7,838 matches
-
să fie cât mai puternic. Lighioana uriașă a răspuns la provocare. După ce cu orificiile ei largi, cu ajutorul cărora se orienta, a reperat locul de unde venea zgomotul și mirosul de hrană, s-a întors alene călcând pe urmele lăsate special de vânători fără a ține seama de nimic și, gata să strivească orice în cale, se îndrepta direct spre ei. Ea singură era mult mai grea, mai mare și avea mult mai multă carne, decât toți războinicii luați la un loc. Avea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
deplasează dărâmând și strivind totul în jurul său. Din când în când se oprea, se sprijinea în coadă să se orienteze, să adulmece prada rotind nările în diferite direcții sau, pur și simplu, să se odihnească. Tălpile picioarelor băgase groaza în vânători. Ele se prelungeau cu câte trei degete. Fiecare deget era mult mai lung decât brațul unui om și avea în față câte o gheară, ascuțită și încovoiată, cu care-și sugruma adversarul. Dacă îl prindea cu cele trei gheare, era
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un cutremur de pământ și matahala, din carne și oase, căzu înfrântă. Un răget asurzitor, nebun și turbat de mânie și durere, ce băga groaza în tot ce era viu, străbătu câmpia de la un cap la altul, în timp ce ceata de vânători cu sulițele ridicate în aer striga într-un singur glas, din toți rărunchii: "bida-ruuu!", "bida-ruuu!" Auzind răgetul de moarte al fiarei, mânați de foame și de bucuria victoriei, cei rămași în peșteră au ieșit la același îndemn, pentru a veni
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
al fiarei, mânați de foame și de bucuria victoriei, cei rămași în peșteră au ieșit la același îndemn, pentru a veni în ajutorul bărbaților. Precum sar broaștele de pe mal în apa unui lac stătut, la apariția unui intrus, așa și vânătorii din ceată flămânzi, cu sulițele în cumpănire pentru a fi aruncate la nevoie, săreau pe trupul greoi cu scopul de a-i grăbi sfârșitul. Bidaru procedă la fel ca toți ceilalți. După ce înfipse sulița în animalul muribund, se pipăi la
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în vânt, pe pământ, pe întinderile de zăpadă și în apa mării. Toate spiritele însă se întâlnesc pentru sfat și odihnă deasupra muntelui de gheață ce se confundă cu cerul acolo sus de tot, unde nici săgețile celor mai iscusiți vânători nu ar reuși să ajungă vreodată. Ocrotiți de ele, sufletele bătrânilor, depuși la poalele acestui munte de gheață, se reîncarnează în nepoți sau strănepoți ce nu pot fi ocărâți, pedepsiți sau loviți atunci când greșesc, ci din contra stimulați, tocmai pentru că
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de necazurile acestora. Șamanii, pentru a-i opri mânia și a-i stimula mărinimia, se duc pe furiș, din când în când, cu jertfe chiar la ea acasă, adică pe fundul oceanului și o roagă să nu-i uite pe vânători, să nu-i lase fără hrană sau fără adăpost. În timp ce aluneca pe zăpadă cu schiurile agățate de sania trasă de câini, și-a dat seama că, dacă ar încerca să povestească cuiva despre toate splendorile, miracolele, legendele și impresiile răspândite
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
încă mai există, se răsuceau brusc și porneau fără să se grăbească în direcția de unde au venit, spunându-și, probabil, fiecare în sinea lui: "Încă n-a sosit momentul; trebuie să mai aștept!" În viața sa destul de îndelungată, deși ca vânător ce colindase toate aceste meleaguri în lung și-n lat, nu a văzut nimic din ce spuneau acei bătrâni. Nici părinții lui nu văzuseră acele semne misterioase, deși au trecut în lumea spiritelor nu cu mult timp în urmă. El
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Sunt sigur că, în primul rând, tu trebuie să-ți reamintești unde te afli! Unde?... uimit și dezorientat, bâigui fără să vrea. În timp ce pronunță cuvântul mai sus amintit, un junghi fierbinte, ca o săgeată aprinsă, trimisă de mâna unui iscusit vânător direct în măruntaiele vânatului, îi străpunse întregul organism, începând cu creierul. Deși în întreaga sa viață nu a pus piciorul pe altceva decât pe zăpadă și nu s-a deplasat decât cu schiurile sau cu sania trasă de câini sau
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sine. Încă din ziua când a început a merge pe cele două picioare ale lui și până la întâmplarea din momentul de față, era convins că, în afară de membrii familiei, de cei câțiva eschimoși pe care-i cunoștea, crescători de reni sau vânători; de cei trei bărbați care i-au construit igluul din lemn și de negustorul din târg de la care de trei-patru ori pe an își lua proviziile necesare contra unor blănuri de animale vânate de el, nu a mai discutat cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
