7,756 matches
-
erau definitiv pierdute, irecuperabile. Doar Marie mai izbuti să-l potolească intrînd ca vijelia În birou, căci tocmai primise un fax pe care Îl puse În fața lui. - E de la SRPJ! Au rezultatele cercetării asupra accidentului de la Dublin, În care a pierit Erwan de Kersaint. - Și? - Ghici a cui era mașina? A lui Patrick Ryan! - Asta confirmă blazonul pe care l-am găsit săpat În zidul celulei: Erwan și Ryan se cunoșteau perfect! - În schimb, informațiile pe care ni le dau asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mașina? A lui Patrick Ryan! - Asta confirmă blazonul pe care l-am găsit săpat În zidul celulei: Erwan și Ryan se cunoșteau perfect! - În schimb, informațiile pe care ni le dau asupra lui Ryan sînt firave: toată familia lui a pierit În incendiul fermei lor din Irlanda, cînd el avea doar trei ani. Copilul se pare că ar fi fost dat În grija unui cuplu de vecini pe care poliția nu izbutește să-i identifice. Și nu mai există nici o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cursul incendiului care a distrus ferma familiei. Era În vîrstă de trei ani. TÎnăra polițistă pălise. - Cel care a luat identitatea lui Ryan a ales pe cineva născut, ca și el În 1944, cineva care nu mai avea familie - aceasta pierind În totalitate Într-un incendiu -, deci fără să mai existe martori În viață. - O metodă bine cunoscută a activiștilor IRA, comentase Fersen, parcurgînd la rîndul lui faxul. Marie Încercase pe dată sentimentul că fusese manipulată. - Adunările au degenerat, iar catolicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
chip de porțelan. Exact În clipa aceea, o rază de soare căzu peste ochiul de sticlă al păpușii. Un ochi rotund, cu gene pictate. Marie nu mai văzu nimic altceva. Doar fulgerul din privirea fixă a ochiului larg deschis. Totul pieri din jurul ei. Valul Însîngerat din coșmarele ei reapăruse și o Învăluia cu totul Într-o fracțiune de secundă, ea văzu iarăși totul: părul lung al lui Mary În apa agitată, valul care o azvîrle În golf, luminile torțelor, Împușcăturile, nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Da! Puiul nou-născut rămăsese acolo. Vreo speranță de scăpare? Niciodată... Să ne continuăm drumul, suratelor. Destulă suferință astăzi. Să ne ținem cît mai departe de lup. Dar copilul meu? Puiul meu frumos și cuminte, lumina ochilor mei? întrebă cu glas pierit mama căprioară. Trebuie să-l uiți. El a rămas acolo, noi sîntem aici. Fiecare cu soarta lui. Nu poți face nimic acum. Dar nu cred că puiul meu nu mai e. Eu l-am lăsat în viață; dacă mă așteaptă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pînă aici și, astăzi, sînt fericit pentru asta. Ai dreptate tată. Sînt fericit și eu. Și-ți mulțumesc. Pentru ce? Pentru tot, tată. Pentru tine. CAPITOLUL 16 Veriga lips\ -L upino! Copilul meu...! Devenise un plînset fără glas. Acesta-i pierise demult, după ce urlase fără oprire întreaga noapte. Nu mai avea unde să-l caute. Răscolise pădurea fir de iarbă cu fir de iarbă. Depășise cu mult hotarele teritoriului lor. Se întorsese de mii de ori la locul din care dispăruse
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
sine, ca gol al acestui plin. Între acest "în fiece clipă" al forței, adică a sa ființă-dăruită-sieși în fiecare punct al ființei sale, și acel "în fiece clipă" al imaginii televizate, adică mișcarea neîntreruptă de a se naște și a pieri a ceea ce este acolo în față și în care forța trebuie, sub efectul presiunii opresive pe care o exercită ea însăși asupra sa, să se uite și să fugă de sine, corespondența, sau, mai bine spus, legătura ontologică este perfectă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nici unui trăitor nu îi este permis să atenteze la ea, pentru care crima, violul și furtul sunt interzise. Arta își are la rândul său originea în sacru: orice operă de artă își povestește propria naștere. Deoarece arta este sacră, ea piere imediat ce încărcătura sa religioasă dispare, așa cum vedem că s-a întâmplat de pildă în Occident odată cu prăbușirea picturii începând cu secolul al XVIII-lea până la reînnoirea sa în marile opere "mistice" ale secolului XX: Kandinsky, Klee, Rothko, pentru a nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
