KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...276 277 278 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

Certificatul de proprietate se va elibera pe numele proprietarului de drept, adică pentru mama domniei voastre. Nu, domnule primar. Zace la pat, nu se mai poate deplasa. Totuși, legea este clară. Îmi pare rău. Următorul, vă rog. Este pămîntul meu, țipă Ionuț pînă la ușă. De partea cealaltă a ușii schimbă repertoriul și țipă să-l audă lumea: Hoților, nu-mi dați pămîntul mamei, așteptați șpagă! Vă dau pe mîna procuraturii! La pușcărie cu voi! Deja încep discuțiile cu următorul cetățean

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mama domniei voastre. Nu, domnule primar. Zace la pat, nu se mai poate deplasa. Totuși, legea este clară. Îmi pare rău. Următorul, vă rog. Este pămîntul meu, țipă Ionuț pînă la ușă. De partea cealaltă a ușii schimbă repertoriul și țipă să-l audă lumea: Hoților, nu-mi dați pămîntul mamei, așteptați șpagă! Vă dau pe mîna procuraturii! La pușcărie cu voi! Deja încep discuțiile cu următorul cetățean și încep să fiu calm. De pe stradă se aud răcnete: Vor șpagă, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
multă simpatie. Chiar mi se umflase puțin orgoliul și mă așteptam ca peste tot să fiu respectat. Mai aveam o pîine în casă dar Ucigă-l Toaca mă împinge într-un magazin ca să mai cumpăr una. Mi-a furat pămîntul, țipă un cetățean aflat la rînd. Mă uit atent, caut în rafturile memoriei și îl găsesc în arhivă. Domnul Căpușă?! Da, eu sînt. Mi-ați furat pămîntul mamei mele! Cum l-am furat, domnule Căpușă? Nu mi-ați dat titlul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
simte că este golit de demnitate și de claritatea raționamentului. Nu mai poate reflecta la problemele care îl preocupă. În acel bruhaha infernal este golit de tot conținutul său de om cult, distins și demn. Unde te bagi, boșorogul dracului, țipă o nespălată cu bîrdihanul la gură. Îmi omori copilul, dobitocule! Nu el împingea gogoașa aceea monstruoasă spre ușă. Alții o făceau, simțind un soi de plăcere diabolică. El abia se ținea pe picioare! Împins, îmbrîncit, cu pălăria căzută, intră în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
el împingea gogoașa aceea monstruoasă spre ușă. Alții o făceau, simțind un soi de plăcere diabolică. El abia se ținea pe picioare! Împins, îmbrîncit, cu pălăria căzută, intră în sala de audiență. Culmea ironiei, acolo mai erau cîțiva indivizi care țipau și amenințau. Mergem la București, hoții dracului! O să înfundați pușcăria. Pămîntul nostru... Dar n-aveți acte, rostește un funcționar dintr-un fel de prezidiu peste care trona primarul. Polițistul îi scoate afară, în timp ce petiționarii aruncă șuvoaie de înjurături și trivialități

