8,426 matches
-
de la mijlocul secolului al XI-lea. Atenulf s-a căsătorit cu "senatrix" Maria, fiica principelui Pandulf al IV-lea de Capua, în vreme ce fratele său Lando a luat de soție o altă fiică a lui Pandulf. După moartea normandului Rainulf Drengot, conte de Aversa, petrecută în iunie 1045, vărul acestuia Asclettin a succedat în Aversa, însă cei din Gaeta l-au ales ca duce pe Atenulf. Guaimar al IV-lea de Salerno, suzeran atât al Aversei cât și al Gaetei, a intervenit
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
(n. cca. 1015/1020 - d. cca. 1087), cunoscut și ca Eustațiu cu Mustăți a fost conte de Boulogne de la 1049 la 1087, luptând de partea normanzilor în bătălia de la Hastings, după care a primit extinse terenuri în Anglia. Eustațiu a fost fiul contelui Eustațiu I de Boulogne. Prima sa soție a fost Goda, fiica regelui Angliei
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
1015/1020 - d. cca. 1087), cunoscut și ca Eustațiu cu Mustăți a fost conte de Boulogne de la 1049 la 1087, luptând de partea normanzilor în bătălia de la Hastings, după care a primit extinse terenuri în Anglia. Eustațiu a fost fiul contelui Eustațiu I de Boulogne. Prima sa soție a fost Goda, fiica regelui Angliei Ethelred al II-lea și soră a regelui Eduard Confesorul. Odată Goda decedată în jur de 1047, Eustațiu s-a recăsătorit în jur de 1049) cu Ida
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
regelui Eduard Confesorul. Odată Goda decedată în jur de 1047, Eustațiu s-a recăsătorit în jur de 1049) cu Ida de Lorena, fiică a ducelui Godefroy al III-lea de Lorena), cu care Eustațiu a avut trei fii, Eustațiu (următorul conte de Boulogne), Godefroy de Bouillon și Balduin. În 1048, Eustațiu al II-lea s-a alăturat socrului său, în răscoala acestuia împotriva împăratului german Henric al III-lea. Anul următor, Eustațiu a fost excomunicat de către papa Leon al IX-lea
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
1051, unde a fost primit cu onoruri la curtea lui Eduard Confesorul (fostul său cumnat). O dispută cu locuitorii din orașul englez Dover în care Eustațiu și oamenii săi au fost implicați a condus la încordarea relațiilor lui Eduard cu contele Godwin de Wessex. Acesta din urmă, a cărui jurisdicție includea și pe locuitorii din Dover, a refuzat să îi pedepsească pe aceștia. Lipsa sa de respect față de autoritatea lui Eduard Confesorul a condus la expulzarea din Anglia a sa și
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
de respect față de autoritatea lui Eduard Confesorul a condus la expulzarea din Anglia a sa și a întregii sale familii. Godwin și familia sa vor reveni în 1052 cu o puternică armată, cuprinzând și trupe din Flandra (sora vitregă a contelui flamand se măritase cu Tostig, unul dintre fiii lui Godwin). În 1052, Guillaume de Talou s-a răsculat împotriva nepotului său Guillaume de Normandia. Eustațiu s-ar fi implicat în această revoltă, dat fiind că după ce Guillaume de Talou s-
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
Normandia. Eustațiu s-ar fi implicat în această revoltă, dat fiind că după ce Guillaume de Talou s-a predat, el s-ar fi refugiat la curtea sa din Boulonnais. Anii următori au fost martorii consolidării poziției dușmanilor lui Eustațiu. Astfel, contele Balduin al V-lea de Flandra și-a întărit posesiunea asupra teritoriilor pe care le anexase înrăsărit. În 1060, el a devenit tutore al nepotului său, regele Filip I al Franței. În schimb, fiul vitreg al lui Eustațiu, Gauthier de
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
Bichiș, Cenad și Ugocea și a fost trimisă la 10 noiembrie 1918, termenul de îndeplinire fiind fixat la 12 noiembrie 1918, la ora 18. Guvernul maghiar răspunde solicitând o amânare de 12 ore, iar apoi trimite o delegație condusă de contele Oszkár Jászi, ministru al naționalităților pentru tratative. Dar condițiile prezentate de guvernul maghiar la 13 noiembrie 1918 sunt respinse după două zile de negocieri, iar în seara zilei de 14 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central a transmis poporului român
Consiliul Național Român Central () [Corola-website/Science/324571_a_325900]
-