trecătorii care se apropiau curioși și făcându-se nevăzut În masa de capete, după ce Îi adresase poetului un gest obscen. — Sunt prior al Florenței, animalule! Să-i dai cu tifla cățelei de maică-ta! strigă Dante În timp ce falsul cerșetor Îi pierea din vedere. Tersit mizerabil! mai avu puterea să adauge, gâfâind de efort și de enervare. Zări cum un tânăr ieșea din mulțimea de curioși și o lua pe urmele fugarului. Părea să poarte uniforma polițailor. Speră că va izbuti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prin evidența lucrurilor, aflăm zi de zi din Învolburatele contingențe ale vieții. Mânia lui Marte, triumful lui Jupiter și mai cu seamă energia de neoprit a lui Venus, steaua pentagonală, care năruiește porțile cetăților, ultima dintre zeitățile care nu au pierit... Stăpânitoarea Celui de al Treilea Cer, murmură poetul. Cuvintele astrologului Îi amintiseră de un amănunt. Ambrogio, În planurile lui, reprezentase și el o mică stea cu cinci colțuri. Iar Bruno, În biserică, vorbise de un astru cvintuplu. Cecco Încuviințase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o clipă cu ochii săi albaștri, În timp ce trecea pe lângă el. Poetul se gândi să Îi urmărească pe cal, Însă Își văzu animalul țeapăn Într-un ungher, prostit, incapabil nici măcar să pască puțina iarbă. Era atât de extenuat, Încât ar fi pierit după câteva lovituri de pinten. Dante Își Îndreptă privirea spre Apus. Dinaintea ochilor săi se Întindea orizontul, o linie cenușie care separa două mase Întunecate Într-un chip diferit. Exista oare cu adevărat al cincilea pământ, dincolo de punctul acela, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
binelea. Îndelung solicitat de demaror, porni în cele din urmă și șoferul îl făcu să urle, accelerând. Icnind puternic, mașina se urni din loc. Din mulțimea zdrențăroasă și nemișcată a păstorilor se înălță o mână care, o clipă mai târziu, pieri în urma lor, pe drumul din ce în ce mai prost. Din pricina zguduiturilor, arabii se clătinau întruna. Janine simțea cum o cuprinde somnul, când, pe neașteptate, se pomeni în față cu o cutiuță galbenă plină cu betel. Soldatul-șacal îi surâdea. Ea șovăi o clipă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
simțea cum o cuprinde somnul, când, pe neașteptate, se pomeni în față cu o cutiuță galbenă plină cu betel. Soldatul-șacal îi surâdea. Ea șovăi o clipă, apoi luă o bucată și mulțumi. Șacalul băgă cutia în buzunar și surâsul îi pieri brusc. Acum se uita țintă drept înainte, la drum. Janine se întoarse către Marcel, dar nu-i văzu decât ceafa puternică. Privea pe geam ceața tot mai groasă, care urca din grămezile de pământ sfărâmicios înălțate pe margini. Trecuseră ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care semăna cu un foșnet de insecte. Luminile creșteau și, îndărătul lor, putu să vadă niște burnusuri uriașe sub care scânteiau roți subțiri de bicicletă. Burnusurile o atinseră în treacăt. Trei lumini roșii se iviră în întuneric în urma ei și pieriră aproape în aceeași clipă. Din nou începu să alerge spre fort. Când ajunse la jumătatea scării simți atât de ascuțit arsura aerului în plămâni, încât vru să se oprească. Cu o ultimă sforțare ajunse, nu se știe cum, pe terasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ieși din pustiuri și vor trece dincolo de mare, întunecând lumina Europei cu vălurile lor negre, loviți-mă în pântece, așa, loviți-mă în ochi, or să înece întreg continentul în sare, nu va rămâne nici fir de iarbă, tinerețea va pieri, mulțimi tăcute, cu picioarele înlănțuite, se vor târî alături de mine prin desenul lumii, sub soarele crud al adevăratei credințe, și nu voi mai fi singur! Vai mie, cum mă chinuie, cât de tare mă chinuie. Furia lor e balsam pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prea omorâse să-i sprijine, și avusese dreptate. Cincisprezece muncitori, de altfel, nu înseamnă mare lucru: sindicatul ținea seama și de ceilalți dogari, care nu voiseră să-i urmeze. Nici măcar nu puteai să-i învinuiești prea mult. Dogăritul amenințat să piară de când cu construirea vapoarelor și a camioanelor-cisternă, nu mergea prea strălucit. Se cereau tot mai puține butoiașe și balerci; de obicei se reparau butoaiele mari, făcute cu ani în urmă. Afacerile mergeau prost, e drept, și pentru patroni, totuși ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să vorbească, dar nu avea nimic de spus, nici el, și nici ceilalți. Pe fețele lor tăcute se citea doar mâhnirea și un fel de îndărătnicie. Uneori se năștea