7,124 matches
-
prietene Zeus, pe câmpiile atenienilor și pe pajiști“. Ori nu vrem să ne rugăm, ori să ne rugăm cu tot sufletul și cu toată libertatea cuvintelor. În urma rugăciunii soldaților romani creștini s-au petrecut două minuni: peste armata romană a plouat abundent, iar peste cea dușmană s-a revărsat o ploaie de foc, constrângând-o să se retragă deși superioară numeric (vreo 900.000 de soldați). Valoarea istorică a evenimentului este confirmată, potrivit spuselor lui Eusebiu, atât de scriitorii creștini cât
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
savantă a ploii,/ Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop/ Încep să își joace pe șolduri inelele anilor/ Zadarnici dansând hoola-hop". (Glumă). Limbajul ludic, poate fi, însă, un alt mijloc de redescoperire a frumuseții primordiale, resuscitată prin incantații de tipul : "Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumina./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala, zărilor, velină// Ce-am făcut? Cum o s-ascund// Pata galbenă, arsura? este tenta de lumină/ Peste zări mă dau de-a dura.// Nu se duce
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
este recunoscută, în prima ei etapă, prin versuri ritualice: Fusese furtună pe câmp și anume/ Să-nvingem furtuna ieșisem cu arcuri pe câmp./ Învingători ne-ntorceam fluturând peste lume/ Cerul senin ca pe-un panaș puțin strâmb". (Învingători) sau ludice: "Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină// Ce-am făcut? Cum s-o ascund/ Pata galbenă arsura?/ Peste tenta de lumină/ Peste zări mă dau de-a dura.// Nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lunii măsură a timpului 112. Păstrându-și aceste funcții, în poezia Anei Blandiana, apa este asociată cu oglinda, amândouă realizând recompunerea trecutului sau a ființei poetei. Oglindirea apei reconstruiește ceea ce timpul a deconstruit, asigurând regenerarea și purificarea întoarcerii în timp: "Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină", "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave,/ Adolescenți frumoși sau doar femei", "Era atâta liniște că timpul/ nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu poți să le vezi/ Prin singurătate.// Iarna mările/ Sunt atât de străine,/ Că nici cursul izvoarelor/ Nu li se cuvine.// Iarna morții/ Sunt atât de reci,/ Că îngheață pământul/ Emisferei de veci". (Iarna stelele). Opoziția intervine, însă, din bucuria ("Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină.") și extazul ("Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei.") cu care poeta întâmpină ploaia la vârsta copilăriei și ura pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tuturor/ Norocul de a fi pereche". (Perechea) Perechea trimite cu gândul la ideea reconstrucției, pe care poeta o încearcă neîncetat, înălțând o altă țară, în sufletul celei existente deja: "În sufletul țării/ Totdeauna e ieri./ Aceeași spaimă că n-o să plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți/.../ Grădina suspendată/ De zborul uituc al norilor/ Și de vântul distrat". (În sufletul țării). Contextul persecutor din țară ("Aceeași spaimă că n-o să plouă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fi pereche". (Perechea) Perechea trimite cu gândul la ideea reconstrucției, pe care poeta o încearcă neîncetat, înălțând o altă țară, în sufletul celei existente deja: "În sufletul țării/ Totdeauna e ieri./ Aceeași spaimă că n-o să plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți/.../ Grădina suspendată/ De zborul uituc al norilor/ Și de vântul distrat". (În sufletul țării). Contextul persecutor din țară ("Aceeași spaimă că n-o să plouă/ Sau c-o să plouă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți/.../ Grădina suspendată/ De zborul uituc al norilor/ Și de vântul distrat". (În sufletul țării). Contextul persecutor din țară ("Aceeași spaimă că n-o să plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți") reconstruiește noi realități, diferite de cele de la începuturi, singurul care este la adăpost fiind interiorul, care capătă conotațiile unei "permanențe existențiale"124, edenice ("În
