7,971 matches
-
întotdeauna conștiința puterii și a dreptului de a mă considera slujitor al aceluiași altar al dragostei de Adevăr. Credința că exist tocmai cu acest scop m-a ajutat să nu abdic, să nu cad. Când, ispitit sau înșelat în cuget, alunecam sau pierdeam echilibrul spiritual, credința în misiunea mea mă făcea să văd adâncul prăpastiei care mă aștepta, de unde nu este ieșire. Mulțumesc lui Dumnezeu că „de certat m-a certat, dar morții nu m-a dat” (Psalm). A două zi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
se facă folositor. Râvna i-a fost fatală. Înainte ca cineva să-l poată opri, a apucat frânghia: Hai, fraților, să-l dăm jos! Coaja a plesnit și salcâmul a pornit spre dânsul. În încercarea precipitată de a fugi, a alunecat pe pământul umed și copacul s-a prăbușit peste dânsul. Am sărit, amuțiți de tragedie, să împingem copacul și Nicu Mazăre l-a scos cu atenție. Deși copacul îi frânsese coloana vertebrală în două locuri, era perfect conștient. Durerile îl
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
constituit un semn de întrebare. Suspectat de a fi informator, bietul om suporta neîncrederea noastră și opresiunea fraților lui după trup. Dezorientați în întunericul camerei, după câteva mișcări prin mocirla infectă, căutam pereții să ne sprijinim, dar pe pereții uzi alunecam și ne prăbușeam iarăși. Se auzeau doar gemete și bălăceală în mizerie. Organismul se congestiona și umflăturile sângerânde dădeau dureri acute până la os. Corpul ardea în flăcări, dar simțeam temperatura de gheață a camerei. Evreul și-a revenit primul. Cu
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
iar geamurile sparte săreau țăndări, rănindu-i. De câteva ori parlagiul, prinzând câte un lanț în mâini, culca câte trei milițieni, care erau scoși leșinați. Unii bolnavi își ascundeau capetele sub pături. Pe țăndările de sticlă care umpluseră camera atacanții alunecau și cădeau umplând-o și de sânge. Când îi mai rămase numai o cercevea, parlagiul s-a aruncat lovind cu disperare; atunci unul dintre milițieni l-a împuns cu cârligul în pulpa piciorului, iar altul într-un braț. Acu... pe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
va mai putea rezista. O ploaie torențială îl obligase să-și caute adăpost. La lumina fulgerelor a descoperit o mică peșteră creată de prăbușirea unor lespezi stâncoase; obosit, era gata să adoarmă când a auzit deasupra lespezilor pași grei care alunecau pe grohotișul dimprejur. Și-a dat seama că o fiară își căuta adăpost de ploaie. Nu a mai avut timp să iasă și s-a retras în fundul peșterii și cu arma în mână (un ZB). La lumina unui fulger a
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
dar n a cedat. Apoi, obosit, s-a întins în pat. După zece minute, în timp ce vorbea cu noi, și-a dus mâna la tâmplă: Ah, ce durere de cap! Când am voit să-i punem o compresă, capul i-a alunecat pe pernă. Avea peste șaptezeci de ani. Am aprins o lumânare (aveam întotdeauna la noi un căpătâi de lumânare, de la infirmerie) și-am plâns cu toții. Am anunțat milițianul de pe secție și el a înștiințat administrația. După o oră au sosit
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
acela, pe la 20 martie, a venit la Ploiești. Era o vreme rece, ghețoasă și schimbătoare, ba lapoviță, ba ploaie, ba polei și vânt. Mirat de sosirea neașteptată, l-am întrebat: Bine, tată, de ce-ai venit pe vremea asta? Doamne ferește, aluneci, cazi, nu te poți urca în tren... Ei, dragul meu, am venit să pun economiile mele la CEC pe numele vostru. (Avea vreo 7.000 de lei.) Lasă tată, nu-i găseam noi? Așa am vrut eu... A mâncat și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
unanime. Stabilizarea situației interne a României constituia un element obligatoriu. Noul prim-ministru desemnat, Duca, a plecat în Franța, care era îngrijorată de faptul că după urcarea la putere a lui Hitler întregul "Pămînt al nimănui" instabil din Europa va aluneca spre fascism. Duca a fost bucuros să ofere toate asigurările cuvenite că regimul politic din România se afla sub control. Era exact ceea ce voia Parisul să audă. În decembrie 1933, pentru a cincea oară în șase ani, au avut loc
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de puternic. M-am reîntors de îndată în pat. Dimineața, am scos prostește cuiul din perete și l-am aruncat fără să-l examinez ca lumea. De bună seamă cuiul s-a îndoit treptat sub greutatea oglinzii, până când sârma a alunecat de pe el. Totuși, nu mă simțeam deloc înclinat să reflectez asupra întâmplării. Îmi pare foarte rău de oglindă. Rama e nevătămată și poate fi lustruită, dar oglinda fusese misterios de argintie și de frumoasă. După zguduitură, mi-a trebuit multă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
