8,671 matches
-
în chirilică. De Măritul Ștefan Voievod cel Mare și Sfânt au încercat, însă fără nici o izbândă, căci fiii Basarabiei române s-au învrednicit și i-au ridicat Marelui Voievod, în centrul Chișinăului, o statuie impunătoare, pe care românii basarabeni își odihneau privirile umezite de lacrimi și înecate de dor, ca și acele ale Marelui Ștefan care, trecând printr-un Arc de Triumf, se odihneau pe cupola Catedralei Mitropolitane din Chișinău. După ce a fost evacuată la Vaslui și apoi la Craiova, statuia
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
și i-au ridicat Marelui Voievod, în centrul Chișinăului, o statuie impunătoare, pe care românii basarabeni își odihneau privirile umezite de lacrimi și înecate de dor, ca și acele ale Marelui Ștefan care, trecând printr-un Arc de Triumf, se odihneau pe cupola Catedralei Mitropolitane din Chișinău. După ce a fost evacuată la Vaslui și apoi la Craiova, statuia Marelui Ștefan a fost așezată iarăși pe locul ei de naștere. Soclul, crucea, paloșul și inscripțiile au fost schimbate și denaturate, după care
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
ne-a dat rachiu de-l bun De putem striga pe drum. Și ne-a dat rachiu de-al tare De putem striga pe cale ! Duminecă dimineață, la o oră potrivită așa fel ca nuntașii să fi avut vreme să se odihnească, să fie buni de o petrecere ce se va prelungi destul de mult, tinerii vor fi cei mai harnici. Îmbrăcați de sărbătoare, ei se vor aduna la casa miresei și a mirelui, fiecare la acela de care a fost invitat. Cele
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
12 și 17 totul este închis? Am urmărit apoi în Nei Pori și situația se prezenta la fel. Magazinele închise, pe stradă rar mai vedeai pe cineva, poate vreun turist, nu băștinaș. Toți erau la masă, își sorbeau cafeaua, se odihneau. Deci când este muncă, muncă, când este odihnă, odihnă. De aceea am spus că se respectă. Încă ceva am mai observat. Stilul negoțului la ei este asemănător cu cel al orientalilor, arabilor, turcilor, care se face nu în incinta magazinelor
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
fără cerdac, de jur împrejur despărțite de grădină sau de vecinătăți cu garduri împletite din nuiele de salcie, mai rar cu șipci sau cu sârmă, alte dăți nici cu atât. Ai casei, cu bătrâni, cu tineri la un loc, se odihneau în aceeași încăpere. Iarna, spun bătrânii, aduceau și vițelul în casă "să nu dejere". Drept coperișuri, cât cuprindea priveliștea, căciuli de stuf tăiat din iazurile lui Chiriță sau al Loieștilor. În general, fiecare casă bătrână arată până astăzi două cămări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care ține Ipoteștii, satele aflându-se la 4 km. depărtare. Copil, am trăit puțin la Ipotești, am colindat ținutul dintre sate, am cules flori și bureți în pădurea învecinată: adolescent, elev de liceu, am cutreierat codrul de aramă, m-am odihnit pe prispa cea de brazde de la izvorul care tremură pe prund, căci în apropiere se află casa pădurarului [inexact, n.n.], unde și-ar fi avut Eminescu prima dragoste. În 1903 am ajuns profesor de istorie-geografie la liceul "Laurian" din Botoșani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trăiesc moartea ca pe o imensă responsabilitate". Întrebându-se: "Cine știe dacă moartea este sau nu partea noastră de cer și lumină; cine știe dacă sufletul nostru nu-i mușchiul verzui de pe cruce." Și-a imaginat și propriul epitaf: "Aici odihnesc eu, robul lui Dumnezeu, care nu am tras foloase de pe urma vieții, nici de pe urma morții." Fiindcă "foloasele" rodului poeticesc ni le-a dăruit nouă, tuturor, dimpreună cu întreaga sa operă, în care strălucește poate cea mai plină de miez poezie românească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
stradă din Suceava / Mirosea a mere coapte." Nu bănuiam că-i măcinat de cancer încă de pe atunci oricum, se străduia să nu arate și să nu se comporte altfel decât îl știam. Acum, în biserica în care a trecut, fie odihnindu-se în raclă, fie ca martori înnegurați din întristata adunare, jumătate din istoria culturii române, lume puțină. Scriitorii n-au catadicsit să vină. Cei de la Teatrul unde Cusin a fost ani buni secretar literar, așijderea. S-a împărțit doar un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
