7,719 matches
-
fost instabilitatea guvernamentală. Parlamentul a fost instituția cea mai importantă a statului, ce avea puterea de a numii președintele și de a alege șeful consiliului de miniștrii. Datorită numărului mare de partide politice prezente în parlament guvernele erau guverne de coaliție, numeroase guverne fiind schimbate datorită pierderii suportului parlamentar. În această perioadă Imperiul colonial francez a ajuns la apogeu, Franța colonizând teritorii vaste din Africa și din sud-estul Asiei. Afacerea Dreyfus a fost un important moment de criză al republicii la
A Treia Republică Franceză () [Corola-website/Science/296735_a_298064]
-
urce: ducatul latin vecin al Atenei și triumviratul Eubeei îl recunoșteau ca suzeran. Tripla alianță găsea ajutorul puterii crescânde a regelui sârbilor, Uroș I. Mihail al II-lea Angelos al Epirului, parcă ghicind dorința omonimului său bizantin, a organizat această coaliție antiniceeană și i-a oferit basileului pretextul pentru începutul unui conflict deschis. Situația politică externă, în acea vreme, era în mod evident favorabilă Niceei. Împăratul Constantinopolului, Balduin al II-lea, care se temea, deopotrivă, de armata Niceei și de cea
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
al bulgarilor și al sârbilor. Este adevărat că nici una dintre aceste puteri nu era în stare să lanseze o acțiune de mare anvergură asupra Bizanțului, dar erau pregătite să acorde ajutor unei acțiuni occidentale îndreptate împotriva Bizanțului. După cucerirea Constantinopolului, coalițiile antibizantine au căpătat contur nu numai în Balcani, ci și în toată Europa catolică. Chiar și aliatul recent al grecilor, podesta-ul genovez Guercio, încerca să stabilească legături cu cel mai înverșunat dușman al Imperiului, regele Siciliei, Manfred, drept pentru care
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
acorduri pe scurtă durată și revocabile. Contrar politicii urmărite până atunci, care lega unilateral Bizanțul de una dintre cele două republici maritime și se făcea dușmanul celeilalte, alianța simultană cu genovezii și venețienii constituia un câștig în măsura în care diminua pericolul unei coaliții, fie a flotei genoveze, fie a celei venețiene, cu puterile occidentale ostile Bizanțului, dând posibilitatea împăratului de a continua exploatarea rivalității republicilor maritime italiene. În occident se produc mari evenimente. Contele de Provence, Carol I de Anjou, răspunzând apelului papei
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
pentru a exercita o presiune foarte puternică asupra lui Mihail al VIII-lea: el recomanda venețienilor să nu reînnoiască tratatul cât timp uniunea nu era realizată. În același timp, Carol de Anjou făcea toate eforturile pentru a atrage Veneția în cadrul coaliției antibizantine. De asemenea, el desfășura cea mai mare activitate în Balcani, încheind un tratat de prietenie cu suveranul Thessaliei și trimitea în Moreea în cursul anului 1273 efective numeroase. În Albania, poarta Bizanțului, el "pusese piciorul" solid, partea catolică a
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
stabilizaseră, întrucâtva, situația Imperiului. El a reușit să recucerească insulele Naxos, Kos, orașul Karystos, a ocupat înălțimile Peloponesului din apropierea Monemvasiei, Mistra. În [[12, grecii au câștigat încă un război cu familia Angelos și au încheiat o alianță cu Bulgaria. Însă coaliția antibizantină, care cuprindea Roma, [[Regatul Neapolelui|Neapole]] și [[Veneția]], condusă de papa și de regele Siciliei, Carol I de Anjou, a luat totuși ființă. Deși, încă în 1281, armata comandantului de oști angevin, [[Rousseau de Sully]], fusese alungată din [[Tracia
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
