7,253 matches
-
Militare de Ofițeri și ale Facultății de Drept din cadrul Universității din București (absolvite în 1946). A participat la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, cu gradul de sublocotenent de jandarmi. A activat apoi ca ofițer de jandarmi la garnizoanele din Corabia, Piatra Olt și Craiova până în anul 1953, când a fost pensionat medical din cauza invalidității. După pensionare, a lucrat mai mulți ani (1959-1969) în domeniul turismului, stabilindu-se la Sinaia, pe care o considera „locul renașterii sale”. El s-
Nicolae Paul Mihail () [Corola-website/Science/328932_a_330261]
-
să pornească o campanie în est. Dându-și seama ca armata sa era mult prea greoaie pentru a invada Egiptul eficient, Aurelian și-a trimis unul dintre generalii săi cu o flotă pentru a vedea dacă acesta ar putea învinge garnizoanele palmirene staționate acolo. Între timp Aurelian și-a refăcut armata la putere deplină și atunci când a simțit că erau gata, au început să mărșăluiască spre Antiohia. Ambele armate s-au așezat pe câmpul de lângă Antiohia la Immae în formațiuni de
Bătălia de la Immae () [Corola-website/Science/328958_a_330287]
-
ruse de asediu de la Brăila, marele duce Mihail Pavlovici, a încercat să cucerească rapid fortificațiile otomane, dar asaltul de pe 3 iunie a fost respins. După ce Măcinul a fost cucerit de ruși și Brăila izolată complet de restul forțelor turcești, comandantul garnizoanei otomane a acceptat să capituleze pe 7 iunie. Pe mare, rușii au trimis o expediție la Anapa. În regiunea Dunării, atacul forțelor ruse a bătut pasul pe loc, iar împăratul a fost nevoit să trimită în zonă și unitățile mobilizate
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
observație. Pe 8 iulie, forțele principale ruse au început atacul împotriva fortificațiilor otomane de la Șumla, principalul obiectiv de la începutul luptelor fiind întreruperea comunicațiilor cu Varna. Forțele ruse care încercau să asedieze Șumla au fost prinse la rândul lor între atacurile garnizoanei otomane și cele ale cavaleriei turce, care acționa în spatele și flancurile rușilor, îngreunând sosirea întăririlor și aprovizionarea cu alimente, furaje și muniție. Dat fiind faptul că grupul de observație lăsat la Varna nu a rezistat atacurilor puternicei garnizoane otomane, s-
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
între atacurile garnizoanei otomane și cele ale cavaleriei turce, care acționa în spatele și flancurile rușilor, îngreunând sosirea întăririlor și aprovizionarea cu alimente, furaje și muniție. Dat fiind faptul că grupul de observație lăsat la Varna nu a rezistat atacurilor puternicei garnizoane otomane, s-a hotărât retragerea acestor forțe ruse pe poziții mai sigure. La mijlocul lunii iulie, flota rusă a fost transferată de la Anapa la Kovarna, unde a debarcat infanteria, care s-au îndreptat spre Varna. Efectivele din fața Varnei au fost întărite
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
doar 6.000 de soldați plasați între Calafat și Craiova nu ar fi avut cum să-i împiedice pe turci să înainteze până în nord-vestul Valahiei. Turcii au concentrat în zona Vidin - Calafat peste 25.000 de soldați și au întărit garnizoanele de la Rahova și Nikopol. Turcii aveau o superioritate numerică importantă dar, spre norocul rușilor, nu s-au folosit de aceasta. La mijlocul lunii august, rușii au deplasat spre cursul Dunării de mijloc corpul cavaleriei de gardă, urmată de un regiment de
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
pentru traversarea Munților Balcani și a cerut sprijinul amiralului Alexei Greig pentru cucerirea unui port la Marea Neagră, prin care să se asigure aprovizionarea corespunzătoare a forțelor terestre. Amiralul a ales portul Sozopol care a fost cucerit și ocupat de o garnizoană de 3.000 de ruși. Încercările turcilor de recucerire a orașului au fost respinse de ruși în martie, otomanii limitându-se să blocheze toate căile terestre de acces. Flota otomană a părăsit Bosforul la începutul lunii mai, ceea ce a obligat
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
fost trimisă spre Șumla, în vreme ce restul a fost retras în secret spre Devnea și Provadia, în vederea unei viitoare campanii în sudul Balcanilor. Pentru apărarea Șumlei, otomanii au mobilizat toate forțele disponibile - inclusiv cele care apărau trecătorile Balcanilor sau cele din garnizoanele de la Marea Neagră. Trupele ruse au traversat în această perioadă râul Kamcia și, după o serie de lupte în regiune, au traversat Balcanii și au atacat fortărețele din regiune și importantul oraș-port Burgas. Aceste succese au fost umbrite însă de răspândirea
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