preluat acest principat, el l-a pus la dispoziția lui Guaimar în luna mai, iar Guaimar a solicitat un titlu nobiliar pentru noul său vasal normand. Acesta i-a fost acordat, iar Rainulf Drangut a devenit astfel în mod oficial conte de Aversa, ca vasal al principatului de Salerno. Guaimar a pornit imediat să preia în posesie noul său principat de Capua. La 15 august, el a cucerit Rocca Vandra, pe care a oferit-o abației de Montecassino. Între timp, normanzii
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
într-o stare de revoltă antibizantină și imediat au trecut la cucerirea Apuliei, aflate în teritoriul catepanatului bizantin. Față de această situație, Guaimar le-a acordat tot sprijinul, iar în 1042, răsculații l-au ales pe Guillaume Braț de Fier drept conte și au solicitat aprobarea din partea lui Guaimar, pe care l-au aclamat, în totală opoziție cu procedurile bizantine (1043). Guaimar, în concordanță cu teoria feudală, le-a acordat Melfi ca feudă. În 1044, împreună cu Guillaume Braț de Fier, Guaimar a
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
afla atunci într-o închisoare din Melfi, în urma unui conflict cu Drogo de Hauteville. Guaimar a obținut curând eliberarea lui Richard și l-a condus personal până la Aversa, unde normandul a fost instalat ca regent, unde mai târziu va deveni conte în sensul său deplin. Astfel, Guaimar a redobândit supunerea Aversei. La sinodul din Benevento din iulie 1051, papa Leon al IX-lea a solicitat lui Guaimar și lui Drogo de Hauteville să pună capăt incursiunilor normanzilor asupra teritoriilor bisericești. La
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
include stăpânirea sa, obținută fie prin cucerire, fie prin alte metode, asupra Salerno, Amalfi, Gaeta, Napoli, Sorrento, Apulia, Calabria și Capua. El a fost ultimul mare principe longobard din Italia de sud. Guaimar a fost căsătorit cu Gemma, fiică a contelui Laidulf din Capua, căsătoria având loc înainte de 1032. Ei au avut șase fii, dintre care cinci le-au supraviețuit, și cel puțin patru fiice. În 1037, Guaimar l-a numit co-principe pe fiul cel mare, Ioan, sub numele de Ioan
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
care va deveni soția lui Robert Guiscard. Cea mai tânără fiica a fost Gaitelgrima, pe care Guaimar a căsătorit-o cu Drogo de Hauteville, oferind o foarte bogată zestre. Gaitelgrima s-a mai măritat ulterior în două rânduri: cu Robert conte de Monte Sant'Angelo și cu un oarecare conte Alfred.
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
tânără fiica a fost Gaitelgrima, pe care Guaimar a căsătorit-o cu Drogo de Hauteville, oferind o foarte bogată zestre. Gaitelgrima s-a mai măritat ulterior în două rânduri: cu Robert conte de Monte Sant'Angelo și cu un oarecare conte Alfred.
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
(n. 5 aprilie 1170, Valenciennes, - d. 15 martie 1190, Paris) a fost regină a Franței, ca soție a regelui Filip al II-lea August. Elisabeta s-a născut la Valenciennes, fiind fiica contelui Balduin al V-lea de Hainaut cu contesa Margareta I de Flandra. Încă de când avea vârsta de un an, tatăl ei a promis-o spre căsătorie lui Henric, viitorul conte de Champagne. Henric era nepotul Adelei de Champagne, care era
Isabelle de Hainaut () [Corola-website/Science/324575_a_325904]
-
-lea August. Elisabeta s-a născut la Valenciennes, fiind fiica contelui Balduin al V-lea de Hainaut cu contesa Margareta I de Flandra. Încă de când avea vârsta de un an, tatăl ei a promis-o spre căsătorie lui Henric, viitorul conte de Champagne. Henric era nepotul Adelei de Champagne, care era regina Franței. În anul 1179, cei tați au depus jurământ că vor proceda la căsătoria copiilor, însă în cele din urmă Balduin a fost de acord mai târziu să o
Isabelle de Hainaut () [Corola-website/Science/324575_a_325904]
-
a fost îndoliată pe străzile Parisului, dat fiind că fusese o regină populară. Cei doi gemeni nu au trăit mai mult de patru zile, amândoi stingându-se pe 18 martie 1190. Fiul ei, Ludovic i-a succedat în poziția de conte de Artois. În cele din urmă, dota Elisabetei (provincia Artois) a revenit coroanei franceze după moartea lui Filip al II-lea, când Ludovic a urcat pe tron ca Ludovic al VIII-lea.
