7,442 matches
-
pentru 20 august dealul Coșna, comandamentul român a constituit "Detașamentul de atac la Diviziei 1 cavalerie", format din trupele "Regimentului 17 Mehedinți" și 2 batalioane ale "Regimentului 1 Grăniceri" (cărora li s-au alăturat pe 21 august un batalion al "Regimentului 1 Vânători" precum și un alt batalion de vânători de munte), sprijinite de 34 guri de foc, puse sub comanda generalului Obogeanu. În cel de-al doilea moment dramatic al celei de-a doua bătălii de la Oituz din vara anului 1917
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
data de 28 august de o parte și de alta a Grozeștilor (actualul Oituz), Puterile Centrale au dat un ultim atac prin surprindere prin care au obținut un succes local. La contraatacul din sectorul nordic al Grozeștilor au participat alături de "Regimentul 11 Siret" și o companie din "Regimentul 7 Vânători", 3 escadroane ale "Brigăzii 2 Călărași" în condiții foarte dezavantajoase.
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
și de alta a Grozeștilor (actualul Oituz), Puterile Centrale au dat un ultim atac prin surprindere prin care au obținut un succes local. La contraatacul din sectorul nordic al Grozeștilor au participat alături de "Regimentul 11 Siret" și o companie din "Regimentul 7 Vânători", 3 escadroane ale "Brigăzii 2 Călărași" în condiții foarte dezavantajoase.
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
alte surse menționează 30.000 de evrei morți, și un număr total de 50.000. Lituania a rămas Republică Sovietică Socialistă până în 1990. În 1948, și-a stabilit sediul în cartierul general al comandantului cetății. Cazărmile au fost folosite de Regimentul 108 Parașutiști și Fortul V a deservit regimentul antiaerian. Majoritatea forturilor au servit însă drept depozite sau au găzduit colhozuri și alte organizații agricole. În timpul expansiunii și dezvoltării postbelice ale orașului, părți din cetate au fost desființate; ca parte a
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
și un număr total de 50.000. Lituania a rămas Republică Sovietică Socialistă până în 1990. În 1948, și-a stabilit sediul în cartierul general al comandantului cetății. Cazărmile au fost folosite de Regimentul 108 Parașutiști și Fortul V a deservit regimentul antiaerian. Majoritatea forturilor au servit însă drept depozite sau au găzduit colhozuri și alte organizații agricole. În timpul expansiunii și dezvoltării postbelice ale orașului, părți din cetate au fost desființate; ca parte a construcției , întăriturile de la nivelul solului de pe unul dintre
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
al Diviziei 5 Infanterie în campania anului 1916. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 9 Artilerie și comandant al Brigăzii 2 Artilerie. În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcția de: comandant al Diviziei 5 Infanterie, în perioada 15 august - 25 august 1916, când i se ia definitiv comanda pentru modul defectuos în care a condus
Petre Frunză () [Corola-website/Science/333873_a_335202]
-
Cernăuți și a obținut diploma de bacalaureat în 1890. Ulterior a intrat să studieze la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, una dintre cele mai prestigioase din Europa. La 18 august 1893, s-a încadrat cu gradul de locotenent în regimentul de dragoni galițian-bucovinean „Erzherzog Albrecht” nr. 9 la Olmütz. Promovat la gradul de locotenent major pe ziua de 1 august 1897, s-a transferat la regimentul de dragoni boemian „Fürst von Liechtenstein” nr.10, unde a figurat oficial până la căderea
Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer) () [Corola-website/Science/333034_a_334363]
-
din Europa. La 18 august 1893, s-a încadrat cu gradul de locotenent în regimentul de dragoni galițian-bucovinean „Erzherzog Albrecht” nr. 9 la Olmütz. Promovat la gradul de locotenent major pe ziua de 1 august 1897, s-a transferat la regimentul de dragoni boemian „Fürst von Liechtenstein” nr.10, unde a figurat oficial până la căderea monarhiei. Avansat pe 1 noiembrie 1907 la gradul de căpitan, ofițerul fost numit la 7 decembrie 1907 camerier al arhiducelui Heinrich Ferdinand de Habsburg-Lorena-Toscana. El l-
Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer) () [Corola-website/Science/333034_a_334363]
-
după aceea la gradul de general major), pe frontul din Carintia. După demisia lui Heinrich Ferdinand a căpătat permisiunea de a lupta mai departeîmpotriva inamicului. Pentru angajamentul său, ofițerul a fost promovat la gradul de locotenent colonel și comandant al Regimentului de Ulani nr. 8. la 1 mai 1918, după ce i-a fost acordată deja la 27 aprilie al anului - în semn de recunoaștere pentru comportamentul său curajos în fața adversarului și serviciile sale excelente, Crucea de Merit Militar cu săbii. Ordinul
Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer) () [Corola-website/Science/333034_a_334363]
-
de conte, motivul fiind loialitatea sa de soldat și capacitatea de a se sacrifica personal împreună cu familia sa. În 1919 contele a fost preluat cu rangul său militar austriac (după alții în calitate de colonel) în Armata Română. A fost încadrat în Regimentul Nr. 3 Roșiori si a fost decorat cu Ordinul Coroanei României în grad de cavaler. Cariera sa militară s-a încheiat prin sinucidere la vârsta de doar 49 de ani. S-a împușcat cu arma de serviciu în parcul orașului
Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer) () [Corola-website/Science/333034_a_334363]
-
Unit, Franz Joseph I al Austriei, Nicolae al II-lea al Rusiei, Ludwig al III-lea al Bavariei, Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Prințul Adalbert al Prusiei, Prințul Oskar al Prusiei, Prințul Maximilian de Baden și regimentul 1 regal de cavalerie grea. El și-a pierdut titlurile la vârsta de patru ani, când tatăl său a abdicat în 1918. După decesul tatălui său în 1953, el a devenit șeful Casei de Hanovra. În timpul celui de-al Doilea
Ernest Augustus al IV-lea, Prinț de Hanovra () [Corola-website/Science/333048_a_334377]
-
Alfonso, Conte de Caserta și a soției acestuia, Prințesa Antonietta a celor Două Sicilii. Ambele căsătorii au rămas fără copii. Din 1902, Johann Georg a locuit la Schloss Weesenstein, la aproximativ 30 km de Dresda. În 1914, prințul a comandat regimentul 107 de infanterie.. În 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial și abdicarea fratelui său Frederick Augustus al III-lea, Johann Georg a vândut Schloss Weesenstein și și-a mutat domiciliul la Freiburg im Breisgau, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale. El
Prințul Johann Georg al Saxoniei () [Corola-website/Science/333051_a_334380]
-
zece ani, mama sa Natalia Narîșkina fiind regentă. Deși Ivan era mai mare decât Petru, el a fost ignorat din cauza faptului că suferea de o serie de handicapuri.<br> Noua structură însă a fost pusă la încercare de revolta streliților, regimentele de infanterie înființate în timpul domniei țarului Ivan al IV-lea. Majoritatea relatărilor suțin că revolta a fost încurajată de fiica țarului Alexis, Sofia, și de facțiunea Miloslavski, care doreau să-l aducă pe tron pe Ivan și să exercite puterea
Ivan al V-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/333115_a_334444]
-
cerut ca Ivan să fie desemnat țar împreună cu Petru. Sofia și consilierii ei au luat măsuri rapide de liniștire a streliților plătindu-le 240.000 de ruble din suma datorată. În câteva luni Prințul Khovanski a fost demis și 12 regimente de streliți au fost transferate în serviciul de frontieră. Ivan a avut o relație apropiată cu mama sa vitregă și cu fratele său vitreg, co-Țarul Petru. Ivan nu a vrut să devină Țar dar a fost convins să devină. La
Ivan al V-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/333115_a_334444]
-
iulie 1879), a fost al doilea fiu al Marelui Duce Paul Friedrich de Mecklenburg-Schwerin și a soției acestuia, Prințesa Alexandrine a Prusiei, fiica regelui Frederic Wilhelm al III-lea. S-a înrolat în armata Prusiei și a devenit comandant al regimentului 6 de cuirasieri. Wilhelm era cunoscut pentru caracterul libertin. În două ocazii Wilhelm a lipsit de la comanda armatei prusace și a cerut-o în căsătorie pe celebra balerină Marie Taglioni; era considerat "oaia neagră" a familiei. Sub presiunea familiei, la
Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/333126_a_334455]
-
formate din 12 unități de infanterie, două divizii de "Chasseurs Ardennais", șase divizii de infanterie de rezervă, o brigadă de grăniceri pe biciclete, un corp de cavalerie și o brigadă de cavalerie motorizată. Forțele terestre mai aveau în componență două regimente de artilerie antiaeriană și patru regimente de artilerie ca și subunități de geniști, transmisioniști și alte specialități. Corpurile Marinei Begine ("Corps de Marine") au fost modernizate în 1939. Cea mai mare parte a marinei comerciale belgiene (aproximativ 100 de vase
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
două divizii de "Chasseurs Ardennais", șase divizii de infanterie de rezervă, o brigadă de grăniceri pe biciclete, un corp de cavalerie și o brigadă de cavalerie motorizată. Forțele terestre mai aveau în componență două regimente de artilerie antiaeriană și patru regimente de artilerie ca și subunități de geniști, transmisioniști și alte specialități. Corpurile Marinei Begine ("Corps de Marine") au fost modernizate în 1939. Cea mai mare parte a marinei comerciale belgiene (aproximativ 100 de vase) a reușit să evite capturarea de către
