6,993 matches
-
devenit o politică oficială, o supapă de siguranță împotriva nemulțumirii, transformîndu-i pe evreii ruși în țapi ispășitori; Ministerul de Interne a fost cel care le-a organizat. Pe la 1900, sistemul autocrat rusesc bazat pe birocrație nu mai putea face față nemulțumirilor sociale. Astfel, Ministrul de Interne, Contele Viaceslav Plehve, a dat următorul ordin: "Trebuie să înecăm revoluția în sînge evreiesc!" Teoria lui Hugh Seton-Watson s-a adeverit deci punct cu punct. Evreii din cadrul Legămîntului de colonizare rusesc nu aveau nici o speranță
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
oare vorba despre o naivitate politică din partea lui? Iorga a fost adesea acuzat că "ar fi eliberat "Djinnul" naționalist din sticlă". Dar cum putea un naționalist al secolului al XIX-lea să prevadă (în timp ce încerca să remedieze multe motive de nemulțumire legitime!) unde va duce naționalismul secolului al XX-lea? Oricum, Iorga a plătit un preț mare. Iar cînd a sosit clipa plății, prețul s-a dovedit a fi mai mare decît cel justificat de naivitatea sa tip secolul al XIX
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
printre studenții naționaliști din România simptome mai familiare nouă astăzi decît acum cîteva zeci de ani: apariția "studenților de profesie", care dădeau impresia unei combinații ciudate între un magnetofon și un gangster. Aceștia erau totuși produsul problemelor nerezolvate și al nemulțumirilor legitime. Unii dintre ei erau intelectuali, dar majoritatea erau pseudointelectuali superficiali, incapabili să gîndească rațional -, dar voiau să-și exprime părerea în legătură cu aproape toate subiectele în ciuda faptului că erau cam ignoranți și semidocți. Beaumarchais spunea: Nu este nevoie să înțelegi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
neant va duce Europa la tragedie. Iorga nu avea nici un fel de iluzii. Primul său editorial (după venirea lui Hitler la putere), Marșul nazismului, vorbea despre naivitatea agresivă a lui Hitler. Pentru Iorga, Hitler era "purtătorul de cuvînt al tuturor nemulțumirilor și simbolul tuturor speranțelor poporului german". Finanțat de industria grea, unii visători naivi sperau că Hitler îi va "nimici pe evrei și va dobîndi coridorul polonez și ținutul Rinului"101. Încotro o va lua Hitler? Va fi oare cooptat? Sau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
monopolului său asupra interpretării istoriei românilor, astfel că trebuia să se declanșeze o "luptă". Cu toate că nu exista nici un diferend politic între Giurescu și Iorga, amîndoi sprijinindu-l pe regele Carol. Alții (ca D. Russo) au intervenit în confruntare datorită unor nemulțumiri personale sau din oportunism. Iorga susținea că Russo se simțise nedreptățit pentru că nu fusese ales președinte al Congresului Mondial de Bizantinologie din 1924166. Meritele Noii școli de istorie au fost definite de Michelson: 1) Au fost inițiate dezbateri rodnice ale
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
atunci cînd, dintr-o dată, "speranțele" puse în Danzig nu s-au împlinit chiar așa de ușor, tot acest entuziasm irațional a luat brusc sfîrșit. "Entuziaștii" au plătit un preț groaznic pentru că au făcut din Hitler (cum spunea Iorga) "liderul tuturor nemulțumirilor". Atunci cînd cuziștii și legionarii au sărbătorit triumful lui Hitler în Austria, reacționînd mai curînd dintr-un instinct spontan decît gîndindu-se la implicațiile pentru România, Iorga a declarat: "Sărbătorim triumful altora și fără să gîndim"4. În primăvara lui 1937
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de om..., vol. II, pp. 261-262 66 "Neamul românesc", 7 decembrie 1916 67 Dna Liliana Pippidi-Iorga către autor 68 O viață de om..., vol. II, p. 252 69 Memorii, vol. I, pp. 41 și 78. Aceste pasaje reprezintă cîteva dintre nemulțumirile lui Iorga față de comportarea soldaților ruși 70 Op. cit., vol. I, p. 56 71 O viață de om..., vol. II, p. 266 72 Op. cit., vol. II, p. 26; vezi și Supt trei regi, p. 239 73 Memorii, vol. I, p. 31
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Comunismul avea un succes real. Deși partidele comuniste din Italia, Franța și Belgia (ca și cele din Finlanda și Islanda) au rămas În coalițiile de guvernare până În mai 1947, ele au reușit, prin demonstrații populare și sindicatele afiliate, să mobilizeze nemulțumirea populară, transformând eșecul propriilor guverne Într-un avantaj electoral. Succesele electorale ale comuniștilor locali, combinate cu aura invincibilei Armate Roșii, au dat credibilitate „căii italiene” (sau franceze, sau cehe) „spre socialism”. Până În 1947, 907.000 de persoane intraseră În Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ochiul grijuliu al Armatei Roșii, nu puteau decât să urmeze „indicațiile” sovietice. Dar În Cehoslovacia, Armata Roșie plecase de mult și comuniștii nu dețineau Încă monopolul puterii. Cu toate acestea, Masaryk și colegii lui au cedat la primul semn de nemulțumire din partea lui Stalin. Dacă partidele