7,252 matches
-
pisania nouă pusă în anul 1779 transmite informația că la acel moment se putea citi din pisania veche doar cifra miilor, 7. În anul 1779, numele vechiului ctitor se pierduse în negura vremurilor, el nemaifiind reținut nici măcar de tradiția locală. Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) scrie astfel în "„Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”" despre ctitoriile bisericești ale domnitorului Petru Rareș: "„Iară daca
Biserica Sfântul Dumitru din Hârlău () [Corola-website/Science/316327_a_317656]
-
mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.”" (1492) Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) menționează în "„Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”" rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești
Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău () [Corola-website/Science/316328_a_317657]
-
Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a făcut aceste case, care s-au început a se zidi în anul 6994 (1486) luna...20 și s-au sfârșit în același an, septembrie 15"". Cronicarul Grigore Ureche menționează rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești din Hârlău în următoarele cuvinte: "„Va leato 6995 (=1487), într-acestu an au discălicatu Ștefan vodă târgul Hârlăul, de au ziditu și bisérica cea domneasca de piiatră și
Curtea Domnească din Hârlău () [Corola-website/Science/316355_a_317684]
-
Ioan Albert. La Curtea domneasca din Hârlău au locuit și urmașii lui Ștefan cel Mare. După cum relatează tot Grigore Ureche aici a fost ucis în aprilie 1523 hatmanul Luca Arbore, acuzat de trădare de domnitorul Ștefăniță Vodă (1517-1528). După cuvintele cronicarului, "„într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe cârile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucrul adevărat nu să știe”". Printre domnitorii care au locuit aici se află
Curtea Domnească din Hârlău () [Corola-website/Science/316355_a_317684]
-
domnești din Iași la 2 octombrie 1624, domnitorul Radu Mihnea (1616-1619, 1623-1626) și-a mutat la reședința domneasca de la Hârlău, aducând unele îmbunătățiri sub influența arhitecturii italiene, după cum ne informează Marco Bandini în 1636, si extinzând curtea domneasca de aici. Cronicarul Miron Costin descrie astfel șederea voievodului la Hârlău și lucrările realizate: "„Curîndŭ după acéia au arsŭ curțile la Iași, céle domnești și s-au mutatŭ Radul-vodă la Hîrlău cu șederea. Și așea îndrăgise locul la Hîrlău, cît în toate veri
Curtea Domnească din Hârlău () [Corola-website/Science/316355_a_317684]
-
a trimis în Franța, unde Foulque de Neuilly propovăduia de doi ani războiul împotriva necredincioșilor, pe cardinalul Petro din Capua, care, în fața unor seniori de seamă, adunați la castelul Ecry sur Aisne cu ocazia unui turnir, a proclamat cruciada. Deși cronicarul Villehardouin, martor al evenimentelor, ne încredințează că: inimile oamenilor erau profund mișcate, nu se poate să nu constatăm deosebirea dintre modul în care a fost anunțată cruciada a II-punctul culminant al expediției sfinte- și proclamarea cruciadei a IV-a. În timp ce
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
veniți la o serbare, cu soțiile și slujbașii lor, prilej de care s-a folosit legatul papal pentru a se achita de misiunea sa, capela castelului dovedindu-se, în acest scop, suficient de încăpătoare. Din fericire, sau cum se exprima cronicarul din mila lui Dumnezeu s-a întâmplat ..., ca printre cei dornici să se remarce într-o cruciadă, să se afle Thibaud baron de Champagne și Brie, Ludovic, baron de Blois și Chartres, amândoi nepoții regelui Franței. Simplă întîmplare, speculată de
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
remarce într-o cruciadă, să se afle Thibaud baron de Champagne și Brie, Ludovic, baron de Blois și Chartres, amândoi nepoții regelui Franței. Simplă întîmplare, speculată de Petro din Capua, căci înrolarea acestor bărbați vestiți în rândurile cruciaților-spune mai departe cronicarul-a adus o mare slavă <evenimentului> pe pămât ... Cât despre participarea vreunui cap încoronat, nici vorbă. Filip al II-lea August fusese într-o cruciadă și îi era de ajuns, iar vecinul său Ioan Fără de Țară nici nu intra în
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
Pol etc. Pe parcursul celui de al doilea asediu (1204), Henric a condus o expediție rapidă în vederea identificării de provizii cu grâne a armatei cruciate și a prădat un castel din Philia, pe coasta Mării Negre, aflându-se în fruntea, potrivit mărturiei cronicarului Robert de Clari, a 30 de cavaleri. În ciuda unei ambuscade pregătite împotriva lui de către împăratul bizantin Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos, Henric a reușit să se strecoare printre rândurile trupelor bizantine și totodată să pună mâna pe o icoană
