8,321 matches
-
în lumina unității care stinge tensiunea diferenței dintre văzut și nevăzut, dintre același și altul: "Sunt cel de acum o secundă./ Marea mă lovește la fel/ numai pasărea albă știe/ că nu mă mai pot întoarce". Ceea ce trece rămâne în aparență același, dar a trece înseamnă tocmai a nu rămâne, a te sustrage atât stagnării, cât și întoarcerii la Același. Iar ceea ce e tras în sus, ridicat la nivelul absolut nevăzutului (care pe toate le vede), e - în adâncul său - transparent
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
așa cum o imagine fotografică mișcată arată devierea, transferul spre ceea ce, de data aceasta, se pune în mișcarea posibilului, curge în ochiul care vede. Imaginea exterioară e suspendată, și ea oricum se șterge în dispariția luminii, dar tocmai această suspensie a aparenței arată posibilul însuși al inaparentului: "Azi plini-voi în lacrimi porunca, povara:/ să mori, să te naști, să învii, să învingi./ Îți spui: am ajuns. Și iată, se topește cum ceara/ malul de cum îl atingi". Imaginea aceasta nu ajunge niciodată
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acoperirea, învăluirea în materialitatea opacă a manifestării mundane. Chipul uman nu numai că refuză distanța în care se vestește divinul, și odată cu ea înălțimea la care e chemat să ajungă; el nu cunoaște decât propriul chip, drept singura măsură a aparenței în care se închipuie în și pentru sine. Închipuirea e retragerea chipului, nu înfățișare ci desfigurare. Ceva ce apare pentru a dispare, precum drumul care începe în vizibilitatea deschiderii și se stinge învăluit în nevăzutul prost al imaginii de sine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
precum sunt" "și acoperământul/ trupul/ vălul/ tot cortul cerului/ se face străveziu"12. Noua imagine aduce la vedere chipul sufletului, în chiar transparența tuturor celor care îl acopereau 13. Ceea ce se impunea și se punea în vedere devine nevăzut, simplă aparență a derizoriului, dispariție în imaginea nesubzistentă a mundaneității; în schimb, invizibilul (cu mintea, cu carnea, cu vederea trupească) se face vizibil, arătându-și chipul neascuns, ieșind din retragere "cu fața descoperită"14. Cum să înțelegem această răsturnare a perspectivei, această
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
știai/ ar muri// iată/ se trezesc/ din țesături, din oase, din țărână/ ca dintr-un cort ies afară/ se-nalță ca o flacără lină/ și se văd/ se văd/ prima oară"15. O primă condiție este, după cum am văzut, decreația aparenței mundane, destrămarea imaginii pe care lumea o proiectează pe vălul ce ascunde chipul firii: "e drumul de la literă la duh/ și primul pas e depărtarea lumii"16. Condiție în care se poate întrevedea "ce-i dincolo/ de gânduri// în splendoare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al dăruirii prin care ceea ce se dă este chiar ceea ce se arată în adevărul de netăgăduit al darului. De aceea "bucuria de-a vedea" este condiție a nevederii; odată ce lucrurile nevăzute se străvăd în cele văzute, invizibilul traversând vizibilul însuși, aparența poate să dispară; ea nu mai e văzută; semnul vizibil nu mai e de folos vederii care străvede. Ceea ce rămâne e ceea ce a-pare, semnul vizibil arătat de un sens invizibil, pe care vederea - "necrezând de bucurie" - îl primește "cu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
însă în intervalul acestei puneri în depărtare un sens mai adânc ce ne face să vedem mai mult? Căci ceea ce se pune în depărtare se pune în vedere, ca deschis prin care trecem într-un alt timp al ființării. Contrar aparențelor, trecerea curând nu are viitor, nu este viitorul, ci deja prezentul ca lucrare a posibilului 2. Tot ce trece vine într-un acum care rămâne, devine distanța rămânerii în suspensie. Deși pusă în distanța care i-ar da obiecte ale
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumii. Caută, prin urmare, posibilitatea manifestării în absența luminii care le face imaginea. Nu există imagine fără o lumină care vine din afara lucrurilor, le învăluie și le profilează în vederea cuiva? Pe scurt: nu este imagine dacă nu este vedere? În aparență nu, pentru că imaginea este tocmai întipărirea lucrurilor în vizibil, în vederea unui ochi care le percepe ca imagini. Imaginea e chipul vizibil al lucrurilor, forma în care lumina le răsfrânge și le așază relieful pe globul ochilor. Putem imagina lucruri nevăzute