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
asta venise, dar nu a înțeles bine propunerea. Nu știu, răspunde stupid. Păi, de ce ați venit la mine? Nu știu, repetă moșul. Vrea, domnule primar. De asta a venit, se repede funcționara. Vrei, domnule doctor, la azil? Zi că vrei, țipă funcționara. Da, vreau, spune doctorul. Să intre următorul, țipă polițistul la ușă. Spre capătul firului Acum mulți ani, pe cînd colindam pe culoarele Universității "Alexandru I. Cuza", habar n-aveam de cum ne vom trăi anii mulți de muncă, ani care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
știu, răspunde stupid. Păi, de ce ați venit la mine? Nu știu, repetă moșul. Vrea, domnule primar. De asta a venit, se repede funcționara. Vrei, domnule doctor, la azil? Zi că vrei, țipă funcționara. Da, vreau, spune doctorul. Să intre următorul, țipă polițistul la ușă. Spre capătul firului Acum mulți ani, pe cînd colindam pe culoarele Universității "Alexandru I. Cuza", habar n-aveam de cum ne vom trăi anii mulți de muncă, ani care ne vor asigura o pensie. Cei care vor apuca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ciobite și mîncate de timp și intemperii. Ușile din stejar s-au înnegrit, dar sînt încă funcționale. Clanțe vechi și broaște confecționate de artizani, de mult apuși. Întîrzii pe dinafara casei, iscoditor și visător. O bancă sub un nuc își țipă vîrsta matusalemică. Se mai poate sta pe ea. O fi fost mai veselă odinioară? Vreo domniță, vreo carte, un evantai cumva? Rochia o fi fost albă, înecată în broderii? Cel care este cu domnița și stă în picioare, cu mustăcioară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
fost singurul și ultimul. Rămîn mirat de această întorsătură și-l privesc intens pe avocat. Este trist și parcă mai cocîrjat ca de obicei. Pauza este jenantă și o întrerup. Deci sînteți rudă cu sculptorul... Nu, nu, excelență. Cu nebunul? țip, întrebîndu-l. Da. Primesc lovitura năucitoare și strig la el: De ce suferi, de ce te autoflagelezi? Cu ce ești vinovat? Avocatul tace. Apoi, ridică ochii spre mine și murmură încet. Așa-s eu... Ochii bătrînului se umplu de lacrimi. Îl strîng la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
era soție de primar. Erau foarte plăcuți la vorbă și chiar fizic nu arătau rău. Blajini, buni la suflet și primitori cum numai în Moldova sînt unii. Domnule primar, ce bucurie ne faci... Raluca, a venit dom' primar la noi, țipă Gioni la nevastă. Se deschid ușile și inimile, sînt tratat ca un oaspete drag și mult așteptat. În bucătărie fierb oale, sfîrîie tigăi și la cuptor se coace ceva bun. Un păhărel oferit din suflet și cu drag și stăm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
totul cu întuneric. La început cad bile de gheață unde și unde. Apoi bilele devin boambe care îți sparg capul. Și dese. Își pun rucsacurile pe cap și se grăbesc sub un brad. Cîteva bile nimeresc degetele și chiar unghiile. Țipă, dar n-au cînd să bage degetele în gură de durere. S-a făcut frig, cumplit de frig. Sub brad este mai bine, dar vin ghiulele și din lateral. Se dau după trunchi. Vijelia însă îi caută cu insistență, adică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
punte curge iadul. Puhoiul face urît al naibii cînd i se opune un bolovan sau un trunchi încîlcit în crengile sale. Amîndoi mor de frică. Guță își ia inima-n dinți. Tremură, dîrdîie, lunecă și... trece. Hai, treci și tu, țipă la Pamela. Nu pot. Mor de frică, ajută-mă! N-am cum, treci și tu ca mine. Dacă pic în hău? Guță tace. Pamela imploră. Ajută-mă că mor, uite se întunecă. Plînge, dar Guță nu aude. Dă chiar să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pot. Mor de frică, ajută-mă! N-am cum, treci și tu ca mine. Dacă pic în hău? Guță tace. Pamela imploră. Ajută-mă că mor, uite se întunecă. Plînge, dar Guță nu aude. Dă chiar să plece, dar Pamela țipă și-l blestemă. Guță chiar s-a hotărît să plece, cînd apare tînărul. Țineți-vă de mine, nu vă temeți domnișoară. O prinde strîs și Pamela se simte în siguranță. Trece Strunga Dracului. Rămîne de mînă cu tînărul. Așa pornesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pătrund în lumea visului. O mașină vrea să întoarcă pe la poarta vecinului. Acesta aleargă cu toporul, sparge parbrizul și dă să-i spargă și capul șoferului. Ah... mă trezesc speriat. Beau puțină apă. Bocănitul se aude clar și nimeni nu țipă. Bun, hai la somn. Din nou toporul vrea să spargă o țeastă... Cred că am mîncat prea mult. Este liniște și mai dorm puțin pînă la ziuă. Un duș mai rece puțin și sînt vesel. Cafeaua este excelentă și răspund

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cam un sfert de secol și arătam și eu macho de tot, sora era cam țepoasă. Scoate un ac gros cît un creion (mină de creion, de fapt) și mi-l înfige acolo unde nu era zare de venă. Nu țip și imediat face altă gaură. Tot nu dă de sînge. Mă mai forați mult? zîmbesc eu cuceritor. Pînă reușesc, răspunde ea ca o perjă acră. Din greșeală, acălăul dă spre o pungă de sînge și umple seringa. Gata, fata îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-i spun discret ce enormă problemă de sănătate are colegul nostru. Știam că este prea prost ca să înțeleagă. Se plînge ca o muiere? Îl învăț eu. Nu, nu se plînge, eu am venit să-l ajut. O să vezi și tu. Țipă nervos, iritat, spre mine: "la fîntînă, pas alergător, adunaa...rea!" Alerg la fîntînă. Aud: "la loc comanda!" și mă întorc. Apoi din nou "la fîntînă...." și iar "la loc comanda!" Uită de pauză și se ține de capul meu. Deodată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
a poposit pe acolo și de atunci a rămas una dintre cele mai bune prietene ale familiei noastre. Eram în drum spre mănăstirea Neamț și mașina sorbea kilometrii fără efort, vremea era răcoroasă și defilarea Moldovei părea ireală. La radio țipa un tip, lamentîndu-se că "nu-l iubește" cineva. Ca să fiu sincer, cea care "nu-l iubește" avea un motiv serios, dacă și mie îmi venea să-i ard cîteva palme, că avea nenorocitul o voce extrem de enervantă. Mai bine închide

