11,066 matches
-
A auzit zgomot la etaj: „E mama care se trezește, o să urc să-i spun să se culce la loc“. Rămas singur cu tata, am făcut un gest ale cărui consecințe simbolice nu le-am măsurat pe moment. M-am aplecat asupra lui și am rostit cu glas tare două-trei fraze: „Tată, aveam atîta nevoie să mai stau de vorbă cu tine. Am să-ți ofer ceva. Va fi ultimul cadou pe care ți-l fac“. Am luat din buzunarul interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la promenada Mirabeau așa cum țin la cei pe care Îi iubesc“. Avînd grijă să utilizez propriul lui vocabular, am izbutit să dau o formă notelor lui. În timp ce mă serveam de mașina lui de scris ca să bat versiunea definitivă, Îl revedeam aplecat peste ea, curățînd tastele cu o veche periuță de dinți. CÎnd cartea a apărut În toamnă, mama mi-a scris: „Mulțumesc, François! Tata ar fi fost atît de fericit dacă ar fi știut că te vei ocupa de cartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nici un folos, fiindcă Zoia Nicolaevna își croia propria cărare. Mergea înspre nord, departe de lacul înghețat. Pașii îi erau înceți și nesiguri. Fiecare mișcare îi provoca un nou junghi de reumatism care îi trecea direct prin încheietura șalelor. De câte ori se apleca să adauge un gătej în coșul de lemne de foc, se îndrepta la loc cu oarecare efort și durere. Se gândea însă la cea mică tremurând acasă și la sacrificiile pe care Lilia trebuia să le facă și astfel era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în coșul de lemne de foc, se îndrepta la loc cu oarecare efort și durere. Se gândea însă la cea mică tremurând acasă și la sacrificiile pe care Lilia trebuia să le facă și astfel era în stare să se aplece și să se ridice din nou pentru ași continua pașii. Câte lucruri are de îndurat o femeie! Niciodată nu i-a fost ușor, deși unii o acuzau că ar fi ales calea ușoară odată. Dar cine putea ști câte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Înseamnă că aveau ceva bun de mâncare pentru astăzi. Lilia are un suflet generos și este înduioșător de recunoscătoare. N-a uitat niciodată că Zoia o învățase tot ceea ce trebuia să știe pentru a nu muri de foame. Zoia se aplecă să culeagă o creangă jigărită. Nimic nu trebuia să îi scape în goana sa după combustibil. Simți cum pământul îi trage spatele supraîncărcat în jos și se încumeți să reziste tiraniei gravitației, apăsându-și degetele pe șira spinării dureroase. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
instinctul îi anunța promisiunea a ceva mai valoros decât lemnele de foc. Își coborî privirea și își reluă pașii înceți și ezitanți către el. Dădu cu piciorul peste obiectul din zăpadă. Era tare și de neclintit. Cu riscul durerii, se aplecă să îl curețe de zăpadă cu mâna. Era un geamantan mare de piele. Geamantanul era prea greu pentru ca Zoia să îl ridice. Îl târî departe de corpul din copac, lăsând o urmă largă. Își făcu de lucru cu încuietoarele, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
care așteptau să fie citite. Era un articol cu titlul ' De ce o fac?' Rândul introducător promitea ' O discuție asupra motivației celor educați, titrați și talentați pentru crimă și injustiție'. Autorul era dat drept 'R'. Porfiri aprinse un chibrit și se aplecă înainte pentru a-i prinde flacăra. În timp ce inhala sângele i se înviora, iar el se simți absorbit de și în control peste procesele sale mentale și senzoriale. Sintaxa elegantă a articolului își dezvăluia secretele. Fu cuprins de dansul ideilor, concluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
asemenea prezent, așezat pe un taburet la masa de recepție. Era clar că fata era ostenită. Își ținea ochii albaștri deshiși într-un efort de a rămâne trează. Umerii îi cădeau însă în continuu. O dată sau de două ori se aplecă înainte pe birou, făcându-l pe funcționar să izbească marele registru de intrări. Abia atunci sărea dreaptă din nou, fără urmă de rea-voință sau complezență. O făcea din necesitate și nimic mai mult. Din când în când, începea să tremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
