9,277 matches
-
voia să treacă dincolo și se spăimântă. În aceeași vreme își imputa că a plecat fără măcar să chibzuiască ce face și chiar fără armă, încît acuma... Se simți deodată atât de ostenit, că gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârșit de chinuitoare dorință de odihnă. Îi ardea cerul gurii de sete și iar asuda cumplit. Îi stătea pe limbă să întrebe dacă mai este mult. Îl rodea teama că nu va sosi niciodată și, chiar în aceeași clipă, că va
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cum se spune. Gore Își face vânt cu ziarul libertatea, iar Gicu (În timp ce vorbește) Încearcă să studieze - fără a reuși - prima pagină. Nu mai rezistă și izbucnește: Gore, mai ușor, fratele meu, mai ușor fiindcă nu pot să admir picioarele nesfârșite ale vedetelor. Ia uite, care mai de care, despuiată ca Eva lu` Adam, ba la plajă, ba-n balcon, ba la nuntă cu figuri, la firea și pandele sau la lis. Ce costum avea lis, fraților, strălucea. Îi place cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Ce par straturi uriașe cu copacii înfloriți - Acolo Dochia are un palat din stînce sure, A lui stîlpi-s munți de piatră, a lui streșin-o pădure, A cărei copaci se mișcă între nouri adânciți. {EminescuOpIV 124} {EminescuOpIV 125} Iar o vale nesfârșită ca pustiile Saharei, Cu de flori straturi înnalte ca oaze zâmbitoare, Cu un fluviu care poartă a lui insule pe el, E grădina luminată a palatului în munte - A lui scări de stânci înnalte sunt crăpate și cărunte, Iar în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții oră, Ceru-albastru ca saphirul mândre raze îl coloră Și din a Nordului frunte plin se-nalță-astrul polar - Atunci marea nu răsare printre stânci de vânt gonită, Vântul pe-aripi nu mai duce pulberea iernei-aurită, Toate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Timpul mort și-ntinde membrii și devine veșnicie. Când nimic se întîmpla-va pe întinderea pustie Am să-ntreb: Ce-a rămas, oame, din puterea ta? - Nimic!! {EminescuOpIV 150} {EminescuOpIV 151} 1285Dar la ce să beau din lacul ce dă viață nesfârșită, Ca să văd istoria lumii dinainte-mi repețită, Cu aceleași lungi mizerii s-obosesc sufletu-mi mut? Și să văd cum nasc popoare, cum trăiesc, cum mor. Și toate Cu virtuți, vicii aceleași, cu mizerii repetate... 1290Vrei viitorul a-l cunoaște
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scumpe măruntae Pun miresme felurite pentru jertfa mortuară. N-învîrtiri misterioase peste focul vetrei sfinte, 190Ea-l întoarce, curățindu-l de lumeștile-i păcate. Palamarul ce slujește pământeasca zeitate În Olymp îl ia și-l duce, jertfa zeilor fierbinte. Și în râsuri nesfârșite, artificia de glume, În vorbiri spirituale, observații învățate, 195Despre-a artei culinare mari mistere-ntunecate, În divină nepăsare, ei stau jertfa s-o consume. Vai! de ce nu ține nimeni o orație funebră Și nu-ntoană-un "De profundis " pentru soarta-i mucenică! Peste
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aș arunca - un demon - să cad o vecinicie, "Deapururea și singur deșertul să-l despic. Iar dacă liberate planetele cu-ncetul "Ar reintra în viață în vechile lor legi, "Ființele lor nouă priveasc-atunci cometul, "Neliniștind cu sboru-i veciile întregi. "Fantasmă nesfârșită și totuși diafană "Din lume exilată neaflând limanul său, "Demon, gonit de-apururi de ordinea tirană - Acela să fiu eu. - "Să faci minuni? Nu-i asta. Nu mă-nțelegi, iubite" Pe creștetul lui mândru ea mînile și-a pus. "Sunt taine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și-un vis poate pătrunde chiar un suflet de zeu; Dar noaptea trece iute și orele-albe vin, Și mai senin, mai splendid e sufletul divin. Eu stelele le spulber ca frunze-ngălbenite, Eu îmflu răsuflarea vulcanului măreț, Înmormântez sisteme în spații nesfârșite, Eu munții îi cutremur și mările le-ngheț, Astup cu a pustiei nisipuri mări cumplite Și-ngrop țări înflorite sub oceanul creț - Desmint secol de secol, sdrobesc eră de eră, Fac din a vieții fapte lucire efemeră. Știu că tu-nșirînd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
moaie Pe când dragostea vorbește. Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul, Decât nenșelat, de dânsul Nici să-l știu și să-i duc dorul... Mai scăpare-am cu viața Din al dragostei răsboiu Cu dulceața-i nesfârșită, De nu ne-am lupta în noi? {EminescuOpIV 523} Tolba dragostei de aur, Dar săgeata-i otrăvită. II Și la poala hainei tale E adânc de altă floare. Haine noi cari la îmblet Lin de trupu-ți se lipesc Și arată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