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți/.../ Grădina suspendată/ De zborul uituc al norilor/ Și de vântul distrat". (În sufletul țării). Contextul persecutor din țară ("Aceeași spaimă că n-o să plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți") reconstruiește noi realități, diferite de cele de la începuturi, singurul care este la adăpost fiind interiorul, care capătă conotațiile unei "permanențe existențiale"124, edenice ("În sufletul țării/ Totdeauna e
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cămăși curate. (accentuînd) Și maieuri, și chiloți, și ciorapi, pantaloni călcați, pantofi lustruiți... El 1: (parcă dîndu-se la o parte) Și? Ea 2: Și mai ce? El 1:... Ce mai e pe teren? Ea 2: Toate bune și frumoase. Dacă plouă, depășim planul. El 1: Și dacă nu plouă? Ea 2: Dacă nu plouă... depășim situația. Și gata. (venind în spatele lui, privind hîrtiile de pe masă) Ce scrii? El 1: Poezii. Ea 2: Ce fel de poezii? El 1: Cum ce fel
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ciorapi, pantaloni călcați, pantofi lustruiți... El 1: (parcă dîndu-se la o parte) Și? Ea 2: Și mai ce? El 1:... Ce mai e pe teren? Ea 2: Toate bune și frumoase. Dacă plouă, depășim planul. El 1: Și dacă nu plouă? Ea 2: Dacă nu plouă... depășim situația. Și gata. (venind în spatele lui, privind hîrtiile de pe masă) Ce scrii? El 1: Poezii. Ea 2: Ce fel de poezii? El 1: Cum ce fel de poezii?! Ea 2:... filosofice, patriotice... de dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
El 1: (parcă dîndu-se la o parte) Și? Ea 2: Și mai ce? El 1:... Ce mai e pe teren? Ea 2: Toate bune și frumoase. Dacă plouă, depășim planul. El 1: Și dacă nu plouă? Ea 2: Dacă nu plouă... depășim situația. Și gata. (venind în spatele lui, privind hîrtiile de pe masă) Ce scrii? El 1: Poezii. Ea 2: Ce fel de poezii? El 1: Cum ce fel de poezii?! Ea 2:... filosofice, patriotice... de dragoste... El 1: întotdeauna scriu poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mult și straniu, nu-i așa?; pare că vrea amintească ce i-a spus; renunță și se duce, ca atrasă de o forță hipnotică, spre fereastră, pe care o închide cu repezicune) Ce vîntoasă! Așa din senin! Cred că o să plouă. N-ar fi rău deloc să plouă (pauză) Și bezmeticul ăla umblă pe străzi pe o vreme ca asta. Da' de-ar răci odată... de s-ar îmbolnăvi... măcar boala să-l mai adune pe-acasă... Of, Doamne! Lasă că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
că vrea amintească ce i-a spus; renunță și se duce, ca atrasă de o forță hipnotică, spre fereastră, pe care o închide cu repezicune) Ce vîntoasă! Așa din senin! Cred că o să plouă. N-ar fi rău deloc să plouă (pauză) Și bezmeticul ăla umblă pe străzi pe o vreme ca asta. Da' de-ar răci odată... de s-ar îmbolnăvi... măcar boala să-l mai adune pe-acasă... Of, Doamne! Lasă că-i tai eu aripioarele. (din nou pare
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Atunci scrii pornind nu doar de la tine, ci de la eul tău fecundat de puterile scenei. O situație în care m-am aflat ca spectator stă la originea acestei cărți, o situație care mă urmărește de multă vreme. În seara aceea ploua și, într-o sală cu puțină lume, așezat lateral față de scenă, priveam Britannicus cu o atenție relaxată. Alexandrinii pluteau, urmându-și cadența sârguincios respectată, cunoșteam povestea, când, deodată, fără să-mi explic de ce, ochiul și urechea au simțit irezistibila atracție
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Prelipceanu și majoritatea poeților din această perioadă exprimă cu nostalgie sentimentul trecerii timpului, Marius Robescu vorbește despre un spațiu fericit, despre o stare de echinox "în care nimeni nu îmbătrânește", un univers în care viața este o stare de explozie: "Plouă ca-n alte ere și lumini/ țâșnesc din ochii peștilor sub mare." Un sentiment de sfârșit de lume apare în poemul "Așa ca un glas": Ninge parcă s-ar fi surpat/ un clopot imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a golirii și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un peisaj expresionist: "și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot să aleg.../ Stau cu o lopată în mână, între două gropi,/ și nu pot, în ploaia măruntă/ să aleg prima pe care voi astupa-o". "Elegia e opta Hiperboreeana" urcă în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
