8,706 matches
-
de cambodgieni, aparent ca parte a unui plan de Îmbun)ț)țire și reînnoire. Ce s) Înțelegem din asta? În vremurile str)vechi, pe zidurile orașelor cucerite În Orientul Mijlociu erau uneori ag)țațe pieile celor Învinși. Obiceiul a disp)rut. Ins) dorința de a ucide În numele unor scopuri politice - sau de a justifica omorurile prin astfel de scopuri - este la fel de mare acum că și În trecut.
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei slabi sunt nevoiți să ucidă pentru a supraviețui: „O făptură sleită de puteri încearcă să ucidă sau să prindă o altă făptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de-ai mei probabil - povestit amintirea sa din copilărie). Era, așadar, copil însuși, în orașul Bolgrad, unde se născuse, când, într-o zi geroasă de iarnă, împreună cu alți băieții de vârsta lui, în drum spre școală, trecând pe lângă casa unui ins ciufut, care nu știu ce le făcuse, au găsit o modalitate foarte originală de a-și bate joc de el. Cine a avut ideea, s-a născut ea dintr-o inspirație colectivă de moment, nu mai rețin. Pentru a înțelege cum s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Ce se întâmplase, de fapt? Asistasem, în mod cu totul întâmplător, la o secvență dintr-o simplă (dar oricum nepermis de brutală) operație de curățire a „Centrului” de cerșetori? Sau cerșetorul nu era cerșetor, și securiștii puseseră mâna pe un ins pe care îl căutau de mult, reușiseră să apuce o pradă îndelung jinduită? Fusesem cumva de față la capturarea unui spion sau agent deghizat? Îmi amintesc că am rămas consternat de violența micului spectacol derulat în viteză, plin până la greață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
moale, stinsă a lui Virgil Trofin: „Lăsați-l să continue...” Perfidie? Compasiune? Corectitudine? În atitudinea lui era poate ceva din toate acestea. Până la urmă, Gh. Udr. a fost nevoit să părăsească sala, iar asupra mea s-au repezit mai mulți inși din aceia prezenți la orice ședință, și cu atât mai mult la una mare, pregătiți să intervină în orice moment critic. Cel mai supărat pe mine s-a dovedit profesorul Mihai Novicov, care m-a numit cu dispreț un „avocat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se și deosebească frapant de ei prin ceva - în descoperirea acestor „abateri” trebuia să ne dovedim toată măiestria, și în ele consta tot farmecul jocului. „Uite-l pe Iorgu Iordan”, îmi spunea, de pildă, prietenul meu și-mi arăta un ins uscățiv și înalt care vindea înghețată în colț la Universitate. Noua, pentru nimeni previzibila îndeletnicire a marelui savant, astfel „deghizat”, purtând halat alb și pe cap o bonetă de asemenea albă, ne făcea să râdem până la lacrimi. Vânam, cu alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Corina, plânsă toată acum și parcă un pic supărată pe mine, pe noi, pentru povestea în care am băgat-o, fără voie, firește, și totuși... Când mi-a venit rândul să intru, m-am trezit în fața a vreo douăzeci de inși așezați la o lungă masă de ședințe. Nu știu de ce dar, mai târziu, după ani, nu mi-am putut reprima bănuiala că printre judecătorii mei din acea seară de mai, deloc idilică, se aflau și persoane pe care Ceaușescu le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
stătea într-un bloc construit între cele două războaie, într-un apartament ce mi s-a părut elegant. Din „prelucrarea” pe care domnul acela mi-a făcut-o țin minte doar un citat din Maiakovski care, vituperând individualismul, ironiza pe inșii meschini ce fac dintr-o biată suferință personală (cauzată, de pildă - pilda o dădea chiar marele poet - de un cui în talpă) o tragedie universală. Mentorul meu ocazional bătea, cu alte cuvinte, șaua ca să priceapă iapa... Singurul care m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Câteva cuvinte - precise, sugestive - și portretul, sau scena e gata. Când îi spun că are talent nu vrea să recunoască. Când o îndemn să scrie, râde. O, dacă ar fi râs în felul acesta, la timpul potrivit, atâția și atâția inși care nu obosesc să scrie, să scrie. Zadarnic, fără nici un rost. Doina, în schimb, care ar putea să scrie, nici nu se gândește s-o facă. Tocmai ea, care posedă secretul de a-i face pe copii și mai copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nisip. Citesc și totodată „prind” ca