KorAP: Find »[drukola/base=urî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...275 276 277 ...326 >

8,137 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

casă. Ce satisfacție extraordinară îți procură curățirea diverselor obiecte! (Să fie o satisfacție legată de simțul proprietății? Presupun că da.) Am măturat holul și scările. Am spălat plăcile mari de gresie din bucătărie (foarte mulțumitor). Am spălat și vaza cea urâtă de pe palier și am lustruit măsuța ponosită din lemn de trandafir (mi-a fost recunoscătoare). Am pornit să curăț și șemineul din salon, dar nu știu ce spiriduș cuibărit pe acolo mi-a opus rezistență. Și pe urmă am lustruit oglinda mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Furtuna scena doi, sau intrarea lui Peter Pan. Atât de diferită și de strania dar familiara încremenire, fascinantă, a unei săli de teatru goale. Actorii sunt locuitori ai cavernelor, trăind într-o beznă vie pe care o iubesc și o urăsc. Cât de mult îmi plăcea să frâng tăcerile expectative prin zgomot, zgomot ca structură, zgomot-culoare. (Odată am regizat o piesă polițistă ce debuta cu o lungă tăcere, după care urma un țipăt. Țipătul acela a devenit celebru.) Și totuși, sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să revin la mine. Îndrăznesc să spun - un lucru foarte inadecvat pentru zilele noastre - că nu sunt „robit de sex“. Pot trăi perfect fără „relații sexuale“. Unii comentatori au crezut chiar că sunt pederast, pentru că nu aveam în permanență amante. Urăsc promiscuitatea. Poate că din pricina igienei morale a mamei mele. Nu mi-au plăcut niciodată complicitățile de vorbărie porcoasă și obscenitățile bărbaților. Desigur, am avut destule legături amoroase. Dar niciodată n-am mituit o femeie ca s-o fac să se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o pripeală și o nechibzuință tipic irlandeze, și își acordă prea multe libertăți. Peregrine e un catolic din Ulster, care a început prin a studia medicina la Queen’s University din Belfast, de unde a fugit la teatrul Gate din Dublin. Urăște Irlanda cum numai un irlandez o poate urî. Foarte curând a abandonat crezurile religioase pentru marxism, pentru ca apoi să se lase și de marxism. L-am văzut pentru prima oară într-un rol de playboy (pe atunci era suplu, zvelt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
își acordă prea multe libertăți. Peregrine e un catolic din Ulster, care a început prin a studia medicina la Queen’s University din Belfast, de unde a fugit la teatrul Gate din Dublin. Urăște Irlanda cum numai un irlandez o poate urî. Foarte curând a abandonat crezurile religioase pentru marxism, pentru ca apoi să se lase și de marxism. L-am văzut pentru prima oară într-un rol de playboy (pe atunci era suplu, zvelt) și imediat i-am invidiat talentul. De când s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din district. Ulterior, am primit o scrisoare de la mama ei, fără să indice vreo adresă, rezumându-se doar să mă anunțe că Hartley s-a măritat. Am refuzat să cred. Părinții ei erau niște mincinoși, o influență nefastă, și mă urau din pricină că Hartley mă iubea. Am continuat să fac cercetări, am continuat să aștept. Simțeam că evadarea ei trebuie să fi fost determinată de o anumită cauză și că timpul avea să înlăture acea cauză și să readucă lucrurile pe vechiul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
într-un fel, Hartley trebuie să știe cât sufăr, și că antenele gândurilor mele trebuie să le atingă pe ale ei. Dar în tot acest timp, mi-o imaginam singură. După ce am înțeles cu adevărat că se măritase, nu am urât-o, dar demonul geloziei a mânjit întregul trecut și spiritul meu nu a mai cunoscut astâmpăr. Gelozia este poate cea mai involuntară dintre toate emoțiile puternice. Îți răpește luciditatea, se înfige mai adânc decât gândirea. E întotdeauna prezentă, ca un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
e în afara scenei, dacă se poate spune vreodată despre asemenea femeie că e în afara scenei, vorbește cu un ușor, curios accent velș, cred, accent care-i aparține întru totul. Casa părea îngrozitor de rece, și o secundă am simțit că o urăsc și că mă urăște. — Ce cauți aici, de ce te afli în casa mea? — Doar ca să-ți fac o vizită, Charles. Atunci dă-mi voie să te conduc afară. Am coborât scările și am intrat în bucătărie, unde am aprins altă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