omul fantă", la care adaugă ideea repetabilității, a continuității. Automatismul, delirul verbal implică întocmai, ca și în poezia lui G. Bacovia ("De iarnă") o stare emoțională: Se aude/ doar: Stângul! Stângul!/ Drept-drept,/ stângul!/ Stângul! Stângul!/ Drept-drept/ Stângul..." ("Tu") sau "Lerui-ler/ Plouă și e noroi, Lerui-ler/ plouă pe dinăuntru, în respirație/ lerui-ler, în degete, lerui-ler/ în timpane,/ lerui-ler, în dinte" ("Miraj"). Nevroza se transformă într-o stare permanentă, stare de fapt, similară exaltării, provocată de o trăire ascuțită cu toate fibrele. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ideea repetabilității, a continuității. Automatismul, delirul verbal implică întocmai, ca și în poezia lui G. Bacovia ("De iarnă") o stare emoțională: Se aude/ doar: Stângul! Stângul!/ Drept-drept,/ stângul!/ Stângul! Stângul!/ Drept-drept/ Stângul..." ("Tu") sau "Lerui-ler/ Plouă și e noroi, Lerui-ler/ plouă pe dinăuntru, în respirație/ lerui-ler, în degete, lerui-ler/ în timpane,/ lerui-ler, în dinte" ("Miraj"). Nevroza se transformă într-o stare permanentă, stare de fapt, similară exaltării, provocată de o trăire ascuțită cu toate fibrele. Pentru a-și defini stările, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Mai apare în acest volum obsesia morții și a ploii, dezagregarea lumii, un timp apăsător și întinat, de aici nevoia de a se purifica. Sentimentul de sfârșit de lume se deslușește într-o exasperantă monotonie, o lentă dezagregare a lumii: plouă peste veac, peste fostul dumnezeu, peste gurile ce au tăcut, plouă peste tot ce simțim: "Plouă istoric și postum/ ploaia de dincolo". În acest context lupta împotriva destinului rămâne singurul sens al existenței ("Balaurul","Zarurile sunt aruncate"): "Balaurul cu șapte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lumii, un timp apăsător și întinat, de aici nevoia de a se purifica. Sentimentul de sfârșit de lume se deslușește într-o exasperantă monotonie, o lentă dezagregare a lumii: plouă peste veac, peste fostul dumnezeu, peste gurile ce au tăcut, plouă peste tot ce simțim: "Plouă istoric și postum/ ploaia de dincolo". În acest context lupta împotriva destinului rămâne singurul sens al existenței ("Balaurul","Zarurile sunt aruncate"): "Balaurul cu șapte capete,/ Degeaba pierde unul dintre ele/ Că-i sare altul viu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întinat, de aici nevoia de a se purifica. Sentimentul de sfârșit de lume se deslușește într-o exasperantă monotonie, o lentă dezagregare a lumii: plouă peste veac, peste fostul dumnezeu, peste gurile ce au tăcut, plouă peste tot ce simțim: "Plouă istoric și postum/ ploaia de dincolo". În acest context lupta împotriva destinului rămâne singurul sens al existenței ("Balaurul","Zarurile sunt aruncate"): "Balaurul cu șapte capete,/ Degeaba pierde unul dintre ele/ Că-i sare altul viu din rană./ Al cărui bărbieri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ar fi trântit telefonul în nas în secunda în care le-am fi dat adresa. Îi păcăliserăm noi de câteva ori comandând pe numele vecinilor, dar se prinseseră și trecuseră tot blocul la index. Vremea era nașpa rău de tot: ploua mocănește, bătea un vânt înghețat și frigul îți pătrundea până la oase; așadar, și ieșirea la un restaurant pica... Din setul lui de propuneri ne rămăsese doar televizorul... Cu cât se apropia miezul nopții, cu atât nevoia de hrană devenea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
mai grav, găteau. Aduse de vânt, efluviile grele mă tulburau îngrozitor, îmi răscoleau neplăcut toate simțurile, așa că închideam geamurile în grabă (am identificat aromele mai târziu: varză călită, fasole bătută, afumătură prăjită). Ei bine, ce credeți că făcea numărul trei? Ploua, ningea, nu avea importanță: exact atunci își găsea el de lucru prin curte. S-a împrietenit cu șantieriștii, le găsea tot timpul câte ceva de reparat prin curte și sâmbăta numai la baraca lor stătea, iar seara umplea casa cu miros
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
în care locuiam, se aștepta să am altă ocupație... Nu îi zisesem de slujba mea adevărată, îmi doream să mă iubească pentru ceea ce sunt, nu pentru multinaționala unde lucrez... Ceva a trebuit totuși clarificat de la prima întâlnire; țin minte că ploua, eram prinși într-un ambuteiaj infernal prin centru și înjurase vreo zece minute în toate limbile pământului; când s-a mai liniștit un pic, mi-a cerut să o facem repede, acolo, în mașină. Și a zis-o cu tonul
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]