care, când vede că părinții săi au îmbătrânit și au orbit și nu mai pot să zboare, le face cuib și-i hrănește acolo, înăuntru, și le smulge penele ca să nu zboare. Si părinții stau acolo în cuib și se odihnesc până ce le vor crește penele din nou și până ce li se redă vederea ochilor de către Dumnezeu pentru mila pe care le-o poartă copiilor lor”. Programele de care vorbesc sunt o mare operă, la realizarea căreia trebuie să participe oameni
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
șase-șapte anișori înregistra tot. Mai târziu, lucrând 37 de ani într-un mare colectiv de înaltă ținută militară, toți aveau o plăcere să mă asculte cum știam a cânta. Generalul Stelian, marele dirijor al Ansambului Armatei Române - Dumnezeu să-l odihnească în liniște muzicală - a și vrut să devin cântăreață, dar a plecat imediat după ce eu îi refuzasem propunerea... Câteva versuri din repertoriul personal : Mă uit pe geam Mă uit pe geam la trecător Cum trec în fugă uneori Cu câtă
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Merge singur, tăcut, încet, adâncit în lumea gândurilor sale, în răcoarea și roua dimineții, înaintea nașterii unei noi zile. După această plimbare se întoarce acasă și lucrează până la micul dejun. Micul dejun îl ia târziu, pe la orele zece-unsprezece. Apoi se odihnește puțin sau, uneori, primește pe câte cineva venit anume. Și, după aceea, se apucă iarăși de scris. După amiază iese la pescuit pe lacul Vovidenie ori citește în chioșcul acela din mijlocul lacului, sau în livada din spatele casei. Apoi, spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
fără să aștepte nici o încuviințare, le umplu și dispăru. Miu ridică din nou paharul, îl înclină în sănătatea oaspetelui și zise, către el: Serviți!... Și nu bănuiți!... Nici nu vă grăbiți!... Că după desert, avem timp berechet, să vă și odihniți oleacă. Întâlnirea noastră cu activul va începe la 16,30. Poate dura până pe la orele 18. Ne reîntâlnim aici. Apoi, la 20,45 aveți acceleratul spre Iași. Dar eu zic că ar fi mai potrivit să rămâneți la noi până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și vă vedeți de joaca voastră peste drum, pe maidanul școlii! Ori mai la vale, pe Stadion, că e liber! Nu vi-i vouă milă, că unii dintre oamenii din bloc au fost în tura de noapte, vor să se odihnească, ori alții-s bătrâni, ca mine, și vor și ei să le tihnească, să citească... Ei, mânca-v-ar norocul!... Văzând eu toate acestea, m-am tot frământat și, împreună cu alți colocatari din bloc ne-am implicat, atât cât a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
vascular. Și-a pierdut cunoștința. La reanimare, la spital, a decedat. Trupul ei neînsuflețit după ce-a stat 3 zile în capela de sus, din cimitirul Pacea a fost înhumat, după datina romano-catolică și așezat în același cavou unde se odihnea și Corina, aproape de Cetatea de Scaun. Cimitirul acesta al Sucevei se întindea pe câteva hectare. Și adăpostea laolaltă oameni de etnie română, germană, ucraineană, poloneză, austriacă, armeană, lipoveni; și un mozaic religios ortodocși, romano-catolici, creștini pe stil vechi etc., din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
după ce au străbătut aproape jumătate din Europa, venind din Germania, din Rickenbach-Hutten, cu autoturismul propriu, pe care, în pofida celor 74 de ani împliniți, l-a condus, ca întotdeauna, el însuși, făcând un singur popas, de o noapte, spre a se odihni la un hotel din Budapesta. Mai fusese de multe ori în sudul Bucovinei. Prima oară prudent, la câțiva ani după plecarea trupelor sovietice, prin 1959-1960. S-a aflat ani în șir în corespondență cu istoricul Teodor Bălan, refugiat și el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
să le iert, trebuie desigur să le iert și totuși Îmi vine din ce În ce mai greu. Uite că Începe din nou să plouă. Ploaia se Întețește, stârnită de glasul rânced melodios al preotului Înălțând rugă pentru roaba lui Dumnezeu Felicia, să se odihnească Într-un loc de verdeață și răcoare unde nu-i mâhnire și durere, și Încă Încerc să Întrevăd locul acela În atmosfera de amurg perpetuu a dimineții, Încă sunt aici și lupt cu pornirea irezistibilă de a le face vânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Învrednicisem să fac cele cuvenite pentru mămica mea Felicia, Însă oricum n-o să mai am la ce să dau ochii cu surorile ei. Ochii mei s-au obișnuit numaidecât cu lumina tare a acestei dimineți de aprilie. Sunt treaz și odihnit pentru multă vreme de-aici Înainte. Atâta că mi s-au terminat banii și n-are cum să nu mă frământe gândul ăsta. A fost desigur un noroc că m-am Întâlnit atunci cu Andrei Ilieș. Coboram dinspre Podul Izvor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