locul lui. Toate ceasurile ar trebui desenate sub formă de iatagan. Viitorul va ocroti cu maximum de atenție viața : animalele - în rezervații, oamenii - în ospicii. Învingătorii transformă viitorul în balustradă. S-ar putea ca viitorul să nu fie decât o nesfârșită insomnie. Cumplit de greu este procesul tehnologic de transformare a timpului în statuie. În orice inimă supraviețuiesc petece din zmeele copilăriei. Viața - un week - end între două eternități. Timpul are totuși tact. Ucide întâi dragostea, apoi surogatul de viață care
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
lasă văduve o sumedenie de speranțe. Moartea are proporții catastrofale. Pentru că fiecare individ este un univers. Cerul nu are deci nevoie de cadavrele noastre. Deocamdată invincibilă cu adevărat nu este decât moartea. În absența morții, viața ar putea fi o nesfârșită frivolitate. Iubirea mai decolorează puțin ... moartea. Drumul spre misterul morții trece prin mizerie. Moartea este egală pentru toți. Posteritatea nu. Suferința acomodează trupul cu neființa. ETC Presa - singura putere care nu este votată, ci uneori, doar cumpărată. Acuzăm justiția, dar
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
încurcă prin ceva păpuriș. Pe ici-colo se mai zărește câte o salcie-două... În rest, gârla se întinde cât vezi cu ochii... Dacă urci dealul din dreapta, care are în prima parte o sfoară de pădurice, lucrurile se schimbă. Acolo sunt viile nesfârșite, vere! Așa că dacă ți-ai adus aminte de bietul Nicoară, nu este vinovată decât priveliștea gârlei din fața noastră. Nu te întrista însă, fiindcă am mai întâlnit noi săraci... Ba chiar și cu duhul... Și cum stă bine unei afaceri întocmite
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de frunze-n generații pe cari arborul lumei le produce cu fiecare primăvară, astfel că, -nchipuindu-ne chiar pieirea desăvârșită a organului omenesc de percepțiune, totuși această stare oarbă și neconștie a universului rămâne față cu eternitatea, prin urmare cu o nesfârșită probabilitate. Dacă acum, peste (subiectiv vorbind) miliarde de evi, acest cap omenesc ar răsări iar, faptul că acest timp nemăsurat s-a scurs fără ca el s-o poată ști, căci timp n-a esistat în lipsa lui, ar face ca tot
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
mai firesc, mai evident și mai lesne de-nțeles decât o astfel de estragere a rădăcinii pătrate, cubice sau altele. Și cu toate acestea să nu uităm că miile de minuni matematice le produce capul omenesc c-un element; altfel nesfârșit (numărul), însă grozav de simplu și omogen. Dacă am putea urmări în natură jocul simplelor legi mecanice, atunci poate că embrio ne-ar părea ca rădăcina din care apoi se naște potența prin multiplicarea cu sine însuși. ["FIECARE LUCRU ARE
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
frumusețea mării interminabile care le plăcea enorm. Ei doi aveau ochii gri-albaștrii și le priveau încântați; ele... ochii liliacului în floare și nu se mai săturau de atâtea indigouri ca și de infinita Mare Neagră care în acele zile, era nesfârșit de albastră. Aruncând privirea la gâtul lor le-a văzut tensiometrele și a realizat încordat: - Trebuie să fiți cadrele medicale din tabără! Și ele i-au confirmat bănuiala, - Da... pe la ora două cu îngrijitoarele și supraveghetoarele urmează să servim masa
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cu tufe de jnepeni crescute la întâmplare. Lumina înțelegerii o pătrunse brusc, încălzindu-i excesul de testosteron din pântec; avea nevoie de el însă bărbatul nu-i dădea posibilitatea, o evita mereu deși îi vedea trupul, tremurând ca o clepsidră nesfârșită când își expunea singurătatea; îl urma în toate ideile trăsnite supunând-o la încercări suplimentare și inutile; acum alerga după el ațâțată de vâltoarea întrecerii, fericită că îl urmează la doi pași vrând să-i demonstreze că-i egala lui
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
urmează la doi pași vrând să-i demonstreze că-i egala lui. Urcau și îi simții răsuflarea aproape în ceafă, o lăsă să se apropie mai mult iar când îl prinse de mână pricepu că n-o poate refuza la nesfârșit; își potoli ardoarea fugind mai încet și trăgând-o după el. Hormonii dansau neîntrerupt, transpirația și mai ales dorința își arătaseră fața; încetini ritmul... aveau peste 10 minute avans față de ceilalți. Acum escaladau cu efort cea mai înaltă creastă a
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ascunse până nu le mai păsă de nimic. În depărtare se auzeau nedeslușit grohăiturile mistreților de tundră, împletit cu geamătul lor, distributiv, amestecat cu șoaptele chinuite din chemările greierilor; perechea stoarsă de nerăbdări știa că se află la adăpostul clipelor nesfârșite intrate în galeria rătăcirilor! Pasiunea care-o pândea de-atâta vreme îi liniști pe amândoi; rămaseră atemporali, nemișcați cu fața agățata de cer, dezgoliți de sentimentul inutilității, privindu-se și tăinuindu-și nehotărârile. Razele lumii se scăldau pe chipurile lor
