7,196 matches
-
fire. Fiindcă răul nu vine de la fire, ci de la liberul arbitru.” Prin aceasta ne învață să nu ținem mânie și ură împotriva apropiaților noștri pentru necazurile care ne vin uneori de la ei, ci toată vrajba noastră s-o îndreptăm asupra diavolului, ca a unuia vinovat de toate răutățile. Fericitul Augustin ne spune că: „cine dorește să fie izbăvit de cel viclean, mărturisește prin aceasta că este cuprins de viclenie”. Sf. Simeon al Tesalonicului consideră că cel viclean este atât dușmanul lui
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
este o făptură mai șireată decât noi, vicleană, care nu cunoaște somnul și nici odihna, care născocește și pune la cale, împotriva noastră, nenumărate ticăloșii.” Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă la rugăciune și ne învață cum să ne izbăvim de diavol, prin smerenie, iubire față de aproapele și prin iertarea celor care ne-au greșit nouă. Să rostim cât mai des Rugăciunea domnească și Tatăl nostru Cel ceresc va împlini degrab cererile noastre. în încheiere la Rugăciunea Domnească, tradiția Bisericii a adăugat un
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
calendas graecas (lat., „la calendele grecești”); ad litteram (lat., „literă cu literă”, „cuvânt cu cuvânt”); ad usum Delphini (lat., „pentru folosul Delfinului” - nume dat moștenitorului tronului Franței); ad-hoc (lat., „pentru aceasta”, „creat pentru un anume scop”); advocatus diaboli (lat., „avocatul diavolului” - un fel de procuror ce punea la Îndoială În fața Papei meritele persoanei propuse pentru canonizare și trecerea acesteia În rândul sfinților); Alea iacta est (lat., „Zarurile au fost aruncate” - cuvinte rostite de Cezar la trecerea Rubiconului În anul 49 Î
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
nu se gândesc decât la propriul interes, sunt individualiști, creându-și convingerea că în viață nu putem trăi altfel decât în acest fel. Fiecare trage pentru sine, iar cel care face altfel, ori este naiv, ori este neputincios. k. "Avocații diavolului"(sau cei care pun totul la îndoială). Aceștia sunt de partea a tot ceea ce este dubios, a tot ceea ce nu este recunoscut sau acceptat, fie că este bun sau rău. Neîndoielnic, au spirit polemic. Caută greșeala, eroarea. Pot fi extrem de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
că este bun sau rău. Neîndoielnic, au spirit polemic. Caută greșeala, eroarea. Pot fi extrem de agasanți, dar se mândresc cu ideea că văd partea neplăcută/incomodă a lucrurilor. Acești indivizi sunt mândri, aroganți, chiar sfidători. Preferă să facă opoziție. "Avocaților diavolului" le place să contrazică, să se opună sistematic. Sunt, în general, inteligenți, negativiști, bătăioși. În unele situații sunt obositori, caută cu orice preț să provoace (și prin aceasta să se pună în evidență). Mai complexă, teoria lui R. Brinkman și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
casă prin înșelătorie. Cea mai sigură cale este cea a e-mail-urilor cu fișiere atașate. Ei se strecoară în sistem prin aplicații, documente, imagini, screen savers, jocuri ș.a. Cele mai ciudate sunt penetrările din ipostază de antivirus. Din înger păzitor devine diavol agresiv. Și, totuși, ei sunt omniprezenți pentru că vă înșeală frumos și nici nu știți cu ce ocazie le-ați dat mâna. Iată câteva metode de a vă păcăli. Atașarea unor e-mail-uri de la un expeditor credibil. Dacă vedeți că persoana iubită
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
bună impresie. Însă de aici și până la a abandona cu atâta nepăsare pe un tânăr „FătFrumos”, eu cred că mai este. S-ar putea să-l lași așa, tu, care însemni la el, mult? Eu socot că au sosit oarecare diavoli care și-au vârât coada în afacerile tale și ale lui Emilgâr, și n-ar fi bine să lăsați lucrurile baltă, mai ales că el (Gârleanu) vorbește cu dragoste de tine, într-o scrisoare pe care am primit-o alaltăieri
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
pălăria" tradițională: a interzis portul fesului. Trecutul Franței nu este scutit de lupta împotriva simbolurilor prea încărcate de semnificație. În timpul Revoluției franceze, începând cu 1792, este interzis portul veșmintelor ecleziastice, iar autoritățile confiscă orice obiect din bronz (crucifixe, strane, îngeri, diavoli etc.) pentru a le transforma în tunuri. În timpul terorii, cimitirele au fost despuiate de orice simbol religios. Pentru a dovedi că vechiul regim și vechiul timp au fost abolite, calendarul creștin este înlocuit cu calendarul republican, care inaugurează o nouă
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
și față de boala psihică, în contextul evoluției istorice a mentalităților. În sensul acesta se disting mai multe etape succesive în evoluția concepțiilor etiologice ale bolilor psihice. I) Etapa magică vedea în bolnavii psihici niște indivizi posedați de spirite malefice, de diavol etc. care „intrând” în corpul acestora le subordonau voința, gândirea și comportamentul (T.K. Osterreich). Nebunia avea caracter de posesiune și ea era privită ca o pedeapsă care a lovit individul. În mod firesc, încercările terapeutice se înscriau în seria practicilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