locală era ostilă iar trupele demoralizate. Sultanul a hotărât să-și retragă forțele spre Adrianopol și să a luat în considerație începerea tratativelor de pace. Armata rusă a înaintat rapid și, pe 7 august, au ajuns în fața orașului Adrianopol. Comandantul garnizoanei otomane a fost atât de surprins, încât a acceptat imediat să capituleze. A doua zi, primele formațiuni militare ruse au intrat în oraș, unde au capturat o cantitate mare de arme, muniții și diferite provizii. Pierderea orașelor Adrianopol și Erzurum
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
1828, care a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia. În timpul intervenției forței expediționare, trupele terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste succese au fost posibile și datorită faptului că efortul militar otoman era concentrat aproape exclusiv pentru respingerea invaziei trupelor Imperiului Rus din Bulgaria. Între timp, reprezentanții
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
forțe noi și un aliat nou: războinicii dayak, pe care Tremal-Naik i-a convins să lupte pentru Sandokan. Între timp, Yanez de Gomera se strecurase sub masca unui colonel prusac la curtea sultanului Abdullah și a reușit să-și subordoneze garnizoana staționată la Mompracem, cu scopul de a demilitariza coasta unde urmau să acosteze ambarcațiunile lui Sandokan. Kammamuri l-a urmat ca sclav pentru a o elibera pe Jamilah, capturată de Brooke în Orașul de piatră. Dar Teotokris, revenit la curte
Sandokan rebelul () [Corola-website/Science/325971_a_327300]
-
deja promovat la rangul de general și comandant al Forțelor Armate Cecene. În iulie 1996, el a fost implicat în uciderea liderului cecen rebel Ruslan Labazanov. În august 1996, Basaev a condus o operațiune reușită în timpul recapturării capitalei Groznîi, învingând garnizoana rusă a orașului. Guvernul lui Elțîn s-a decis în sfârșit să pună capăt războiului, numindu-l pe fostul general al Războiului din Afganistan Aleksandr Lebed ca negociator. Un acord de pace a fost încheiat între ceceni și ruși, în urma
Șamil Basaev () [Corola-website/Science/324922_a_326251]
-
a fost un general al Armatei Populare Iugoslave care a fost ucis în timpul Asediului Vukovarului. Înainte de începerea războaielor iugoslave, Bratić a comandat Garnizoana Novi Sad, parte a Armatei Iugoslave. În timpul Războiului Croat de Independență a primit misiunea de a ataca orașul Vukovar, care era apărat de armata croată. La începutul asedierii localității, Bratić a fost numit comandat al „Grupului de Operațiuni Nord”, în timp ce
Mladen Bratić () [Corola-website/Science/325002_a_326331]
-
suburbia Borovo Naselje, pe 4 noiembrie. În total, în timpul luptelor de la Vukovar, peste 1.300 de militari din regimentul lui Bratić au fost uciși în oraș și în împrejurimi. După moartea sa, generalul Mladen Bratić a fost urmat la comanda Garnizoanei Novi Sad de generalul Andrija Biorčević, participant și el la asedierea Vukovarului. În onoarea generalului Bratić, consiliul local din Novi Sad a decis, pe 30 martie 2007, să numească o stradă cu numele său.
Mladen Bratić () [Corola-website/Science/325002_a_326331]
-
a fost nevoit să se supună. După capturea Niceeii, Tancred s-a remarcat în bătălia de la Dorylaeum împotriva turcilor selgiucizi. Mai târziu, a fost primul care, cu un detașament redus numeric, a traversat porțile Ciliciei și a cucerit Tarsosul, anihilând garnizoana musulmană din oraș. Cu toate acestea, la scurt timp după aceea a sosit și Balduin de Boulogne, cu forțe mai numeroase, propunîndu-i lui Tancred să jefuiască împreună Tarsosul. Tancred a refuzat, după care oamenii săi au fost atacați de soldații
Tancred de Taranto () [Corola-website/Science/326937_a_328266]
-
, cunoscut și ca Taticius (n. cca. 1057 - d. cca. 1103) a fost un comandant bizantin din timpul primei Cruciade, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai împăratului Alexios I Comnen. În 1096 a condus garnizoana Constantinopolului care a respins atacul cruciaților asupra orașului. Mai târziu, el a însoțit armata cruciată ca reprezentant al împăratului bizantin, având sub comanda sa două mii de soldați. Tatikios a luat parte la asediul Niceeii și la negocierile cu garnizoana cruciată
Tatikios () [Corola-website/Science/326947_a_328276]
-
condus garnizoana Constantinopolului care a respins atacul cruciaților asupra orașului. Mai târziu, el a însoțit armata cruciată ca reprezentant al împăratului bizantin, având sub comanda sa două mii de soldați. Tatikios a luat parte la asediul Niceeii și la negocierile cu garnizoana cruciată, ca urmare cărora bizantinii au reușit să facă rost de oraș, înșelând cruciații. După capturarea Niceeii, a însoțit cruciați în timpul trecerii acestora prin Anatolia, având grijă ca pământurile cucerite să fie transferate în temeiul contractului. Potrivit Gesta Francorum el