necomuniste din Cehoslovacia ar fi insistat pentru acceptarea Planului Marshall, ele ar fi avut de partea lor majoritatea populației (inclusiv numeroși comuniști cehi), iar aplicarea voinței lui Stalin ar fi fost mai greu de justificat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai rămăseseră doar 12 divizii, majoritatea sub capacitate și ocupate cu sarcini administrative. Restul fuseseră repatriate și demobilizate, spre satisfacția alegătorilor americani (dintre care numai 7% considerau, În octombrie 1945, situația externă mai importantă decât problemele de acasă), dar spre nemulțumirea aliaților europeni ai Statelor Unite, care se temeau de o revenire a izolaționismului interbelic. și nu se Înșelau foarte tare: așa cum știau deja britanicii, după 1945, strategia americană În cazul unei invazii sovietice a vestului Europei consta În retragerea imediată spre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de război și de Înfrângerea Germaniei. Când am acceptat acea responsabilitate, nu aveam un program de reabilitare economică a zonei noastre, preferând să lăsăm acest lucru În sarcina aranjamentelor ulterioare, convenite la nivel internațional”. Confruntat cu această dilemă și cu nemulțumirea crescândă a nemților, care Își vedeau uzinele și echipamentele dezmembrate și expediate În Est, guvernatorul militar american, generalul Clay, a luat În mai 1946 decizia unilaterală de a suspenda plata reparațiilor din zona americană către Uniunea Sovietică (sau către orice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa Centrală, unde ar fi preferat o Germanie unită, neputincioasă și neutră, el a dat cu piciorul avantajului din 1945-1947 prin tactici de confrunatre și o intransigență rigidă. Dacă Stalin sperase să lase țara În paragină până când fructul disperării și nemulțumirii germane i-ar fi picat În mâini, atunci s-a Înșelat fatal - deși, În anumite momente, chiar autoritățile aliate din vestul Germaniei se Întrebau dacă nu cumva va reuși. În acest sens, Războiul Rece În Europa a fost o consecință
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gospodină englezoaică povestea: „Era coadă la orice, chiar dacă nu știam ce se dă... stăteai la coadă fiindcă știai că e ceva la capăt”. Britanicii au Îndurat lipsurile cu stoicism - poate și din convingerea că erau egal distribuite În societate -, Însă nemulțumirea acumulată față de rații și constrângeri, precum și aerul de paternalism puritan adoptat de unii oficiali laburiști (În special ministrul de Finanțe, sir Stafford Cripps) au contribuit la succesul conservatorilor În alegerile din anii ’50. Senzația că nu aveai de ales și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
divizau Europa nu erau necunoscute În Regatul Unit - confruntările interbelice despre pacifism, Marea Criză și războiul civil spaniol scindaseră profund Partidul Laburist și stânga intelectuală. Dar În perioada interbelică, nici fasciștii, nici comuniștii n-au reușit să transforme În Marea Britanie nemulțumirea socială În revoluție politică. Fasciștii nu au răzbătut În afara cartierelor nevoiașe ale Londrei, unde exploatau În anii ’30 antisemitismul popular; Partidul Comunist al Marii Britanii (CPGB) nu s-a bucurat niciodată de prea mult sprijin În afara unor vechi nuclee electorale din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exemplu, detesta insistența Bonnului de a pune condiții Înainte de a accepta intrarea În comunitatea națiunilor civilizate, de parcă Germania de Vest le-ar fi făcut o favoare Aliaților vestici victorioși. Dar În rarele ocazii În care Washingtonul sau Londra Își manifestau nemulțumirea În public sau ori de câte ori exista o bănuială că ele ar purta discuții cu Moscova fără știrea Bonnului, Adenauer transforma rapid situația În capital politic, reamintind electoratului cât de nestatornici sunt aliații Germaniei și cum el e singurul de Încredere În privința
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar fi fost relațiile bilaterale, nici un lider vest-german n-ar fi Îndrăznit să rupă relațiile cu Washingtonul pentru o iluzorie alternativă franceză. Cu toate acestea, intrigile lui Adenauer din politica externă erau menite să rezoneze cu un sentiment profund de nemulțumire față de inevitabila subordonare a Germaniei față de SUA. Azi presupunem cu prea mare ușurință că Republica Federală postbelică a primit cu entuziasm și brațele deschise tot ceea ce era american; că infanteriștii americani care Împestrițau Germania centrală și de sud cu aparatura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a existat rezistență chiar și În avanposturile imperiale obscure și terorizate ca Bulgaria, unde lucrătorii din industria tutunului s-au răsculat În mai-iunie 1953. Deși dominația Moscovei nu era nicăieri pusă În pericol, autoritățile sovietice au luat În serios amploarea nemulțumirii publice. Misiunea lui Hrușciov și a colegilor săi era acum să-l Îngroape pe Stalin cu tot cu excesele lui, păstrând Însă intact sistemul pe care teroarea stalinistă Îl construise și avantajele pe care partidul le acumulase prin monopolul puterii. Strategia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cincisprezece membri ai guvernului său și familiilor acestora. Decizia iugoslavă pare să fi fost luată În focul crizei ungare și se baza pe presupunerea că rușii nu aveau nici un interes să creeze martiri. Dar, când liderii sovietici și-au exprimat nemulțumirea și mai ales când cei din grupul Nagy au fost răpiți În momentul În care părăseau ambasada iugoslavă, după ce Kádár le promisese că vor trece nevătămați, Tito s-a văzut Într-o poziție neplăcută. Deși a continuat să-și exprime