se poate spune vreodată despre asemenea femeie că e în afara scenei, vorbește cu un ușor, curios accent velș, cred, accent care-i aparține întru totul. Casa părea îngrozitor de rece, și o secundă am simțit că o urăsc și că mă urăște. — Ce cauți aici, de ce te afli în casa mea? — Doar ca să-ți fac o vizită, Charles. Atunci dă-mi voie să te conduc afară. Am coborât scările și am intrat în bucătărie, unde am aprins altă lampă. După care m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mult? Durerea împărtășită, patul împărtășit. Gândurile mele trebuiau încă ținute în lesă, și existau multe lacune întunecate peste care se străduiau să sară. Și, desigur, mai exista și posibilitatea (și aceasta era ceva uriaș) ca, în ciuda faptului că Ben era urât, lipsit de farmec, brutal și plat, ea să-l iubească și să fie, oarecum, mulțumită de el. Spre satisfacția mea, răspunsesem la o serie de întrebări. Aceasta însă rămăsese fără de răspuns, și era ultima. Oare, până la urmă, îl iubea? Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
K., numai că eu, întâmplător, am putut privi dincolo de scenă. Dumnezeule, Charles, ce înțelept ai fost că nu te-ai căsătorit! Ți-ai păstrat libertatea. Ca și Wilfred Dunning. Niciodată nu ți-ai băgat capul sub jug. Iisuse Hristoase, cum urăsc femeile! Dar nici în tabăra cealaltă nu pot să trec. Și nu-i nevoie să roșești și să faci pe mironosița. Eu țineam mult la bătrânul Wilfred, dacă vrei să știi. Wilfred cum se descurca în problemele sexuale? Nimeni n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
iubită au fost împușcați chiar sub ochii lor, sau că sunt condamnați să-și petreacă tot restul vieții într-un scaun pe roate. Iacătă cât de mârșav pot să fiu. Eu trăiesc Irlanda, respir Irlanda și, Dumnezeule, cum o mai urăsc, mai bine eram un păcătos de scoțian, așa de îngrozitor e să fii irlandez. Cred că urăsc Irlanda mai tare decât urăsc teatrul, și asta nu-i puțin. În acel moment se deschise ușa și Pamela își vârî capul înăuntru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
vieții într-un scaun pe roate. Iacătă cât de mârșav pot să fiu. Eu trăiesc Irlanda, respir Irlanda și, Dumnezeule, cum o mai urăsc, mai bine eram un păcătos de scoțian, așa de îngrozitor e să fii irlandez. Cred că urăsc Irlanda mai tare decât urăsc teatrul, și asta nu-i puțin. În acel moment se deschise ușa și Pamela își vârî capul înăuntru. După care, clătinându-se agățată de clanță, pe jumătate intră, pe jumătate căzu în cameră și se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
roate. Iacătă cât de mârșav pot să fiu. Eu trăiesc Irlanda, respir Irlanda și, Dumnezeule, cum o mai urăsc, mai bine eram un păcătos de scoțian, așa de îngrozitor e să fii irlandez. Cred că urăsc Irlanda mai tare decât urăsc teatrul, și asta nu-i puțin. În acel moment se deschise ușa și Pamela își vârî capul înăuntru. După care, clătinându-se agățată de clanță, pe jumătate intră, pe jumătate căzu în cameră și se uită la noi cu ochi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
deloc. Ești prea treaz. Bea! — Ziceai ceva despre teatru. — Ai avut dreptate să nu-ți publici piesele, erau un nimic, un nimic, spumă, dar, cel puțin, n-aveau pretenția să fie altceva. Acuma o faci pe ofensatul - vanitate, vanitate! Da, urăsc teatrul. Perry se referea la teatrul London West End. — Minciuni, minciuni, toată arta e o minciună. Preface până și iadul în grație și drăgălășenie. Gunoi! Adevărata suferință este... este... Dumnezeule, m-am îmbătat... este... atât de diferită. O, Charles, dac-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un institut politehnic, în orașul în care locuiam, a căpătat o bursă și studia electrotehnica. Locuia acasă, dar ne ignora total, nici nu voia să mai aibă de-a face cu noi. Uneori aveam impresia că de-a dreptul ne urăște, pe amândoi. Și nu mi-a putut ierta niciodată că nu l-am ocrotit de furia lui Ben, în copilărie. Și chiar înainte de a ne muta noi aici, părăsise casa, se instalase în niște camere cu chirie și pe urmă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
