7,252 matches
-
campania din Calabria din 979, murind în Italia, în bătălia de la Stilo desfășurată împotriva sarazinilor. Gunther a fost succedat de către Rikdag de Meissen, care cu acea ocazie a adus mărcile de Meissen, Merseburg și Zeitz sub o conducere unică. Potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, Gunther s-ar fi căsătorit cu Dobrawa, fiica ducelui Boleslau I "cel Crud" de Boemia și fostă soție a regelui Mieszko I al Poloniei din 965. Ei au avut trei fii: Eckard I, care i-a succedat
Gunther de Merseburg () [Corola-website/Science/325384_a_326713]
-
slavilor din anii 957, 959 și 960, ca și la campania împotriva venzilor și l-a forțat pe regele Mieszko I al Poloniei să plătească tribut și să recunoască suveranitatea germană în timpul plecării regelui Otto I în Italia (962-963). Potrivit cronicarului Widukind de Corvey, Luzacia a fost supusă cu acea ocazie "până la ultimul grad de servitudine." Pe seama lui Gero este pusă și supunerea definitivă a triburilor slave ale liuticilor și milcienilor, ca și extinderea dominației germane asupra întregului teritoriu dintre Elbe
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
Pios, pe linie maternă. El a succedat tatălui său ca markgraf de Ivrea în jurul anului 923 și s-a căsătorit cu Willa de Toscana, fiică a markgrafului Boso de Toscana din dinastia Bosonizilor și nepoată a regelui Ugo de Italia. Cronicarul Liutprand de Cremona, crescut la curtea lui Berengar de la Pavia, oferă câteva detalii referitoare la caracterul acestuia. În jurul lui 940, Berengar a condus o răscoală a nobililor din Italia împotriva domniei unchiului său Ugo de Italia. Pentru a evita un
Berengar al II-lea de Italia () [Corola-website/Science/325419_a_326748]
-
Joan, Contesă de Kent (29 septembrie 1328 - 7 august 1385), a fost prima Prințesă de Wales engleză. Cronicarul francez Jean Froissart a numit-o "cea mai frumoasă femeie din tot regatul Angliei și cea mai iubită". Joan a fost fiica lui Edmund de Woodstock, Conte de Kent și a soției acestuia, Margaret Wake, Baroneasă Wake de Liddell, și
Joan de Kent () [Corola-website/Science/325909_a_327238]
-
de Tour de Nesle. Sora Blanchei, Jeanne, a fost acuzată că a ascuns aventura și mai târziu că a participat la ea. Acuzațiile împotriva contesei Blanche și a reginei Margaret au fost mai mult decât probabil adevărate, dar mai mulți cronicari din secolului al XIV-lea credeau că șambelanul nepopular al socrului lor, Enguerrand de Marigny, i-ar fi incriminat în mod fals pe surori și pe cavaleri. După o perioadă de timp, regele Filip a ordonat arestarea tuturor nurorilor sale
Blanche de Burgundia () [Corola-website/Science/325963_a_327292]
-
fost utilizată pentru încoronarea regilor longobarzi, dar și de către urmașii acestora ca regi ai Italiei, vreme de secole. Sursele primare pentru regii longobarzi anterior cuceririi france sunt anonima "Origo Gentis Langobardorum" din secolul al VII-lea și "Historia Langobardorum" a cronicarului Paul Diaconul din secolul al VIII-lea. Primii regi (așa-numiții pre-Lethingi) enumerați în "Origo" sunt aproape sigur legendari. Controlul regilor longobarzi asupra celor două regiuni majore ale regatului — "Langobardia Major" situată în nordul Italiei (la rândul său împărțită în
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Philippe, dar a trimis un detașament condus de William Longsword, contele de Salisbury, pentru a-l sprijini pe Otto IV în frontul nordic. Ambele armate erau mandre de forțele cavaleriei lor. Armata Franceză a avut aproximativ 1200-1300 cavaleri, în conformitate cu sursele cronicarului William Breton. Numărul a fost relativ scăzut, deoarece încă 800 cavaleri se aflau în Poitou, în lupta cu regele John. Cavalerii au fost susținuți de o cavalerie ușoară suplimentară de 150 de călăreți. Ultima dintre toate, o forță de 3000-4000
Bătălia de la Bouvines () [Corola-website/Science/324883_a_326212]
-
Friuli și Vicenza; cel de al doilea, Ingobert, a obținut pământ în zona Vicenzei; iar cel mai tânăr, Agisclaf, a achiziționat Verona. Pământurile lui Aio erau extinse, iar acordarea lor către fiii săi trebuia confirmată de către împărat însuși. Potrivit atât cronicarului Eginhard cât și "Annales Fuldenses", Carol cel Mare l-a trimis pe Haido, episcopul de Basel, pe contele Hugue de Tours și pe Aio ca "missi dominici" pentru a se întâlni cu emisarii de la Constantinopol, pentru a confirma Pax Nicephori
Aio de Friuli () [Corola-website/Science/324894_a_326223]
-
îndeplinind datorii seculare, exemplul constituindu-l . În 799, Eric a fost ucis în timpul bătăliei de la Trsat, în Liburnia, în cadrul luptei dintre franci și croați. Potrivit cronicii lui Eginhard, el ar fi căzut ca urmare a unei trădări din partea locuitorilor, însă cronicarul franc nu oferă nicio explicație. Locul bătăliei (în limba latină, Tharsatica sau Tarsatica), a fost în mod tradițional identificat ca fiind Trsat, un fort pe o colină ale cărui ruine se află astăzi în orașul croat Rijeka (Fiume).
