8,127 matches
-
atît mai mult cu cît nu mai sînt la fel de sigur că el l-a ucis. Fir-ar să fie! Descumpănită, Îi urmări privirea ochilor ieșiți din orbite și Încremeni la rîndul ei. Pe geamul exterior, două mîini ca niște lopeți alunecau mînjind sticla mată cu dîre sîngerii. Un chip care se strîmba se lipi de geam. Pierric. Mașina 4x4 a jandarmeriei era parcată În fața fabricii de faianță. Abia cînd Înțelesese că Pierric nu era rănit, că sîngele de pe mîini nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aceasta ieșea din aparat. Gwen stătea la căpătîiul mamei sale. Pierric, ghemuit Într-un colț, Își strîngea spasmodic la piept grămada de cîrpe, ținînd totodată strîns mîna mică a Mariei În laba lui uriașă. Medicul lăsă să cadă banda, care alunecă pe jos ondulîndu-se. - Pare a fi infarct, spuse el, laconic. - O spuneți ca și cum nu ați fi sigur, sublinie Lucas, venind mai În față. - Am vorbit cu cardiologul ei la telefon. Ultimele analize nu prezentau nimic anormal, În afară de o ușoară slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi aruncă feroce Fersen. Așezată pe patul În formă de barcă, Marie făcu mașinal ochii roată prin micul apartament circular din far, Înregistră din priviri colțul cu biroul, laptopul, rafturile care stăteau să cadă sub povara cărților, apoi privirea Îi alunecă asupra lui Ryan, care Își făcea de lucru În minuscula bucătărie. Simțea Încă greutatea liniștitoare a brațelor care o duseseră departe de dolmen. - Ești predispusă la astfel de „absențe“? Întrebă el fără să se Întoarcă. Scriitorul făcea aluzie la faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
piatră... Hotărît lucru, nu te Încurci cu lucrurile, decretă Lucas, după ce Ryan Îi povestise cele petrecute. Le-ai văzut și dumneata? Scriitorul se văzu silit să recunoască desigur că nu. Marie avu o mișcare de enervare care făcu să-i alunece cuvertura de pe umeri. - În realitate, am avut poftă să trag un pui de somn, replică ea pe un ton acru. Dolmenul era În drumul meu, așa că m-am suit pe el. Se ridică, simți că n-o țin picioarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
amurg, lumea celor vii și lumea morților comunicau. În acele clipe nedefinite și fugare, spiritele, zînele și vîrcolacii se amestecau printre cei vii, cei care Își Încrucișau atunci pașii cu Ankou cel cu glugă neagră și cu coasa pe umăr alunecau fără Întoarcere În lumea de dincolo. O rază palidă redesenă marginile realului, zînele se făcură nevăzute În pietrele de granit, vîrcolacii dispărură sub landă. Sunetul scurt ca un muget al sirenei primului bac vesti ziua. Anne puse o cafea fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dormise În pat. Trecu În biroul fratelui ei. Ușa provocînd un curent de aer, fereastra se deschise brusc, toate hîrtiile puse pa masa de lucru zburară. Nu văzu plicul cu pecete de ceară și fragmentele unei foi de hîrtie rupte alunecînd sub masiva mobilă bretonă ce ocupa o bună parte din Încăpere. Involuntar, tocmai Îndepărtase cu o mișcare a piciorului o sticlă goală. O luă de pe jos oftînd, apoi atenția Îi fu atrasă de un sertar Întredeschis În care văzu tuburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
asupra fratelui dumitale, Gildas. - Treizeci și cinci de ani mai tîrziu, zi cu zi. Lucas se Întoarse spre omul din scaunul cu rotile. - Cum facem să dăm și peste alte articole referitoare la un subiect precis? - Care anume vă interesează? Întrebă omul alunecînd spre ei. - Necunoscuta din Molène. - O, atunci e inutil. Nu există altele. Avu un zîmbet scurt, nostalgic. - Eu l-am scris pe acela. La vremea aceea, eram un tînăr ziarist plătit după rîndurile scrise. Acesta era primul meu reportaj. Voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înseamnă să fii una cu celălalt. În timp ce se odihnea În brațele lui, se Întrebă cum putuse să-l iubească atît de mult pe Christian și totodată să fie atît de profund, de senzual, de trupește bulversată de Lucas. MÎna care aluneca din nou printre coapsele ei puse capăt Întrebărilor, iar răspunsurile se topiră sub buzele iubitului ei. Îi Înăbușea strigătele de plăcere sub sărutări cînd niște lovituri repetate zgîlțîiră ușa. Uitînd de toate cele care nu Îi priveau, nici măcar nu auziseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei. Gesturile li se Împleteau, se Înnodau dincolo de voință, se lăsară duși de valuri de plăcere, conștienți doar de emoțiile pe care le trăiau, de parfumul fiecăruia