Venstreparti" („Partidul socialist de stânga”) și "Senterpartiet" („Partidul de centru”), a devenit prim-ministru pentru a doua oară. În septembrie 2009, cu ocazia alegerilor parlamentare, Partidul muncitoresc norvegian a obținut 35,3% din voturi, Stoltenberg continuând să conducă guvernul de coaliție. Stoltenberg este fiul lui Thorvald Stoltenberg (fost Ministru de externe) și al lui Karin Stoltenberg (fostă secretar de stat). Are două surori, Nini și Camilla. Este căsătorit cu Ingrid Schulerud (director de secție la Ministerul de externe) cu care are
Jens Stoltenberg () [Corola-website/Science/317149_a_318478]
-
din partea fracțiunii parlamantare "CDU/CSU"), Frank-Walter Steinmeier ("SPD") și Guido Westerwelle ("FDP"). (* "CDU" și "CSU" formează împreună în "Bundestag" o singură fracțiune parlamentară numită "CDU/CSU" sau și "Christliche Union" ("Uniunea Creștină"). Rezultatele acestor alegeri au condus la o nouă coaliție guvernamentală, de data asta între "CDU/CSU" și "FDP", instituită la 28 octombrie 2009 sub conducerea aceleiași cancelare Angela Merkel ("CDU").
Alegeri legislative în Germania, 2009 () [Corola-website/Science/317205_a_318534]
-
cu guvernul în exil norvegian). Este ales primar al Osloului, calitate în care l-a poftit binevenit la reîntoarcerea din exilul britanic pe regele Haakon VII la 7 iunie 1945. Pe data de 25 iunie Gerharden formează primul guvern de coaliție, iar după alegerile din octombrie 1945, când Partidul miuncitoresc obține majoritatea absolută, Gerhardsen va conduce al doilea guvern al său, care va dura până în 1951. Printre evenimentele din această perioadă trebuie numită intrarea Norvegiei în NATO în aprilie 1949. În
Einar Gerhardsen () [Corola-website/Science/317219_a_318548]
-
-și dea demisia. Acesta o face, și Gerhardsen formează al treilea guvern pe care-l conduce. Acest guvern va exista până la 28 august 1963 când Gerhardsen îl lasă pe John Lyng (de la Partidul conservator, "Høyre") să formeze un guvern de coaliție. Motivul a fost că guvernul a fost criticat sever într-un raport al unei comisii care a analizat cauzele unui accident dintr-o mină de stat din Svalbard, așa-numitul „Scandal King's Bay”. Cu ocazia congresului de partid din
Einar Gerhardsen () [Corola-website/Science/317219_a_318548]
-
Austriei să nu fie modificate cu excepția unor schimbări minore. Totuși, incidentele apărută în rândul populației germanofone din Tirolul italian, au condus la o revizuire a acestor granițe în favoarea Austriei. Au loc alegeri legislative în noiembrie și la conducere vine o coaliție formată din Partidul Social-Democrat (SPÖ), Partidul Popular Austriac (ÖVP). Leopold Figl (din partea Partidului ÖVP) devine cancelar, iar Karl Renner (socialist) președinte. Activitatea guvernului Austriei postbelice s-a concentrat în special pe reconstrucția țării, care a avut de suferit din pricina războiului
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
de vedere economic și social. Începând cu 1960 până prin anii 70', are loc un proces de industrializare rapidă a țării. În 1960, Austria devine membră a Asociației Europeane a Liberului Schimb (EFTA). Începând cu 1953, Austria este condusă de o coaliție formată din populari și social-democrați, actul legislativ fiind realizat prin consens și consultare între grupurile de interese. În 1966, Partidul Popular obține, prin alegeri, majoritatea locurilor din Parlament și formează prima guvernare majoritară postbelică, cancelar fiind Josef Klaus. În 1970
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
iar la alegerile generale din 1971, 1975 și 1979 obțin majoritatea parlamentară. O problemă mult disputată a acestor guvernări o constituie instalarea în țară a primelor centrale nucleare. În 1983, social-democrații pierd majoritatea iar Kreisky demisionează refuzând să formeze o coaliție. Încep să se afirme și alte partide ca Partidul Verzilor (VGÖ) și Alternativa Verde, care împreună formează "Lista Alternativă" (ALA). La acestea se adaugă Partidul Libertății Austriac (FPÖ) și astfel avem o imagine completă a spectrului politic al perioadei. În
