7,852 matches
-
de pânza infinită a vieții. Fenomenologia morții, desprinsă din literatura romancierului francez, este una În care moartea intervine În conștiința martorului doar printr-o modificare, nu neapărat și, de fapt, aproape deloc dureroasă, produsă asupra vieții acestuia. Mătușa (“la tante”) naratorului din Les Champs d’honneur suferă la moartea, pe front, a fratelui ei, În 1916, fizic, la modul cel mai trivial cu putință: intră Într-o menopauză foarte precoce (Les Champs d’honneur, pp. 145-152). Ca și În cazul altor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
monotonă, tânguitoare, se transformă pe nesimțite Într-o ploaie cu sânge (În finalul romanului Nous trois). La Chevillard moartea produce guturai Mourir m’enrhume sau reprezintă o prezență perpetuă prin preluarea obligatorie a zestrei vestimentare a defunctului Boborikine de către personajul narator În romanul Préhistoire. Les Champs d’honneur este un roman ilustrativ pentru toate aceste dominante amintite. Aproape la fiecare sfârșit de capitol cineva moare. Un Întreg capitol este dedicat morții: moartea tatălui naratorului, moartea lui Julien, groparul, și, apoi, cea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
zestrei vestimentare a defunctului Boborikine de către personajul narator În romanul Préhistoire. Les Champs d’honneur este un roman ilustrativ pentru toate aceste dominante amintite. Aproape la fiecare sfârșit de capitol cineva moare. Un Întreg capitol este dedicat morții: moartea tatălui naratorului, moartea lui Julien, groparul, și, apoi, cea lui Yvon, fiul său și, iar, evocarea primei morți, a tatălui naratorului, de la care ceea ce a mai rămas valoros este doar o coroană dentară utilizată, În cele din urmă, ca presse-papier: asistăm la
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru toate aceste dominante amintite. Aproape la fiecare sfârșit de capitol cineva moare. Un Întreg capitol este dedicat morții: moartea tatălui naratorului, moartea lui Julien, groparul, și, apoi, cea lui Yvon, fiul său și, iar, evocarea primei morți, a tatălui naratorului, de la care ceea ce a mai rămas valoros este doar o coroană dentară utilizată, În cele din urmă, ca presse-papier: asistăm la reciclarea morților. Les Champs d’honneur se ocupă, cel puțin Într-o bună măsură, cu studiul circuitul morții În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
asistăm la reciclarea morților. Les Champs d’honneur se ocupă, cel puțin Într-o bună măsură, cu studiul circuitul morții În viață: cea din urmă o asimilează pe prima. Rouaud prezintă un caleidoscop al unor finaluri de vieți, rememorate de narator. Dacă n-ar fi cedat efuziunilor patetice care suspină În ultima parte a cărții, dacă ar fi dat dovadă de mai mult curaj, Rouaud s-ar fi potrivit și el În pielea cinicului bonom În care se recunosc mulți tineri
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vos cadeaux (1998) și Sur la scène comme au ciel (1999) se concentrază asupra figurii mamei. Toate aceste cărți vorbesc Însă despre sfârșit și confirmă acutul simț al timpului care se degajă din proza franceză contemporană. Interesant este că Însuși naratorul, a cărui figură asigură unitatea ciclului romanesc, Îmbătrânește, pentru a ajunge, În Precum pe scenă așa și În cer, un “fiu” În vârstă de șaptezeci de ani. Alături de profunda ancorare În istorie, proza lui Rouaud -și nu numai a sa
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nostru se Îndrăgostește dar relația lor este imposibil de Împlinit și, În decursul sacru al unui an școlar, domnișoara pleacă pe alte meleaguri. Ambiguitățile unei relații imposibile Între un el narator-autor În penultimul roman, Corespondenta (2000), sau prieten decedat al naratorului În Unguroaica (2002) și o ea misterioasă, aterizată În provincie prin te miri ce silnicie a soartei, constituie miezul romanelor de dragoste ale lui Eric Holder. Erotismul sublimat, parfumat al unor relații În esență platonice este spart pe ici pe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
printr-o apariție fragilă și demonică totodată, decupată din albumul sublim al marii literaturi ruse de sfîrșit de secol XIX. Familia Ferenczi, locuitoare a Pensiunii Esterhazy, este tarată un neam de sincigași, după cum se povestea printre copiii din vremea copilăriei naratorului: neam de nobili, venetici dintr-o lume groaznică și fascinantă, cu țigani și tancuri comuniste, cu oameni pentru care fiecare clipă a existenței este trăită ultimativ. Vera se va sinucide, medicul de țară Claude (naratorul mis en abyme) se va
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
printre copiii din vremea copilăriei naratorului: neam de nobili, venetici dintr-o lume groaznică și fascinantă, cu țigani și tancuri comuniste, cu oameni pentru care fiecare clipă a existenței este trăită ultimativ. Vera se va sinucide, medicul de țară Claude (naratorul mis en abyme) se va reîntoarce În sînul familei și va muri, nu Înainte de a-i fi Împărtășit totul naratorului-autor. Familia Ferenczi ascunde o Întreagă istorie, o east-side history, posibil document imagologic, bine păstrat În formol liric, pentru noi, românii