însă, măsuța s-a dovedit absurd de grea și am constatat cu enervare că suprafețele netede și povârnite ale stâncilor erau aproape cu neputință de urcat, atâta timp cât țineam masa într-o mână. La un moment dat, am lăsat măsuța să alunece într-o râpă. Va trebui să găsesc un drum mai simplu până la turn. M-am cățărat sus și m-am așezat pe un bolovan ud, cu fața spre Golful Raven. Soarele continua să strălucească și cerul să se umfle plumburiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ținând seama că mie stâncile mi-erau familiare și ei nu, și a ajuns în poienița de iarbă de lângă turn foarte curând după mine, gâfâind și cu bareta unei sandale ruptă. Când m-am întors, l-am văzut pe Gilbert alunecând și târându-se anevoios pe stânci, în pantofii lui londonezi, lustruiți. Dintr-o dată a dispărut într-o râpă. Au răsunat câteva cuvinte îndepărtate de văicăreală și blestem. Am intrat, peste pragul de piatră, în interiorul turnului. Lizzie m-a urmat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
adânc ce se prăvălea într-o viroagă plasată între drum și stâncile dinspre sat, nu prea greu de traversat pe lumina de zi, dar foarte riscant în întuneric. Hartley poate că nici nu știa de existența torentului. M-am cățărat, alunecând continuu, strigând din când în când, și în stare acum să străpung cu ochii semiobscuritatea difuză. Luceafărul își ocupase postul, poate că apăruseră și alte stele, precum și o lună spălăcită. Mă gândeam și mă rugam: „Dă Doamne să fi căzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
imprevizibile și lipsite de orice rațiune. Niciodată, parcă, nu mă impresionase ca acum lipsa lor de noimă. Încercam să mă țin în apropierea țărmului, dar stâncile îmi înfrângeau intenția, nu din rea voință, ci din simplă dezordine, și piciorul îmi aluneca întruna pe povârnișuri, împotmolindu-se în smârcuri îmbâcsite de ierburi, sau împletindu-se în crăpături negre, înfundându-se în hârtoape sau izbindu-se de suprafețe verticale, cu neputință de urcat. Intuiam o lumină pe suprafața mării, și aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
plăcut să colecționeze pietre sau să culeagă flori, dar de îndată ce se aventura pe stânci, cu pantofii lui londonezi cu talpă de piele, imediat cădea. Și-a cumpărat niște pantofi de pânză cu talpă de cauciuc de la Magazinul Pescarilor, dar tot aluneca. Firește, niciodată n-a cutezat să intre în mare. Totuși, tăia lemne și le căra în casă și această activitate, căreia îi conferea un sens simbolic, îl umplea de satisfacție. Continua să fie ocupat întreaga zi cu treburi de rob
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
conduc până la drum, e mai ușor pe partea aceea. Dar mai înainte, n-ai vrea să-mi aduci binoclul de câmp, atârnă acolo, pe stânca aceea. Titus părea mulțumit că-i cerusem un serviciu, într-o clipită se lăsase să alunece pe povârnișul pe care eu îl urcasem cu atâta strădanie, și acum sărea ca o capră de pe o stânca pe alta, în direcția podului. Aveam nevoie de un scurt răstimp în care să pot gândi. Oh, era susceptibil, mândru, îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Voia să vii acasă și... — Și ce? Mă simțeam atât de pedepsit și de zăpăcit, încât am continuat stupid: — A zis că a adus câinele. — Ah... câinele... câinele... uitasem de el. Câteva lacrimi țâșniră din nou și porniră să-i alunece pe obrajii atât de pătați de plâns, încât ajunsese aproape de nerecunoscut, dar reuși să se stăpânească. Vai, vai... mi-ar fi plăcut mult să fiu acasă când a venit câinele... — Uite ce-i, Hartley, se pare că tu nu ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