Henric I de Hainaut () [Corola-website/Science/316492_a_317821]
-
(n. 14 august 1945, Cuca, județul Argeș ‒ d. 17 octombrie 2010, București) este un critic și istoric literar, cronicar dramatic, eseist și prozator român. În anul 1969 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. A făcut parte din gruparea revistei studențești „Echinox”. Și-a susținut doctoratul în estetică teatrului cu teza "Direcții estetice în comedia contemporană
Mircea Ghițulescu () [Corola-website/Science/322335_a_323664]
-
Mai târziu, ea a devenit proprietatea lui Constantin Brâncoveanu. Denumirea de Lungești apare prima dată într-un document din 23 noiembrie 1586. De atunci și până în zilele noastre, satul și-a păstrat numele neschimbat. În "Viața lui Constantin Brâncoveanu" (1711) cronicarul Radu Greceanu scria: O altă variantă asupra primilor ctitori susține că mănăstirea ar fi fost întemeiată de Jupâneasa Vilaia, din familia Mogoșeștilor. Mama domnitorului Constantin Brâncoveanu, Jupâneasa Stanca, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino și soția lui Papa Brâncoveanu, construiește o biserică
Mănăstirea Mamu () [Corola-website/Science/322372_a_323701]
-
Mogoșeștilor. Mama domnitorului Constantin Brâncoveanu, Jupâneasa Stanca, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino și soția lui Papa Brâncoveanu, construiește o biserică de lemn la Mamu, după anul 1655, când soțul ei este ucis în răscoala seimenilor, în locul primei ctitorii care, așa cum consemna cronicarul Radu Greceanu, "„era veche fiind de demult, se stricase, iar dumneaei jupâneasa Stanca, maica măriei sale o au făcut de isnoavă însă iar, de lemn.”" Mai târziu, în 1695, însuși domnitorul Constantin Brâncoveanu, trecând prin satul Lungești și vizitând vechea mănăstire
Mănăstirea Mamu () [Corola-website/Science/322372_a_323701]
-
specialiști în minierit din Europa Centrală. Francesco Griselini ne informează și el că minele bănățene de aur și arama, folosite încă de români, au fost exploatate și de turci. Ipoteza venirii oltenilor în Banat, în această perioadă, este susținută de cronicarul Niculae Tincu Velia (1816-1867) și de scriitorul Damian Izverniceanu (1883-1935), ultimul afirmând că: "Oltenii, judecând după întemeierea satelor, după portul lor, n-au venit toți deodată, formarea primului roi a luat naștere pe la 1646, pe timpul ocupației turcești și s-au
Bufan () [Corola-website/Science/322384_a_323713]
-
și fost secretar general al Comunității Evreilor din București. La începutul războiului, Matatias Carp ocupa funcția de secretar general al Federației Uniunilor de Comunități evreiești din România. Între 1940 și 1944, Matatias Carp și-a asumat riscul de a deveni cronicarul și arhivistul persecuției comunității evreilor din România, care forma înainte de război cea de-a treia comunitate evreiască din Europa numărând aproximativ 760.000 de indivizi. Realizând că se apropie sfârșitul comunităților evreiești europene, Matatias Carp începe o intensă muncă de
Matatias Carp () [Corola-website/Science/322408_a_323737]
-
zi în care este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Procopie (sfânt militar), voievodul moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504) a obținut o victorie în lupta de la Râmnicu Sărat împotriva lui Basarab al IV-lea cel Tânăr (Țepeluș), domnul Țării Românești (1477-1481, 1481-1482). Cronicarul moldovean Grigore Ureche în "Letopisețul" său afirmă despre lupta de la Râmnicu Sărat, cu Basarab cel Tânăr (Țepeluș), din 1481 că s-ar fi ""arătat lui Ștefan vodă Sfântul Mucenicu Procopie, umblându deasupra războiului călare și într-armatu ca un viteazu
Biserica Sfântul Procopie din Bădeuți () [Corola-website/Science/316840_a_318169]
-
franceze de litografii executate de către pictori și sculptori celebrii, cărți de anatomie, a avut pe toți clasicii într-o ediție germană de lux, cărți de istorie și de literatură scrise în limba germană sau franceză. A a avut cărțile tuturor cronicarilor români precum și reviste literare ale acelor vremuri. După spusele strănepotului său Constantin Popp, deși Mișu Popp a avut casă, pentru sine și-a păstrat o singură cameră situată la etaj. În această cameră și-a primit Mișu Popp toți oaspeții
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
atras de portretul istoric și din acest moment a început să creeze o întreagă panoplie de portrete ale principalelor personalități ale poporului român. În "Pantheonul" din locuința sa de la Brașov, a executat și și-a ornamentat casa cu figuri de cronicari, voievozi, cărturari ai Școlii ardelene sau de peste munți, scriitori, revoluționari din Principate sau Transilvania și oameni politici. S-au păstrat în felul acesta o mulțime de lucrări realizate de Mișu Popp, chiar dacă inițial au avut un scop propagandistic și uneori
