KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...276 277 278 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

fantasmă, dar dacă acest vis o făcea fericită pe prietena ei, nu putea să i-l distrugă tocmai ea. Mai bine să lase timpul să-și facă treaba. Când David se oferi să-i cumpere ceva de băut, Kitty se aplecă, Îl privi și Îl Întrebă pe neașteptate: — David, tu ești În Pești, nu-i așa? De unde știi? Întrebă el uimit. — Pur și simplu, zise ea. — Pur și simplu? Ce altceva mai știi? — Ai o fire de artist. Ai o personalitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
tăcerea cu un țipăt. — Domnule, bărbatul ăsta a Îndrăznit să mă atingă. Oprește mașina și spune-i să plece de lângă mine! Kitty se Întoarse: — Ce? Ce ți-a făcut? Taximetristul Începu să râdă. Kitty Îl văzu pe bărbatul din spate aplecându-se. Apoi zări mâna lui apropiindu-se amenințător de coapsa lui Desert Rose. — Hei! Inventează, doamnă. Ești nebună! zise el apoi, tăindu-i-o scurt. — Ia-ți mâinile murdare de pe mine, perversule! țipă Desert Rose. Șofer! Oprește mașina imediat! Inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Haide, ne distram și noi, râse Desert Rose. Merseră În liniște câteva minute și tensiunea din mașină deveni incomodă. Charlie opri În cele din urmă la un magazin non-stop și dispăru Înăuntru să cumpere o sticlă cu apă. Kitty se aplecă peste umărul lui Desert Rose și șopti: — Ai putea să nu mai vorbești despre viața mea? Nu e treaba lui. Liniștește-te, suntem Între prieteni, protestă Desert Rose. — Eu nu știu nimic despre viața personală a lui Charlie. De ce ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
acum Într-una mai mică. — Vreau să-ți mulțumesc că ne lași nouă camera asta. E foarte generos din partea ta. — Îmi face plăcere. Mă bucur că-ți place camera, spuse el cu cel mai seducător zâmbet cu putință, apoi se aplecă să-și Împacheteze hainele. Când termină, Își luă geanta, se apropie de ea, mult, stânjenitor de mult, și o privi În ochi. Ce naiba voia? — Trebuie să-mi cer scuze pentru prietena ta, spuse În cele din urmă, accentuând rece cuvântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Paris. A folosit un pistol de capsat pentru a acoperi structura cu dungi de plastic roșii, albe și albastre, toată lucrarea are aproape șase metri, iar materialul din care e făcută este foarte utilizat În industria construcțiilor din China. Se aplecă puțin și aproape atinse lucrarea, spunând: — Vedeți aceste deschizături? Te poți uita Înăuntru prin ele. Kitty și Desert Rose priviră Înăuntru: nu văzură decât două propoziții gravate pe interiorul pereților - „O tonă de hrană pentru un gram de istorie? Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
la fel de galant. — Minunat, mulțumesc! zise Kitty ușurată și Îi Întinse telefonul lui Desert Rose cu un zâmbet triumfător. Nu e căsătorit! N-a fost niciodată căsătorit! zise ea mai tare decât de obicei, ca s-o poată auzi toți. Se aplecă spre Desert Rose și-i șopti: — Nici măcar nu trece prin vreun divorț, ca știm-noi-cine. E un bărbat bun, generos, iar femeia e o văduvă sărmană pe care o ajută cu afacerea ei. Desert Rose dădu ochii peste cap și Întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
de obicei, toată lumea aștepta să sosească și Charlie. Când apăru, În cele din urmă, zâmbi aproape timid și o Întrebă pe Kitty: — Ce-ar fi să stau eu În față? Și tu să stai pe genunchii mei? Desert Rose se aplecă și-i șopti lui Kitty: — Normal, Îi e prea frică să mă roage pe mine să stau pe genunchii lui. — Cu plăcere, Îi răspunse Kitty lui Charlie, gândindu-se cât de aiurea putea fi. 11 Hotel Viceroytc "11 Hotel Viceroy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
