8,590 matches
-
niște făclii care, parcă, luau parte la o înmormântare. Războiul bătea la ușă, parcă te așteptai s-o deschidă și să intre în casă... Luna lui Prier venise, parcă, să frângă tihna lor de oameni cuminți și harnici. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, speranțe... izgonind mereu liniștea sufletului. În minte revenindu-i mereu ca un refren „dacă n-o mai văd, dacă n-o mai văd“... * Clopotele au bătut... Războiul care a bătut la ușă atâta vreme, acum
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ceva, de-a dreptul, de necrezut. Un faun cânta din fluier... iar în jurul lui jucau un cerc de spiriduși. Închise ochii strâns, cât putu de strâns... și-i deschise de mai multe ori, să se încredințeze de ceea ce vedea. Uimit, rătăci prin codru, pe poteci neumblate, până în zori, întrebându-se mereu, mereu ca o mașinărie stricată: „Oare, chiar le-am văzut? Oare, chiar le-am văzut?!“ Când a ajuns acasă, după o zi și o noapte de umblet prin pădure, Lina
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dinapoi, se uita la casa pădurarului, cum se desprindea din ceața dimineții... cum ieșea fumul din hogeag... Așa, neclintit, stătea ore în șir. Se lăsă noaptea și luna plină se ridica tot mai sus, deasupra codrului. Odată cu cădearea nopții, Suru rătăcea și jelea după Anuca și ceilalți... De undeva din depărtări se auzi un urlet... Un urlet stins, dar pătrunzător, urmat de un cor de urlete asemnătoare. Clipă de clipă, urletele se auzeau tot mai aproape și tot mai puternice. Suru
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
apoi, se repezi afară ca o săgeată. „Tot așa trebuie să fie și sufletul omului!“, reflectă bătranul, cu răsuflarea tot mai grea. „...Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, pân‟ ci scapă... Pân‟ ci scapî, ca șî rândunica, pi urmî, să rătăcească slobod, în adâncu‟ văzduhului albastru nemărginit..!“ Vântoasa trecuse. Soarele a început din nou să lucească, ceața se risipi. Pădurea se limpezi... așa dintr-o dată Deodată, se simți singur și cu sufletul pustiit... Niciodată nu s-a simțit atât de singur
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
prădătorii încă nu i-au luat urma!“, murmură Anton. Piciorul drept, din față, care era rupt, îi atârna moale. Îl potrivi și i-l legă îndată între două bețe. - Poate că și-a pierdut mama, și căutând-o, s-a rătăcit! murmură pădurarul. Acum, când Anton era lângă el, puiul de căprior încetă să mai geamă. Numai când îl atingea, ori făcea gestul să-l mângâie ușor, căpriorul începea să tremure din tot trupul și, sub freamătul acela, pielea i se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să plâng pentru voi toți, Să fiu un bocet la sfârșit de vară, Până și toamna vine într-o doară Și simți că vrei și simți că nu mai poți. Noi ne-am pierdut pe drum de-atâta timp, Tot rătăcim, bezmetici, printr-o plagă, Îndurerați, bolnavi, lipsiți de vlagă, Trăind confuz, stupid, în contratimp. Ne sinucidem prin cuvinte mari, Și așteptăm minuni contradictorii, Ne înfrățim, zâmbind, cu detractorii, Din plopii fără soț ne facem pari. Suntem asediați de-un trai
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Del Prado, îmi rememorez impresiile. Xochimilco e departe, totul s-a petrecut, parcă, demult, într-un oraș ireal, al cărui locuitor aproximativ am fost și eu câteva ceasuri. nevoia de mit O legendă mexicană spune că niște exploratori s-au rătăcit într-o peșteră întunecoasă. Și au continuat să umble chiar când n-au mai văzut nimic. La un moment dat, istoviți, au vrut să renunțe. În clipa aceea, au auzit o voce care le-a spus că au de ales
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
vrea să ne sugereze că în ele există o soluție. Să ne imaginăm Odiseea fără Ithaca. Oare ce mai rămâne atunci din ea? Ceea ce îi dă sens este, indiscutabil, sfârșitul. În fond, nu e nevoie să colindăm lumea pentru a rătăci. Cel care a cunoscut cel mai puțin iubirea a fost, se pare, cel care a alergat tot timpul după exemple. Don Juan. Poate că acest lucru e adevărat și în privința călătoriilor. Unii își închipuie că e destul să țină în
