7,266 matches
-
din urmă Își Întorsese capul de marmură spre mine, un vulnerabil băiețel de unsprezece ani, și rostise cu renumita lui gravitate: „Desigur, poți veni cu noi, dar nu cumva să vânezi fluturi, copile. Ne-ar tulbura ritmul plimbării“. Pe o cărare de pe faleza Mării Negre, În Crimeea, printre tufe cu flori ca de ceară, În martie 1918, o santinelă bolșevică cu picioare crăcănate a Încercat să mă aresteze sub pretextul că făceam semnale (cu plasa de fluturi, pretindea el) unui vas de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Încet-Încet, ca prin vis, pe strada Morskaia și Încet-Încet, siluete vagi de dueliști Înaintau unele spre celelalte, ocheau și trăgeau cu pistolul - la ivirea zorilor, În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii sau pe cărarea acoperită de zăpadă dintre două șiruri de brazi. În spatele acestor imagini era totuși un abis emoțional foarte special pe care Încercam disperat să-l ocolesc, ca să nu izbucnesc Într-un potop de lacrimi și acest abis era tandra prietenie care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bicicleta În amurgul colorat Îmi dădea o senzație ciudat de subtilă, aproape imaterială. Întorsesem cu susul În jos și coborâsem sub nivelul șeii ghidonul bicicletei mele Enfield, transformând-o Într-o versiune proprie a unui model de curse. Rulam pe cărările parcului, pe urmele lăsate În ziua precedentă de modelul cauciucurilor Dunlop; ocolind cu grijă cocoașele din rădăcinile copacilor; alegând câte o crenguță căzută ca s-o retez cu sensibila roată din față; șerpuind Între două frunze plate și apoi Între
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
reînnodată din când În când, În timpul a două sau trei veri. Apărea ca din pământ, stătea Întotdeauna deoparte, Întotdeauna În picioarele goale, frecându-și partea din interior a tălpii strângi de glezna piciorului drept sau scărpinându-și cu degetul inelar cărarea din părul castaniu, În timp ce calul meu era Înșeuat lângă trunchiul unui copac, când tot alaiul servitorilor noștri de la țară ne conducea Într-o dimineață răcoroasă de septembrie spre oraș, unde ne stabileam iarna. De fiecare dată, pieptul ei părea ceva
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de pe margine. Clătinându-se ca o stafie, raza aceea palidă mătura la cotitură un mal argilos, când coboram spre râu. Dincolo de pod, drumul o lua din nou În sus până la Încrucișarea cu șoseaua Rojestveno-Luga și chiar deasupra acelei Încrucișări, o cărare croită printre tufele de iasomie, din care picura ploaia, urca un povârniș abrupt. Trebuia să cobor din șa și să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de munte, am Întâlnit brusc un bizar cavaler, Înveșmântat Într-un costum cerchez, cu fața transpirată, Încordată, vopsită Într-un galben straniu. Își tot smucea furios calul care, fără să-l bage În seamă, o pornise În jos pe o cărare abruptă, cu un pas ciudat de hotărât, ca o persoană care părăsește jignit o petrecere. Mai văzusem cai fugind dintr-un loc, dar nu mai văzusem niciodată unul ștergând-o la pas și mirarea mea a crescut În mod plăcut
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
caz contrar, să dea la iveală cel mai bizar dintre ciudatele WC-uri publice, o drăcie oribilă ca un fel de cabană, de o curățenie Îndoielnică unde, la intrare o Îngrijitoare Îmbrăcată În negru tricota cu un fir negru. O cărare acoperită cu lespezi ce cobora În pantă, pe care pășeai cu prudență, punând de fiecare dată același picior Înainte, printr-o grădină cu crini, pe sub fagi; apoi se prefăcea Într-un drum de pământ bătătorit ce ți se mișca iute