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
la un boicot diplomatic al Austriei din partea mai multor țări. Din acest motiv, Sinowatz renunță la funcția de cancelar, fiind inlocuit de Franz Vranitzky. În septembrie 1986, când un extremist de dreapta, Jörg Haider, devine noul lider al Partidului Libertății, coaliția dintre acest partid și cel social-democrat se desființează. Totuși, după alegerile generale, Vranitzky rămâne cancelar, aflat în fruntea unei mari coaliții, la care participă și Partidul Popular, condus de Alois Mock, ce devine vicecancelar. Sinowatz denunță noua coaliție ca fiind
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
de Franz Vranitzky. În septembrie 1986, când un extremist de dreapta, Jörg Haider, devine noul lider al Partidului Libertății, coaliția dintre acest partid și cel social-democrat se desființează. Totuși, după alegerile generale, Vranitzky rămâne cancelar, aflat în fruntea unei mari coaliții, la care participă și Partidul Popular, condus de Alois Mock, ce devine vicecancelar. Sinowatz denunță noua coaliție ca fiind o încălcare a principiilor socialiste și demisionează de la conducerea social-democraților. La alegerile generale din 1990, socialiștii obtin o victorie netă asupra
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
Partidului Libertății, coaliția dintre acest partid și cel social-democrat se desființează. Totuși, după alegerile generale, Vranitzky rămâne cancelar, aflat în fruntea unei mari coaliții, la care participă și Partidul Popular, condus de Alois Mock, ce devine vicecancelar. Sinowatz denunță noua coaliție ca fiind o încălcare a principiilor socialiste și demisionează de la conducerea social-democraților. La alegerile generale din 1990, socialiștii obtin o victorie netă asupra celorlalte partide, iar Vranitzky începe un nou mandat în funcția de cancelar. În 1992, Thomas Klestil, candidatul
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
Popular, îl succedează pe Waldheim în funcția de președinte, iar în 1998 este reales în această funcție. Referendumul din iulie 1994 demonstrează clar opțiunea Austriei de a fi membru al Uniunii Europene. La alegerile generale din octombrie 1994, aceeași "mare coaliție" dintre social-democrați și cei ai Partidului Libertății, continuă să domine viața politică sub conducerea aceluiași Vranitzky. În ianuarie 1995, Austria părăsește EFTA, pentru a fi membru UE cu drepturi depline. Coaliția guvernamentală se prăbusește în octombrie 1995, datorită neînțelegerilor privind
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
Europene. La alegerile generale din octombrie 1994, aceeași "mare coaliție" dintre social-democrați și cei ai Partidului Libertății, continuă să domine viața politică sub conducerea aceluiași Vranitzky. În ianuarie 1995, Austria părăsește EFTA, pentru a fi membru UE cu drepturi depline. Coaliția guvernamentală se prăbusește în octombrie 1995, datorită neînțelegerilor privind administrarea bugetului și a deziluziilor legate de Uniunea Europeană, mai ales cele legate de moneda unică Euro. În decembrie 1995, social-democrații câștiga alegerile generale, iar Vranitzky reînnoiește coaliția cu Partidul Popular. În
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
UE cu drepturi depline. Coaliția guvernamentală se prăbusește în octombrie 1995, datorită neînțelegerilor privind administrarea bugetului și a deziluziilor legate de Uniunea Europeană, mai ales cele legate de moneda unică Euro. În decembrie 1995, social-democrații câștiga alegerile generale, iar Vranitzky reînnoiește coaliția cu Partidul Popular. În ianuarie 1997, Viktor Klima devine cancelar. Începând cu martie 1998, guvernul asigură conducerea NATO pentru o perioadă de cinci ani. La alegerile generale de la sfârșitul anului 1999, Partidul Libertății (de extremă dreaptă), condus de Jörg Haider