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ne-a adus aici la o oră de seară? Ea ne împiedică să vedem cum trebuie sculpturile de bazalt împrăștiate prin parc, în schimb atmosfera de spațiu regizat dispare și, la un moment dat, pe cărările înserate, am impresia că rătăcim undeva într-un peisaj neliniștitor. Nu mai suntem vizitatorii unui muzeu, ne simțim aproape niște exploratori prinși de noapte în junglă. Sculpturile se detașează pe fondul vegetației ca niște pete negre, de care te apropii prudent. Mă opresc în fața unui
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
alții, am impresia, asemuind încîlceala lianelor cu coridoarele labirintului și fiarele sălbatece din junglă cu Minotaurul. Or, într-un labirint, altceva e important. El are un centru. Acolo vrea să ajungă cel care pătrunde într-un labirint. Dacă nu se rătăcește, dacă reușește să găsească un drum și dacă are curajul să-l urmeze, el se apropie de scopul pe care și l-a fixat. În junglă, însă, nu există nici o ordine. Acolo triumfa dezordinea. Nu zic că nu există ordini
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
La lumina lunei a descoperit piramida și templele năpădite de ierburi și de mărăcinișul specific Yucatanului. Thompson n-a dormit toată noaptea, iar dimineața a văzut înălțîndu-se în aerul limpede coloanele în formă de șarpe din Templul Războinicilor, printre care rătăcea încă, sub cerul secetos, duhul zeului Ploii. Schliemann a crezut în Homer. Thompson a crezut în povestirile lui Diego de Landa care, din vremea conchistei, istoriseau lucruri la lectura cărora toți, mai târziu, au zâmbit. Ele spuneau că, în perioadele
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
am văzut vântul spulberând pe străzi biletele rupte, inutile. La început, ne-a impresionat grandoarea ruinelor. Apoi, am aflat povești crude, care anihilau romantismul. Cum să păstrezi o măsură în aceste impresii contradictorii? La Merida, am descoperit că se poate rătăci foarte bine și pe o linie dreaptă. Lipsită de orice podoabă vegetală, capitala Yucatănului își etala pretutindeni singurul lux posibil în acel ținut: piatra. Mereu aceeași. Cenușie, poroasă, ca în vechile statui. Pașii sunau pe străzi ca pe coridoare. Nimic
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
sublimează din trup. Tot mai adânc, tot mai fierbinte, tot mai imposibil de respirat. Prietene, scriu mai departe în cămăruța cu sobă încinsă, cu fereastră prin care se văd munții, la fel de cețoși și-ndepărtați ca tot ce există pe lume. Rătăcesc seară 108 de seară prin holul înghețat, printre mobilele reci și greoaie, privesc prin geamuri cum cade zăpada în lumina vreunui felinar. Vorbesc uneori cu glas tare, pe când aprind focul în sobă, pe când pășesc de-a lungul marelui bufet, trăgând
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
profesor sau al unui elev mai mare, care înfigea bucăți de slănină într-o creangă ascuțită și le prăjea în foc, la marginea plină de spuză a rugului. Aproape că mă confundasem cu ei. Focul îmi topise cristalul cortical și rătăceam acum, amețit, expansiv, înfrățit în închipuire cu toți și cu toate, prin noaptea plină de grupuri susurătoare. Mai toți își întinseseră canadienele sau puloverele pe asfalt, pe iarbă sau pe băncile tribunei și pălăvrăgeau, cu câte o sticlă de bere
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și parada măștilor de carnaval. Până atunci fusese destulă plictiseală: câțiva chitariști, vreo două recitări cărora nimeni nu le dădea vreo atenție... Se dansa frenetic, în grup sau în perechi care se schimbau mereu, se fuma țigară de la țigară, se rătăcea din loc în loc, cu sticlele în mâini. Pe banca mea, neștiut de nimeni, incapabil să mai suport berea, mă adâncisem iarăși în mine însumi. Trebuia să dispar, îmi era limpede că trebuia să fug undeva, să mă vâr într-o
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
o păpușă de cârpă ale cărei trăsături erau desenate tremurător, cu pixul, pe cercul de pânză al feței. Când am fost în fața ei, și-a ridicat deodată ochii spre mine. Doamne, cum să nu-i recunosc? Cum am putut să rătăcesc atâta vreme? Căci ochii aceia negri și fermi, genați delicat, erau ochii mei, așa cum mi-i văzusem de atâtea ori în oglindă, în prima copilărie, ca să-i uit apoi pentru atât de lungă vreme. Ființa cu cozi împletite stângaci, în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pic de vopsea nu ai pe tine, te ridici de lângă mine, o umbră vie printre umbrele din biserică, apoi trupul tău înalt și subțire profilându-se pe perdeaua de ploaie din ușă, Sunt tot murdar de vopsele! dar clipa aceea rătăcită