Isabelle de Hainaut () [Corola-website/Science/324575_a_325904]
-
(în franceză: Adèle) (n. cca. 1140 - d. 4 iunie 1206), cunoscută și ca Adelaide sau Alix, a fost cea de a treia soție a regelui Ludovic al VII-lea al Franței. Adela a fost fiica contelui Theobald al II-lea de Champagne cu Matilda de Carinthia. Căsătoria cu regele Ludovic al VII-lea al Franței (a treia căsătorie a regelui) a avut loc în noiembrie 1160, la doar cinci săptămâni după ce fosta regină, Constanța de Castilia
Adela de Champagne () [Corola-website/Science/324576_a_325905]
-
cu prima sa soție, Eleanor de Aquitania. Atât Adela, cât și frații săi și-au simțit pozițiile amenințate atunci când moștenitoarea comitatului de Artois, Elisabeta de Hainaut s-a căsătorit cu fiul Adelei, regele Filip al II-lea, întărind astfel pozițiile contelui Balduin al V-lea de Hainaut. Adela a format o alianță cu ducele Hugue al III-lea de Burgundia și cu contele Filip I de Flandra și chiar a căutat să îl atragă și pe împăratul Frederic I Barbarossa. Războiul
Adela de Champagne () [Corola-website/Science/324576_a_325905]
-
Artois, Elisabeta de Hainaut s-a căsătorit cu fiul Adelei, regele Filip al II-lea, întărind astfel pozițiile contelui Balduin al V-lea de Hainaut. Adela a format o alianță cu ducele Hugue al III-lea de Burgundia și cu contele Filip I de Flandra și chiar a căutat să îl atragă și pe împăratul Frederic I Barbarossa. Războiul a izbucnit în 1181, iar relațiile au avut atât de rău încât Filip August a încercat să divorțeze de Elisabeta în 1184
Adela de Champagne () [Corola-website/Science/324576_a_325905]
-
a guvernat personal, punându-la la conducere pe mercenarul normand Rainulf Drengot, cu titlul de duce. La moartea acestuia din urmă (în 1045), locuitorii din Gaeta și-au ales propriul lor candidat din rândul longobarzilor, pe Atenulf I, până în acel moment conte de Aquino. Sub Atenulf și sub fiul acestuia, Atenulf al II-lea, Gaeta s-a menținut practic independentă, însă conducătorii normanzi din Capua Richard I și fiul său Iordan au supus din nou Gaeta în anul 1058 și apoi din
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
postura de co-duce în Amalfi, însă acesta nu era simpatizat de către amalfitani, care îl considerau ca fiind un tiran. În 983, atât Ioan cât și Manșo au fost detronați din Salerno, ca urmare a unei răscoale populare, salernitanii alegând pe contele palatului, care fusese exilat anterior, Ioan Lambert. Exilat din Salerno, Manșo nu s-a refugiat la Amalfi, unde fratele său Adelfer preluase puterea pentru sine. Cu toate ca Manșo a reușit să își restabilească autoritatea în ducatul de Amalfi în 986 și
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
(n. 19 august 1012 - d. 1 septembrie 1067) a fost conte de Flandra de la 1035 până la moarte. Balduin a fost fiul contelui Balduin al IV-lea de Flandra. În anul 1028, el s-a căsătorit în Amiens cu Adela de Franța, fiică a regelui Robert al II-lea al Franței; la
Balduin al V-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324583_a_325912]
-
(n. 19 august 1012 - d. 1 septembrie 1067) a fost conte de Flandra de la 1035 până la moarte. Balduin a fost fiul contelui Balduin al IV-lea de Flandra. În anul 1028, el s-a căsătorit în Amiens cu Adela de Franța, fiică a regelui Robert al II-lea al Franței; la instigarea soției sale, el s-a răsculat împotriva tatălui său, însă
Balduin al V-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324583_a_325912]
-
împărat minor, Henric al IV-lea. Între anii 1060 și 1067, Balduin a fost coregent, alături de Anna de Kiev, al nepotului său prin căsătorie, regele Filip I al Franței, arătând astfel importanța politică pe care el o dobândise. Fiind și conte de Maine, Balduin l-a sprijinit pe regele Franței în multe chestiuni. Dar tot Balduin era și socrul ducelui Guillaume al III-lea de Normandia, care era căsătorit cu fiica sa, Matilda. Comitatul de Flandra a jucat un rol primordial
Balduin al V-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324583_a_325912]