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
solicitările timpului proveneau dintr-o agendă politică, și nu din una economică e legat de circumstanțele aparte ale deceniului și de originea socială a celor mai proeminenți activiști. Ca și 1848, anii ’60 au oglindit o Revoluție a Intelectualilor. Dar nemulțumirile zilei aveau o dimensiune economică, chiar dacă mulți participanți o ignorau. Deși prosperitatea deceniilor postbelice nu se epuizase Încă, iar șomajul În Europa de Vest era cel mai scăzut din toate timpurile, conflictele de muncă de la Începutul deceniului prefigurau necazurile de mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
postbelice nu se epuizase Încă, iar șomajul În Europa de Vest era cel mai scăzut din toate timpurile, conflictele de muncă de la Începutul deceniului prefigurau necazurile de mai târziu. În spatele acestor greve - și ale celor care vor veni În 1968-1969 - se afla nemulțumirea provocată de scăderea salariilor reale pe măsură ce creșterea economică postbelică se Încetinea, dar adevărata sursă de insatisfacție erau condițiile de lucru, În special relațiile dintre muncitori și șefi. Cu excepția unor cazuri speciale precum Austria, Germania și Scandinavia, relațiile dintre management și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale Occidentului, „relațiile industriale” reprezentau un oximoron. Același lucru era valabil În serviciile și profesiile liberale. La ORTF (Radioteleviziunea franceză) și Commissariat à l’Énergie Atomique, ca să luăm doar două exemple proeminente, personalul tehnic, de la jurnaliști la ingineri, fierbea de nemulțumire. Stilul tradițional de autoritate, disciplină, adresare (și chiar stilul vestimentar) erau În decalaj față de transformările culturale și sociale rapide din ultimul deceniu. Birourile și atelierele erau conduse de la vârf fără a lua În seamă reacțiile angajaților. Managerii puteau să sancționeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de trai. Ei doreau nu atât să primească ceva În plus la serviciu, cât să schimbe ceva În viața de zi cu zi: manifestele și broșurile spuneau explicit acest lucru. Pentru autorități, era o veste bună, În sensul că această nemulțumire difuză nu viza direct o țintă politică, dar și una rea, fiindcă starea generală de insatisfacție era mai greu de soluționat. Franța era prosperă și stabilă, iar unii comentatori conservatori au conchis că valul de protest s-a născut nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu viza direct o țintă politică, dar și una rea, fiindcă starea generală de insatisfacție era mai greu de soluționat. Franța era prosperă și stabilă, iar unii comentatori conservatori au conchis că valul de protest s-a născut nu din nemulțumire, ci din simplă plictiseală. Dar frustrarea era autentică - nu numai În uzinele Renault, unde condițiile de lucru erau de mult nesatisfăcătoare, ci peste tot. A Cincea Republică accentuase vechea tendință franceză de a concentra puterea Într-un singur oraș și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
circumstanțe, de tensiunile sociale din Italia au profitat nu organizațiile clasice de stânga, ci grupările neoficiale ale stângii „extraparlamentare”. Liderii lor - comuniști disidenți, universitari care teoretizau autonomia muncitorilor, purtători de cuvânt ai organizațiilor studențești - au identificat primii noile surse de nemulțumire În sectorul industrial și le-au inclus În agenda lor. Mai mult, universitățile ofereau chiar ele o analogie irezistibilă. și acolo, o forță de muncă nouă și neorganizată (afluxul inedit de studenți) se confrunta cu anumite condiții de viață și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cuvintele criticilor săi, „obiectiv reacționar”. Iar sistemul politic italian era deopotrivă corupt și imun la schimbare: În alegerile parlamentare din 1968, și creștin-democrații, și comuniștii au câștigat mai multe voturi, celelalte partide rămânând pe dinafară. Dar dacă acest fenomen justifică nemulțumirea stângii extraparlamentare, el nu explică integral recursul la violență. Maoismul - sau, În orice caz, admirația oarbă pentru Revoluția Culturală chineză, aflată atunci În plină desfășurare - era mai pronunțat În Italia decât oriunde În Europa. Partide, grupări și reviste cu orientare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]