7,211 matches
-
Făcu semn ca fiul său, Germanicus, să-i fie așezat în poală și ca Asiaticus, amantul său, să stea mai în spate, pentru a-i face loc soției sale. — Iar destinul poporului meu va fi... — Încetează, îl întrerupse Flavius în șoaptă. Acum nu-i vreme de jocuri. Ai uitat de trădarea lui Caecina? Ai uitat că Ravenna a fost cucerită de Cornelius Fuscus? — Eu mă bucur să-l știu pe Caecina în lanțuri, luat prizonier de oamenii săi. Comandanții or fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plângea, cu capul sprijinit de marginea patului. — Soldații mei... Soldații mei cei curajoși... Cu ei aș fi putut ajunge până la Roma. Aș fi vrut să-l dobor pe Vitellius... Vitellius e Răul! Glasul i se frângea, prefăcându-se într-o șoaptă cu neputință de înțeles, apoi devenea iar puternic. — Cu ce vini mă înfățișez dinaintea zeului meu? murmură, strângându-i mâinile lui Titus. Viața veșnică... Zeul meu îmi dăruiește viața veșnică. Întotdeauna am încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adresă. Emițătoarea lor stă de vorbă cu ea însăși. Cu propriul suflet. Și dacă eul nostru profund coboară, uneori, cum crede Jung, în inconștientul colectiv, identificat cu divinitatea, am putea spune că poeta se confesează, fără intermediar, lui Dumnezeu. În șoaptă. Din perspectiva duratei umane biologice, asemănată cu perioadele zilei, versurile se compun, spovedania se aude ca șoaptele în amurg. Antichitățile, nu doar cele din ciclul nominalizat, ci din toate ciclurile, sunt antichități subiective; reminiscențe autobiografice, unele accentuate istoric, câteva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
coboară, uneori, cum crede Jung, în inconștientul colectiv, identificat cu divinitatea, am putea spune că poeta se confesează, fără intermediar, lui Dumnezeu. În șoaptă. Din perspectiva duratei umane biologice, asemănată cu perioadele zilei, versurile se compun, spovedania se aude ca șoaptele în amurg. Antichitățile, nu doar cele din ciclul nominalizat, ci din toate ciclurile, sunt antichități subiective; reminiscențe autobiografice, unele accentuate istoric, câteva cu tentă specific regional, Vest-ardelean, legate de ambianța familială (părinți, bunici, unchi, mătuși, fiica și nepoata, prietene din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
unor tremurături dubioase, nu avea nimic cu presa. Revenit din leșin a surâs cu ochiul mai puțin vânăt sticlei cu apă minerală de canal, benevolul prim-ajutor. Din gura sa, după căderea unui incisiv și a unui premolar, se strecură șoapta otrăvită din care i se trăsese și oprobiul public mai înainte amintit: Cum stați, domnilor, cu acțiunile ? Le-ați dezvoltat ? Mă așteptam ca această nouă provocare să trezească în auditoriu cele mai primare instincte, prezumție greșită și neconfirmată deoarece respectivii
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Băncii Naționale de aur. De aici și proiectul poleirii câtorva sute de mii de românași cu aur pentru a fi trmiși în străinătate. Ca studenți? Ași. Ca mumii egiptene! TERMOPAN EA Va si leeeee.... EL Ce faci ? EA Țip în șoaptă, că-s îngrozită ! EL Vine mama soacră ? EA Nu. Mai rău. E cineva la geam ! EL Or fi cu sorcova. EA Ce sorcovă, că noi stăm la etajul cinci ! EL Și ăsta-i un motiv să ...a...so...Sițo ! ăștia
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
prietenoase ale unor oameni pe care-i consideram prieteni, sau prietenoși, doar Îmi aranjaseră casa, mi-au dat banii cam În silă, pe palier, fără să mă invite la o cafea, la o discuție, nu mai Înțelegeam nimic, nici chiar șoaptele tandre amestecate cu acuze ale Marianei, ale soacrei venite special de la Sankt Petersburg pentru a mă Împunge cu degetul În ochi, același cu care arătase spre nemți În timpul blocadei Leningradului, Îi degerase așa, Întins spre mine, acuzațiile erau croșetate blînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
moară. Adică Paul Atreides. Și trebuie să moară pe planeta Caladan, de care-i va fi dor. Mai există o planetă, Bene Treilax, pe care nu-mi dau seama ce se-ntîmplă, și Încă una, Arrakis, mai mare. Se vorbește În șoaptă despre mina de mirodenie și despre harkonnieni, dușmanii oamenilor cinstiți. Detectivul Cooper este fiul ducelui. Ducele e cumsecade. Din nefericire, viermii de pe Arrakis, unde sînt dune, au lungimi apreciabile, circa 450 de metri unul mediocru. SÎntem avertizați și de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
așa că unii s-au apucat să fredoneze textele lui Dylan Împreună cu mine, ținîndu-mi isonul și umplîndu-mi cu voioșie nenumărate păhărele cu Katiușa. La un moment dat mi s-a așezat alături un conațional cu mustăți care m-a Întrebat În șoaptă cum facem, bă, să șutim și noi ceva de-aici? Interogația m-a trezit din melodie doar cît să-i răspund păi de ce să șutești, cînd poți lua tot vrei de pe masă, la care compatriotul s-a pleoștit, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru plecare, și, cum Îmi pierise graiul, a adăugat că fără actul ăsta nu puteam merge mai departe. După care-a ieșit, nu Înainte Însă de a-mi mai face rapid o radiografie completă. Panică, discuție animată cu Mariana-n șoaptă, ce se-ntîmplă, nimeni nu mi-a spus nimic de așa ceva, plecăm și noi prima oară-n Occident și n-o să ajungem nici măcar pînă-n CÎmpia Panoniei, ce facem, de unde să iau acum aprobarea aia nenorocită, Între timp auzeam convorbirile de pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
urcă prin pădurea rară Învăluit în tainica visare. Își duce în spate greaua lui povară Și fredonându-și ultima cântare. Și tot în gânduri cufundat Coboară liniștit spre lunga noapte. Îi pare rău de tot ce a lăsat: Iubire, amintire, șoapte.