exaltate (lideri politici, reformatori religioși sau moraliști), personalități captative (staruri, vedete, idoli de cinema etc.), personalități mesianice, salvatoare (cu rol profetic), personalități enigmatice (vindecători, traumaturgi, persoane dotate cu forțe benefice sau malefice, vrăjitori, terapeuți bioenergeticieni etc.), în fine personalități oculte (diavolul, forțele răului, extratereștrii, organizații oculte mondiale etc.). Aceste modele umane de referință, exemplare, ajung să exercite o presiune extrem de puternică, directă și permanentă asupra maselor de indivizi, care vor fi dominați de ele. Întreaga viață socială și „felul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Prin manifestările lor ei apăreau complet diferiți de restul societății, fapt care a dus la convingerea că la baza psihozelor colective stă o etiologie ocultă, în raport cu influențele malefice care acționează din exterior asupra individului sau a grupelor sociale de indivizi (diavol, vrăjitorie, magie, blestem, alianța cu forțele răului), iar în epoca modernă forțe necunoscute (extratereștri, unde sau radiații electromagnetice, radioactive, ascultarea-spionarea cu mijloace tehnice, influențe telepatice, parapsihologice, efectele forțelor bioenergetice etc.). Se constată faptul că, deși efectul este în toate situațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
social-uman, în care mijloacele tehnicii moderne și de comunicare joacă un rol esențial „explicativ” al acestor stări. Revenind la forma clasică a demonopatiilor ca o consecință a păcatului, remarcăm faptul că această convingere, statuta existența unui raport între om și diavol. Această relație a reprezentat cauza unor grave conflicte între demonizați și autoritatea statală și ecleziastică; fapt care a dus la persecuția acestora, la culpabilizarea lor moral-religioasă și la condamnarea la moarte ca eretici. Formele cele mai cunoscute la sfârșitul Evului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ei, în raport cu confesiunea. Nebunia este o „alterare a creației divine”, o stare de „impurificare”, iar bolnavul psihic un „posedat”. Din acest motiv, nebunia este condamnată, iar bolnavul psihic evitat sau izolat ca infamat. În decursul istoriei, considerați ca „posedați de diavol”, mulți bolnavi psihici au fost arși pe rug, ca act purificator, sau încarcerați în azile speciale. Ulterior, de la „culpabilizare” nebunia s-a deplasat în registrul „rușinii”. A fi bolnav psihic este o rușine care trebuie ascunsă. Acest aspect poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de a „formula” și de a susține cu argumente științifice „imaginea socială a nebuniei și de a delimita prin aceasta, „rolul social al bolnavului psihic”. În Antichitatea clasică nebunul era plasat în registrul tragicului; în Evul Mediu era posedat de diavol și damnat ca eretic impur, în Renaștere devine personaj plasat în registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective medicalizării nebuniei pe care o separă de religie și morală. Nebunul este declarat bolnav psihic. Epoca romantică aduce o notă de separație situând
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspectele menționate, anexează psihiatria intereselor puterii politice. Din nou, bolnavul psihic devine un damnat. El va prelua, într-o formă modernizată, adaptată vremurilor, printr-un proces de socioplastie, „forma” și „rolul” demonizaților Evului Mediu, devenind persoană antisocială. Ereticul posedat de diavol din Evul Mediu este astăzi dizidentul politic paranoic care se opune presiunilor, interdicțiilor, reprimării statului totalitar. Pentru a doua oară în istorie, după experiența demonizaților Evului Mediu, dizidenții politici ai secolul XX sunt victimele ideologiilor totalitare. Culpabilizarea bolnavilor este, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deturului nostru antropologic viziunea sa asupra lumii este funciar aristocratică: imposibil ca oamenii "obișnuiți" să nu vrea, spre binele lor, să fie reprezentați și conduși de către aleși, de cei mai buni (aristoi, spuneau grecii). INVENTAREA INDIVIDULUI, A BUNULUI DUMNEZEU, A DIAVOLULUI ȘI A FERICIRII PĂMÎNTENE " Am să vă arăt singura casă catară care se mai poate vedea", anunță ghidul, conștient de efectul anunțului său. Noi, turiști de luna iulie, mai mult sau mai puțin bronzați, megem în șir indian pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
explică istoricul Jacques Le Goff82: "Îndelungatul Ev Mediu e dominat de lupta în om, între sau în jurul oamenilor, a două mari forțe aproape egale, deși, în mod teoretic, una e subordonată celeilalte: Satana și Dumnezeu. Evul Mediu feudal este lupta Diavolului cu Bunul Dumnezeu." Pentru Biserica catolică, catarii sunt apostolii lui Satana. Pentru catari, Biserica este opera Diavolului. Încercînd să reconstituie viața satului occitan Montaillou între 1294 și 1324, Emmanuel Le Roy Ladurie scrie următoarele: "Mîntuirea sufletului, iată marea afacere. Adevărata