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
păduri, prin Sahara și acolo se vor pocăi... Hai să plecăm! Se cîntă muzică cultă de cîțiva tineri care au aspectul real de ceva imaculat. Am același sentiment ca și cum mi-ar cînta prohodul, glumește sinistru Giurăscu. Nu mai vorbi prostii! țip la el. Hai să mergem la o bere! Chiar! Hai! La un pahar După un an de absență, mă văd din nou printre ai mei, ai noștri dacă vreți. Adică printre frații noștri, români zămisliți de daci și de romani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
plec privirea către bombeurile pantofilor. Rostesc aproape ritual: Trăiască Regele în Pace și Onor. De țară iubitor/Și apărător de țară. Dorin Robu se ridică și el. Este solemn și îngînă același refren. Oponentul stă ostentativ jos și rîde. Cabotinilor, țipă către noi. Spre surprinderea mea, Dorin Robu apucă halba de bere și o toarnă în capul republicanului. Apoi o trîntește în scăfîrlia cheală a acestuia. Destul de tare ca să se facă zob. Halba, nu scăfîrlia. Mă uit roată să văd cîtă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
tare ca să se facă zob. Halba, nu scăfîrlia. Mă uit roată să văd cîtă lume a asistat la penibila scenă. Erau doar cinci bărbați, care se amuzau copios. Oponentul, adică cel cu halba în cap, sare ca un resort și țipă spre cei care au asistat la cumplita scenă: Ați văzut? Sînteți martori cu toții! Pușcăria o să-l mănînce! Se întoarce spre mine și mă țintește cu arătătorul. Și tu o s-o pățești. Ai instigat la violență. Îmi pare rău, dar... Nici un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și sînt puțin mirați că chelia a rămas intactă, fără nici o zgîrietură. Între timp vine chelnerul, culege cioburile, șterge scaunul și masa și întreabă ce s-a întîmplat. A scăpat halba din greșeală, spune un martor. Ce greșeală, dom'le? țipă republicanul. Doar nu vrei să spui că ți-a trîntit-o în cap, rîde un altul. Agresatul se întoarce către ceilalți martori și aproape țipă: Dumneavoastră ați văzut totul... Ce să vedem? Un mic accident... Disperat, cel cu hainele ude de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ce s-a întîmplat. A scăpat halba din greșeală, spune un martor. Ce greșeală, dom'le? țipă republicanul. Doar nu vrei să spui că ți-a trîntit-o în cap, rîde un altul. Agresatul se întoarce către ceilalți martori și aproape țipă: Dumneavoastră ați văzut totul... Ce să vedem? Un mic accident... Disperat, cel cu hainele ude de bere, răcnește la chelner: Aici este un cuib de vipere, adică de regaliști. Vă vin eu de hac la toți. Monarhiștii dracului! Ce eficientă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
suportat pentru Dinu. Ce ai, mititelule? întreabă puțin panicat. Puiul se ridică chinuit și abia atunci se vede cauza nefericirii căprioarei. Un picioruț era rupt și cînd efortul de a se ridica i-a provocat o mare durere puiuțul a țipat ca un copil. Doamne, ce necaz a dat peste voi! Cum de te-ai născut vara? N-ai fost prea cuminte, fato, ești ca... Zînica. Dinu a luat puiul în brațe, l-a mîngîiat și apoi și-a dat seama

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cînd văd ce spală doamna doctorului. Un căpușor mic de ied avea dinții dezgoliți. L-ați omorît! strigă cei doi în cor. Doctorul iese într-un halat de casă și explică: Nu era nimic de făcut. Zău, crede-mă! Criminalule, țipă cei doi, izbucnind în plîns. Să-ți stea în gît!! Povestea se încheie, dar prin sat n-a mers vestea că doctorul a avut vreo indigestie. Bogații maneliști Jumătate de secol de ideologie comunistă n-a reușit să zdruncine deloc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
am prins balaurul. Un pește mare și fioros, pe care îl trăgeam la mal, încordat și tremurînd de emoție amestecată cu bucurie. Atunci domnul Covalciuc își dă arama pe față, sare în spatele meu și apucă de fir. Este al meu, țip isteric și îl mușc de mînă. Ba este al nostru, sare și feciorul său Bogdan, lovindu-mă cu un scăunel de pescar. Lupta este care pe care, firul se rupe și peștele ăla mare rînjește spre noi cu niște dinți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]