E posibil să vă fi iertat? În regulă, n-ați făcut nimic rău, dar înțelegeți ce vreau să spun. Vă duceți la ei în vizită și jucați bridge, sau cum se întâmplă? — Nu, desigur că nu. El continuă să mă urască, așa cred, și Dumnezeu știe ce-i în mintea lui. Poate că nici el singur nu știe. Dar încep să cred că nu prea are importanță. — Și de ce mă rog? — Pentru că sper ca mama ta să-l părăsească. N-o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fi decurs, se terminase, și acum sosise timpul dominat de soțul barbar, a cărui sclavă era, și care reușise să i-l scoată până și pe Titus din minte. Vechea panică pusese din nou stăpânire pe ea. Cât de mult uram expresia de spaimă sălbatică, aproape implacabilă, de pe chipul ei. O urâțea. În timp ce în pădure, când îmi sărutase mâna, arătase frumoasă. Titus interveni: — Haide, unde-i mașina, trebuie să plece acasă. Fără îndoială, Titus uitase că misiunea lui era s-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
lui Mary, că de nu, mă adresez poliției. Or să râdă de dumneata. Știi foarte bine că poliția nu se amestecă într-o treabă ca asta. — Îmi vreau soția. — Ea nu vrea să se întoarcă la dumneata, i s-a urât de viața asta. Voi trimite mașina să-i aducă lucrurile. Ce minciuni ți-a mai spus? Acum adopți altă tactică? O ponegrești, dai vina pe ea? Cât de splendid te trădezi! — E o femeie isterică, își imaginează fel de fel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
m-ai făcut să sufăr? — Da. Adevărul este că am avut întotdeauna un sentiment de vinovăție și mă gândeam că tu mă condamni. Și, în chip ciudat, trebuia să mă apăr de tine băgându-mi în cap ideea că mă urăști. — Și cum naiba te „apăra“ ideea asta? Când te-am văzut în sat, mi-am închipuit că m-ai recunoscut și că te faci că nu mă vezi, fiindcă mă urăști. — Dar nu te-am urât niciodată, iubita mea, nici măcar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de tine băgându-mi în cap ideea că mă urăști. — Și cum naiba te „apăra“ ideea asta? Când te-am văzut în sat, mi-am închipuit că m-ai recunoscut și că te faci că nu mă vezi, fiindcă mă urăști. — Dar nu te-am urât niciodată, iubita mea, nici măcar pentru o secundă. — Eu aveam nevoie să gândesc astfel. Dar de ce? — Ca să pot fi sigură că ai pierit cu adevărat, că totul s-a isprăvit. Ca să moară totul în mintea mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cap ideea că mă urăști. — Și cum naiba te „apăra“ ideea asta? Când te-am văzut în sat, mi-am închipuit că m-ai recunoscut și că te faci că nu mă vezi, fiindcă mă urăști. — Dar nu te-am urât niciodată, iubita mea, nici măcar pentru o secundă. — Eu aveam nevoie să gândesc astfel. Dar de ce? — Ca să pot fi sigură că ai pierit cu adevărat, că totul s-a isprăvit. Ca să moară totul în mintea mea. — Oh, Hartley! Pentru mine nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Oh, Hartley! Pentru mine nu s-a isprăvit niciodată, în mintea mea n-a murit nimic. Deci mă voiai, îți lipseam, și-ți era teamă să te gândești la mine? Asta nu dovedește că mă iubești? — Cred, totuși, că mă urăști, că-mi porți pică. În momentul de față, vrei să spui? Ești țicnită. — O faci din resentiment, altfel n-ai putea fi atât de rău cu mine. — Hartley, nu mă tortura. Judeci ca o persoană care nu-i în toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Dar ți-am spus că au venit, și de fapt n-au fost. — Chiar dacă n-au venit, ar fi trebuit să vină. Dar n-a fost adevărat. — De ce încerci să-l scoți basma curată pe ticălosul acela barbar? Titus îl urăște. Asta nu-i o mărturie suficientă? Pentru mine e. — Ben nu are pe nimeni altcineva pe lume în afară de mine. Nu are nimic pe lume. Va supraviețui. Și eu ce am? De ce să nu-ți fie milă și de mine, așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și considerându-l un sfânt. O, de-aș putea s-o descătușez de această vină mutilantă, schiloditoare și de această adorație găunoasă! Dumnezeule, se simțea vinovată până și din cauza mea, și avea nevoie să se consoleze gândind că eu o urăsc! Era sub imperiul unei vrăji rele, împietrită de o magie autoprotectoare, pe care o cultivase de-a lungul anilor pentru a se apăra împotriva odioasei suferințe de a se fi măritat cu un maniac ticălos, despotic, de o gelozie morbidă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]