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
doua zi la Camenița. Oștenii săi au ars și prădat localitățile din Polonia și au asediat orașul Liov. La 6 iulie, au trecut prin Rohatin, oraș mare și vestit, pe care l-au incendiat și l-au prădat. După cum relatează cronicarul, ""luat-au din Rohatinu și clopotul cel mare ce este la mitropolie în Suceava"". Răspunsul polonezilor la invazia lui Bogdan a venit curând. O oaste poloneză condusă de voievodul de Cracovia a intrat în Moldova, jefuind târgurile Cernăuți, Dorohoi, Botoșani
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
anii 1500-1502 în satul Volovăț (județul Suceava), aflat la 4 km sud-vest de orașul Rădăuți. Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din Volovăț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare . După cum consemnează cronicarul Nicolae Costin, voievodul Dragoș Vodă (1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legenda că biserica de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț () [Corola-website/Science/316964_a_318293]
-
monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare . După cum consemnează cronicarul Nicolae Costin, voievodul Dragoș Vodă (1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legenda că biserica de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoș Vodă. Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviță confirmă spusele cronicarului: La sfrșitul secolului al XIV-lea, boierul Giurgiu (Giurgea
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț () [Corola-website/Science/316964_a_318293]
-
Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legenda că biserica de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoș Vodă. Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviță confirmă spusele cronicarului: La sfrșitul secolului al XIV-lea, boierul Giurgiu (Giurgea) de la Volovăț a construit o curte boierească și o biserică, ale cărei temelii se păstrează și azi. Fundațiile bisericii vechi au fost descoperite cu ocazia cercetărilor efectuate de Alexandru Artimon în
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț () [Corola-website/Science/316964_a_318293]
-
flori diferite, Flori și fructe etc. În general, pictură să este luminoasă, optimistă și are un efect tonic. În genul portretului a creat lucrări remarcabile, dintre care citam: Portret de față (1932), Album cu chipuri (1936), Actrița Anny Braesky (1956), Cronicarul Miron Costin și Octav Bancilă (1952). În peisaj, a redat aspecte de la periferia Iașului: Case din cartierul halei (1943), Case pe Bucsinescu (1943), Colț de stradă (1944). Într-un alt plan, Nicolae Popa a fost și un bun pedagog, fapt
Nicolae Popa (pictor și grafician) () [Corola-website/Science/316980_a_318309]
-
1522) Logofătul Gavriil Trotușan este un personaj istoric, prezent în cronicile Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea. El a îndeplinit diferite dregătorii în Moldova timp de 40 ani, sub cinci domnitori. A fost vistiernic și apoi logofăt. Cronicarul Grigore Ureche a scris despre el în ""Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"". Ureche îl numește "leu sălbatic și lup încruntat", iar
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Părhăuți () [Corola-website/Science/316972_a_318301]
-
în trei cadențe în anii 1978-1989. Ca primar a reușit să scoată New Yorkul din profunda criză economică în care se afla. Personalitate energică și nonconformistă, ulterior Koch a rămas în atenția opiniei publice și ca publicist, comentator politic și cronicar cinematografic, și ca moderator al unor programe de televiziune. s-a născut în cartierul Bronx din New York ca al doilea din cei trei copii al unui cuplu de evrei originari din Galiția orientală, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, azi
Edward Koch () [Corola-website/Science/328871_a_330200]
-
dux Sorabici (limitis)" în "Annales", dar și ca conți ("comites"), markgrafi ("marchiones") și duci de Thuringia ("duces Thuringorum"). Probabil a fost guvernată inițial de membri ai familiei de [[Babenberg]]. Granița dintre Thuringia și sorbi era stabilită de râul [[Saale]], potrivit cronicarului [[Eginhard]], care în anii '30 ai [[Secolul al IX-lea|secolului al IX-lea]] nota: "Salam fluvium, qui Thuringos et Sorabos dividit" ("râul Saale, care separă pe [[thuringieni]] de [[sorbi]]"). [[Erfurt]] era principalul centru economic al [[Thuringia|Thuringiei]] răsăritene din
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]