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Lipsește construcția, tocmai pentru ca piesele să poată fi detașate și Întrebuințate de citittor În numărul și pe perioada dorită. Autoficțiunile lui sînt În același timp autoiroince, orizontale, nu apelează la nici o transcendență, iar satira socială care le traversează e autoimună: naratorul se scuză că este un privilegiat al Sistemului pe care-l disprețuiește, dar declară că nu vrea să iasă din el. Literatura franceză de astăzi este moștenitoarea unui stil la care nu poate renunța, dar pe care se vede obligată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
poate Înțelege umanismul literaturii, care nu are nimic În comun cu cel ideologic al secolului Luminilor sau cu alte ideologii ale secolului trecut. Singura situație În care un text literar Își poate aroga statutul de model este cel În care naratorul se propune ca erou și realizează adecvarea dintre graphein și bios, dintre scriere și reprezentare, adică ceea ce se numește stil. Stilul Înseamnă autenticitate, iar autenticitatea se sprijină pe reprezentarea și, În cazurile fericite, expresia unicității. Revendicarea transcendenței a fost Înlocuită
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scrise la Curtea lui Ștefan cel Mare, precum și a analelor ulterioare. Oferă informații prelucrate după letopisețul oficial (o variantă înrudită grupei de manuscrise de la Putna) pentru un interval cuprins între 1352 și 1552, de-aici încolo până la final (1564), un narator mai liber și mai implicat în relatare luând ca sursă mărturiile contemporanilor. Cu un suport real în derularea faptelor istorice e devansarea, numai în redacția polonă, a datei privitoare la descălecat; în plus, textul include două paragrafe cu referire la
CRONICA MOLDO-POLONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286526_a_287855]
-
scenă, comedia cu același nume, a fost pusă în repetiție la Teatrul Național din București în toamna anului 1939, fără a fi însă reprezentată. Dintr-o perioadă anterioară datează romanul Dragoste cu termen redus, publicat abia în 1934. Aici, între narator și personajul principal există o subtilă diferență de percepere și atitudine; în timp ce personajul e prins cu adevărat într-o poveste de dragoste, cu lirismul, inocența și trăirile contradictorii aferente, naratorul, care știe mult mai mult, îl ridiculizează punându-l în
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
Dragoste cu termen redus, publicat abia în 1934. Aici, între narator și personajul principal există o subtilă diferență de percepere și atitudine; în timp ce personajul e prins cu adevărat într-o poveste de dragoste, cu lirismul, inocența și trăirile contradictorii aferente, naratorul, care știe mult mai mult, îl ridiculizează punându-l în ipostaze care scot în relief iluzionarea neroadă, ignoranța, așteptările și frământările vane, întreg comicul situației îndrăgostitului naiv. Metamorfoza de la imaginea purității virginale a sorei medicale de care se îndrăgostește militarul
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
imaginea purității virginale a sorei medicale de care se îndrăgostește militarul cu termen redus la revelarea brutală a adevărului că aceasta era o practicantă a amorului liber este trăită cu înfrigurare de personaj și cu evidentă satisfacție a persiflării de narator. Capacitatea de a fixa o psihologie și de a reface discursul interior al personajului, care conține comentarii mute ale întâmplărilor vizibile, umorul inteligent și proaspăt, alimentat cu observații și calificative proprii registrului comic, produc o narațiune modernă, alertă, cu fraze
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
nu suportă „să ducă prea multă vreme, în spate, povara ucigătoare a sublimului” (Singur). Umorul răstoarnă comparația mitologică spre actualizarea familiară. Prin plăcerea de a povesti, H. se integrează seriei de prozatori moldoveni care, de la Negruzzi până la Sadoveanu, excelează ca naratori, în timp ce muntenii, mai degrabă descriptivi, atenți la detalii, par preocupați de reconstituirea exactă. Definit într-o formulă succintă, el e un pictor-povestitor. Linia Odobescu-Hogaș-Geo Bogza are în vedere asemănări în privința vizualității, însă notele deosebitoare predomină. Prin abundența referințelor la cei
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
dată existând un eu masculin care încearcă să se explice, să se analizeze, expunându-și confesiv experiența și înregistrându-și trăirile. „Întotdeauna, sub orice inițiativă de a mea, cea mai spontană posibilă, surprind și instinctul de a mă analiza”, mărturisește naratorul, ce se numește, recurent, Sandu, pe parcursul majorității construcțiilor romanești. „Mă recitesc”, spune el într-un pasaj din O moarte care nu dovedește nimic, atunci când se folosește de tehnica dedublării pentru a-și analiza jurnalul intim, deși, paradoxal, recunoaște că îi
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