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și a rămas viu ca toți viii... și chiar are să mai vină odată, ca să-i apere pe toți moldovenii lui..." Ne întrebăm, cine mai suntem? Unde am ajuns? Încotro mergem? Mereu rătăcim drumul, bâjbâim ca orbeții și nu găsim nici cărarea, pentru că... Pentru că suntem dezbinați... Pentru că nu suntem unu' pentru toți, și toți pentru unu'." Pentru că n-am avut o călăuză... Atunci, Moldova l-a avut pe Ștefan; și s-a făcut lumină... Unde am găsi și noi un Ștefan al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
duc dracului, unde-oi vedea cu ochii!... Niciodată nu mă cufundasem atât de adânc în mine. Căpitanul nu părăsește cârma în furtună: se duce la fund odată cu corabia sa. Să... să fac ceva! Dar ce?! Să aflu o cale. O cărare. O potecă măcar... Te-ai rătăcit olecuță, spune Daniil cu blândețe. Te-o lumina Dumnezeu. O să-ți găsești calea... Ștefan rămâne cu ochii pironiți în gol... Respiră adânc și începe: "Neatârnarea", gândul aista drag inimii mele stăruie în mine din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șterge o lacrimă... Îi mângâie fruntea... Îi închide ochii: Somn ușor Gheorghiță.... Somn ușor... Își face cruce. Scoate din chimir un căpățel de lumânare, o aprinde de la coviltirul ce arde mocnit, și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o lumina și mie Cărarea... Acușica vin și eu, mai spune și se culcă alături. Și se face tăcere... Fulguie ușor și aburi destrămați se leagănă, se leagănă... Un stol de ciori croncănind mătură în zbor pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochii: Somn ușor Gheorghiță.... Somn ușor... Își face cruce. Scoate din chimir un căpățel de lumânare, o aprinde de la coviltirul ce arde mocnit, și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o lumina și mie Cărarea... Acușica vin și eu, mai spune și se culcă alături. Și se face tăcere... Fulguie ușor și aburi destrămați se leagănă, se leagănă... Un stol de ciori croncănind mătură în zbor pământul cu umbra lor. Câțiva oșteni zdraveni, cu musteți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ea scurt, cu o voce limpede, înclinând ușor capul, cu demnitate. Doamna Maria, stirpe coborâtoare din dinastia Paleologilor Bizanțului, este o prea frumoasă femeie de vreo treizeci și cinci, treizeci și șapte de ani, înaltă, cu părul negru, lins, împărțit de o cărare la mijloc; ovalul feții cu bărbia ascuțită îi trădează voința și mândria; ochii negri, când reci, când umezi, fierbinți, misterioși ca apele adânci; deasupra lor, străjuiește o frunte lată, înaltă. Pe cap, poartă coroana imperială cu vulturul bicefal bizantin, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu iritare în glas. Am obosit, Ștefane. Mă doare capul... E ora mea de rugăciune. Îngăduie să mă retrag. Și se ridică, urmată de Sora, de jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută mâna: Doamnă, nu mă uita în rugăciunile tale. Maria se înclină ușor și iese. În urma ei, Ștefan strigă cu o nuanță de poruncă: Și, nu uita! Simplu! Fără podoabe! Pușcile bubuie pe metereze... Bre, Neamțule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el, băteau la porțile Constantinopolului... Doamne! Cât s-a rugat de ei Împăratul Constantin: "Salvați-ne, pentru numele Mântuitorului, că aceluiași Dumnezeu ne rugăm!" a strigat el. A pus la cale unificarea celor două biserici dezbinate. Trimișii lui au făcut cărare bătând în lung și-n lat Europa, prosternându-se, milogindu-se după ajutor. Orgolii popești, dogme absurde, dorință de supremație, lupta pentru putere, interesele negustorești, dezbinarea, și de o parte și de cealaltă, au fost mai puternice. Discordia dintre Orientul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă cucura cu săgeți și un sac legat cu sfoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mândrie vornicul Bodea. I-a cam scufundat și furtuna ceea... Cerul ține cu noi... Suntem buni la Dumnezău... Când o veni Mahomed în carne