9,641 matches
-
lunar: termenul Yerah, care desemna luna calendaristică, provine de la Yarèah, astrul lunar. În schimb, calendarul din perioada biblică, era un calendar solar, iar calendarul caldeean se baza pe lună și pe soare, lunile calendaristice depindeau de mișcările lunii astrale, iar anotimpurile erau fixate în funcție de soare. Populațiile maya suprapun două calendare, unul solar, pentru anul civil de 365 de zile (haab) și altul lunar, de 260 de zile (tzolkin) pentru anul religios, alcătuit din 13 luni de câte 20 de zile, Treisprezece
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
devenit iulie, iar în anul 8 î. d. Hr., Sextilis devine august, preamărindu-l pe împăratul Augustus. Calendarul roman, ca o ofrandă adusă divinităților fiecare lună primind numele unui zeu, Ianus, Marte etc. stabilea sărbătorile pentru cinstirea zeilor, chiar și anotimpurile fiind considerate etape din viața unor zei ai naturii care reînvie primăvara, se maturizează vara și toamna și mor iarna, în același timp cu natura, soarele însuși fiind considerat un zeu, sărbătorindu-i-se, anual, ziua de naștere: Dies Natalis
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sterilitatea și moartea, forțele malefice. Calendarul popular are la bază tocmai aceste opoziții diurn / nocturn, benefic / malefic opoziții ipostaziate de "pragurile de trecere" ale soarelui răsăritul și apusul la echinocții și solstiții în strânsă legătură cu ritmicitatea fenomenelor terestre succesiunea anotimpurilor, ciclurile biologice ale animalelor, plantelor și păsărilor.45 Anul nou se stabilea în funcție de echinocții și solstiții, de începutul sau de sfârșitul ciclului vegetal sau de perioada de reproducție a unor animale domestice sau sălbatice. Astfel, în spațiul carpato-danubiano-pontic au existat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la solstițiul de iarnă, aprinderea focurilor ritualice, bătutul Pământului cu maiurile sau cu ciomegele de lemn, pentru a scoate căldura din Pântecele Pământului, purificarea spațiilor. Mărțișorul însuși era considerat funie a anului care adună cele 365 de zile în două anotimpuri de bază, vara și iarna, simbolizate de împletirea celor două fire antitetice, reprezentând opozițiile zi / noapte, lumină / întuneric, căldură / frig. Dochia, la echinocțiul de primăvară, și Crăciun, la solstițiul de iarnă, redevin ceea ce au fost cu 365 de zile în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vreo legătură directă cu creștinismul Călușul, Caloianul, Paparuda, Ropotinul Țestelor, Dragobete, Drăgaica, Joimărița, Marțolea, Martinii, Filipii, Circovii, Bestecarii.48 Calendarul popular, privit în concepția unitară asupra lumii, are rolul unui orologiu cosmic, biologic și social. Unitățile de măsură proprii anului anotimpul, lunile, zilele săptămânii, ceasul bun sau ceasul rău se desfășoară în deplină concordanță cu unitatea de măsură universal valabilă viața de om, a cărei triadă ontologică nașterea, căsătoria, moartea se regăsește în semnele vremii. Modelul uman, bazat pe scurgerea ciclică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viile) KOSO-PERSK (la lune de l`accouplement des chèvres) NOIEMBRIE DU CASTOR WIND-MANOTH (luna cu vânt) LISTOVGNOI (la lune de la chutte des feuilles) DECEMBRIE DE LA CHASSE HEILIG-MANOTH (luna sfințită) GRUELEN (la lune dévorante) În concepția tradițională a satului românesc, fiecare anotimp începe cu o sărbătoare:primăvara își are începutul la Dragobete (24 februarie), vara își are obârșia la Sfinții Constantin și Elena (21 mai), e toamnă începând cu Ziua Crucii (14 septembrie), iar iarna prinde viață la Sfântul Andrei (30 noiembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Constantin și Elena (21 mai), e toamnă începând cu Ziua Crucii (14 septembrie), iar iarna prinde viață la Sfântul Andrei (30 noiembrie): "Anotimpu-i așa, că vine o dată cu vremea care nu stă pe loc; vremea se schimbă, da să schimbă și anotimpu. Dumnezeu o rânduit ca lumea să se prefacă mereu; o putere nevăzută împinge mugurele să dea frunză și bobu să se coacă. Fiecare anotimp are fața lui și puterea lui."55 În creația folclorică arhaică românească, fiecare anotimp are o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
că vine o dată cu vremea care nu stă pe loc; vremea se schimbă, da să schimbă și anotimpu. Dumnezeu o rânduit ca lumea să se prefacă mereu; o putere nevăzută împinge mugurele să dea frunză și bobu să se coacă. Fiecare anotimp are fața lui și puterea lui."55 În creația folclorică arhaică românească, fiecare anotimp are o cromatică proprie (v. cromatica împăraților din basmele populare); astfel, primăvara se reprezintă prin culoarea roșie, vara are drept blazon culoarea verde sau galbenă, toamna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
