-o a scos doar un "au" și s-a prăbușit într-un leșin aproape mortal. Cucoană, nu muri! țipă omul speriat de moarte. Nu muri că mă bagi în pușcărie. Musolin o stropește cu o sticlă de apă clocită, o învîrte, o sucește, plînge, strigă după ajutor. Cîmpul e gol ca deșertul Sahara și cucoana Anica nu mișcă, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rezolvăm noi într-un fel, spun calm. Dar mă lăsați să mănînc și eu o bucată de pîine? În altă parte... Nu, acolo, pe postul meu. Mai bine îmi dau foc... Bricheta se agită mai abitir, lumea freamătă și copiii țipă. Bine, am să te las acolo, hai să vorbim! Dar să știți că dacă... nu, eu tot îmi dau foc. Îi iau bricheta, îl bat pe spate prietenește și îi vorbesc blînd. Sînt mulțumit de evitarea unui gest oribil de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]