și oase, atunci să vedem "bunătate"... Luca Arbure, cu bolovanul său la spinare, dă buzna pe cărare: Vine! Vine!... E cătrănit! Tună și fulgeră! șoptește el gâfâind, cu sufletul la gură. Boierii sar în picioare, de parcă i-a înțepat o albină: Ce s-a întâmplat?! Care-i pricina?! întreabă ei în surdină, alarmați. Domnul, însoțit de Stanciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sufletul la gură. Boierii sar în picioare, de parcă i-a înțepat o albină: Ce s-a întâmplat?! Care-i pricina?! întreabă ei în surdină, alarmați. Domnul, însoțit de Stanciu și Vlaicu, fiecare cu bolovanul său -, s-au și ițit pe cărare. Stanciu și Vlaicu degrabă se despovărează. Ștefan, mânios, aleargă de colo-colo, se oțărăște cu mânie și bolovanul după el: La "Întrecerile cu arcul", oamenii boierului Asaftei n-au nimerit nici o țintă! Pe loc a fost judecat pentru "trădare de țară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Da' cu boambele celea cum fu, neamțule? îl scormonește Ștefan. Numa' doi galion! se vaicăre Herman. Numa' doi!... Kaputt! Jawohl, neamțule! îl bate Ștefan pe umăr, lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se aude un răcnet pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan. Numa' doi galion! se vaicăre Herman. Numa' doi!... Kaputt! Jawohl, neamțule! îl bate Ștefan pe umăr, lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se aude un răcnet pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Allalahh!... se ploconește Duma. Unde dă fericea! cobește Juga. Norocul nostru-i spart în fund... Am hălăduit peste tot în Turchia, continuă Gherasim. Am căscat ochii, am tras cu urechea... Cine să se lege de un biet călugăr-cerșetor ce bate cărările Împărăției, desculț, cu traista în băț doldora de sfinte iconițe, cu așchiuțe din Crucea Mântuitorului, cu oscioare moarte făcătoare de minuni de-ale vreunui "sfânt mucenic" de mine dezgropat... Și cu ciuma? întreabă Ștefan. Ciuma? Molima bântuie sălbatec. Oamenii, înfricoșați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un pașă, o cadână, vreun eunuc, o iscoadă apropiată Marelui Vizir, să ciulească urechile ce gânduri negre se urzesc la Înalta Poartă despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt de sară, Măria ta să fi rătăcit cărarea prin Coțofenii din Deal... Boierii își mușcă buzele, își dau coate și se uită spre Măria sa, bucuroși că l-a încuiat. Ștefan, ca să câștige timp, își freacă fruntea făcând chipurile un efort de aducere-aminte: Coțofenii din Deal, zici? Știu eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
după urechi; pe nătărău după vorbă", îl înțeapă Șendrea. Boierii râd, dar cel mai tare râde Mihail. S-o lăsăm baltă, propune Ștefan cu veșnicul său zâmbet mucalit. S-o lăsăm, încuviințează Mihail, parcă dezamăgit că Măria sa n-a încurcat cărarea, cândva, undeva... Bre Nichiperceo, n-ai de gând să-ți iei muiere? Nu de alta, da' ti-i mai potoli. Doar muierea să-ți mai vină de hac; să te lepezi de Satana. Muieri?... Păi, am, rânjește el. Am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
buclucașă ce a avut nerușinarea să i se înfigă taman în prea nobila-i făptură regească i-a cam feștelit teribila-i îngâmfare, spune Tăutu cu ironie. Parcă-l văd pe măritul rege pe năsălie, întins pe burtă, hurducat pe cărări neumblate de munte, măcar să-și salveze prețioasa-i piele, se veselește Mihail. Parcă-l aud înjurând, sictirind de mama focului, pe ungurește, pe latinește precis. Atunci și-a amintit că știe și o boabă pe românească; când e vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și hohotea! Era fantastic! N-am mai pomenit asemenea luptă. Poate Leonida la Termopile... Nu mai era om, era un arhanghel! Turcii, înspăimântați de așa arătare fantastică ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]