Amintiri by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83187_a_84512]
-
ating cu mâna dreaptă piciorul; că niciodată nu trebuie să schițez, nici în glumă, gestul lovirii cu piciorul în cineva, și alte multele. De aceea ezitam înainte de a mă rezema comod de parapet. Auzii atunci pe Lilu vorbind ceva în șoaptă Maîtreyiei. ― Spune că ai un picior foarte frumos, un picior alb, de alabastru, mă lămuri Maitreyi, fără să-și poată ascunde o privire de neînțeleasă invidie și necaz. Roșii, și de plăcere (căci, urât fiind, mă încîntă peste fire orice
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sigur pe mine și pe dragostea Maitreyiei. Se petrecu atunci un lucru neașteptat. Maitreyi începu să plângă și se smulse din mâinile mele. Voia să fugă. O înlănțuii în brațe și-mi apropiai capul de părul ei, vorbindu-i în șoapte, încercînd s-o farmec, s-o rog să nu mai plângă, să mă ierte. Dar nu mă putui împotrivi parfumului și căldurii, și ispitelor acelui trup neatins încă de nimeni și o sărutai. Maitreyi se zbătu și țipă, ferindu-și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
evenimentelor, ne lega în ciuda despărțirii și a morții. Când era lună, treceam prin pădure, până la pârâul dini vale, și întîrziam mult pe o stâncă, privind apa, strigînd: "Maitreyi! Maitreyi!" până ce oboseam și îmi auzeam glasul tot mai stins, aproape o șoaptă. Atunci mă întorceam acasă, pe același drum, cu o împăcare nespusă în suflet, căci mi se părea că Maitreyi îmi ascultase chemarea, că vorbele mele au fost purtate de apă și de vânt până la ea. Nu știu dacă viețuiam sau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
stinse și-și reluă plimbarea. După ce se mai întoarse o dată în primul salon, șovăind în fața vitrinelor, se îndreptă hoțărîtă către ascensor și apăsă pe buton. Câteva clipe în urmă, ușa ascensorului se deschise, și era gata să intre, când auzi șoapte precipitate în spatele ei. Femeia deschise repede poșeta și, ca și când și-ar fi dat seama că a uitat ceva, se întoarse brusc, îndreptîndu-se grăbită spre bar. Privi ca din întîmplare femeia palidă, cu un mic șorț verde, care-și stăpânea anevoie
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și, ca și când și-ar fi dat seama că a uitat ceva, se întoarse brusc, îndreptîndu-se grăbită spre bar. Privi ca din întîmplare femeia palidă, cu un mic șorț verde, care-și stăpânea anevoie emoția, și tânărul care-i vorbea în șoaptă, agitat. Alături, un bărbat înalt, cu o figură severă, își ținea amândouă mâinile la spate, silindu-se să privească drept înaintea lui. Întovărășindu-l, Adrian continua să-i vorbească: - Mă leagă de dumneata admirație și recunoștință, pentru că m-ai ajutat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
decât asta - un nou Orfeu în Tracia, mesajul de care vă vorbeam mă privește în primul rând pe mine... Orlando se opri în fața unei uși masive și, punîndu-și degetul în gură, îi făcu semn să tacă. - Pentru că, continuă Adrian în șoaptă, în acest habitat, după cât știu, numai eu sânt poet. Cu alte cuvinte... Dar Orlando îl dădu prietenește la o parte și-și apropie urechea de ușă. Ascultă câteva clipe, apoi o deschise cu multă luare-aminte. Surprins de întunerecul și tăcerea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Orlando. Ce v-a apucat? - Surpriza. Veneția, Casanova, Il ballo in maschera. - Nu-mi place, făcu Orlando, schimbîndu-și dosarul în cealaltă mână. Sânt enervat. N-a venit, adăugă coborând glasul. Și nici un semn, nici un telefon... - N-a venit? repetă în șoaptă Il Comandante. Întoarse capul și-l căută cu ochii pe Adrian. - Nu e el, continuă nervos Orlando. Și nici măcar nu știu cine e. Se preface, se ascunde. Spune că e poet, dar vorbește tot timpul de politică. Și totuși știe ceva. Știe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