din ei, de senzațiile de delectare. Învăluiți de o profundă stare de bine, alunecară Împreună În somn. Marie abandonase, cum rareori o făcuse, orice control de sine, cutezînd să-și manifeste dorințele, simțindu-se puternică și totodată copleșită, transformată și Împăcată, o ființă cu totul nouă În fața dragostei. Inconștientul ei era atît de eliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cîteva pastile pînă ce izbuti să-și strecoare una printre maxilarele Încleștate, apucă cu greu carafa pentru noapte, udă din plin măsuța Încercînd să-și toarne un pahar cu apă pe care-l bău cu lăcomie pentru a face să alunece pilula. Anxioliticul Își va face efectul În cîteva minute, iar somnul Îl va elibera. Degetele lui noduroase agățară cuvertura și o dădură la o parte. Spaima Îl paraliză. Pumnalul cel vechi al lui Erwan-Marie, jefuitorul, era pus pe cerceaful alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cărui bust gol ieșea de sub cuvertura kaki rezervată prizonierilor. Lucas, trezit brusc, se Încruntă văzîndu-i chipul la doar cîțiva centimetri de obrazul lui. Marie Încercă să se ridice, dar, În gestul ei rapid, arcurile patului se mișcară, bara de sprijin alunecă, așa că se prăvăli din nou peste el. - De două ori la rînd, asta e deja provocare, murmură el imobilizînd-o cu brațele. Își aținti privirea În ochii ei. - Nu pe el Îl iubești. Ea Își plecă ochii. - Uită-te la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își ridică Încet pleoapele și-l fixă cu imenșii ochii ei verzi. Și totul făcu atunci explozie În ființa lui. Căci privirea acelei femei, Încordată, superbă, Îi transmitea un mesaj uriaș: Îl iubea. Îi cuprinse obrazul În mîini, buzele lui alunecară spre ale ei, umede, fremătătoare, făcîndu-le să se Întredeschidă. Iar sărutarea alungă demonii care bîntuiau nopțile și zilele Mariei. Fără să se dezlipească de gura ei, Începu să-i desfacă unul cîte unul nasturii bluzei, afundîndu-și nasul Între sînii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
simtă ocrotiți, importanți, ascultându-le poveștile, ele sunt singurul lucru care contează. Suntem aici ca să reînvățăm să le ascultăm, să discernem dintre ele pe cele autentice și originale. Ăsta este scopul nostru aici, să adunăm povești. Desigur, există pericolul să alunecăm în ele, să devenim personajele lor sau să cădem sub influența acestor creaturi. Pericolul este însă destul de mic, vigoarea lor a scăzut enorm și ea se subțiază tot mai mult trecând în poveste. Totuși, trebuie să ai grijă, nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
deja în alte părți sau pe cei ce nu mai puteau să iubească. Suferința exista deopotrivă și era hrana mea zilnică printre sălciile lamentoase de pe malul râului, unde veneau tinerii la scăldat. Eram fascinată de felul în care acești tineri alunecau atât de ușor de la o iubire în alta, după dorința mea, de fiecare dată mai pătimași. Chiar și iubirea cea mai pură reușeam s-o pervertesc, s-o terfelesc în îndoieli mistuitoare. Soarele își dănțuia umbrele pe piatra fierbinte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe un trunchi de copac, chiar pe malul râului. Îmi face semn discret cu mâna. Atras de frumusețea fetei, dar mai ales lovit de starea mea de toropeală, îmi aranjez timid cornul în poala ei înmiresmată și mă las să alunec ușor în lumea viselor. Desigur, cele mai năstrușnice vise pot prinde formă doar în poala fecioarelor neprihănite. Căci numai așa pot fi prinși licornii, în actul cel mai necugetat de-a adormi cornul în poala fecioarelor pentru a cădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe umărul Sinelui Mare. Brațul lui exterior, adică uni-brațul, o strânge de după umeri. Ea suspină și oftează.) Sinele Mare: Numai tu nu râzi de noi, Philomena, nu-i așa? Tu ai înțeles totul și totul e spre binele tău. (Ea alunecă ușor către centru și se lipește de Mască. Ambele brațe laterale, uni-braț, se strâng în jurul ei. Formează un cerc. Pulovărul în trei bucăți o înconjoară ca o armonică.) Scena 2 (Intră Dora cu noul ei drăguț.) Țiitorul: Deci pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ești capabil doar când ești foarte tânăr. Prin urmare, continui și azi să vin să schiez aici de unul singur, să încerc să înțeleg sensul acestei întâmplări; mesajul ghețarului. Schiam pe văile largi și generoase, prietenul meu, mereu în spate, aluneca exact pe urmele mele, ca într-un ritual. Îmi plăcea să-i ascult scrâșnetul