femeia aia din mașină, am știut că mai are nevoie de un martor și-un spectator pe lângă noi și tac-su. Moșu’ nu se mai vedea prin curte, intrase În birou la umbră să-și tragă sufletul și să-și odihnească șalele, ceea ce nu Însemna că nu-l preocupă felul cum Îi descurcă fiu-său treburile. Tanțo a fost numele pe care mi s-a părut că l-am auzit prima dată, dar Viorel strigase Tanso, de la Ortansa, după cum aveam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
bine să plec, am avut destul timp să mă lămuresc și cu târâtura asta de Restoiu, pe cine naiba aștept eu aicea? De bună seamă că pe mămica mea Felicia, cea hăcuită și măcelărită și prigonită de surorile ei, cea odihnită Într-un loc de verdeață și răcoare, pe tăticul meu contabil care a căzut răpus de norme duble și triple, eh, sunt un sărman orfan. Nu-mi dă mie Restoiu să mănânc. Și s-a cam Înrăit și moșu’ de când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
lei. Ca să vezi ce idiot. I-am spus că fără trei sute nici să nu se gândească, că io sufăr cu capu’ și trebui’ să mă-ngrijesc. Îmi trebui’ să mă hrănesc, băutură ca lumea și potol grețos și să mă odihnesc la hotel. Nu stau ca el la boscheți, să mă tragă la boașe. Auzi topeu la boschetar! Să și-o lingă pe mă-sa cu cincizeci de lei. E-hei, păi câți din ăștia n-am tras eu pă pula
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
atunci aș fi avut grijă de tine să n-o iei pe căile astea... De zeci și sute de ori ți-am spus: ce te strică pe tine e gura aia mare, limba aia a ta care nu se mai odihnește și ea deloc deloc deloc... Dacă eram tac-tu, poate n-aș fi dat să-ți iau gâtu’ ca Gilbert. Da’ la fiecare zece vorbe aiurea, ți-aș mai fi băgat un ac În limbă. Până ți-aș fio umplut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Îmbăierii noastre. De-atunci nu mai prinsesem apă caldă, iar frigul dă În foame și foamea-n somn și somnul iarăși În frig și tot așa. Sărmanele oasele mele bătrâne care n-au mai fugit și tot s-ar fi odihnit, și care se văitau din toate Încheieturile și scârțâiau și parcă tânjeau după demisolul meu din Bariera Vergului, În timp ce mă Îngrămădeam cu Andrei și Florinel În livingul cu saltele, Învelindu-ne cu te miri ce și Înghesuindu-ne unii În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu pâine și apă minerală și cutii de carton cu alimente și medicamente. Câțiva soldați Înhămați cu pistoale mitralieră Își trăgeau și ei sufletul pe acolo, printre revoluționarii lungiți pe saltele și așezați pe lângă ziduri cu pături În cap. Se odihneau cu schimbul ca să apere Revoluția de teroriști, acolo-n țarcul ăla bântuit de curent și de vaietul garniturilor de metrou, vegheați de dimineața până noaptea de șuvoiul poporului care curgea neîncetat prin fața lor. Carol scosese din buzunarul șubei o șurubelniță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ea de fapt aici, În stația de metrou, spre deosebire de Carol pe care-l vedeam pregătindu-se să mă Însoțeaască. Socoteam Însă că nu mă umilisem Îndeajuns. - Hai, Ortansa! Bem o cafea la mine! Faceți un duș, vă schimbați și vă odihniți, și Încercam din răsputeri să disting un semn de Încuviințare pe figura ei. Carol se sfădi preț de un minut cu cei care gestionau cutiile alea de carton cu alimente, până când Își ieși din fire și zbieră ca opărit, făcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
amânată la nesfârșit, așa că apăream mereu la ore previzibile acasă, după șase-șapte seara, când ele se săturaseră deja una de alta. De cum mă vedea, pe iubita Ortansei o apuca subit graba, că a stat destul și doamna trebuie să se odihnească și mai are prin zonă câteva gravide și lăuze pe la care trebuie să treacă. Avea o căutătură de veveriță speriată, pe care surâsul de o complicitate blajină al Ortansei nu reușea s-o liniștească, necum s-o facă să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]