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
oamenilor, a două mari forțe aproape egale, deși, în mod teoretic, una e subordonată celeilalte: Satana și Dumnezeu. Evul Mediu feudal este lupta Diavolului cu Bunul Dumnezeu." Pentru Biserica catolică, catarii sunt apostolii lui Satana. Pentru catari, Biserica este opera Diavolului. Încercînd să reconstituie viața satului occitan Montaillou între 1294 și 1324, Emmanuel Le Roy Ladurie scrie următoarele: "Mîntuirea sufletului, iată marea afacere. Adevărata (dar nu singura). Mult deasupra nivelului utilitar al magiilor și superstițiilor, obsesia mîntuirii, răspîndită prin intoleranța religiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cruciadele). Considerîndu-se adevărații continuatori ai apostolilor, sprijinindu-se pe o lectură numită dualistă a Scripturilor, Oamenii Buni cred în existența a două lumi opuse: cea terestră, vizibilă, a răului; cea invizibilă, cerească, a nesfîrșitei bunătăți a lui Dumnezeu. Regat al Diavolului, lumea pămîntească este Infernul. Pentru Bunii Creștini, Satana este prințul acestei lumi (n-a scris Apostolul Ioan: "Această lume supusă întru totul puterilor Celui rău"?). Iisus Hristos a venit să anunțe oamenilor că Dumnezeu va mîntui toate sufletele. Pe pămînt
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
la Infern. Imposibil ca Dumnezeu să nu fie doar bunătate, să facă rău, să fie creatorul lumii pămîntești, spune această viziune asupra lumii. Imposibil să nu mîntuiască toate sufletele la sfîrșitul timpurilor. Imposibil ca lumea vizibilă să nu fie creația Diavolului. Imposibil, deci, pentru oameni să-și îmbunătățească soarta pe pămînt. În secolul al XI-lea, cînd ia naștere catarismul occitan, condamnarea lumii pămîn-tești este o atitudine răspîndită în sînul bisericii catolice. Un fluviu de putreziciuni, înghițind în cale femei și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fie de găsit în împărăția lui Dumnezeu. Catarismul occitan reprezintă un moment din îndelungata, sinuoasa și imprevizibila istorie a lumii creștine. E pentru ultima oară cînd niște creștini afirmă cu tărie și cu mare răsunet că, lumea pămînteană fiind împărăția Diavolului, este imposibil ca oamenii să fie fericiți pe pămînt, imposibil să-și îmbunătățească soarta aici, pe pămînt. Pentru omul modern este imposibil să nu fie posibil să fie fericit pe pămînt; imposibil să nu-și dorească fericirea aici, pe pămînt
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
universitas (a lui Aristotel, în special). Imposibil, pentru noi, ca fiecare să nu vrea, să nu caute să-și afirme și să-și dezvolte individualitatea (să ne gîndim, de exemplu, la tehnicile de "dezvoltare" a personalității). Lumea aceasta fiind împărăția Diavolului, pentru catari este imposibil ca omul să devină stăpînul ei. Oamenii moderni au deziluzionat lumea: pentru ei nu mai există forțe magice, divinități, elfi, Diavol 91. Pe pămînt nu mai există decît natura și omul, două entități pe care este
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să ne gîndim, de exemplu, la tehnicile de "dezvoltare" a personalității). Lumea aceasta fiind împărăția Diavolului, pentru catari este imposibil ca omul să devină stăpînul ei. Oamenii moderni au deziluzionat lumea: pentru ei nu mai există forțe magice, divinități, elfi, Diavol 91. Pe pămînt nu mai există decît natura și omul, două entități pe care este posibil să le cunoști și să le controlezi din ce în ce mai bine. Imposibil pentru omul modern să nu vrea, să nu caute (grație cunoașterii, prin intermediul științei și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
științei și tehnicii) să ajungă stăpînul lumii terestre. Omul modern este voință de stăpînire a lumii: se visează și se vrea stăpîn pe natură, pe pămînt, pe lună, pe Marte..., pe sine însuși. Pentru el, este imposibil ca Dumnezeu sau Diavolul să împiedice această cucerire, această înstăpînire. Ținînd cont de toate aceste bulversări și răsturnări de situație, cît din viziunea creștină asupra lumii mai este creștină? Spre exemplu, mai putem vorbi de creștinism atîta vreme cît "individul în afara lumii" a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
timpul și mai multe posibile e o lume barbară. Un nou eroism, dedicat imposibilului, nu e oare o necesitate adîncă? De ce anume ne este teamă, care sunt spaimele specific moderne? Omul modern nu se teme nici de Dumnezeu, nici de Diavol, nici de forțe magice, nici de vreo lume de dincolo. Îi este teamă de lumea pe care a creat-o, de el însuși, mai exact de posibilele sale. Și nu știe cum să transforme în imposibile cele mai periculoase dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]