din cine știe ce timp neîntâmplat s-a îndepărtat demult, Mă opresc din citit, răsfoiesc câteva pagini goale, revine scrisul lui Theo, Theo! Sunt tot murdar de vopsele?! Mai citește o dată pagina cu Agapia, mă roagă el, și eu reîncep lectura de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lungă portocalie, ușoară, Da! Erai atât de rău cu mine! Eu?! Uimit Theo de aducerea aminte a Corinei, Da! Tu! o rostogolește pe podea, Theo! Fii cuminte! Răule! Am să-mi strig copiii în ajutor! El râde cu privirea opacă rătăcind fără nici un punct de sprijin, apoi se ridică amândoi, mai întâi Corina și ea îl ajută și pe el, N-aud ce-i șoptește el la ureche, vine la mine numai răspunsul ei, Ai s-o întâlnești mâine! Oare mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Floarea nebuna, cum îi spuneau oamenii pe la mănăstire și-i întindeau câte ceva de mâncare, sau Floarea din Drăgosteni, cum mai e cunoscută, Drăgosteni e-un sat pe undeva prin Țara Moților, stă prea puțin însă în satul ei, mai mult rătăcește, o mai strigau oamenii și Florița, adevăratul ei nume nimeni nu-l știe, Floarea din Drăgosteni se oprește în iarba înaltă, în mijlocul poienei și soarele bate în capul ei împodobit ca o sorcovă, eu nehotărât cu iarba aproape cât mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
adevăr, că ar fi avut un copil, pe care neputând să-l crească i l-au luat la casa de copii, mi s-a spus că acest copil ar fi fost făcut cu un preot dintr-un anume sat, oriunde rătăcea prin sate era bine primită de preoți, avea mare slăbiciune pentru preoți, îi cunoștea pe toți din toate județele din jur, dar copilul acela s-a născut la câțiva ani după ce te-ai născut tu, cred că aveai deja vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
înăuntru, Îi mulțumesc și fără să iau în seamă superba zi din Piazza di Espagna, treptele ce urcă spre biserică, aici l-am cunoscut pe Boris, mă strecor printre turiști pe lângă clădirea din colț indicată de băiatul de la cafenea, mă rătăcesc cu ușurință printre străduțele înguste, mai întreb câte un bătrân, îmi indică neliniștit cu mâna o direcție oarecare, parcă n-ar mai avea deodată chef de vorbă, apoi trecători, prea mulți turiști în orașul acesta, îi nimeresc cu întrebările mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
întunericul neprevăzut de pe coridor, 28 mai, copilul s-a dus, am fost lângă Sabina până în ultima lui clipă, pentru prima oară sunt martorul morții unui înger, așa i-am spus și Sabinei, că acest copil nu era decât un înger rătăcit pe pământ și tânjea după ceruri, de aceea era atât de trist, Sabina mi-a mulțumit pentru aceste cuvinte lăsându-se mult timp să plângă în brațele mele, în cele din urmă a apărut și Boris, când a dat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
degetele ei lungi delicate, schimbând întruna colile de desen, profit de nopțile libere pentru a vedea Parisul, imediat după lăsarea întunericului, după ce Mireille pleacă, cobor cele trei etaje ale imobilului într-o străduță strâmtă ce dă direct pe cheile Senei, rătăcindu-mă de nenumărate ori, încep să cunosc această parte a orașului nocturn pe care o puteam străbate cu piciorul, lumea de noapte mișunând vie în chiar inima bătrână a metropolei, ies din stațiile de metrou negri înalți, binefăcuți, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
stat mult, de când a murit părintele Ioan nu mai vine așa des, de ce mă întrebi? întrebam și eu, și fratele Rafael se ridică greoi din iarbă, Ei, cine știe, pune el în cumpănă cele știute și cele neștiute, pe unde rătăcește Cartea părintelui, și eu las capul în jos spre manuscrisul lui Theo, în mâini mai am încă scrisoarea Corinei și fratele Rafael nu știe că eu sunt hotărât să găsesc Cartea părintelui, Mă duc la bucătărie să pregătesc masa, readuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o după-amiază de iunie când, ar fi bine să încetez să mă ispitesc singur, astfel voi înnebuni în această odaie simplă spoită în culoarea infinitului, închid blocul de desen, domolindu-mi zvâcniturile neastâmpărate dintre coapse și-mi las privirea să rătăcească cum stau așa pe spate pe mandala dezordonată a nervurilor din scândura de brad a tavanului, nu mă gândesc la nimic și am vaga senzație că pentru un timp mi-am abandonat propria viață și calc pe un drum alăturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]