impregnate cu fibră textilă și cu armătură din sârmă oțelită cu care nemții fixau pneurile de roțile mașinilor, se jucau aproape toți copiii din cartier. În urma cercului, sub privirile îngrozite ale puținilor trecători, ca o săgetă ieșită din arcul unui vânător de bizoni amerindian, o zdreanță de copil desculț, de vreo cinci-șase anișori, cu pantalonii scurți peste care atârna o cămașă de in prăfuită, se opri din alergat, chiar în fața unui autocamion german în plină viteză, care gonea spre Gherăiești. Surprinși
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
l-a recunoscut.“ Tu erai hăitaș, măi, parcă! Dar nu așteptă răspunsul bătrânului, și continuă tot el, nostalgic...“ Pi vremea lui Moruzi<footnote Moruzi, Alexandru, Domn în Tara Moldovei (1792-1797; 1802-1806). footnote>măi, pe vremea lui Moruzi... He, he, ce vânători făcem noi pe-atunci măi... ci vânători! mai mult pentru sine, murmurând. „...- Măi, Fa... Fanachi, parcă așa îți zâci! Când mai vânăm, măi, un „lopătar“, ha, ci zâci? și boierul îi zâmbi cu gura mult lărgită, și ou ochiul acela
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
parcă! Dar nu așteptă răspunsul bătrânului, și continuă tot el, nostalgic...“ Pi vremea lui Moruzi<footnote Moruzi, Alexandru, Domn în Tara Moldovei (1792-1797; 1802-1806). footnote>măi, pe vremea lui Moruzi... He, he, ce vânători făcem noi pe-atunci măi... ci vânători! mai mult pentru sine, murmurând. „...- Măi, Fa... Fanachi, parcă așa îți zâci! Când mai vânăm, măi, un „lopătar“, ha, ci zâci? și boierul îi zâmbi cu gura mult lărgită, și ou ochiul acela adânc, cenușiu și lăcrimos, bătându-l pe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tremurându-i... „...Sărmanu‟ di el, sărmănelul“, își zise compătimitor, cu inima frântă, fostul hăitaș. Și lacrimile îi scăldau obrajii, fără să plângă, uitându-se furiș, cu o jale fără margini, la ruina de om din fața lui, altădată bărbat falnic și vânător strașnic, cum rar a mai văzut. ... Fanachi, țăran înțelept și isteț, îi făcea pe plac boierului, deși, de când ei se știau pe lume, n-au auzit ca cineva să fi vânat un Cerb lopătar<footnote Cerb lopătar, specie de mamifer
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
footnote>. El era doar legendă... Lopătarul, după ce s-a rărit, a dispărut din codrii Fălciului, cu desăvârșire, cu mulți, foarte mulți ani înainte. De pe atunci... cel puțin prin partea locului, Cerbul lopătar n-a mai fost văzut de nimeni niciodată... Vânătorii bătrâni, iscusiți... povesteau demult, că doar l-au văzut... așa, în două salturi lungi... parcă plutea în aer o vreme, și ca o nălucă, dispărea. Se mai povestea că atunci când lopătarul apărea pe lizieră, purtându-și cu măreție coroana coarnelor
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Gura satului“ îi zicea „boieru‟ nebun“, dar ce putea pricepe ea, ce-i în sufletul său, care părea ciudat!... Acolo stătea de vorbă cu sine însuși și cu sufletul său... acolo vorbea cu Tudor, nepotul lui, cu prietenii săi, Anton, vânător neîntrecut, care descifra dâra lăsată pe cer de vindereu și Toma, înțeleptul pădurii... cu fantomele lor... Doar de-acolo se putea vedea cel mai frumos răsărit de soare, ori cel mai frumos curcubeu adăpandu-se din Prut, după ploaie... L-a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Domnicăi, mâna caii; doi armăsari negri ca păcatul și focoși de parcă erau ținuți numai cu jăratec. Deodată, un ăuit valurit pe pale de vânt, răsuna de undeva din depărtare, semn că lupii urlau în fugă. Cei doi, Anton și Ion, vânători încercați, își simțiră părul pe cap umezit la rădăcină... - Ne-au luat urma! murmură Anton cu glasul schimbat, și strânse pușca în mâini. Ion fu de aceeași părere dând doar din cap. Ăuitul nu mai contenea; se apropia din ce
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
povești cu întâmplări vânătorești nemaiauzite până atunci, și-l ascultau cu sufletul la gură. - He... hei! povestea bătrânul pădurar, cu surâs dulce adus de amintiri plăcute, din viața veselă a tinereții lui de pădurar al codrilor Fălciului, dar și de vânător neîntrecut. Își mai amintea de vânatorile pe zăpadă, cu boieri din Fălciu, din Huși, chiar și din Bârlad... cu sănii cu zurgălăi, în care vânătorii înfofoliți în blănuri, ca niște momâi, se gândeau mai mult la chefurile care-i așteptau