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
asigură conducerea NATO pentru o perioadă de cinci ani. La alegerile generale de la sfârșitul anului 1999, Partidul Libertății (de extremă dreaptă), condus de Jörg Haider, atrage 27% din voturi, fiind al doilea după Partidul Popular. Liderul popular Wolfgang Schüssel formează coaliție cu Jörg Haider și astfel, pentru prima dată în istoria postbelică, la conducerea unei țări vest-europene participă un partid de extremă dreaptă. Acest lucru nemulțumeste electoratul și provoacă indignare în întreaga Europă, mai ales când se descoperă faptul că Haider
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
Israelul și apoi SUA își retrag ambasadorii. În mai 2000, Haider demisionează de la conducerea Partidului Libertății, fiind inlocuit de aliatul său, Susanne Riess-Passer. În ianuarie 2002, Austria adoptă moneda unică europeană, euro. În septembrie 2002, Partidul Libertății se retrage din coaliția de guvernare. La alegerile din noiembrie, același an, Partidul Popular iese învingător. Din nou formează coaliție cu Partidul Libertății în februarie 2003, alianță care s-a menținut până în aprilie 2005, când Partidul lui Haider se scindează, acesta formând un alt
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
fiind inlocuit de aliatul său, Susanne Riess-Passer. În ianuarie 2002, Austria adoptă moneda unică europeană, euro. În septembrie 2002, Partidul Libertății se retrage din coaliția de guvernare. La alegerile din noiembrie, același an, Partidul Popular iese învingător. Din nou formează coaliție cu Partidul Libertății în februarie 2003, alianță care s-a menținut până în aprilie 2005, când Partidul lui Haider se scindează, acesta formând un alt partid, Alianța pentru Viitorul Austriei (BZÖ). La alegerile generale din octombrie 2006 creditul acordat partidului Popular
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
Alianța pentru Viitorul Austriei (BZÖ). La alegerile generale din octombrie 2006 creditul acordat partidului Popular ajunge la numai 8% (față de 34% cât avusese anterior), în timp ce social-democrații obțin 35% din voturi. Niciunul din marile partide nu era capabil să formeze o coaliție cu cele mici: Verzii (care au ieșit pe locul trei pentru prima dată), Partidul Libertății, ambele obținând câte 11 procente sau BZÖ, care a obținut 4%. Pentru a-și mări capitalul politic, Partidul Libertății duce o campanie anti-imigrație și anti-islamică
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
locul trei pentru prima dată), Partidul Libertății, ambele obținând câte 11 procente sau BZÖ, care a obținut 4%. Pentru a-și mări capitalul politic, Partidul Libertății duce o campanie anti-imigrație și anti-islamică. În ianuarie 2007, se formează o altă "mare coaliție", dintre social-democrați și populari, având la conducere pe Alfred Gusenbauer, în funcția de cancelar.
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
dezbatere publică a fost deschisă la 16 mai 2007. La 29 mai 2008 Associated Press anunța că două partide din opoziție (Partidul Liberal și Partidul Conservator) sunt în favoarea proiectului, asigurând trecerea acestuia de votul din 11 iunie 2008. Înainte de asta, coaliția de guvernare alcătuită din trei partide nu era sigură că proiectul va avea destule voturi să treacă. Proiectul a trecut de camera deputaților în primă ședintă, cu 84 de voturi pentru și 41 împotrivă.Senatul Norvegiei a trecut legea în
Căsătorii între persoane de același sex în Norvegia () [Corola-website/Science/317248_a_318577]