Eric de Friuli () [Corola-website/Science/324892_a_326221]
-
940-941. Cu această ocazie, el și-a adăugat probabil stăpânirilor sale Albenga, Albă și Ventimiglia prin cucerire. Este sigur că Arduin a participat la războaiele conților de Provence Guillaume I și Rotbold al II-lea împotriva sarazinilor din Fraxinetum. Potrivit cronicarul Liutprand de Cremona în al său "Antapodosis", în 972 sau 973 Arduin și Rotbold au condus atacul reușit asupra Fraxinetum însuși. În conformitate cu un document comital ulterior, datat în 1041, Arduin a obținut cu acea ocazie orașele Tenda, Briga și Saorgio
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
în 1752 de către episcopul Dosoftei Herescu al Rădăuților (1750-1789), dăruindu-se cu acest prilej iconostasul de la Biserica "Sf. Nicolae" din Rădăuți. Unele reparații au mai fost efectuate și în anul 1776 pe cheltuiala proistosului Gurie de la Mănăstirea Sucevița. După cum consemnează cronicarul Nicolae Costin, domnitorul Dragoș Vodă (1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legendă că biserică de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
efectuate și în anul 1776 pe cheltuiala proistosului Gurie de la Mănăstirea Sucevița. După cum consemnează cronicarul Nicolae Costin, domnitorul Dragoș Vodă (1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legendă că biserică de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoș Vodă. Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviță confirmă spusele cronicarului: Volovățul este înfrățit cu localitatea franceză din 1994. În
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legendă că biserică de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoș Vodă. Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviță confirmă spusele cronicarului: Volovățul este înfrățit cu localitatea franceză din 1994. În anul 2002 comună a obținut locul I pe județ pentru buna gospodărire a comunei și un premiu în valoare de 600 milioane lei vechi. Printre preoții care au slujit aici se
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
evenimente din viața orașului, Bătălia de la Baia, unde oștile lui Ștefan cel Mare le-au zdrobit pe cele ale lui regelui ungar Matia Corvin. Armata ungară a suferit o cumplită înfrângere. Au pierit peste 12.000 de oameni, și, scrie cronicarul Grigore Ureche, „singur craiul, rănit de săgeată foarte rău, deabea au hălăduit pe poteci, de-au ieșit în Ardeal.” Cu acel prilej orașul a fost distrus. Apoi a fost reclădit casă cu casă, stradă cu stradă, reluându-și întreaga activitate
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
Ungariei, Matia Corvin. I se spune și Biserica Albă, probabil fiindcă nu a fost zugrăvită niciodată! S-ar zice că e doar o întâmplare, dar nici Putna, cea mai mare ctitorie a lui Ștefan, nu a fost pictată. Despre Putna, cronicarul Ion Neculce scrie, din auzite: "mai mult poleită decât zugrăvită". În acest sens, enigmele sporesc odată cu cele două deshumări ale lui Ștefan cel Mare, pe vremea ocupației habsburgice, când s-a descoperit că voievodul fusese înmormântat pe 13 drugi de
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
, în , (n. cca. 1114, Klosterneuburg - d. 22 septembrie 1158) a fost un episcop și cronicar german, călugăr cistercian. Otto a fost al cincilea fiu al lui Leopold al III-lea, markgraf de Austria cu soția sa, Agnes, fiică a împăratului Henric al IV-lea. Din relația cu primul ei soț, Frederic I de Hohenstaufen duce
Otto de Freising () [Corola-website/Science/324412_a_325741]
-
cu episcopul Hugue de Jabala cel care, după recucerirea Edessei de către musulmani, a fost trimis la papa Eugeniu al III-lea pentru a-l anunța nefericita veste. În versiunea lui Otto de Freising, Hugue de Jabala i-ar fi povestit cronicarului despre un rege nestorian din răsărit, care ar fi avut numele de Părintele Ioan, și nutrea speranța că acesta va veni în sprijinul statelor cruciate. Practic, istoria lui Otto de Freising este prima care aduce în discuție legenda Preotului Ioan
Otto de Freising () [Corola-website/Science/324412_a_325741]