acord cu el. ă Am crezut că e de responsabilitatea mea să ți-l arăt, atâta tot. Porfiri se întinse pentru a recupera biletul. ă Dar dacă nu avem de a face cu o farsă? întrebă Nicodim Fomici repede. Se aplecă și înhăță biletul înainte ca Porfiri să îl apuce. Dacă într-adevăr o crimă a avut loc în Parcul Petrovski? Ofițerul reciti biletul cu o intonație puternic ironică și întoarse hârtia pe toate fețele, căutând urma vreunei semnături. Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se complăcea în zbuciumul acesta și simțea că ea și-ar recâștiga bunul simț și liniștea imediat ce i-ar spune, prietenește și cu încrdere, ' N-are niciun rost să te mai prefaci, doar știi asta.' După ce însă îi întâlni privirea, aplecându-și capul și zâmbindu-i trecător femeii, Porfiri înțelesese că zbuciumul nu era deloc artificial, iar sentimentul greu și otrăvitor, pe care privirea femeii i-l provocă, îi pătrunse adânc în inimă, întristându-l amarnic. Astfel realiză că zbuciumul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mesteacăn. Ochii i-au fost atrași de o bucată de hârtie verde prinsă de o ramură. Îl chemă pe Ptițin la el. ă Ce este, domnule? ă Vreau să mă ridici pe umerii tăi. ă Vă cer iertare, domnule? ă Apleacă-te și ridică-mă pe umerii tăi. Ptițin îl privi cu uimire pentru o clipă, apoi se lăsă capră astfel încât Salitov să poată să-l încalece peste umeri. ă Sus! Ptițin se ridică tremurând, plângând sub greutate. În timp ce Salitov se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
caz. ă Incredibil! exclamă prokuror-ul. Doctorul aprobă scurt și își scoase haina, pe care i-o înmână consilierului de stat. Acesta o primi cu repulsie mută și o trânti pe podea, fără ca doctrorul Pervoiedov să observe însă gestul, fiind deja aplecat peste cufărul din care își luă un șorț din cauciuc. ă Un corp cu ștreangul în jurul gâtului! Celălalt cu o gaură cât o lamă de secure în craniu! strigă Liputin. Doctorul Pervoiedov aprobă din nou, cu bisturiul în mână. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o gaură cât o lamă de secure în craniu! strigă Liputin. Doctorul Pervoiedov aprobă din nou, cu bisturiul în mână. Părea că ține lama îndreptată înspre prokuror intenționat. ă Hai să începem cu tipul ăsta, spuse el. și deși stătea aplecat asupra cadvarului cel mare, toți cei prezenți au înțeles că se referea la Liputin. § ă Uitați-vă la ochi, spuse doctorul Pervoiedov. ă Ce-i cu ei? întrebă Porfiri. ă Fără sânge, spuse doctorul. În cazuri de ștrangualre, este normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
bisturiul, trecând lama cu delicatețe peste funie, atent să nu încrusteze pielea. Apoi o îndepărtă cu o pereche de foarfece lungi. ă Aici, asta-i interesant, spuse el. Asta este interesant. Îi ridică barba ca să vadă și ei. Cu toții se aplecară peste cadavru și își concentrară atenția asupra urmei adânci lăsate de funie pe gâtul mortului, apoi se ridicară, pentru aer și pentru a-l fixa pe doctor cu fețe nelămurite. ă Un moment. Așa o să vedeți mai clar. Luă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
piață de la Arcada Apraxin din Strada Sadovaia, aproape de intersecția cu Aleea Apraxin. Trecând pe sub icoana Sfâtului Nicolaie care era atârnată peste îngusta poartă de lemn, el pășea într-un univers întunecat și agitat. Muzica flanșnetei se îngâna cu zumzetul tâmplarilor aplecați peste strung lor și cu strigătele vânzătorilor ambulanți și ale buticarilor. Porumbei zburau pe deasupra tuturor și se așezau bătând din aripi lângă mâțe placide, dar interesate de șoareci. Trepte cu balustrade din lemn acoperite cu icoane făceau legătura între buticuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Gorinacikov. Cât despre Boria... Boria era un inocent. Bineînțeles că se urau unul pe celălalt. Este straniu că toate s-au sfârșit așa. Virginski se înclină a rămas bun, făcu un pas înspre ieșire și leșină. § Cei doi bărbați se aplecară asupra lui Virginski. ă Cum te simți? întrebă doctorul Pervoiedov. ă Ce ne-ai mai speriat, Pavel Pavelovici, spuse Porfiri. Virginski începu să se ridice. ă Vă rog, protestă doctorul Pervoiedov. Nu încerca să te ridici. ă Mă simt chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
