9,812 matches
-
o gaură neagră în care cad, în cap memoria fuge ca pământul de sub picioare, se sparge în fuioare, nori albi subțiri, de ce să te agăți cu degetele? Oh, Doamne, Tatăl nostru care ești în ceruri... lasă-mă, nu mă atinge, genunchii tremură, încheieturile se moaie, cuvintele le citesc ca să le pot recunoaște iar, nu mai știu nimic... știu să citesc! Știu să citesc! Cad în plexul solar dinspre trup cu mâini până la cot, dinspre pulpe cu picioare până la rotulă, merg pe fractura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
Meu cu Levi să rămînă în picioare, zice Domnul oștirilor. 5. Legămîntul Meu cu el era un legămînt de viață și de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine, și el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. 6. Legea adevărului era în gura lui, și nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui, a umblat cu Mine în pace și în neprihănire, și pe mulți i-a abătut de la rău. 7. Căci buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85113_a_85900]
-
și într-un sens mai profund. Corul bătrânilor nu se înșală atunci când vorbește despre această ființă rătăcitoare ce nu a respectat interdicția de a pătrunde în pădurea rezervată doar femeilor invincibile „al căror nume nu-l rostește nimeni fără să tremure de groază” și pe lângă care Oedip trece mut, fără să le arunce o privire. Eumenidele, căci despre ele este vorba, făpturi ce nu pot fi nici privite, nici numite fără riscul de a fi pedepsit, au, așadar, ceva din Gorgo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ce pare să aparțină unui univers de dincolo de uman, într-atât suferința și spaima pogorâte peste lume depășesc puterile oricărei ființe omenești. Lear însuși ne spune că, într-o asemenea noapte, zeii ...pot s-aleagă Pe buni de răi. Să tremure mișeii Ce-au făptuit în taină mârșăvii Nepedepsite de judecători. V-ascundeți, mâini ce v-ați umplut de sânge. Și voi, sperjurilor, și tu, nemernic Ce faci pe virtuosul! Voi, tâlhari Înveșmântați în nevinovăție Dar ridicând atâtea vieți de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
În apropiere se auzea un glas stins ce striga după ajutor. A tresărit și s-a uitat în jur. Nu a văzut nimic. Dar glasul a început iar să se audă. Uitându-se cu atenție a observat o vrăbiuță ce tremura sub o tufă de urzici. -Ce s-a întimplat? De ce nu ești și tu cu celelalte surate ale tale și să colinzi zările? -O să iu sinceră cu tine și o să-ți spun ce lucru îngrozitor mi s-a întâmplat
PRIMA CARTE CU POVEȘTI by Înv. MERA FEVRONIA Prof. MERA FEVRONIA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91503_a_93524]
-
poala stăpânei sale tresări nervos și începu să adulmece în direcția grupului compact de la ușă. Sări pe covor și, de acolo, proțăpit pe labele lui scurte, începu mai întâi să mârâie, apoi să latre de-a dreptul isteric și să tremure într-un fel atât de caraghios, încât pe cei mai tineri îi pufni râsul. Stârnit și mai tare, Maltezul se apucă să sară de colo-colo și să se răsucească mereu numai pe patru labe deodată, ca o jucărie de bâlci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
iatacului, o găsise stând în genunchi, lângă pat. Se oprise descumpănit. În lumina candelei, părul ei negru avea reflexe albastre. Și-l despletise și îi acoperea umerii firavi. Pe un gheridon era o vază cu stânjenei galbeni. Umbra unei flori tremura peste mânile cu care își acoperise ea fața. Îi trecuse prin cap că poate tremura de teamă. Prin fereastra deschisă auzea țârâitul greierilor din grădină. Trist. Descurajator. Îngenunchease și el în colțul patului. Își privea mâinile împreunate peste broderiile fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ei negru avea reflexe albastre. Și-l despletise și îi acoperea umerii firavi. Pe un gheridon era o vază cu stânjenei galbeni. Umbra unei flori tremura peste mânile cu care își acoperise ea fața. Îi trecuse prin cap că poate tremura de teamă. Prin fereastra deschisă auzea țârâitul greierilor din grădină. Trist. Descurajator. Îngenunchease și el în colțul patului. Își privea mâinile împreunate peste broderiile fine ale așternutului. Știa că ea le cususe special pentru acea noapte. Ultima ei noapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și mai știu că nu-mi doresc mai mult față de ceea ce am primit deja de la Dumnezeu. Cred că El a fost foarte darnic cu mine, Emanuel, atunci când dintre toți bărbații din lume mi te-a ales pe tine.” Umbra stânjenelului tremura în continuare peste degetele ei albe. „Până acum n-am văzut cum arată trupul unui bărbat. Dar tu ești acum soțul meu. Cred că mi-e îngăduit să te văd gol. Te rog, vrei să-ți scoți cămașa?” Se ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