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
funcționale. Dintre acestea, 78 erau avioane de vânătoare. AéMI erau comandate de Paul Hiernaux, care își primise licența de zbor la începutul primei conflagrații mondiale și fusese numit în funcția de comandant în 1938. Hiernaux a organizat trupele în trei regimente; primul (1er Régiment d'Aéronautique), care avea 60 de aeronave, al doilea (2e Régiment d'Aéronautique), cu 53 și al treilea (3e Régiment d'Aéronautique), cu încă 79. Belgienii au primit un ajutor substanțial din partea Armatei Franceze. Armata I Franceză
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
linia Anvers-Leuven, în vreme de restul aliaților au preluat responsabilitate apărării nordului și sudului țării. Corpul al III-lea belgian, "Chasseurs Ardennais I" și Diviziile 1 și 2 de infanterie s-au retras din fortificațiile de la Liège ca să evite încercuirea. Regimentul fortificației Liège a rămas în urmă ca să distrugă rețeau de comunicații germane. Mai spre sud, garnizoana pozițiilor fortificate de la Namur, (Divizia a 5-a de infanteriei și "Chasseurs Ardennais 2" belgiene și Divizia a 12-a de infanterie franceză) a
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
misiuni în strictă coordonare ce restul aliaților și conform unor planuri comune. Ariergarda belgiană a fost angajată în lupte înverșunate ca să ofere un răstimp unităților deja ajunse pe Linia Dyle să organizeze o mai bună defensivă în breșa Leuven-Anvers. Două regimente au acoperit retragerea Diviziilor 4 și 7 belgiene, distingându-se în timpul luptelor de la Tirlemont și Halen. Dată fiind retragerea pe noua linie defensivă, care era acum sprijinită de britanici și francezi, regele Leopold a emis o proclamației pentru ridicarea moralului
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
administrare economică dezastroasă. Observatori internaționali și organizații pentru drepturile omului au apreciat că numărul persoanelor ucise de regimul lui Idi Amin s-a ridicat la circa 300 000. În tinerețe Idi Amin s-a înrolat în anul 1946 într-un regiment colonial britanic, King's African Rifles, cu care a servit în Kenya și Uganda. După independența Ugandei a urcat treptat în ierarhia armatei, până la gradul de general maior, ajungând în fruntea armatei ugandeze. În ianuarie 1971, Idi Amin a organizat
Idi Amin () [Corola-website/Science/333213_a_334542]
-
1900/1901 urmează deja cursurile gimnaziului militar din Iași. După absolvirea studiilor, în 1909 este încadrat în serviciul miltar cu gradul de sublocotenent de cavalerie. În timpul Primului Război Mondial ia parte la Bătălia de la Oituz (1917) și la Bătălia de la Mărășești în cadrul Regimentului 12 Roșiori. După război, prin reorganizarea armatei care a avut loc în deceniul al treilea, regimentul său este încadrat în Regimentul 4o infanterie din cadrul Diviziei a 9-a infanterie, staționat mai întâi la Constanța, dar transferat apoi la Bazargic, în
Ahmet Nurmambet () [Corola-website/Science/333218_a_334547]
-
în serviciul miltar cu gradul de sublocotenent de cavalerie. În timpul Primului Război Mondial ia parte la Bătălia de la Oituz (1917) și la Bătălia de la Mărășești în cadrul Regimentului 12 Roșiori. După război, prin reorganizarea armatei care a avut loc în deceniul al treilea, regimentul său este încadrat în Regimentul 4o infanterie din cadrul Diviziei a 9-a infanterie, staționat mai întâi la Constanța, dar transferat apoi la Bazargic, în Cadrilater. Aici o întâlnește pe Pakize din Kavarna, județul Caliacra. Se căsătoresc în 1931 și vor
Ahmet Nurmambet () [Corola-website/Science/333218_a_334547]
-
de sublocotenent de cavalerie. În timpul Primului Război Mondial ia parte la Bătălia de la Oituz (1917) și la Bătălia de la Mărășești în cadrul Regimentului 12 Roșiori. După război, prin reorganizarea armatei care a avut loc în deceniul al treilea, regimentul său este încadrat în Regimentul 4o infanterie din cadrul Diviziei a 9-a infanterie, staționat mai întâi la Constanța, dar transferat apoi la Bazargic, în Cadrilater. Aici o întâlnește pe Pakize din Kavarna, județul Caliacra. Se căsătoresc în 1931 și vor avea doi copii: Kadriye și
Ahmet Nurmambet () [Corola-website/Science/333218_a_334547]
-
de ruși. Această decizie contravenea ordinelor lui , șeful Statului Major German, care a exclus explicit orice ofensivă pe Frontul de Est înainte ca Franța să fie învinsă în vest. La 19 august, cavaleria rusă a intrat în contact cu un regiment german de infanterie lângă Gumbinnen. În loc să se retragă, rușii au descălecat și au adus artileria pentru a continua lupta, împingându-i pe germani înapoi. Ei au pierdut însă 400 de oameni și, după ce și-au consumat mare parte din muniție
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]