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și dispare, se dă și se retrage într-o prezență-absență deconcertantă, se face pe măsură ce se desface. Exteriorul se repune în jur, ochii văd acum clar și distinct, mâinile ating lucrurile; dar nu se vede, nu se atinge oare doar imaginea, aparența celor ce nu pot să apară decât în straie de întuneric, nu intervin în vizibil decât atinse fără să se arate?4 Faptul că tocmai absența imaginii face imagine arată - a câta oară? - că și dispariția spune ceva, că în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dar are ea o existență propriu-zisă? Manifestarea ei nu rămâne tăinuită, ceea ce încă nu se arată întrucât este un act al facerii de sine ca ascundere absolută? Căci manifestarea ca atare este opera existenței, realitatea fiind chiar manifestarea exteriorității ca aparență sau fenomen 9. Și atunci, ce se manifestă în clipa adevărată a acestei existențe derealizate, ce se fenomenalizează fără să se arate, "acolo, în fața ei,/ ridicându-și privirea - atunci când îi erau grei/ ochii, coborâți însă"? Fața clipei nu apare în fața
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
gândirii - e înțelesul în mișcare, abia născut în trupul unei imagini fragile, care trebuie să treacă în formă netrecătoare. Cuvântul apare pe piscul ființei, spune Bachelard, dar adevăratul pisc e cel al soarelui, acolo unde viața nu doar sclipește în aparența formelor trecătoare, ci ia forma luminii, se naște pururi într-o nouă strălucire. Paradoxul sublimării pure (Al. Philippide) Cum arată spațiul poetic configurat, în sfera sublimării pure, ca imagine înaintea gândirii și deasupra limbajului semnificant? Spațiu care nu arată decât
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ea rămâne vizibilă în forma poemului care o rostește: "Din tot ce-a fost au să rămână plopii/ Pe marginile drumului pustiu/ Cu frunza care tremură-așteptând,/ Fără să știe că e prea târziu,/ Fără să știe ce și până când". În aparență, o formă goală a rămânerii pe margine, în pustiul unui drum care nu aduce nicio veste, nu duce spre un orizont. Rămânere în tremurul așteptării, în proiecția ștearsă a nemanifestării. Așteptare ca un interval al ființării, în suspensia vreunui obiect
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Interioritatea ei este noua lume care se revarsă în exterior, apare din întunericul unui ascuns pe care îl face vizibil ca apariție imprevizibilă. În densitatea însăși a ființei sale există un raport de la sine la sine: el este identic cu aparența sa, dar aparența sa este aparența unei lumi"34. Aparență care se afirmă, se subiectivează ca lume posibilă care ne afectează și în orizontul căreia suntem chemați să intrăm, ca în propria noastră profunzime, brusc dezvăluită. Ce se deschide aici
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
noua lume care se revarsă în exterior, apare din întunericul unui ascuns pe care îl face vizibil ca apariție imprevizibilă. În densitatea însăși a ființei sale există un raport de la sine la sine: el este identic cu aparența sa, dar aparența sa este aparența unei lumi"34. Aparență care se afirmă, se subiectivează ca lume posibilă care ne afectează și în orizontul căreia suntem chemați să intrăm, ca în propria noastră profunzime, brusc dezvăluită. Ce se deschide aici e un început
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se revarsă în exterior, apare din întunericul unui ascuns pe care îl face vizibil ca apariție imprevizibilă. În densitatea însăși a ființei sale există un raport de la sine la sine: el este identic cu aparența sa, dar aparența sa este aparența unei lumi"34. Aparență care se afirmă, se subiectivează ca lume posibilă care ne afectează și în orizontul căreia suntem chemați să intrăm, ca în propria noastră profunzime, brusc dezvăluită. Ce se deschide aici e un început, dar nu orice
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apare din întunericul unui ascuns pe care îl face vizibil ca apariție imprevizibilă. În densitatea însăși a ființei sale există un raport de la sine la sine: el este identic cu aparența sa, dar aparența sa este aparența unei lumi"34. Aparență care se afirmă, se subiectivează ca lume posibilă care ne afectează și în orizontul căreia suntem chemați să intrăm, ca în propria noastră profunzime, brusc dezvăluită. Ce se deschide aici e un început, dar nu orice început, precum cel care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
În trupul poetal al imaginii începutul e nevăzutul, experiența apofatică a unei absențe, precum în poemul Spun apei: la-nceput a fost amurgul de Mircea Ciobanu 35: "Spun apei: La-nceput a fost amurgul/ și lucrul însuși era umbră". Ce aparență de lume se afirmă în chiar negarea vizibilului, în imposibilitatea imaginii? Amurgul nu e tocmai semnul trecerii spre invizibil a lumii care, acum, nu arată decât umbra propriei ființe? O lume dezertată de lucruri, lipsită de conturul unei existențe profilate