bine venit. Mi-e sete! Sorbi la început cu măsură, apoi bău spornic și goli paharul. Orlando întoarse capul către cele câteva perechi care dansau parcă absente, căci orchestra se auzea acum în surdină, iar la mese toți vorbeau în șoaptă, privind pe furiș către masa lor. - Ce plictiseală! exclamă deodată, întorcîndu-se către Il Comandante. Unde i-ai găsit? Veneau de la vreo înmormîntare? Il Comandante se sculă brusc și, de departe, făcu semn orchestrei ridicîndu-și și tremurîndu-și energic brațele. Apoi trecu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
frunte, își frecă ochii, apoi, pe deasupra mesei, își pleacă puțin capul, cercetînd-o. - Mai spune ceva, începu el târziu. Vorbește. Vorbește-mi, îmi place să te ascult. Femeia își apropie pleoapele, parcă s-ar fi trudit să-și amintească. Brusc, în șoaptă, începu să recite: ... Pe vânturi ascult Orficul tumult Când și-ardică struna Fata verde, Una... Adrian întinse brațul pe deasupra mesei și o întrerupse: - Eu le-am scris? întrebă. Sânt versurile mele? - Nu. Le-a scris cel care a venit după
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
va fi dat, tot împreună o să plecăm... Cu mare grijă, parcă i-ar fi fost teamă că s-ar putea prăbuși, strîngîndu-i brațul foarte aproape de ea, îl conduse către ușă. - Și tot eu am să merg înaintea ta, adăugă în șoaptă, zâmbind. Adrian o urmase tăcut. Dar după câțiva pași se opri brusc și, întinzînd mâna, i-o trecu blând pe obraji, ștergîndu-i lacrimile. Atunci dădu cu ochii de măștile care-i priveau, împietrite, de la mese, de la estradă. - Ce se întîmplă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
E adevărat că... - N-are nici o importanță, o încurajă Maria. Continuați!... - E adevărat, spuse Ieronim. - Atunci știu cine ești... Astă-vară veneai la Spitalul Colentina, la pavilionul copiilor... - E absurd! izbucni Ieronim. N-are nici un sens! Corul rosti încet, aproape în șoaptă, dar mustrător: Sensul îl creăm noi, Ieronim. Sensul îl revelăm noi, prin spectacol. Prin Spectacol, Ieronim, fără început și fără sfîrșit! Întorcîndu-se către Marina, Ieronim începu să rîdă: - Ați ghicit că e vorba de începutul unui spectacol experimental. Dar... - Așa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Se trezi că fuge, cu carabina în mâna dreaptă, și cu stânga ținîndu-și ranița, să nu-i salte în spate. Se opri obosit; respiră adânc de mai multe ori. - De ce v-a fost frică, domnule filozof? se auzi întrebă în șoaptă. Întoarse speriat capul și dădu cu ochii de Pricopie. Îl aștepta lângă pom, cu câinele lângă el. Zâmbea. - De ce v-a fost frică? îl întrebă văzând că Darie rămăsese cu privirile pironite asupra lui. - Dar ce-i cu dumneavoastră, aici
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nici un milion de ani, și încă! Dacă începem să numărăm de la homo sapiens, doar câteva zeci de mii de ani. Și uită-te în fața noastră: miliarde și miliarde de ani!... Darie îl ascultase surprins, concentrat. - Miliarde de ani, repetă în șoaptă. Știu, știu, dar ce să facem cu ele, cu miliardele de ani? - Să însuflețim Pământul, și apoi sistemul solar, și galaxiile, și tot ce-o mai fi pe-acolo, și pe care nu le știm încă. Să le însuflețim, adică
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lui Ivan. - Am avut noroc, reluă Zamfira, că am dat peste ei dormind, beți, și le-am luat tot ce-am găsit la îndemînă - și apă, și votcă, și tutun. - Dar ce s-a întîmplat cu mine? întrebă Darie în șoaptă, speriat. M-a rănit cineva? - Ceasul rău, continuă Zamfira. V-ați împiedicat, ați căzut și s-a descărcat carabina. Glontele v-a trecut prin subțioară. Nimica toată, dar ați leșinat, și până am dat de dumneavoastră, ați pierdut mult sânge
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]