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
dar grupul răsfirat se apropia; fuseseră zăriți... de acum nu se mai fereau și alergau ca două victime disperate căutându-și sihăstriile. Ceilalți înțeleseră și nu-i mai urmăriră. Curând s-au pierdut în cetate, prin ieșiri nenumărate, în labirinturile nesfârșite dintre pietre și ziduri până găsiră în situl transformat, locuința ispășită de tradiții și plină de vise bizare moștenite din viitorul tăinuit. Zestrea care-au găsit-o aici le era suficientă... nu le trebuia decât o mână de fân răspândit
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
lungi ca orice închipuiri; fantomatice liniști dintr-un apus indicibil, franjurat în culori plăpânde... galben-roșiatice întăreau viziunile. Văzduhul albastru se destrămase gradat prin goblenuri în degrade; lumina pătrunsese peste zgomotul apăsător al înserării; marea înnegrită se bucura împingând spuma valurilor nesfârșite spre țărm iar întunericul, înstăpânit pe oriunde, arunca umbre lungi spectrale. Pluteau singuratici răscolind secolele în așteptări; dezmățul pregătit de natură a căzut cu toate stelele din cer... se apropia furtuna întâlnirii cu astrul selenar. Iluzii pascale Ocean nesfârșit biruitor
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
valurilor nesfârșite spre țărm iar întunericul, înstăpânit pe oriunde, arunca umbre lungi spectrale. Pluteau singuratici răscolind secolele în așteptări; dezmățul pregătit de natură a căzut cu toate stelele din cer... se apropia furtuna întâlnirii cu astrul selenar. Iluzii pascale Ocean nesfârșit biruitor, pământ binecuvântat, oameni printre oameni, istorie milenară scump plătită! Întunericul izbucnește distorsionat din oceanul de necuprins; planeta răscolită de istorii macabre impregnate continuu în regnuri se împrăștie cu furie. Cine va ieși biruitor? Marea nesfârșită cu irizații sângerii amestecă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
selenar. Iluzii pascale Ocean nesfârșit biruitor, pământ binecuvântat, oameni printre oameni, istorie milenară scump plătită! Întunericul izbucnește distorsionat din oceanul de necuprins; planeta răscolită de istorii macabre impregnate continuu în regnuri se împrăștie cu furie. Cine va ieși biruitor? Marea nesfârșită cu irizații sângerii amestecă suflarea delfinilor captivi care-și strigă stupoarea pe căi neștiute. Noaptea ninge cu flori mari de piersic vizionată prin binoclul cu infraroșii iar furtuna a potolit-o un armăsar de argint, amestecat printre lianele rătăcite ale
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
clipe, însă el știind că trebuie continuat, pompa din obișnuință fără să simtă nici un îndemn. Căuta din nou acea senzație care nu mai venea, care de fiecare dată îl lăsa sleit, nici prea nefericit, ambiguu și fără orizont; o oboseală nesfârșită și inutilă. Își făcea probleme înainte de a ajunge la rezultatul final. Femeia stârnită din nou, se lăsa pătrunsă cu voluptate, încercând să-l antreneze cu patima ei. Se mișca sacadat, profesional, în contratimp ritmic, gâfâind și gemând de efort, însă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
o falsă momeală, pentru a deruta inamicul. I se întipări pe mutrișoară un zâmbet cinic și porni imediat; se auzi zgomotul vehiculului tușind cu intermitențe, apoi dispăru într-un nor de praf stelar! După clipe, ce durară în timpul argonauților ore nesfârșite, apăru cu misiunea îndeplinită... avea năsturașul în buzunar... potolit, dresat și cumințit de voinicosul Radu! - Unde ai descoperit nărăvașa gaură de vierme și cum ai astâmpărat-o? Îl întrebă bunicul curios, - Nu spun! E o taină ce trebuie s-o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
o îmbia să conducă relaxată. Străbătuseră drumuri lungi, inutile, poteci încrucișate, ocolite, deseori abrupte, întrerupte de cascade și rădăcinile copacilor groase, seculare, ieșite tainic la iveală ținând stânca să nu se irosească și parcurgând vremea asmuțiți în clipite. Un răstimp nesfârșit, pierdut în mărturisiri amestecase spuza moleșelilor cadențate din frumusețea așternută a anotimpurilor fragile. Ce roade singurătatea ori viitorul incert? Ce mecanism le împrejmuiește fruntea? Ce rod al imaginației își cerne nehotărârile? Îi fulgeră pe amândoi verdictul dat umanității: ’’Prietene, de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]