8,125 matches
-
neamuri: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge cloșca puii sub aripi și n-ați vrut. Iată, vi se lasă casa pustie! Căci vă spun că de acum încolo, nu Mă veți mai vedea până când nu veți zice: Bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului” (Matei 23, 37-39). Devine popor ales Noul Israel (după duh), format din cei ce cred
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
calea ferată Iași Cernăuți. Pe vremea aceea trenurile aveau vagoane cu trei clase. Mulțime de preoți, învățători, târgoveți și țărani mai înstăriți, protipendada orașelor și târgurilor Moldovei, voiau să fie prezenți la serbare. Melchisedec, spirit de o smerenie demnă de pustia Sinaiului, și-a scos insemnele mitropolitane, s-a acoperit cu o pelerină uzată și s a așezat într-un vagon de clasa a III-a printre țărani și negustori. Lângă fereastră, își număra în rugăciune metaniile isihaste. Într-o stație
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mânia lui Dumnezeu”. Mânia lui Dumnezeu o vedem noi, astăzi. De două mii de ani acest popor nu are țară, cea pe care încearcă să și-o revendice le e contestată de frații lor arabi, „Iată că vi se lasă casa pustie”, le spusese Mântuitorul; nu are templu, „Piatră pe piatră nu va rămânea din aceste zidiri mărețe”, le spusese ucenicilor Săi Hristos, cu privire la templul de la Ierusalim; nu are preoți, ultimii slujitori ai altarului au căzut în răscoala de la anul 70 d.H.
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
aici! Ieșirea Titlul îmi evocă ieșirea evreilor din robia Egiptului. Că am ieșit și noi dintr-o robie, e adevărat. Dar că vom rătăci încă 40 de ani într-o țară pustiită de toate frumusețile ei, ca și evreii în pustie, ce mai putem spune? Pe 31 Iulie 1964, seara, am fost îmbarcați în mașini carosate militare și distribuiți la diferite stații de cale ferată, înainte sau după Aiud, ca să nu se provoace aglomerația subită a trenului. În noaptea aceea deținuții
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
scape de pe drumul spre iad, lanțuri și patimi mai mari și mai grele. Prietenii murdare, plăceri ușoare, satisfacții josnice, până atunci necunoscute dau asaltul să se instaleze în casa sufletului. „Când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri pustii, căutând odihnă, dar nu găsește. Atunci zice: mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit. Și venind, o află goală (de păcate), măturată și împodobită (cu propunerea faptelor bune). Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de vieți, rămînînd superbi, "sălbatici" curați în țara asta a noastră". Iorga a elaborat o asemenea armonie și a pus-o în contrast cu subiectele standard ale înstrăinării literare de la sfîrșitul veacului. Eminescu a început, dar nu și-a terminat romanul Geniu pustiu, în care se ocupa de situația omului înstrăinat de sat, rupt de tradițiile lui în marile orașe 154. Iorga sublinia că societatea este în esență spirituală și că ea are nevoie de armonie în gîndire și simțire. România era extrem de
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de la el. M-a rugat să revin oricînd vreau, ocazie care nu s-a mai ivit niciodată. M-am întors la München împreună cu dna Boeru, în noaptea de vară înstelată și senină. Conducînd pe autostradă spre nord, drumul era aproape pustiu, în vreme ce din sensul opus se scurgea un flux continuu de faruri. Valul de vilegiaturiști continua să se rostogolească spre plajele Mediteranei. În clipa în care am plecat, actuala doamnă Boeru a început să tune și să fulgere cu furie. A
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
sună aceste cuvinte! Și totuși, mărturisesc că nici eu nu știu prea bine ce vreau să spun. Hai să întrerupem pentru un timp aceste reflecții prea serioase! Observațiile de mai sus au fost scrise în zile diferite, zile minunat de pustii și de solitare, după care am tânjit în trecut, deși niciodată n-aș fi crezut că le pot dori cu atâta ardoare, încât până la urmă să ajung la ele. Am înotat iar, dar încă n-am putut descoperi locul cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