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
plăcute, din viața veselă a tinereții lui de pădurar al codrilor Fălciului, dar și de vânător neîntrecut. Își mai amintea de vânatorile pe zăpadă, cu boieri din Fălciu, din Huși, chiar și din Bârlad... cu sănii cu zurgălăi, în care vânătorii înfofoliți în blănuri, ca niște momâi, se gândeau mai mult la chefurile care-i așteptau seara; la ochii albaștri ori negri ai cucoanelor și la cântecul de inimă albastră, cântat la ureche al lăutarilor... decât la fiare, la căpriori și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îl rugară, îi auzi... „... hai, tatai, spuni-ni, spuni-ni!“ Atunci, el cu ochii în lacrimi, murmură, cu glasul stins, oftând: - Hei, dragii tatii...di data asta n-am văzut nimica, chiar n-am văzut... De atunci, Toma Chiuariu, marele povestitor, vestitul vânător, n-a mai povestit ce-a văzut în pădure, ori ce n-a văzut... niciodată, nimănui... Pădurea rămânând, mai departe, tainică și tăcută, ca întotdeauna... CAPITOLUL V Povestiri din război... Ceara, caldă. Luna răsărise de după creastă, devreme și se suise
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe limbă și buză. Tot atunci, la primul asalt, a fost doborât și dom‟ maior Șonțu, comandantul batalionului 1 reg. 10 Dorobanți. Bătălia a fost așa de crâncenă că nici nu s-a băgat de seamă când trei batalioane de Vânători, au fost aproape date gata... În ceardac se făcu din nou tăcere, o tăcere ca de mormânt. Și greierul de sub tufa de liliac tăcu. Nu se auzea decât foșnetul tainic al pădurii și glasul ușor tremurat al pădurarului. ...Dar, parcă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
s-a ridicat în salt odată cu glonțul... Anton nu a mai avu timp să încarce arma și s-o ducă la ochi, riscul să n-o nimerească mortal era mult prea mare. O spaimă cumplită, ca niciodată în viața de vânător, îl înfioră, și o subită teamă de moarte îl cuprinse. Primejdia îi ascuți agerimea. Cu o iuțeală de care nu se știa în stare, a tras toporișca de la șold, și cu un răcnet de fiară, care înfiora codrii, lovi animalul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
căscă larg gura, vrând parcă, să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnind fără întoarcere. Luna se ascunse după o zdreanță de nor... Codrul tăcut, înghițea zvâcnelili fiarei și a omului, străpuns de un fior înghețat. Anton, deși vânător încercat, rămase deznădăjduit... parcă și prin el trecuse nevăzută, umbra amară a acelui sfârșit. Fiori înghețați îi scutură tot trupul. Din țeasta zdrobită, sânge și creeri înroșiră zăpada, iar ochii... ochii aceea ca două bucățele de lună îl priveau, îl
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
își zise el superstițios. Cerul se clătină... se clatinară și stelele; luna se clătină și ea... și pământul se clătină... În lăstăriș se lăsă o tăcere dureroasă, grea, ca de cimitir... o tăcere în care se auzeau lacrimile curgând... Pădurarul, vânătorul neînfricat plângea... Pentru prima dată plângea pentru că ucisese. Un vânt subțire sufla dinspre răsărit drept în față, spulberând zăpada. O liniște dureroasă plutea în jur... o liniște care înfiora. Deodată, un scâncet ca de copil se auzi, și din lăstăriș
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un fel de spaimă în ochi, și, mașinal căuta patul puștii. Un fior rece, cu picuri de ghiață îi străbătu șira spinării... De inimă i se încleșta frica, deși, lângă Anton, n-avea a-i fi teamă. Pădurarul avea faima vânătorului care a împușcat vindereul în zbor... și asta era uimitor chiar și pentru vânătorii cei mai încercați. Acum era clar... Urletul venea de sus din dreapta, dinspre creasta Ciomaga, iar ecoul se alungea până departe înspre miazăzi, spre dealul Mălușteni și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu picuri de ghiață îi străbătu șira spinării... De inimă i se încleșta frica, deși, lângă Anton, n-avea a-i fi teamă. Pădurarul avea faima vânătorului care a împușcat vindereul în zbor... și asta era uimitor chiar și pentru vânătorii cei mai încercați. Acum era clar... Urletul venea de sus din dreapta, dinspre creasta Ciomaga, iar ecoul se alungea până departe înspre miazăzi, spre dealul Mălușteni și Valea Horincii... În ăuitul lui, lupul trimițându-și depărtărilor urletul, când sfâșietor, când tânguitor
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]