care se Închipuise Într-o mașină, alături de bărbatul visurilor ei. Și acum, iată visul devenit realitate alături de Matthew, Într-un taxi de mâna a doua, nu Într-o mașină decapotabilă, cu părul În vânt, dar ce mai conta? Matthew se aplecă spre ea și Începu să-i explice complexitatea negocierii, felul În care stăteau lucrurile În lumea aceea a televiziunii, de ce se tot lungea negocierea, iar ea Îl asculta fericită că-i Împărtășea lucruri atât de importante pentru el. Mașina viră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
urăște. Se duce naibii totul. Excursia asta s-a transformat Într-un coșmar. Văzând privirea Îngrijorată și fața umflată a prietenei sale, lui Kitty Îi păru imediat rău de explozia ei nerușinată de bucurie. — Îmi pare rău, zise și se aplecă peste masă, luând mâinile lui Desert Rose Într-ale sale. Dar nu sunt chiar atât de egoistă. L-am Întrebat pe Matthew dacă putem rămâne amândouă la el diseară, iar el a fost foarte drăguț și mi-a promis că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
doua, cu un dolar. Matthew zâmbi și-i recită prima frază a cărții. Kitty era surprinsă. — O știi pe de rost? — Am o memorie foarte bună. Oricum, e o carte Îngrozitoare, nu prea mă omor după rahaturile astea pompoase. Se aplecă spre ea și Începu să se joace cu o șuviță care strălucea roșiatic În lumina soarelui puternic. — Scriitoare... tipul Carrie Bradshaw, nu-i așa? — Iar tu ești tipul Mr. Big, nu? râse ea. Râse și el. — Suntem precum Carrie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
lansă pe pârtie și se luă la Întrecere cu el, brăzdând S-uri paralele și ridicând valuri de zăpadă cu schiurile. Ajunse la capătul pârtiei cu un curaj și o artă de care nici măcar nu se apropiase În trecut. Se aplecă, se Întoarse, fandă și se avântă printre copacii grei de nea, aruncând zăpada În lături și formând movilițe albe. Parcă era un surfer care stătea pentru prima oară În echilibru pe valurile Înalte ce-o Înspăimântaseră odinioară. Înțelesese brusc plăcerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
sunt mult mai de calitate, zise ea uitându-se prin bar, Întrebându-se de ce arătau atât de Înfiorător toți bărbații. Mă rog, nu cei din seara asta, de-aici. Olga, care dăduse deja pe gât două martini de mere, se aplecă spre Kitty. — Știi ceva? Îi șopti. Mi-ar plăcea să degust și eu un american din ăsta. Își sorbi băutura și linse marginea paharului, aruncând o ocheadă seducătoare spre bar. Kitty era șocată, era doar a doua noapte a Olgăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

Justei iar ea i-a spus bărbatului, Nu mai vreau niciodată un animal în casa mea. În fața intrării întunecate a cuștii s-a zărit o licărire care a dispărut imediat. Cipriano Algor vru să afle despre ce e vorba, se aplecă să arunce o privire după ce se apropiase câțiva pași. Bezna dinăuntru era completă. Înțelese că astupa cu trupul lui lumina felinarului și se dădu puțin la o parte. Era licărirea unor ochi, un câine, Sau o pisică, dar mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
greu prin deschizătură, totuși reuși să distingă o formă neagră care ieșise din gheretă și se apropia de strachină, de asemenea observă că câinele, era câine, nu lup sau pisică, privi mai întâi spre casă și doar după aceea se aplecă spre mâncare, parcă gândindu-se că datora acest semn de considerație celui care venise, prin ploaie, înfruntând intemperiile, să-i astâmpere foamea. Cipriano Algor închise ușa și intră în bucătărie, Mănâncă, spuse, Dacă era flămând, probabil a și terminat, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
totuși trufași și lipsiți de recunoștință, să ne amintim de înțeleaptă recomandare a înaintașilor noștri, sfătuindu-ne să păstrăm ce nu ne trebuie pentru că, mai devreme sau mai târziu, vom găsi ceea ce, chiar dacă acum nu știm, cândva ne va lipsi. Aplecați peste paginile vechi și îngălbenite, respirând mirosul umed al paginilor închise de ani de zile, fără atingerea aerului nici răsuflarea luminii peste hârtia moale, tatăl și fiica profită astăzi de lecția învățată, caută ce le lipsește în ceea ce credeau că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