chei din piatră, povârnit, un golfuleț împotmolit de mâl și complet părăsit. Bănuiesc că, pe vremuri, era folosit pentru bărcile de pescuit, care se avântă acum departe, spre nord: uneori le zăresc pe fâșia mea de mare, altminteri remarcabil de pustie, în spatele intrândului, a fost cioplită în stâncă o pantă terasată, lungă și destul de largă, pentru a se amenaja ceea ce se numește „un loc de scăldat pentru doamne“. Dar n-am văzut nici picior de doamnă pe aici, ci doar, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
soarele orbitor. Și atunci, nu pe dată, ci după vreo două minute, pe măsură ce ochii mi s-au obișnuit cu strălucirea, am văzut un monstru ieșind din valurile mării. Nu știu cum l-aș putea descrie altminteri. Dintr-o mare perfect nemișcată și pustie, la o distanță de poate un sfert de milă (sau chiar mai puțin), am văzut o creatură uriașă spărgând luciul apei și arcuindu-se în sus. La început, arăta ca un șarpe negru, apoi, gâtul prelung a fost urmat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca domnul McDowell de pildă, aveau influență asupra mea. Mătușa, și unchiul se profilau în imaginația mea ca niște mari figuri romantice, pline de semnificație, focare ale unor emoții obscure, într-o copilărie care, în felul ei, era curios de pustie. Și erau totodată figuri îndepărtate, încețoșate, învăluite în nori, în parte pentru că interesul lor față de mine era atât de marginal. Aveam senzația că niciodată nu mă văd cu adevărat, că nici măcar nu se prea uită la mine. Cu vărul James
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îngrozitor? Poate că te-ai strecurat pe furiș înapoi în apartamentul tău londonez și duci o viață secretă, nu răspunzi la telefon și nu ieși din casă decât noaptea? Cineva zicea că ți-ai cumpărat o casă pe un promontoriu pustiu, măturat de valuri, dar nu pot să cred una ca asta. Mai curând te văd într-un intim bungalow, cu fațada la mare. La urma-urmei, cum poți trăi fără «storcătorul de fructe?». N-aș putea suporta ideea că ți-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
călcat în picioare inocența, ea și demonul geloziei. M-a făcut să fiu necredincios. Dar dac-aș fi trăit alături de Hartley i-aș fi fost credincios, alături de ea întreaga-mi viață ar fi fost alta, mai puțin dezrădăcinată, mai puțin pustie. Asta înseamnă oare că socotesc viața mea pustie, viața mea? Ce apreciere ridicolă! A putut oare Hartley să vadă în tinerelul care eram pe atunci „omul frivol“? Dacă-i așa, atunci semăna mult mai mult cu mama mea decât aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
M-a făcut să fiu necredincios. Dar dac-aș fi trăit alături de Hartley i-aș fi fost credincios, alături de ea întreaga-mi viață ar fi fost alta, mai puțin dezrădăcinată, mai puțin pustie. Asta înseamnă oare că socotesc viața mea pustie, viața mea? Ce apreciere ridicolă! A putut oare Hartley să vadă în tinerelul care eram pe atunci „omul frivol“? Dacă-i așa, atunci semăna mult mai mult cu mama mea decât aș fi bănuit. A făcut din mine un ușuratic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spart la poalele stâncilor. Am pornit repede înapoi, peste dig, către drum. Se găsea cineva sau ceva înăuntrul casei mele. Auzeam acum hârșâitul surd al valurilor, asemenea unor degete care râcâie încet o suprafață moale. Și, în timp ce mergeam pe drumul pustiu și întunecat, m-a săgetat ca un fior rece senzația totalei mele solitudini, a vulnerabilității mele, printre aceste stânci tăcute, în vecinătatea mării înstrăinate, absorbite de sine însăși. M-am gândit să mă întorc la hotelul Raven și să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
micuț. Deslușeam acum o masă ca un altar, cu o vază cu trandafiri pe ea, și, deasupra, o gravură cafenie, reprezentând un cavaler medieval. Hartley își făcu din nou apariția, deschise o altă ușă și mă pofti într-o încăpere pustie, care s-a dovedit a fi odaia de zi. Murmură: — Îmi pare rău, tocmai ne luam ceaiul, venim și noi într-o clipă. După care mă părăsi din nou, închizând ușa. Abia acum îmi dădeam seama cât de primejdios acționasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în baie? Totuși, din când în când, probabil că mai iese și el din casă. Dar va fi o scrisoare intimă? Căsnicia este într-adevăr un mister. Am coborât la golf, unde marea liniștită, liniștită, plescăia aproape inaudibil. Golful era pustiu, tăcut și întunecat, cuprins în brațul ferm al cheiului de piatră ce părea să emane o lumină dens pulverizată. Hoinăream, simțind sub picioare căldura pietrelor. Un cormoran trecu pe lângă mine, în zbor jos deasupra valurilor, ca un semn de prevestire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și pernele mele erau umezite de rouă. M-am ridicat țeapăn și le-am scuturat. M-am uitat în jur. Conglomerate muntoase de stânci ascundeau casa. Și m-am văzut ca pe o siluetă întunecată, decupată în centrul acestor zori pustii și înfricoșător de tăcuți, în care lumina abia de era lumină; m-am speriat de mine însumi și m-am culcat repede la loc, m-am învelit în scoarță, am închis ochii, zăcând acolo rigid, fără să-mi închipui că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