schimbă și anotimpu. Dumnezeu o rânduit ca lumea să se prefacă mereu; o putere nevăzută împinge mugurele să dea frunză și bobu să se coacă. Fiecare anotimp are fața lui și puterea lui."55 În creația folclorică arhaică românească, fiecare anotimp are o cromatică proprie (v. cromatica împăraților din basmele populare); astfel, primăvara se reprezintă prin culoarea roșie, vara are drept blazon culoarea verde sau galbenă, toamna este neagră sau albastră, iar albul descrie anotimpul iarna.56 În Bucovina, sărbătorile pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În creația folclorică arhaică românească, fiecare anotimp are o cromatică proprie (v. cromatica împăraților din basmele populare); astfel, primăvara se reprezintă prin culoarea roșie, vara are drept blazon culoarea verde sau galbenă, toamna este neagră sau albastră, iar albul descrie anotimpul iarna.56 În Bucovina, sărbătorile pe care se măsoară anotimpurile sunt puțin diferite: ziua de Sfântul Gheorghe este considerată prima zi de primăvară, Duminica Mare (Rusaliile) este început de vară, Ziua Crucii dă semn de toamnă, iar Sâmedru (Sfântul Dumitru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
proprie (v. cromatica împăraților din basmele populare); astfel, primăvara se reprezintă prin culoarea roșie, vara are drept blazon culoarea verde sau galbenă, toamna este neagră sau albastră, iar albul descrie anotimpul iarna.56 În Bucovina, sărbătorile pe care se măsoară anotimpurile sunt puțin diferite: ziua de Sfântul Gheorghe este considerată prima zi de primăvară, Duminica Mare (Rusaliile) este început de vară, Ziua Crucii dă semn de toamnă, iar Sâmedru (Sfântul Dumitru) prevestește iarna.57 În mentalitatea populară, zilele săptămânii au existență
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
soarelui, de la echinocțiu la solstițiu și de la solstițiu la echinocțiu, plimbându-se în carul său de foc, tras de cai solari. 100 "Porțile Anului" sunt păzite de doi sfinți, Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru, care împart Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice: vara între 23 aprilie și 26 octombrie, având ca miez al timpului data de 20 iulie (Sântilie), iar iarna se desfășoară între 26 octombrie și 23 aprilie, miezul iernii fiind Sânpetru de iarnă (16 ianuarie). Dacă Sângiorzul încuie iarna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sunt puse în legătură cu sacrul, prin intermediul unui ritual al morții și învierii, al nașterii și renașterii. Trecerea dintr-un timp îmbătrânit de vreme într-un timp arhetipal este însoțită de aprinderea ritualică a focurilor, la solstiții, echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-i de mătase, / Lui soare cămașă. / Țese, -nchindisește, / Ileana Sâmzeana / Doamna florilor / Și-a garoafelor, / Țese, -nchindisește / Și găitănește."196 În Panteonul tradițional românesc, Sfântul Mihail a fost împuternicit să țină frâiele destinului soarelui și lunii, hotărnicind timpul și dezlegând anotimpurile: "Ca Sfântul Mihail, nciun sfânt nu e așa de puternic, căci lui i-a dat Dumnezeu să poarte soarele și luna. El face vara dând drumul soarelui mai pe sus, de e ziua mare, și lunei mai pe jos, de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este o pasăre vestitoare, iar gaița, cameleonică, gaia "se individualizează prin negarea apei", pupăza anulează opozițiile fundamentale, corbul, ca pasăre infernală, este un mesager funerar, iar "împăratul păsărilor" este vulturul.241 În tradiția populară, păsările au semnificații diferite și în funcție de anotimp. Astfel, se spune că, de Buna-Vestire sau Blagoviștenie la început de primăvară se dezleagă limba păsărilor, în special a cucului care, peste iarnă, a fost uliu, iar acum începe să cânte necontenit până la Sânziene sau până la Sân-Petru. Cântatul cucului este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a nu căpăta pete, bureți sau alunele pe față; dacă vede o singură rândunică se spune că toată vara omul e singur, iar dacă sunt mai multe, va avea parte de tovărășie.242 O altă pasăre oracol care indică schimbarea anotimpurilor, iarna cu primăvara și vara cu toamna, este barza despre care se spune că aduce și cucul în spate; barza anunță dacă iarna va fi lungă și grea sau scurtă și ușoară, comunică oamenilor ursita, norocul și belșugul sau anunță
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
