7,958 matches
-
și descrie naufragiul a o mie de persoane pe această insulă. Omul care îi salvează, Kav-gerul, devine conducătorul lor, ajutându-i în timpul fiecărei crize prin care trec. Retras în insulele Magelaniei pentru a scăpa de nedreptatea oprimării sociale, Kav-gerul ajută triburile indiene care trăiesc fără stăpân. Soarta lui are însă parte de o schimbare majoră odată cu întâlnirea vasului Jonathan, aflat în derivă fără echipaj dar cu mulți pasageri la bord, pe care îl ajută se naufragieze în siguranță pe insula Hoste
Naufragiații de pe Jonathan () [Corola-website/Science/321338_a_322667]
-
parlamentară pe centralizare și programele de modernizare. În acel moment, naționalismul arab nu era încă o mișcare de masă, nici măcar în Siria, unde se manifesta cu mai multă forță. Mulți arabi erau loiali în primul rând comunității lor religioase sau tribului lor. Otomanismul și Panislamismul erau competitori puternici ai naționalismului arab. Parlamentarii arabi au sprijinit Contralovitura de stat din 1909, care a avut ca scop renunțarea la monarhia constituțională și restaurarea monarhiei lui Abdul Hamid al II-lea. Sultanul detronat a
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
conflictul se depărta de locurile lor de baștină. În timpul raidului de la Aqaba de exemplu, forțele arabe au numărat inițial numi câteva sute de luptători, pentru ca în momentul asaltului asupra orașului să li se alăture peste o sută de membri ai triburilor locale. Estimările cu privire la efectivele forțelor lui Hussein variază, dar, cel puțin în 1918, ele se ridicau la 30.000 de oameni. Trebuie subliniat și faptul că la începuturile revoltei, forțele lui Hussein au fost formate în principal din beduini și
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
forțelor lui Hussein variază, dar, cel puțin în 1918, ele se ridicau la 30.000 de oameni. Trebuie subliniat și faptul că la începuturile revoltei, forțele lui Hussein au fost formate în principal din beduini și alți membri ai unor triburi nomade ale deșertului, care s-au dovedit aliați instabili, loiali în principal triburilor lor și mai puțin cauzei generale. Feisal a sperat că va putea să convingă soldații arabi din rândul armatei otomane să treacă de partea rebeliunii și să
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
30.000 de oameni. Trebuie subliniat și faptul că la începuturile revoltei, forțele lui Hussein au fost formate în principal din beduini și alți membri ai unor triburi nomade ale deșertului, care s-au dovedit aliați instabili, loiali în principal triburilor lor și mai puțin cauzei generale. Feisal a sperat că va putea să convingă soldații arabi din rândul armatei otomane să treacă de partea rebeliunii și să se alăture cauzei sale. Pentru ca să prevină dezertarea soldaților arabi, conducerea otomană a trimis
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
realizare a bravelor voastre trupe... Mulțumită eforturilor noastre combinate, armata otomană se află pretutindeni în retragere completă”. Primele forțe ale arabilor care au ajuns la Damasc pe 30 septembrie 1918 au fost cavaleria pe cămile a Sharifului Hashemit și cavaleria tribului Ruwallah, sub comanda lui Nuri Sha'lan. Grosul acestor trupe a rămas în afara orașului, în așteptarea sosirii Sharifului Faisal. Numai un mic grup de cavaleriști a fost timis în oraș, unde au găsit arborat deja drapelul Reboltei Arabe de către naționaliștii
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
localnicilor daruri. Localnicii erau vânători-culegători aflați în epoca pietrei, care aveau să fie denumiți generic de europeni „indieni”. Bărbații adunau hrană prin vânătoare, pescuit și cules, în vreme ce femeile practicau o agricultură rudimentară pe scară mică. Ei erau împărțiți în nenumărate triburi rivale. Tribul cu care s-a întâlnit Cabral se numea Tupiniquim. Unele din aceste grupuri erau nomade, iar altele erau sedentare—cunoșteau focul, dar nu și prelucrarea metalelor. Câteva triburi practicau canibalismul. La 26 aprilie, întrucât își făceau apariția din ce în ce mai
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
Localnicii erau vânători-culegători aflați în epoca pietrei, care aveau să fie denumiți generic de europeni „indieni”. Bărbații adunau hrană prin vânătoare, pescuit și cules, în vreme ce femeile practicau o agricultură rudimentară pe scară mică. Ei erau împărțiți în nenumărate triburi rivale. Tribul cu care s-a întâlnit Cabral se numea Tupiniquim. Unele din aceste grupuri erau nomade, iar altele erau sedentare—cunoșteau focul, dar nu și prelucrarea metalelor. Câteva triburi practicau canibalismul. La 26 aprilie, întrucât își făceau apariția din ce în ce mai mulți localnici