mai profunde. Cu aparentul lor sentimentalism care funcționează drept pretext pentru desfășurarea procesului de autocunoaștere, romanele, odată cu transformarea „actului intelectual în act de simțire” (Șerban Cioculescu), conduc inevitabil la constatarea eșecului înțelegerii complete a individualității celui ce se instituie ca narator. Strategiile de care acesta se folosește își dovedesc ineficiența, deoarece, asemeni monadelor, „suntem închiși fiecare în temnița structurii noastre morale și nu putem să ne eliberăm din formula noastră ca să pătrundem timbrul sufletesc al celuilalt” (Șerban Cioculescu). Chiar dacă nu formează
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
de a le opune acestora modele comportamentale mai puțin complicate. Astfel, în Ioana și în Jocurile Daniei, în structura narativă își fac apariția figuri feminine de ordin secundar, Viky și Mady, voit simplificate pentru a servi drept contrast. Dominându-le, naratorul își creează falsa impresie că parțial a reușit să pătrundă mecanismele gândirii lor, de care s-ar putea folosi eficient în procesul de înțelegere și explicare a evenimentelor și, în cele din urmă, a trăirilor personale. Atunci când însă își conștientizează
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
vindecarea lui Viky este incertă, iar Mady trebuie să evite lumea mondenă a concertelor, din cauza apartenenței sale la comunitatea evreiască. Procedeul de multiplicare a cadrelor relaționale alături de întregul conflict amoros în sine nu generează decât descoperirea marii diversități a personalității naratorului. Finalul romanelor nu aduce așteptatele explicații raționale în legătură cu situațiile investigate, de vreme ce continuarea lor rămâne deschisă imaginației libere a cititorului, ci conștiința faptului că aproximarea propriului eu se dovedește imposibilă, ea scăpând oricăror tentative de analiză. Adesea, în cazul eroului, se
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
în paralel cu tribulațiile sale de profesor într-un sat de mocani. În detenție Axinte se prezintă - și începe să se comporte - ca Avram Iancu, discutând cu ceilalți ca și cum ar vorbi participanților la revoluția pașoptistă. Din nou preocupat excesiv de detalii, naratorul dă ocoluri „misterului” pe care numai „colonia penitenciară Barbagia” ar putea să-l dezlege: a fost Axinte doar un „țăran original” sau „reîncarnarea spiritului lui Avram Iancu”? Artificiu greoi și neinspirat, intenționând să sugereze că spiritul pașoptist, imanent în conștiința
IANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287481_a_288810]
-
personajelor. Evreii nu sunt priviți ca o masă informă, nediferențiată, ci dimpotrivă, ca entități unice și nerepetabile, fiecare avându-și destinul său, dincolo de acela tragic, al tuturor. Același subiect este tratat și în Roza și ceilalți (1946), de data aceasta naratorul încercând să releve degradarea relațiilor umane sub tensiunea amenințării cu moartea. Firul epic este șocant de asemănător cu cel din Bulgăre de seu al lui Maupassant: la rugămințile coreligionarilor, Roza, o evreică tânără și frumoasă, cedează unui ofițer neamț, pentru
DAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286675_a_288004]
-
sentimental și ideatic - depistabil la numeroși prozatori contemporani - e ilustrat cu mijloace narative nu deosebit de originale. Cărțile se articulează din șiruri de confesiuni, de monologuri și, mai ales, de ample dialoguri, de introspecții „raționate” și de rememorări comentate. Cam toți naratorii romanelor semnate de C. au același ton și aceeași viziune asupra vieții; se poate presupune că acestea sunt tonul și viziunea autoarei. Tonul e unul sapient-glumeț, convențional „isteț” și pe alocuri prea „săltăreț”, marcat de o sprinteneală perpetuă, al cărei
CATINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286142_a_287471]
-
relatării sale epice dramatismul metafizic al disperării cioraniene. În raport cu acestea, descărcările erotice reprezintă o formă primară de redobândire a valențelor vieții, de confirmare a unei potențe, ea însăși sortită consumării în gol. E o nefericire continuă în prelungita așteptare a naratorului, care nu speră nimic de la timpul ce urmează să se macine, ci se adâncește până la pierderea de sine în ceea ce a fost deja trăit. E o permanentă scufundare în trecut, descriind o spirală cu vârful întors spre punctul inițial. De
CAZABAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286147_a_287476]
-
ci se adâncește până la pierderea de sine în ceea ce a fost deja trăit. E o permanentă scufundare în trecut, descriind o spirală cu vârful întors spre punctul inițial. De aceea, poate așteptarea lui Vincent, în cafeneaua pariziană, are pentru personajul narator din Parages cam tot atâta semnificație cât dobândește și aceea a lui Godot în piesa lui Beckett. În roman se recunosc însă și destule elemente atestând înrudiri cu tradițiile prozei analitice interbelice românești, de la luciditatea cinică a „dosarelor de existență
CAZABAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286147_a_287476]