întrebuințați de femei pentru a-i afuma pe cei care suferă de frică; dacă cineva nu primește nicio băutură de la Cuci nu va fi sănătos peste an. Masca purtată de Cuci reprezintă scurgerea timpului calendaristic cucul fiind simbolul trecerilor între anotimpuri și a timpului diurn, ilustrat de penele de cocoș.246 Un alt ceremonial practicat la începutul Anului Pastoral, de Sângeorz, în Banat, Oltenia, Bistrița Năsăud, prin care se anulează puterile malefice, este "Cucu-Răscucu". Practicile magice din scenariul ritualic "Cucu Răscucu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ajunge în țara blajinilor.249 Ca simbol al divinității primordiale, Oul de Paști, înfrumusețat, prin vopsire și încondeiere, în Săptămâna Patimilor, este jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paști. Oul vopsit era prezent în ceremoniile antice de înnoire a anotimpului, potrivit concepției cosmogonice care compara Universul cu oul generator de viață: chinezii credeau că Cerul și Pământul formează un uriaș ou de pasăre; la sărbătorile de primăvară, vechii perși își dăruiau ouă de diferite culori; la sărbătoarea zeului Ianus, tinerii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spune că se îneacă cu un bob de orz și nu mai poate cânta. În unele zone, "amuțitul cucului" vestește vremea cositului, iar dacă amuțește înainte de Sânziene se spune că vara va fi foarte secetoasă. Simbolizând nașterea și moartea unui anotimp, cucul a devenit o pasăre oracol care urzește norocul omului, iar prin cântecul său vestește sănătatea, căsătoria sau moartea.253 c. Imaginea-cronotop Pasărea antropomorfă, omniprezentă în literatura populară, își are obârșia în legendele în care este prezentată originea umană a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a crăpat; / așa să chiară pociturile din post, / pân-ntr-o clipă să fie lecuit / și să rămâie ca pomul înflorit."316 Metamorfoză a timpului diurn sau nocturn, pasărea prevestește începutul și sfârșitul ritualurilor de trecere care consfințesc hotarele dintre anotimpuri. Astfel, cucul, care prevestește primăvara, la Blagoviștenie, imediat după echinocțiul de primăvară, se transformă în uliu, de Sânziene, la solstițiul de vară: "Cucule cu gura sfântă, / Mergi la puica mea și cântă / Și îi cântă pe părău, / Spune-i că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Căci sunt și eu unul/ din cei ce se nasc din timp în timp printre voi/ ca să moară cu gura plină de pământ și de oseminte/ în timp ce galopează în zare scheletele cailor". O altă cauză a neliniștii poetului ar fi "Anotimpul electronic", desființarea omului prin alienare, prin invazia tehnicismului; asistăm la o adevărată osificare a spiritului. În această lume dispar legi și datini. Măștile s-au uzat. Lumea este dominată de "zeul" căderii în vid. Soarele, cum spunea altădată Eminescu, se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sufletul deschis", E. S. P. L. A., 1954; "Tânărul mecanic", Editura Tineretului, 1954; "Cântecele pământului natal", E. S. P. L. A., 1956; Cu timpul meu", 1958; Mă uit în ochii copiilor", E. P. L., 1962; "Fântâni și stele", E. P. L., 1965; "Cele patru anotimpuri", Editura Tineretului, 1966; "Ecce Tempus", E. P. L., 1968; "Orga de mesteceni", Editura Dacia, 1970. Ion Brad, poet pe deplin confirmat, încearcă actul de a făuri o lume subordonată valorilor etice, fără implicații metafizice. Poezia este transparentă și deschisă înțelegerii. Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
patetic, un voluptos a cărui muzică se purifică și se rarefiază "pe măsură ce înaintează în timp". Este horațian prin excelență, nostalgic, un îndrăgostit de dragoste. Volumele de elecție adună ceea ce este valoros și reprezentativ în creația poetului. Poetul cântă suita de anotimpuri, ornamental, rafinat și fantezist, cu implicații realiste, cu aspirații spre purități. Aude timpul respirând într-o atmosferă de legendă, de frumos și magie, de clar-obscur în care fecioarele sfinte, prea feminine, privesc din somn cu ochii închiși pe zări. Finețea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fructiferi sau stejarul și gorunul se bucură sau se întristează după cum poetul reușește să se confeseze. Impresia de viață, de realitate, o dă poetul când vorbește despre biografia lui, despre țară sau despre istorie. Tiberiu Utan este un poet al anotimpurilor; cântă iarna și primăvara, surprinzând macro și microcosmosul: "Ciupercile roșcate cu albi pistrui pe chică/ împutrezind, frunzișul de toamnă îl ridică,/ și-nvie-un fir de rouă,/ tot cerul, sub tulpină/ că intră primăvara năvală în grădină." Evul îl îmbracă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
țară", Editura Tineretului, 1967; "Poezii", E. P. L., 1968; "Noblețe de stirpe", Editura Tineretului, 1968; "Spațiile somnului", E. P. L., 1969; "Nostalgica tiradă", E. P. L.,1970; "Cântece de strună", Editura Militară,1971; "Poezii", 1973; "Miază-noaptea miresmelor", Editura Cartea Românească., 1973; "Zenit de anotimpuri", Editura Eminescu, 1974; "Sărbătorile omului", Editura Minerva, 1975. Gr. Hagiu debutează în 1962 cu volumul "Autoportret în august" și, până în 1975, publică încă douăsprezece volume, fără să ne dea însă sentimentul că poezia lui se constituie sub semnul unor reliefuri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]