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
agricultură rudimentară pe scară mică. Ei erau împărțiți în nenumărate triburi rivale. Tribul cu care s-a întâlnit Cabral se numea Tupiniquim. Unele din aceste grupuri erau nomade, iar altele erau sedentare—cunoșteau focul, dar nu și prelucrarea metalelor. Câteva triburi practicau canibalismul. La 26 aprilie, întrucât își făceau apariția din ce în ce mai mulți localnici prietenoși, Cabral a ordonat oamenilor săi să construiască un altar pe uscat unde avea să se țină prima liturghie creștină pe pământul viitoarei Brazilii. Cabral a participat, împreună cu
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
Controlul asupra Munților Taurus era un obiectiv stategic pentru Mustafa Kemal Atatürk. Soldații francezi nu erau familiarizați cu regiunile absolut diferite de cele din care proveneau și foloseau intensiv milițiile armene pentru obținerea informațiilor necesare. Naționaliștii turci au cooperat cu triburile arabe în regiunile în care acționau francezii. Prin comparație cu amenințarea elenă, francezii îi păreau mai puțin primejdioși lui Mustafa Kemal. El a apreciat că, dacă grecii aveau să fie înfrânți, francezii nu aveau cum să reziste. Rezistența populară a
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
Primul, al doilea și al treilea război al Republicii Romane cu triburile samnite a durat 67 de ani și a implicat aproape toate statele din Peninsula Italică. Șirul de lupte s-a încheiat cu dominația romană asupra samniților. Samniții, care stăpâneau Apeninii la sud-est de Lazio, au fost printre primii adversari mai
Războaiele Samnite () [Corola-website/Science/321472_a_322801]
-
și a implicat aproape toate statele din Peninsula Italică. Șirul de lupte s-a încheiat cu dominația romană asupra samniților. Samniții, care stăpâneau Apeninii la sud-est de Lazio, au fost printre primii adversari mai puternici ai Romei. Timp de secole triburile de samniți (sau sabelli) care trăiau în munții Apenini s-au luptat pentru a deschide o cale spre câmpie și la Marea Mediterană. Dar etruscii și latinii i-au ținut în șah, astfel încât în ultima sută de ani direcția lor de
Războaiele Samnite () [Corola-website/Science/321472_a_322801]
-
Via Valeria în 306) și a mărit taxele și efectivele militare așa cum reiese din creșterea numărului de tribuni militari aleși de la 6 la 16. În perioada 334-295 î.Hr., Roma a întemeiat 13 colonii împotriva samniților și a creat șase noi triburi rustice în teritoriul anexat. În ultimii ani de război, romanii și-au extins puterea lor și în nordul Etruriei și Umbriei. Câteva campanii încununate de succes au forțat orașele din aceste zone să deină aliați ai Romei. În perioada dintre
Războaiele Samnite () [Corola-website/Science/321472_a_322801]
-
puterea lor și în nordul Etruriei și Umbriei. Câteva campanii încununate de succes au forțat orașele din aceste zone să deină aliați ai Romei. În perioada dintre războaie, Republica romană a continuat să-și extindă puterea sa în Italia centrală. Tribul Aequi a fost zdrobit într-o scurtă campanie în 304 î.Hr.. Triburile vecine, abruzzii, marsii, paelignii, marrucinii și frentanii au încheiat tratate de alianță permanentă cu Roma în același an. Vestinii au făcut același lucru în 302 î.Hr.. Roma a
Războaiele Samnite () [Corola-website/Science/321472_a_322801]
-
succes au forțat orașele din aceste zone să deină aliați ai Romei. În perioada dintre războaie, Republica romană a continuat să-și extindă puterea sa în Italia centrală. Tribul Aequi a fost zdrobit într-o scurtă campanie în 304 î.Hr.. Triburile vecine, abruzzii, marsii, paelignii, marrucinii și frentanii au încheiat tratate de alianță permanentă cu Roma în același an. Vestinii au făcut același lucru în 302 î.Hr.. Roma a consolidat aceste victorii întemeind colonii la Sora, Alba Fucens și Carseoli. Ostilitățile
Războaiele Samnite () [Corola-website/Science/321472_a_322801]
-
armata lui Ioan Doukas să fi avut un corp de vlahi. Spre o atare opinie ne-ar putea duce interpretarea epitafului de pe crucea de aramă pusă de Ioan Doukas în locurile invadate, spre a cinsti victoria repurtată: Numeroasa mulțime din tribul pannonilor (ungurilor) a fost ucisă în acest loc de teribilul Ares și de brațul ansonilor sub domnia divinului Manuel din glorioasa Roma, gloria Comnenilor puternici și măreți. De asemenea, Dimitrie Onciul sublinia că acest nume (ansonii) ar putea să aibă
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