această idee, Nu e nimeni în sat, poate nici în lume, căruia i l-aș lăsa pe Găsit, mai bine l-aș omorî. Curios, dând încet din coadă, animalul continua să se uite la ei de la distanță. Cipriano Algor se aplecă și chemă, Găsit, vino încoace. Împroșcând cu apă în toate direcțiile, câinele mai întâi se scutură tot, ca și cum de stăpân se putea apropia doar arătând decent și prezentabil, apoi dădu fuga, ajungând în clipa următoare, cu capul apăsat pe pieptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
făcut-o, nu din indiferență sau vreun motiv subteran, ci pentru că nu-și dăduse seama că de abia reușea să distingă trăsăturile lui Cipriano Algor, așezat chiar în fața ei, l-ar fi putut atinge cu mâna dacă s-ar fi aplecat puțin înainte. Urciorul ține în continuare apa bună, proaspătă, întrebă Cipriano Algor, Ca în prima zi, răspunse Isaura, și în acest moment își dădu seama cât era de întuneric, Ar trebui să aprind lumina, își spuse, dar nu se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

mare cicatrice neagră, urâtă, rămăsese acolo. Sub ea nu se mai vedea nimic. Arhivarul, căci individul nu putea fi altceva, își frecă mâinile mulțumit. Se ridică de la masă, își puse haina, adoptă o figură de funcționar corect, conștiincios, îmi spuse, aplecându-se, „Un moment, domnule, vă rog să fiți atât de bun să mă așteptați”, porni spre ușă, se răzgândi și se întoarse după câțiva pași ca să se aplece din nou spre mine. „Vă grăbiți cumva? Vai, cât de recunoscător vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
își puse haina, adoptă o figură de funcționar corect, conștiincios, îmi spuse, aplecându-se, „Un moment, domnule, vă rog să fiți atât de bun să mă așteptați”, porni spre ușă, se răzgândi și se întoarse după câțiva pași ca să se aplece din nou spre mine. „Vă grăbiți cumva? Vai, cât de recunoscător vă sunt că-mi dați acest răgaz, domnule” și se îndreptă, de data aceasta mai hotărât, spre ușă; o deschise, inspectă din reflex împrejurimile și se prelinse pe coridor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de la picioarele tale, dacă nu te poți ține. Nu sta așa, că ne omoară mirosul. Și îi azvârlim câte o cârpă murdară, că de-astea se găsesc, nu ducem lipsă. Dar el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
lipsă. Dar el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aceea, singura profesie pe care a practicat-o a fost aceea de portar. Mulți ani păzise cu statura lui impozantă ușa unui bar de noapte. Dansatoarele bete îl alintau zicându-i „dragul nostru idiot”. Dar Dominic nu se supăra. Se apleca, le săruta mâna ceremonios, ca un general la un bal de la curte. Era mândru de uniforma lui și avea ținută. Beneficia în plus de un pumn greu cu care doborâse, se zicea, mulți scandalagii recalcitranți, aruncați în stradă ca niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu trebuia să-l judec după halatul mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu această bănuială. Cea mai mare ciudățenie a lui Victor era că ținea ascuns sub pernă un dicționar vechi din care tăia zilnic un cuvânt. Cuvintele tăiate nu le mai folosea. Când vorbea, frazele lui erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
asta; am făcut-o poate ca să nu râdă de mine. La spital, cunoscusem o femeie care scria tot timpul. Umplea coli întregi și pe față și pe dos în cea mai deplină tăcere. Privea câteodată în jur, absentă, și se apleca apoi, scriind mai departe. M-am apropiat pe furiș și am tras cu ochiul. Foile erau aproape identice; diferea doar numele culorii pe care o repeta de la primul la ultimul rând, cu o caligrafie ordonată, meticuloasă: verde verdelui verde verde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
au trecut sudori reci. Din fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai ea folosește acel ruj vinețiu care îmi dă totdeauna un sentiment de repulsie. Cu o imensă scârbă, mi-am lipit buzele de buzele lui și i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]