schiurilor cum zgâriau zăpada în urma mea. Și doar schiurile lui făceau un zgomot aparte, pe care nu l-am mai auzit la nimeni, ca și cum ar scrijeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o "ea", care nu-i dădea pace și o interpela adesea, disturbând-o de la activitățile ei lumești. Uite, vezi? Și acum este cu mine sau, mai exact, îl simt cum își face loc între noi! îmi spune ea, în timp ce mâinile mele alunecau timid peste sânii ei mâțești, ostracizați sub peretele rugos și strâmt al uniformei. Îmi amintesc, de altfel, că senzația era îndeajuns de anemică și nedefinită, nu știu dacă din cauza El-urilor noastre, sau a stofei rigide și groase ce camufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nouă postură, din profil. Și-l desenează cu măiestrie, de data asta și mai grotesc, spre râsul tuturor. Apoi urmează o discuție serioasă despre curățenia și paza plajei, despre treierătorile de nisip, puse la dispoziție de primărie, apoi tema discuției alunecă melancolic către răsăriturile de soare pe dig, pe care mama nu le-a mai onorat din studenție. Atunci bruta, anesteziată de băutură și prezența atâtor femei, o invită pe mama la răsărit la modul cel mai serios și mai curtenitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
i-ar vorbi, cu ochiul lor albastru și lateral ce o priveau intens din toate unghiurile. Viteza cu care ea înainta pe unda de apă, propulsată de rechinii ce înotau lipiți de ea, era inimaginabilă pentru o ființă umană. Ea aluneca, parcă, pe suprafața apei, escortată de armata de rechini către mal, și ei o scrutau intens cu ochiul lor sfredelitor. Ca niște pumnale, dinții lor ascuțiți încrețeau apa în jurul ei, dar niciunul n-a schițat vreun gest de atac. Sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
smeadă-aurie. Tocmai se pornise un vânt călduț, ca o suflare magică și vaporoasă, și Santiago dădea indicații unui cadet ce anume pânze să ridice și cum să le orienteze. Și, parcă împins deodată de forțe cosmice, vasul a început să alunece cu viteză pe apa azurie. Motoarele au fost oprite, barca dansa pe valurile mici și dezordonate și-și țuguia din când în când pânzele cu fiecare șvung de vânt. După instalarea pânzelor, Santiago a luat loc lângă ea, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
venind? A existat el aievea, cu fața lui necunoscută fără chip, cu care am discutat atâta pe culoarele librăriei? A reușit el oare în cădere să atingă cartea? A rostit numele ei, ca pe-o mantră expiatoare, când pământul îi aluneca de sub picioare? Cine este el și de ce m-a însoțit tocmai el pe mine aici, ca să afle despre "Poveste 'ulei"? Și oamenii din jurul meu, cu chipuri de fum, păreau împietriți; nimeni nu schița nicio mișcare sau vreo intenție de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei nu mai putea fi ignorat. Primele coșmaruri o vizualizau pe ea dedublată, și cele două ființe ale ei stăteau una în brațele celeilalte pe scaun, față în față cu fostul coleg de școală; ele vorbeau, gesticulau, râdeau, în timp ce umbrela aluneca tot mai adânc sub scaun. Și ființa îmbrățișată se ridică și o pornește pe culoarul autobuzului, în timp ce cea de dedesubt lovește în treacăt, cu călcâiul, cotorul umbrelei, după care dispare încet. Atenția ei se concentrează din nou asupra versiunii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
perfect, ca o eclipsă. Pare că se ridică lent deasupra lui, luminând dintr-o dată zarea, apoi coboară pentru ca să se înalțe iar deasupra norului, crepuscul lent și incert, presărat cu răsărituri și întoarceri; ziua nehotărâtă nu-și găsește somnul. Înainte să alunece complet sub linia orizontului, cu o ultimă sforțare, perdeaua de nori este dată la o parte și o lumină incandescentă inundă toată valea o clipă de orbire totală în care nu intuiesc decât forma trupului meu, undeva departe după coline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spațiu tabu, să-l folosim la maximum de capacitate, de câte ori se ivește ocazia! Se pune întrebarea dacă acest spațiu poate crește și poate fi extins nelimitat. Actul fericirii trebuie finalizat aici, în punctul lui de sublimare. Din acest punct el alunecă firesc și netraumatic către acea zonă a memoriei numită mai sus. A sublima fericirea revine la a ști, a-i evalua durata, a o potența. Arhivarea ei este esențială, este hrană ulterioară pentru suflet și minte, ea adaugă la sănătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]