secțiuni de pe parenchimul plămânilor au dat la iveală urme de supra insuflare ductală consistentă cu asfixierea. și am mai scos ceva foarte interesant din laringe, spuse doctorul luând o pană mică din dosar. Porfiri se îndreptă spre căruicor și se aplecă să se uite la primul borcan, din care Goriancikov îl fixa, cerându-i ajutor cu gura și cu rana din frunte rânjind a răzbunare. ă Cineva i-a ținut o pernă peste față, spuse Porfiri. Capitolul nouă Sub magazinul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de Refugiu și de Alinare. și apoi Sfinții: Sf. Nicolaie, Sf. Ioan, Sf. George, St. Pavel, Sf. Dumitru. Luminile pieței străluceau ușor în vopseaua de aur și bijuterii. Pe lângă acestea, negustorul mai avea mulțime de icoane în cutii. Zoia se aplecă peste una, închise ochii și ridică o mână pe care o ținu plutind în aer. Apoi o lăsă în jos mângâind suprafețele lucioase înainte de a-și strecura degetele în jos. Reuși să își scufunde mâna până la cot în cutie înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
iar gura îi era deschisă a mirare. ă O cunoști pe Zoia, micuțo? ă Ea este bunica mea! ă și care este numele tău? ă Vera. ă Bună Vera. Ești drăguță să mă conduci acasă la bunica Zoia? Porfiri se aplecă și ținu moneda de cinci copeici în fața ochilor săi uimiți. Îndepărtă protestele celorlalți copii cu dosul mâinii. ă Dar nu-i acasă, spuse Vera simplu. Porfiri tresări la inocența sa încrezătoare. ă Va să zică nu e nimeni acasă? ă Mama-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ei. ă Cine este tatăl fetiței? întrebă el în cele din urmă. Un strigăt disperat veni din partea Liliei. ă Nu mi-a spus niciodată, spuse Zoia, înfruntând privirea lui Porfiri. și nu vă va spune nici dumneavoastră. Porfiri încuviință. Se aplecă asupra flăcării unei candele și își aprinse țigara. ă De ce? Nici ea nu știe? ă Ea nu va vorbi despre asta, spuse Zoia printre dinți, ca și cum ar rosti un blestem. Nu va spune nimănui. Cuvintele aveau intonația plină de pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
flatez. ă știu, știu. Asta este metoda mea. Iartă-mă. Mă recunosc în toate de care mă acuzi. Evident, nu sunt atât de subtil pe cât îmi place să cred. Salitov privi zâmbetul reconciliant al lui Porfiri cu răceală și se aplecă asupra lui Porfiri, astfel încât acum trupurile lor erau lipite unul de altul. ă Nu mi-ai iertat-o niciodată, murmură el, cu toate că era destul de aproape pentru a se face auzit. ă Nu ți-am iertat-o? Dar ce este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
care părea că făcuse eforturi serioase să se ridice în picioare. După cum se vedea însă, individului întins la pământ nimic nu părea să îi mai fie de folos în lupta sa cu gravitația. Porfiri se îndreptă spre cadavru și se aplecă pentru a-i întoarce capul. Pe fața încremenită, ochii îi erau înca deschiși. Salitov inspectă restul apartamentului cu revolverul în față și se întoarse după o clipă cu expresia feței vizibil mai relaxată. ă Nu-i nimeni aici. ă Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Trebuie să îngenunchiați lângă patul său și să așteptați ca el să vă observe. Nu-i vorbiți până nu vă vorbește. Dacă își închide ochii, va trebui să plecați. Ulitin făcu așa cum fuses instruit. În același timp, Fratele Innochentie se aplecă asupra feței bătrânului călugur, ca și cum l-ar săruta, în schimb însă îi șopti ceva la ureche, apoi se retrase. Ulitin aproape crezu că îi trase cu ochiul. Aproape de omul pe moarte, Ulitin își aminti cum se simțise cu o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cunoașteți pe Osip Maximovici? întrebă Porfiri. Un scâncet brusc se auzi dinspre pat. Doamna Lebedieva începu să se zgârie pe față cu unghiile. Porfiri privea îngrozit cum sângele îi țâșnea prin obraji, iar după o vreme se clinti și se aplecă înainte ca să o oprească. Ea era mai puternică decât se așteptase. Însă el își folosi greutatea pentru a o imobiliza, îndepărtându-i mâinile de lângă față. Vedea în ochii ei că de fapt înțelesese, iar vinovăția pe care o așteptase veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Zamiotov își făcea de lucru în fundal. Porfiri îi simți privirea plină de reproș și nu-și mai scoase tabachera. ă Prințe Bikov, murmură Porfiri înclinându-se. ă Alexander Grigorevici m-a informat că acest caz este închis. Porfiri se aplecă mai adânc și apoi se îndreptă încet. ă Dar nu l-ați găsit pe Rataziaiev? Porfiri primi neliniștea prințului cu un zâmbet atent calculat. Își curăță gâtul și vorbi cu claritate deliberată. ă Câteodată nu reușim. Sunt câte unii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]