-
a fost un cronicar normand din sudul Italiei, care a scris în ultimii ani ai secolului al XI-lea. Poemul său epic, elaborat în latină și intitulat "Gesta Roberti Wiscardi" ("Faptele lui Robert Guiscard"), scris în hexametri, constituie una dintre principalele surse contemporane referitoare
Guglielmo de Apulia () [Corola-website/Science/324437_a_325766]
-
(Amatus Casinensis), călugăr din Ordinul benedictinilor la abația de la Monte Cassino, a fost unul dintre cei trei cronicari majori italo-normanzi, alături de Guglielmo de Apulia și de Goffredo Malaterra. Scrierea lui Amato, "L'Ystoire de li Normant" ("Istoria normanzilor"), realizată în opt cărți, scrisă în original în limba latină în jurul anului 1080, dar păstrată doar într-o versiune mai
Amato de Montecassino () [Corola-website/Science/324439_a_325768]
-
a permis să pornească la cucerirea cetății Mahdia din Africa, luând titlul neoficial de "rege al Africii". Fiul și succesorul lui Roger al II-lea, Guillaume "cel Rău", și-a căpătat acest supranume de pe urma lipsei sale de popularitate în rândul cronicarilor, care erau partizani ai revoltelor baronilor pe care Guillaume le-a suprimat. Domnia lui Guillaume s-a încheiat într-o stare de pace (1166), însă fiul său, Guillaume "cel Bun", era minor. Pe perioada regenței, care a durat până în anul
Dinastia Hauteville () [Corola-website/Science/324450_a_325779]
-
a fost călugăr la mănăstirea Montecassino din jurul anului 1061, apoi cardinal italian. La Montecassino, s-a împrietenit cu Dezideriu de Benevento, viitorul papă Victor al III-lea, căruia îi va dedică cea mai celebră lucrare a sa ca istoric și cronicar, în calitate de bibliotecar, anume Chronicon monasterii Casinensis. Cronică depinde în bună măsură de lucrarea anterioară redactată de Amatus, dar de asemenea și de tradiții orale și acted în diferite arhive. Leon a încheiat lucrul la cronică spre 1075, ea fiind continuată
Leon de Ostia () [Corola-website/Science/324455_a_325784]
-
de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul lor, însă, după cum consemnază cronicarul Guglielmo de Apulia, Atenulf le-ar fi acordat normanzilor aur și argint, astfel încât aceștia au căzut de acord să treacă sub comanda sa. În data de 3 septembrie 1041, răsculații l-au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, fiul
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
normanzi. El însă nu a prevenit revenirea normanzilor în 1068, care au atacat din nou Bari. Mai tîrziu, în 1070, el este menționat ca aflându-se în luptă deopotrivă cu contele Geoffroi și cu Robert Guiscard. În jurul anului 1076, potrivit cronicarului Bryennios, Maurex l-ar fi găzduit pe viitorul împărat Alexios I Comnen la moșia sa din Heraclea. La acea vreme, Alexios era încă general participant la campaniile împotriva turcilor selgiucizi, iar Maurex l-ar fi sprijinit cu trupe recrutate din
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
această dată împotriva fostului aliat al lui Sergiu al IV-lea. anume ducele Ioan al V-lea de Gaeta. Principele de Capua a cucerit Gaeta, preluînd titlul consular și ducal al acesteia. Pentru toate acestea, Pandulf a fost numit de către cronicarul Amato de Montecassino ca un "fortissime lupe", "lupul din Abruzzi" sau "un om al faptelor îndrăznețe". În același timp, noul conte de Salerno Guaimar al IV-lea, s-a hotărît să solicite atât pe împăratul occidental, cât și pe cel
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
de film”". Călin Stănculescu s-a declarat "„șocat de libertatea cu care este tratat spațiul operei sadoveniene, cât de exploziv și teatral, fără a fi și dramatic, monoton și lipsit de elementare semnificații cinematografice în montaj, culoare, mișcare”" este filmul. Cronicarul ieșean Ștefan Oprea constată că "„filmul lui Mircea Drăgan este lipsit de fior și de măreție, pentru că mimează fiorul și măreția. Mircea Drăgan ne trimite dezinvolt înapoi cu câțiva ani, până la Neamul Șoimăreștilor pe care îl ratase în 1964”". Regizorul
Frații Jderi (film) () [Corola-website/Science/327429_a_328758]