Tatikios () [Corola-website/Science/326947_a_328276]
-
ore la periferiile orașului. Generalul Rönne a încercat să evite o vărsare inutilă de sânge și i-a propus lui Daud pașa să predea cetatea. Propunerile sale au fost însă respinse. După două zile de lupte, la 13 iulie 1711, garnizoana turcească a capitulat, după ce, din cei 3 000 de oameni care o compuneau, 700 fuseseră uciși sau răniți. Pierderile armatei ruse, încursul acestei operațiuni, au fost estimate la 100 de morți și 300 de răniți. Cucerirea Brăilei a avut o
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
puteau fi întâlniți de obicei doar copii de origine mai înaltă. În 1851 a terminat Academia Militară (1851) și, fiind un elev eminent, a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la regimentul de infanterie nr. 51 “Karl Ferdinand”, garnizoana din Cluj. A fost primit la Cursul Militar Superior (Kriegschule) pe care-l termină în anul 1857 cu grad de locotenent, dovedind reale cunoștințe de strategie și tactică militară. Deja un an mai târziu a avansat în Statul Major General
Leonida Pop () [Corola-website/Science/323526_a_324855]
-
II-lea de la Whitehall, în timp ce eforturile de stingere a focului începuseră să se mobilizeze. Lupta de stingere a incendiului a fost câștigată în principal datorită a doi factori: încetarea vântului puternic dinspre est și utilizarea de praf de pușcă de către garnizoana din Turnul Londrei pentru a crea stăvilare eficiente, care a oprit înaintarea incendiului spre est. Problemele sociale și economice produse de acest dezastru au fost copleșitoare. Evacuarea din Londra și strămutarea în alte zone au fost ferm încurajate de regele
Marele incendiu din Londra () [Corola-website/Science/323606_a_324935]
-
județul Suceava). Biserica este situată pe Calea Transilvaniei nr. 8, în centrul orașului, de-a lungul drumului care face legătura între orașele Suceava și Vatra Dornei. După anexarea nord-vestului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775), în Câmpulung s-a așezat o garnizoană militară austriacă comandată de ritmaistrul Franz Pizelli. Printre militarii garnizoanei se afla și un român transilvănean pe nume Stoian. Acesta, împreună cu alți militari, a primit ordinul să dărâme schitul din Poiana Sihăstriei, construit în anul 1541 de către domnitorul Petru Rareș
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323652_a_324981]
-
în centrul orașului, de-a lungul drumului care face legătura între orașele Suceava și Vatra Dornei. După anexarea nord-vestului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775), în Câmpulung s-a așezat o garnizoană militară austriacă comandată de ritmaistrul Franz Pizelli. Printre militarii garnizoanei se afla și un român transilvănean pe nume Stoian. Acesta, împreună cu alți militari, a primit ordinul să dărâme schitul din Poiana Sihăstriei, construit în anul 1541 de către domnitorul Petru Rareș într-o poiană de la poalele Munților Rarău. După legendă, Stoian
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323652_a_324981]
-
Fez, se încheie "de facto" independența țării. Franța a stabilit oficial un protectorat peste Maroc la 30 martie, 1912. Sultanul Abdelhafid a abdicat în favoarea fratelui său Yusef după semnarea tratatului.Pe 17 aprilie 1912, infanteriști marocani s-au răsculat în garnizoana franceză din Fez.Marocanii nu au putut să ia cetatea și au fost învinși de o forță de relief franceză. La sfârșitul lunii mai 1912, forțele marocane au atacat din nou fără succes, garnizoana franceză consolidată la Fez. În stabilirea
Protectoratul francez al Marocului () [Corola-website/Science/323685_a_325014]
-
infanteriști marocani s-au răsculat în garnizoana franceză din Fez.Marocanii nu au putut să ia cetatea și au fost învinși de o forță de relief franceză. La sfârșitul lunii mai 1912, forțele marocane au atacat din nou fără succes, garnizoana franceză consolidată la Fez. În stabilirea protectoratul peste o mare parte din Maroc, francezii au cucerit Algeria și Tunisia; au luat din urmă ca model pentru politica lor marocana. Au fost, totuși, diferențe importante. Prima, protectoratul a fost stabilit doar
Protectoratul francez al Marocului () [Corola-website/Science/323685_a_325014]
-
în Asia Mică. S-a folosit de o flotilă de vase de transport pentru a evita armata inamicului, care, condusă de proaspăt numitul coîmpărat al lui Licinius, Martinian, păzea coasta la Lampsacus. După distrugerea forțelor sale maritime, Licinius a evacuat garnizoana din Byzantium, care s-a alăturat armatei sale principale la Chalcedon pe malul asiatic al Bosforului. De acolo, el a chemat și forțele lui Martinian și niște trupe auxiliare vizigote, conduse de un anume Aliquaca (sau Alica), pentru a-și
Bătălia de la Chrysopolis () [Corola-website/Science/323700_a_325029]