în el cuvântul nenorocire, dar numai pentru o clipă, spre a pieri de îndată, ca o bășică de aer, care nici nu a apucat bine să ia ființă că s-a și spart. Dorea să se întoarcă acasă, la băiat, la Fernande, la terasa lui. Tocmai atunci Ballester vesti sfârșitul lucrului. Ferăstraiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pietre. Uneori râcâiau câțiva pumni din pământul strâns de-a lungul anilor în vreo văgăună, folosindu-l ca îngrășământ pentru grădinile sărace de prin sate. Țara întreagă era pe trei sferturi acoperită numai cu pietre. Orașele se nășteau, străluceau, apoi piereau. Oamenii trăiau, se iubeau sau se urau, apoi mureau. În acest deșert nimeni, nici el și nici oaspetele său, nu însemna nimic. Și totuși, Daru știa că, departe de acest deșert, nici unul și nici celălalt n-ar fi putut trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fascinat de acel dans încetinit, se uita la Diana neagră, când, dintr-o dată, în fața lui se ivi bucătarul. Obrazul său neted era acum descompus, iar din privirea lui, în care nu se mai deslușea decât un fel de lăcomie nebănuită, pierise orice bunătate. Cu asprime, ca și cum ar fi vorbit unui străin, îi spuse: - E târziu, căpitane. Or să danseze toată noaptea, dar nu vor să mai rămâi. Cu capul greu, d'Arrast se ridică și-l urmă pe bucătar, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
că, alergând, o va face mai ușoară. D'Arrast se pomeni, fără să știe nici el bine cum, la dreapta bucătarului, sprijinindu-și abia simțit mâna pe spatele acestuia și mergând alături de el, cu pași mici, grăbiți și greoi. Racla pierise la celălalt capăt al străzii iar mulțimea, care, neîndoielnic, umpluse piața, nu părea să mai înainteze. Bucătarul, mergând între fratele său și d'Arrast, câștigă la repezeală teren. Nu-l mai despărțeau acum decât vreo douăzeci de metri de grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-i în ruine ... Toamnă cu crizanteme E toată toamna-n crizanteme Privind gingaș spre albastru cer; Și-o clipă n-avem a ne teme, De nopțile ce or fi cu ger. Clădim iluzii pentr-o vreme Și care-apoi ca fumul pier ... E toată toamna-n crizanteme, Privind gingaș spre albastrul cer. Nevoi ce te-ncolțesc, supreme, Alungă gândul spre-un prier, în care frigul nu mai geme Iar eu să sper că nu mai zbier, Că toată toamna-i criza-n
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
înghită, din alte ființe, și slabe, și grase, absorb înmulțirea, cea lor hărăzită. De-s zile ori nopți, se tot duc, împreună, Pământul se-mbracă în blană de fiară Și urlet înghite pre urlet și lună. Iar haitele-ajung, înmulțite, să piară. ION IONESCU BUCOVU M-am născut la câmpie în aria Moromeților lui Marin Preda în comuna RÂCA, județul Argeș într-o iarnă aspră a anului 1938 pe 15 ianuarie. De la câmpie am luat lumina și căldura verii dar și frigul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Te caut pe gâtul viorii Ce plânge pe strune și acum, Pe arșița cruntă și-n dansul ninsorii, Drumeț pribeag, la capăt de drum. Citesc rugăciuni la icoane Și-n mesteceni însemn rugăciuni, Mi-e sufletul răstignit între toamne Și piere-n descânt de cărbuni. Pe neștiute, trupul se-mpuțină Și-mi cere vamă iarna cruntă, Vino, să fii o ultimă lumină, Iubirii ce-a murit, cu aripa frântă ... Ne-a fost dat ... Iubito, ne-a fost dat să fim Tu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
voi cere; Cu glas smerit eu i-am cerut noroc. El mi l-a dat, in ochi avea durere Și nu mai mirosea a busuioc. S-a-ndepărtat. Părea o-ntruchipare A neputinței si in clipa-aceea Am înțeles, dar El pierise-n zare... Alt lucru aștepta să-i cer: femeia. Nu știu cine ești Nu te cunosc și nu știu cine ești! Știu doar că am iubit o vară tristă, Doi ochi albaștri, cum nu mai există Și toate-acestea azi îmi par povești. îmi amintesc
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
streașina picură-n stropi de argint secunde, asemenea unui uriaș vânjos. O rază de soare s-ascunde de nori și altele o urmează-n tăcere, astăzi alunecă încet spre ziua de ieri iar mâine se va naște din azi...care piere. M-am pierdut M-am pierdut printre iluzii și vise, pornisem un urcuș spre zările deschise, unde norii au ascuns gânduri de realitate ucise. Vântul hain a spulberat orice culoare ș-acum rătăcesc în căutarea clipei de soare, care să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]