într-o plasă tot ce scârțâie, foșnește, „mișcă” în jur și aștept, cu inima strânsă, sinistra bufnitură a unui alt... săculeț cu nisip. Pentru variație, ca să-și bată joc de teama mea exagerată, de ins „nevricos”, o gutuie preferă să cadă pe tăblia metalică a mesei rămase din vară sub pom, provocând un zgomot asurzitor. Mai să sar din pat, complet aiurit timp de câteva secunde de această malițioasă surpriză. * Într-o noapte de vară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de acum câteva decenii ca să asiste la acel meci câți mai trăiesc, câți nu? Dacă ultimii ar dispărea din imagine chiar în timp ce vizionez acele secvențe, cum s-ar mai rări spectatorii din tribune... N-ar mai rămâne decât pâlcuri, grupulețe, inși singuratici împrăștiați ici-colo... Obiectivul stăruie ceva mai mult asupra unei femei tinere și frumoase, purtând beretă, după moda vremii: participă - sau se preface, din cochetărie, că participă - la fazele mai fierbinți ale meciului, Dumnezeule, cum o arăta astăzi? Dar oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
literară. Dacă trebuie, voi plăti, n-am încotro. Probabil că am „furat” și mi-am însușit prea mult din fericirea generală provocată de Revoluție. Am „furat”, vorba unui mare scriitor, mai mult decât îmi permitea condiția - de veșnic perdant, de ins așezat mereu împotriva curentului. * Într-o seară, la câteva săptămâni după Revoluție, mă uitam la televizor - principala mea ocupație din acea perioadă. Evident, mă uitam nu la filme, câte s-or fi dat pe micul ecran pe atunci, și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unui și un sfert... Când au trecut trei ceasuri? ... Am ațipit, prin urmare?... Ce e în stradă?... Măturătorii orașului... Au prins un câne la mijloc. Știu... Asta e o petrecere populară la noi; am văzut-o de atâtea ori... Câțiva inși se pun la pândă de o parte și de alta a uliții. Un câne flămând rătăcește căutând dosurile bucătăriilor și unghiurile unde se scutură gunoaiele. La un semnal, toți se ridică și-l împresoară din toate părțile. O clipă, animalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu se știe ce fond artistic... sau literar... Partea a patra. Au mai trecut câteva luni. Primăria hotărându-se să scape orașul de câini, hingherii trec la acțiune. De câteva nopți însă, nobila lor muncă le este zădărnicită de un ins care, amenințându-i cu arma, îi obligă să elibereze animalele capturate. Le pândește mașina, și când aceasta se oprește pentru o nouă razie, apare ca din pământ și îi somează. Se pare că originalul haiduc e chiar individul care hrănea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spațiul luminat de ele, trecătorii, peste care cade lapovița unei seri de martie. La un moment dat, unul din cei doi bărbați îi atrage atenția celuilalt. „Uită-te la bătrânul ăsta, care trece acum, îl vezi, acela, da, acela!” Un ins cocârjat, îmbrăcat destul de ponosit, ținând în mâna stângă, „la vedere”, o geantă burdușită. Merge cu pași mici, fără a arăta nici un interes străzii, eventualelor ei evenimente, parcă preocupat, chiar în acele clipe, de un lucru foarte presant. În sfârșit, dispăru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu afle de ele: „să nu spui la nimeni că X are cancer”, auzi pe câte unul; mie, în schimb - afirmă în stilul lui caracteristic V.M. - îmi este rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor de neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor înspăimântate, scârbite sau chiar critice, ale tuturor. Să nu mai fii în stare să alungi o muscă, să nu mai poți să ridici măcar un deget! O, dacă ai reuși, frumos așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și cu unii și cu alții, și cu stânga și cu dreapta, și cu opoziția și cu puterea. Ideologia lui de dimineață e caducă la prânz și total revizuită în amurg. Iar când se lasă noaptea e cu totul alt ins decât în zori... Fermentează necontenit. Uneori îți dă impresia că îl regretă pe Ceaușescu. Alteori pare neconsolat că opoziția încă nu a triumfat!* Critică ravagiile economiei de piață, însă ai zice că e socialist. Nu e, nu e nimic și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreșit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiștiute, repetate de milenii. Le repet și eu acum. Arhiștiute, dar în fond nu prea știute. Insul care nu se are decât pe sine ca scop trăiește într-o dezolantă tautologie sufletească. Sunt suflete fără vocație. Asta înseamnă a nu avea nimic sfânt. După cum unora le lipsește simțul comicului sau al sublimului, altora (în bună măsură, probabil