scaun sau să despachetez o ceașcă. Mi-am luat prânzul (am terminat conserva de macaroane cu brânză) și m-am gândit că acum mă desparte de trenul de seară, care avea să mă ducă acasă, o lungă bucată de timp pustiu, văduvit de orice eveniment (mă înșelam). Am hotărât să-mi mai omor timpul într-un muzeu de pictură. Nu sunt mare cunoscător în materie de pictură, dar tablourile îmi inspiră o anume admirație calmă, și-mi place atmosfera din muzee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
palat particular. Îi plăceau, mai cu seamă, numeroasele ceasuri (era mare amator de ceasuri), care băteau ora toate laolaltă, în timp ce ne aflam acolo, dar nu chiar în aceeași secundă și pe tonuri foarte felurite. Muzeul, când am intrat, era aproape pustiu, și am început să mă plimb prin încăperi, cu capul cam împleticit, privind tablourile și gândindu-mă la Hartley. Aveam o senzație de irealitate, ca urmare a mahmurelii serioase cu care mă luptasem întreaga dimineață. Partea proastă cu vinurile bune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mă aflam în galeria centrală, în care mă adusese tata ca să văd Cavalerul râzând, dar lumina părea puțin aburită și densă, oarecum granulată și maronie, deși afară strălucea soarele, sau poate că era de vină doar mahmureala mea. Galeria era pustie. Și atunci am observat ceva ciudat, un soi de coincidență plină de ecouri. Priveam, cu ochi cețoși, tabloul lui Tizian reprezentându-i pe Perseu și Andromeda și admiram grațiosul trup gol al fetei, a cărei postură aproape dansată, în timp ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
emise (cred) de ornamentele de sticlă ce atârnă în nișele holului lung și întunecat. Sunetele acestea îmi evocă țăcăniturile ușoare ale perdelei de mărgele de la Capul Shruff; și încerc un sentiment straniu când mă gândesc la „casa mea bizară“, complet pustie și tăcută (cel puțin așa sper), cu excepția țac-țacurilor perdelei care se leagănă domol în briza mării. Apartamentul lui James este situat pe una din străzile lungi din Pimlico, ce duc în jos spre fluviu, și care pe vremuri arătau atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
puțini prieteni și nu am «legături amoroase», sunt singur și liber. Acest lucru nu am fost în stare să ți-l explic ca lumea când ne-am întâlnit în sat. Am avut o carieră încununată de succes, dar o viață pustie. La asta am ajuns. Nu m-am gândit niciodată să mă căsătoresc pentru că am știut că nu există decât o singură femeie cu care aș dori sau aș putea să mă însor. Hartley, gândește-te la acest lucru, și crede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sigur care înconjura golful, urcând apoi pe lângă pădure, și să mă apropii de casă prin spate, dar îngrijorarea mea era prea puternică, așa că am pornit pe obișnuita potecă în „diagonală, ce ducea în sat. Trei felinare galbene luminau o scenă pustie, în timp ce alergam pe lângă prăvălia învăluită în întuneric și în tăcere, și pe sub firma care-l reprezenta pe năvalnicul „Leu Negru“. Și cârciuma era închisă, ici-colo se vedea câte o fereastră luminată, sătenii se duceau devreme la culcare. Pașii mei alergători
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pricini refuzam să mă gândesc. Când dai buzna într-o casă pentru a salva ostaticul de sub paza omului înarmat, cum va reacționa omul cu arma, cum va reacționa ostaticul? Poate că această teamă era cea care impregna acum uriașa scenă pustie din fața mea. Era o zi însorită, dar răcoroasă, cu puțin vânt. Albastrul întunecat al mării își schimba nuanțele, sub un cer palid, cu un singur nor mare, gălbui strălucitor, plutind deasupra orizontului, ca o lungă zdreanță de mătase. Purtam jerseul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]