religie era vast, cuprinzând mai ales Iranul. Urme al civilizațiilor iraniene datează din mileniul al cincilea î.Hr., pentru care primele urme ale populațiilor iraniene să fie prezente din mileniul al doilea î.Hr. Populațiile din Iran erau împărțite în mai multe triburi: mezii, perșii, părții, sacii. Perșii se aflau în provincia de S-V a Iranului actual, provinciile Fars și Pârș. În N se găsea Media, acolo unde în secolul VII-lea î.Hr., mezii și-au format un stat care se întindea
Iranul antic () [Corola-website/Science/316361_a_317690]
-
matrimoneum", era destinată femeilor măritate.O serie de mozaicuri pe timpan, deasupra traforului, înfățișează sacrificii din Vechiul Testament; povestea lui Avraam și Melchisedec, sacrificiul lui Isaac, povestea lui Moise și a Rugului aprins, profetul Ieremia și Isaia, reprezentări ale celor 12 triburi evreiești,precum și povestea lui Cain și Abel.Câte o pereche de îngeri ținând un medalion cu cruce, încununează fiecare parte a timpanului.Pe pereții din margini, în colțuri, lângă ferestrele cu menouri, se află mozaicuri reprezentând pe cei patru evangheliști
Bazilica San Vitale () [Corola-website/Science/316363_a_317692]
-
(în unele surse Armenius, numit și Hermann) (aprox. 16 î.Hr. — aprox. 21 d.Hr.) a fost conducătorul tribului german al cheruscilor, care le-a adus romanilor în anul 9 d.Hr. una dintre cele mai mari înfrângeri în Bătălia de la Teutoburger Wald. Istoricul roman Tacitus îl numește pe „Eliberatorul Germaniei”. Arminius a devenit în timp un erou și
Arminius () [Corola-website/Science/316415_a_317744]
-
arme, obține ulterior cetățenia romană în ordinul ecvestru. În jurul anilor 7-8 d.Hr., Arminius s-a întors în patrie, unde peste un an a condus o răscoală împotriva romanilor. În bătălia din pădurea Teutoburger (germ. Teutoburger Wald), utilizând strategia ambuscadei, triburile germanice conduse de Arminius (cherusci, marsi, chatti, bructeri, chauci și sicambri) au nimicit trei legiuni romane (Legiunile XVII, XVIII și XIX), 6 cohorte și 3 diviziuni de călăreți și au oprit expansiunea romană pe teritoriile germanice, spre râul Elba. În
Arminius () [Corola-website/Science/316415_a_317744]
-
s-a încheiat cu o înfrângere decisivă a romanilor, nimicirea a trei legiuni romane și oprirea expansiunii romane pe teritoriile germanice, spre râul Elba. Așteptându-se la noi conflicte cu Roma, Arminius a încercat să încheie o uniune cu regele tribului marcomanilor Marobod. Însă Marobod a refuzat propunerea lui Arminius. În anii 14-15 d.Hr. Arminius a condus o coaliție a triburilor germane împotriva expedițiilor represive de sub conducerea lui Germanicus. Potrivit lui Tacitus, cel mai mare succes al romanilor în acestă companie
Arminius () [Corola-website/Science/316415_a_317744]
-
spre râul Elba. Așteptându-se la noi conflicte cu Roma, Arminius a încercat să încheie o uniune cu regele tribului marcomanilor Marobod. Însă Marobod a refuzat propunerea lui Arminius. În anii 14-15 d.Hr. Arminius a condus o coaliție a triburilor germane împotriva expedițiilor represive de sub conducerea lui Germanicus. Potrivit lui Tacitus, cel mai mare succes al romanilor în acestă companie, după cât se pare, a fost capturarea soției lui Arminius, Tusnelda (lat. Thusnelda). În anul 17 d.Hr. Arminius a condus cu
Arminius () [Corola-website/Science/316415_a_317744]
-
a fost educat într-o mânăstire benedictină din Winchester și Southampton. La vârsta de 30 de ani va fi hirotonisit preot și va fi trimis în Franța ca misionar. El va întreprinde călătorii pentru a-i creștina pe frizoni, un trib germanic care trăia la coasta Mării Nordului în Țările de Jos și în Germania. Această acțiune de creștinare eșuează din cauza prințului frizon Radbod, care era un dușman înverșunat al francilor. Wynfreth se va reîntoarce în Anglia unde va intra în contact
Bonifacius () [Corola-website/Science/316440_a_317769]
-
Sârbii albi () reprezintă numele proto-sârbilor. Potrivit unei serii de lucrări sârbe și grecești, aceștia erau un trib slavic polabian și trăiau în Șerbia Albă, teritoriu situat în jurul Munților Luzațieni (Sudeți), la est de Răul Elba (astăzi granița de sud-est a Germaniei, sud-vestul Poloniei și nordul Republicii Cehe) în Evul Mediu timpuriu. Descendenții direcți ai "sârbilor albi" sunt
Sârbi albi () [Corola-website/Science/316500_a_317829]
-
au reașezat în ceea ce numim astăzi Croația, Bosnia și Herțegovina, Șerbia și Muntenegru (Păgânia, Zahumlje, Travunia, Diokletija, Raška, părți ale viitorului Imperiu Sârb din sec. XIV. Au devenit o adevarată forță în Balcani și s-au asimilat cu traci, daci, triburi de iliri nordici și greci bizantini, rezultând sârbii actuali. Sârbii greci au locuit în zona râului Bistrica (Aliákmon, Grecia), însă cu trecerea timpului, s-au contopit cu grecii; totuși, cetatea pe care au construit-o acum 1400 de ani încă
Sârbi albi () [Corola-website/Science/316500_a_317829]