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
s-o „omoare”, scop în care se inventă și proliferează pe scară din ce în ce mai mare divertismente standardizate. Paraziții sociali al căror timp e în întregime „liber” îl... „omoară” în întregime, ceea ce înseamnă în definitiv că și anulează totalmente existența (or, între inși cu existențe nule nu se pot întemeia prietenii reale). În ziua de azi, timpul zis „liber” e folosit îndeobște pentru așa-numita „deconectare”, care nu înseamnă propriu-zis altceva decât suspendarea sau obliterarea oricăror preocupări reale, deci iluzie și inconștiență mai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pretinsa prietenie dintre oamenii comuni și mai dovedește și mizeria și subumanitatea lor morală : a nu avea o reală nevoie de prietenie presupune a nu avea afecte umane reale nici în căsnicie : soți, părinți, copii nu sunt altceva decât niște inși legați numai prin interese primare ; când aceste interese nu mai coincid, e uluitor câtă funciară indiferență sau chiar ostilitate iese la iveală între ființe care au trăit laolaltă, împărțindu-și treburile dar nu și ̀ împărtă șindu-și viața. Încetarea prieteniei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
la iveală între ființe care au trăit laolaltă, împărțindu-și treburile dar nu și ̀ împărtă șindu-și viața. Încetarea prieteniei fiindcă folosul imediat sau plăcerea monotonă a divertismentelor în comun au expirat arată că de fapt nu fusese între acei inși niciodată propriu-zis prietenie. O prietenie adevărată nu se poate epuiza prin uzură și nici nu poate înceta fiindcă părțile și-au descoperit la un moment dat alte gusturi sau alte interese. Încetarea unei prietenii este faptul cel mai grav ce
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
la Iago, de la Hlestakov la Macbeth nu există esențial nici denivelare, nici distanță. Deriziunea sau ferocitatea sunt termenii unei alternative doar aparente. Nu există abominație de care nulitatea să nu fie perfect aptă. Oroarea pe care, odată demascat, un asemenea ins o inspiră vine din această nelimitată a lui aptitudine de a invalida existența. Nu încape nici o îndoială și nici o speranță : raporturile cu el nu numai că trebuie să înceteze neîntârziat, dar și trecutul comun se casează în întregime, cu atât
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
adevărat, și un soi de parazitare a memoriei, o anumită emulație de tipul „cine știe câștigă”. Nu ar fi nimic rău în asta dacă nu ar duce la vicierea noțiunii de cultură. În închisoare, unde deținuții, profitând de tovărășia unor inși presupuși tobă de carte, căutau să-și „îmbogățească” sau să-și etaleze „bagajul cultural”, mi-am dat în petec nereușind să le enumăr pe toate cele 9 muze și atrăgându-mi pe bună dreptate replica mustrător dezamăgită : „Ah, și eu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nume de toată lumea știute. Principalul nume al seriei este Mihail Sergheievici Gorbaciov. El a fost omul căruia i-a revenit să declanșeze toată mișcarea prin care imperiul Răului a sucombat (și el însuși o dată cu acesta). A fost de fapt un ins extraordinar și îl putem numi providențial. Providențial, dar fără simțul Providenței. Nu a înțeles că mișcarea de el declanșată duce necesarmente pe un cu totul alt tărâm. Schimbând ce e de schimbat, rolul său e comparabil cu al lui Virgiliu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
definitiv cu o clipă în nesfârșitul vremii, până și numele lui Shakespeare va fi uitat. Cel mai uriaș geniu, cea mai colosală capodoperă ajung, în inexistență și uitare, totuna cu orice nulitate. Non omnis moriar - ce iluzie ! Cu toate acestea, insul stăpânit de demonul literaturii nu se lasă. Îndărătnică deșertăciune sau eroism? Egolatrie stupidă sau dăruire sublimă ? Forță creatoare, irezistibilă, sau automatism al platitudinii ? Orice ar fi, el scrie, scrie, scrie... cu trudă și scrupul sau cu incontinentă automulțumire, înșiră vorbe
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]