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
își întinde umbra doar ca interpunere în lumina învăluitoare în care corporalitatea sa ia forma unei imagini care îl reprezintă. Dacă lucrul însuși este umbră, el dispare în propria imagine, se dizolvă într-o formă lipsită de conținut, identic cu aparența sa. În lumea începutului nu există lucruri, ci doar aparențe, figuri nereprezentative, imprezentabile, ale inaparentului: "Umbra/ vibra-n văzduh cu sine, fără umbră,/ și, nensoțită, dovedea mai lesne/ decât acum când îmi îngână mâna". Ce dovedește atunci această umbră neînsoțită
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care corporalitatea sa ia forma unei imagini care îl reprezintă. Dacă lucrul însuși este umbră, el dispare în propria imagine, se dizolvă într-o formă lipsită de conținut, identic cu aparența sa. În lumea începutului nu există lucruri, ci doar aparențe, figuri nereprezentative, imprezentabile, ale inaparentului: "Umbra/ vibra-n văzduh cu sine, fără umbră,/ și, nensoțită, dovedea mai lesne/ decât acum când îmi îngână mâna". Ce dovedește atunci această umbră neînsoțită de lucrul neluminat, mai mult decât acum, când dă contur
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
decât acum, când dă contur și dublează ceea ce este? O umbră desprinsă de povara obiectualității realului care nu se afirmă decât pe sine, stă ca dovadă afirmându-și în-sinele și abia astfel este, se dă ca posibil al ființării pure. Aparența sa este aparența unei lumi, dar a lumii care apare și începe, în amurgirea semnelor prezenței. Ceea ce apare ca lume cristalizează în cuvântul începutului, într-o rostire neajunsă încă la lumina rostitului, ca predicție a semnificării ori interdicție a transparenței
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dă contur și dublează ceea ce este? O umbră desprinsă de povara obiectualității realului care nu se afirmă decât pe sine, stă ca dovadă afirmându-și în-sinele și abia astfel este, se dă ca posibil al ființării pure. Aparența sa este aparența unei lumi, dar a lumii care apare și începe, în amurgirea semnelor prezenței. Ceea ce apare ca lume cristalizează în cuvântul începutului, într-o rostire neajunsă încă la lumina rostitului, ca predicție a semnificării ori interdicție a transparenței: "Să cred că
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răni extatice". Suflet mai e, ochi mai sunt, care nu are ce însufleți, care nu au ce vedea, cufundați în absență, în ștergerea oricărui semn, precum această lume rănită de moarte, ieșită - extatic - din sine, aruncată în deriva sensurilor. În aparență, fântânile înghețate din cer e o imagine care nu se vede; la nivel poetal însă, ceea ce nu se pune în vedere dă de văzut; în ochii înghețați vederea e absentă, dar însăși absența vederii conturează imaginea, arată nevederea, figura estompată
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de prezență; tot ce stă să nu fie e străpuns de lumina acestei treceri (de om sau de înger), de apariția unui inevident marcant. "Astfel s-aștepți lângă dreapta minune a lumii"; doar astfel se are în vedere ceea ce în aparență rămâne nevăzut, trecător spre ființă și spre propria revelare. Și atunci unde să așteptăm minunea care însuflețește și înalță lumea? Lângă dreapta ei plăsmuire - la marginea împărăției -, în fața acelui abur de sens pe care nu îl gândim, dar îl vedem
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și face cu putință ivirea imaginii care dă începutul transpare simbolic în poemul Numărându-i ferestrele, spinii de Adrian Popescu 46: "Trandafirul între albii pereți,/ Roza și raza, ghimpele, ghimpul,/ Aprins pe ecranul de var. Dimineți/ Uitate incendiau anotimpul". În aparență, decorul comun - la îndemâna ochilor - al unei scene pe care joacă un singur actor: trandafirul între pereții albi. Nu e imaginea statică a unei priveliști, natura moartă oferită vederii, căci ceea ce se arată nu are orizont, pare închis între, mărginit de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care își sparge limitele, crește nemăsurat pe ecranul care îl pune în vedere. Se revarsă enorm pentru că e însuși enormul fără măsură, dilatând ochii în excesul nemaivăzutului 48. Iar ceea ce apare se arată între, își face loc printre, răzbate prin aparențe în distanța deschisă de intervalul pe care îl străbate pentru a ajunge la vedere. Ajunge văzut și nevăzut deopotrivă, căci nu se dă decât în eclipsarea cromaticii mundane, "când sălbăticiunile Zilei dorm", în suspensia oricărui scenariu în care lumea se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]