contesă, câinii au simbolizat fidelitatea. Aproape toți monarhii lumii au fost reprezentați de pictori împreună cu câinii lor. Vă asigur că va ieși un portret deosebit. Acum o să vă rog să luați loc acolo, lângă fereastră. Toinette simți că începe să tremure de enervare. Nici nu se clinti. Ea își dorea acea eșarfă. Numai acea eșarfă. ― Dar știți, într-un fel, constat că modelul acesta din tablou vă seamănă. Oricum, am senzația că o cunosc, deși... ― Nu cred că ați avut plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
față de poziția consulului, dar și o aluzie clară la cealaltă funcție a lui exercitată... pe din dos, și ieși fără să mai aștepte permisiunea acestuia, așa cum obișnuia. Fața lui Ledoulx se alungi, se umflă, se înroși. Mâna lui întinsă acuzator tremură o clipă prin aer, apoi căzu. Și contele înghiți de mai multe ori în sec. Trebuia să-și păstreze valetul cu orice preț, chiar îndurând orice insolență. Pentru bunul mers al consulatului, desigur. Oh, și nu numai. țâșni de pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pahare și reveni cu ele lângă femeie. Sper că acel angajat va fi aspru pedepsit pentru această... această impardonabilă eroare. Chiar eu însumi voi reclama incidentul în termeni fermi. Voi trimite curierul chiar mâine, în zori. Funcționarii ăștia! Trebuie să tremure pentru posturile lor. Altminteri nu-și mai fac treaba ca lumea. Da, da! Voi reclama chiar în noaptea asta. Femeia îl privea ușor dezamăgită. Tocmai gustase din vin și constatase că cineva mersese mult prea departe cu zgârcenia. Sau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și cele de porumb sau de floarea-soarelui deveniră curând adevărate mări verzi, cu valuri în mii de nuanțe. Aburoase, opaline, transparente, întunecate... Și acea curgere de pietre prețioase se revărsă dintr-odată peste firul drumului în torente mocirloase. Chervanul tresărea, tremura, scârțâia, se smucea din toate încheieturile. Iancu se și vedea luat de puhoi, cu totul naufragiat. Doar pocnetele biciului pe spinările cailor și înjurăturile vizitiului îi mai dădeau o oarecare încurajare. Închise ochii. Se strădui să-și amintească niște versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în mirare lumească până și pe Marele Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pentru prima oară în istoria omenirii, începuse un altfel de război, un război ciudat: om versus mașină. Mișcarea condusă de șomerul Ned Ludd îi făcea pe patroni să tremure de groază. Foștii muncitori, alungați din fabrici, năvăleau noaptea în ateliere și distrugeau toate mașinile. Loveau cu bâtele, cu topoarele, cu ciocanele. Erau înverșunați și pe deplin motivați. Dumnezeu lăsase munca omului și nu mașinilor care, oricum, nu aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
împăratul se gândise într-adevăr la sinucidere. Mormăi un răspuns: ― N-are încotro! E terminat! Știe și el asta, dar încă nu o recunoaște. Prințul era uluit. Așadar, fusese totuși Napoleon. Singur. Fără armată. Fără gardă personală. Omul în fața căruia tremurau toți împărații se strecura acum sub chipul unui umil și bătrân preceptor. Trecea prin lumea pe care o cucerise cu teama de a nu fi recunoscut și capturat. Gonea spre Paris, alergând de mama focului, înainte de a apuca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
câțiva pași de Napoleon... cu toată acea tăcere și pustietate din jur... Probabil se temuse de o posibilă capcană. Îl văzu urinând lung lângă un copac, cu ochii închiși și respirând adânc. Observă și mâna când își aprinse ciubucul. Îi tremura ușor. Pictorul se lăsă pe pernele trăsurii. Aducându-l aici, nu dorise nimic altceva decât să-i ofere prințului ocazia de a-și vedea dușmanul de aproape și cu totul înfrânt. ținuse mult să-i dea această satisfacție. Ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și se opri la câțiva pași în fața regelui. Era un colonel, cu gâtul scurt, obrajii tuciurii și mustața neagră și groasă. - Am înțeles, Măria Ta, răsti el, cu trupul rigid, scuturat de cal ca un sac cu făină, în timp ce soarele tremura o pată albastră pe casca lui de oțel oxidat. Ahă, care va să zică, nu pe mine mă chemase. Începusem să înțeleg eroarea, când o mână greoaie îmi căzu din senin pe umăr și mă răsuci pe loc ca un șurub. În fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ce abia își ridica obloanele. Scaunele erau încă pe mese. Un chelner bătrân mă întâmpină, târșâindu-și ghetele fără urmă de tocuri, dar bine lustruite. Ceaiul fierbinte ce mi-l servi pe trei sferturi răsturnat din pahar pe tăva ce tremura în mâna lui veștedă, l-am sorbit cu ochii lipiți de somn. Am adormit apoi de-a binelea, cu cotul sprijinit de masa de marmură și cu bărbia în palmă. Drumul deschis de visul ce mă cuprinse era neted, însorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sălii de așteptare a gării. Am plecat apoi singur și străin, de-a lungul șinelor, ca să fug cât mai departe de casa părintească. - Mama ta umblă noaptea prin odăi și-și frânge mâinile de deznădejde - spuse tata și pleoapele îi tremurau de suferință ascunsă. - În sfârșit, urmai volubil și fără să-mi mai cercetez memoria, am ajuns la o altă gară. Șeful stației s-a apropiat de banca pe care căzusem, zdrobit de oboseală. „Cauți stăpân, băiete?” începu el să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
grea a inimii, care să-mi alunge odihna și să-mi mărească panica; de patul în care am dormit împreună cu trupurile aproape și gândurile străine și în care eu i-am iubit chipul, mâinile și sufletul. Lumânarea cu flacăra galbenă, tremură umbre pe mânuțele ei adorate, așa cum stă îngenuncheată lângă mine. Ochii ei frumoși și triști înoată în lacrimi adevărate, care se preling nenumărate pe chipul ei pălit de suferință. Unde e privirea ei haină, plină de răutatea omului sănătos? - Adio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când ne oprirăm față în față, omul meu se clătină ca amețit de băutură. Pleoapele lăsate, prin care genele întredeschise îmi trimiteau sclipirile unor pălălăi lăuntrice, îi tremurau mereu: - „A.B.C.?” întrebă el. Și după răspunsul meu afirmativ pe care i-l dădui prin înclinarea capului, începu să-mi bâlbâie ca muții, ca să mă convingă, probabil, de covârșitoarea importanță a celor trei litere rostite totuși destul de limpede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
trebuie să facem de acum încolo. Băiatul n-a murit și mă gândesc că dacă mai trăiește, să fac o danie azilului, ca să avem, baba și cu mine, un adăpost pentru bătrânețe”. „Fiindcă, să vezi - mai grăi Zaharia - mâna îmi tremură pe rândeaua care merge pișălău și blana coșciugului a început să iasă șuie...” Ferdinand Sinidis se ridică încovoiat din fotoliu, ca să prepare al doilea rând de cafele. Se plimbă agitat prin cameră, ignorându-mi prezența, cu gândul dus departe. Botișorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
merge pișălău și blana coșciugului a început să iasă șuie...” Ferdinand Sinidis se ridică încovoiat din fotoliu, ca să prepare al doilea rând de cafele. Se plimbă agitat prin cameră, ignorându-mi prezența, cu gândul dus departe. Botișorul său de știucă tremura ca târtița și brazdele adâncite ale obrajilor abrupți tăiau de astă dată două paranteze negre, care porneau de sub ochi, în jurul gurii. Preocuparea de a mă deforma, ascunzându-mi firea adevărată, a fost până mai deunăzi, grija mea de căpetenie, reluă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gros și mare, pe care purta un cap zbârcit de câine mops. Băiețașul fu întins pe masă. Din locul de unde mi se punea brațul în ghips, putui să observ operația și să aud vorba tărăgănată și blajină a bătrânului felcer. Tremura din cap, contestând parcă în permanență ceva. Mâna cu care apucase bisturiul i se clătina ca o amenințare, când încerca să mute gândurile băiețașului înspăimântat. „Cum te cheamă?”, fu prima întrebare a măcelarului cu chipul blând, în timp ce spinteca genunchiul albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-și violent tichia. „Au” te cheamă?”, surâse el apoi cu ochii de înger... „Sică”, răspunse băiețașul, scâncind și împăcat pe jumătate, în vreme ce asistenții ridicau tampoane mari de vată de pe tăietură. „Și mai cum?”, ținea să afle bătrânul cu halatul alb, tremurându-i încă o dată mâna înarmată pe deasupra beteșugului... „Aaau!”, mai zise băiatul, când din genunchiul înroșit, plin cu lapte cenușiu, curse afară toată răutatea. Buldogul alb se supără de-a binelea: „Sică Au” te cheamă? Cine dracu’ te-a mai botezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]