drum peste stânci, în direcția satului. Zăream, spre marginea mării, spuma valurilor din ce în ce mai neîmblânzite, pulverizată în sus, ca un curcubeu, ba chiar mă stropea din când în când o pulbere de stropi, ca o ploaie fină. M-am lăsat să alunec într-o despicătură lungă, dintr-un loc secret pe care-l descoperisem mai de mult, unde stâncile înalte își uneau temeliile într-un V adânc. Parte din fundul despicăturii era acoperit de o băltoacă, iar cealaltă parte de un șuvoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stâncii. Doi ochi căprui luminoși mă priveau miop, pe jumătate surâzători, pe jumătate speriați. — Lizzie! Lizzie se propti pe muchea ascuțită a stâncii, își lăsă în jos un picior bronzat, deja zgâriat și sângerând ușor, apoi celălalt picior, care-i alunecă, împiedicându-se de fusta bogată a rochiei albastre și, pierzându-și echilibrul, se rostogoli de-a dura pe suprafața abruptă căzând drept în baltă. — Oh, Lizzie! Am ridicat-o și am legănat-o în brațe, râzând cu râsul acela chinuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ți-ai spus, micuță Lizzie? Ai venit cu mașina? Nu, cu trenul, apoi am luat un taxi. — Foarte bine, pentru că în curând nu va mai exista nici un loc de parcare pe aici. Vino înăuntru ca să te usuci. Vezi să nu aluneci din nou, stâncile astea sunt înșelătoare. Am condus-o spre casă, luând-o pe pajiște. — Ce e cu pietrele astea? Un soi de desen pe care l-a făcut cineva. Parcă ești mai suplă. — Am slăbit. Oh, Charles, iubitule... te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lucru, nu-i stă în caracter, e foarte improbabil, răspunse Titus, într-o manieră înnebunitor de bovină. — Am fost îmbrâncit! Cineva m-a îmbrâncit din spate. — Ești sigur? Poate că ai căzut cu spatele pe o stâncă, și apoi ai alunecat în apă, ceea ce ți-a creat impresia că ai fost îmbrâncit. Erai cam băut, știi. {i doctorul zicea că se poate să rămâi cam buimăcit un timp, după toată povestea asta. Mă simțeam prea istovit și prea necăjit ca să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de o senzație de instabilitate a creierului, deloc surprinzătoare când mi-am dat seama, ceva mai târziu, că James și cu mine băusem în doi aproape cinci litri de vin. Îmi juca în fața ochilor o perdea de pete mobile, care alunecau vertiginos. Am intrat în bucătărie și m-am așezat din nou la masă, odihnindu-mi capul în mâini. După aceea mi-am pregătit cu grijă un pahar cu apă și am căutat câteva aspirine, pe care le-am găsit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am adus aminte că trebuie să fie, cu o diferență de o zi sau două, miezul verii. Mi-am croit fără primejdie drum printre stâncile care mi-erau acum atât de familiare, deși, la un moment dat, tot mi-a alunecat piciorul într-un smârc. Apa din băltoacă era caldă. Mi-am descoperit culcușul pietros și m-am întins în pantaloni și cămașă, scoțându-mi doar pantofii. Mi-am proptit capul de stâncă, astfel încât să pot privi orizontul marcat de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
l-o oprit să nu mai arunce fânul. Și zice: Ia, adă câinele! Câinele o trecut pe lângă mine și trebuia în capăt să urce pă scară în pod, să ieie mirosul... Și când o ajuns la ultimul fuscel, nu știu cum a alunecat câinele... Și atunci m-a călcat pe picior un milițian sau securist. Eu n-am știut să-mi trag picioarele... Da, da’ io am visat cum m-a înconjurat cu câinele... și că am fost prins... Deci, cum v-am
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
tarodata. 7318.29 1. Dispozitive de fixare antivibratii, compuse din: 1) un diblu din oțel cu cap rotund, găurit transversal la partea inferioară a tijei sale; 2) un cilindru și, uneori, una sau două rondele de cauciuc vulcanizat neîntărit, care alunecă pe tija diblului; 3) o cama de oțel prevăzută cu două planuri înclinate semielicoidale care au fiecare, în partea lor superioară, o crestătura destinată a servi că dispozitiv de oprire; 4) o pană destinată a fi introdusă în interiorul orificiului diblului
DECIZIE nr. 2.008 din 18 decembrie 2001 privind punerea în aplicare a prevederilor Culegerii de avize de clasificare emise de Comitetul Sistemului armonizat din cadrul Organizaţiei Mondiale a Vamilor, actualizată prin aducerile la zi nr. 1-29. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/139121_a_140450]
-
diblului; 3) o cama de oțel prevăzută cu două planuri înclinate semielicoidale care au fiecare, în partea lor superioară, o crestătura destinată a servi că dispozitiv de oprire; 4) o pană destinată a fi introdusă în interiorul orificiului diblului și care, alunecând pe circumferință camei, comprima partea din cauciuc și zăvoraște ansamblul, introducându-se în crestături, destinate, în special, pentru fixarea anumitor aparate fragile în pereții lădiței sau ai cutiei care conțin aceste aparate. Vezi și avizul 4016.99/1 și 8485
DECIZIE nr. 2.008 din 18 decembrie 2001 privind punerea în aplicare a prevederilor Culegerii de avize de clasificare emise de Comitetul Sistemului armonizat din cadrul Organizaţiei Mondiale a Vamilor, actualizată prin aducerile la zi nr. 1-29. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/139121_a_140450]