7,015 matches
-
-le apoi în volumele Flori singuratice (1887) și Flori veștejite (1908). Sentimentale și romanțioase sau fals meditative, în spiritul liricii minore de la sfârșitul secolului al XIX-lea, poeziile mimează, uneori până la pastișă, atitudini lirice pașoptiste (Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu) sau eminesciene. Legendele lui Bolintineanu sunt și modelul poemelor dramatice închinate lui Mihai Viteazul (Bătălia de la Călugăreni, 1892, și Moartea lui Mihai Vodă Viteazul, 1908). Poemele, convenționale, notabile totuși pentru fluiditatea monoloagelor versificate, cu unele scene nu lipsite de dramatism, eșuează în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286849_a_288178]
-
diluat de lamentația după tinerețea și fericirea pierdută. Totuși, în Bardul (poem influențat vădit de Blestemul bardului al lui Uhland) se conturează un portret sugestiv al cântărețului străin de acestă lume, cu elemente ce îl apropie, pictural, de imaginea Luceafărului eminescian. Z. a încercat, cu mare ușurință în versificare, diferite tipuri de strofe și ritmuri. El nu se sfiește să introducă vocabule și versuri străine în refren sau în rimă. Alături de Al. Depărățeanu, a consolidat versul scurt. Dar nici exercițiile metrice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
suavă, totdeauna sobră. Cu Deliana, „basm pentru oameni mari”, și Soarele și Luna, „dramă liturgică”, B. tentează marea sinteză a artei și gândirii sale, opera de artă totală, în sensul wagnerian al termenului. Deliana se vrea o replică la Luceafărul eminescian, o încercare de reabilitare a omenescului. Înălțându-se alături de alesul ei pe orbitele astrale, domnița se inițiază în marile taine ale firii. Sub semnul perfecțiunii, moartea și nemurirea coincid, de unde și vacuitatea tristă a eternității, care își soarbe „viața fără de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
tensiunea dintre „un mit ceresc” și „un mit al pământului”, ambele întrunite în cultul lui Dionysos, imagine a lumii în eterna unduire între teluric și uranic. Prin această paradigmă arhetipală a interpretat B., între primii, capodoperele literaturii populare românești, poezia eminesciană și sculptura lui Brâncuși. Într-o generație cu sensibilitatea răscolită de verbul lui Pârvan, eseistul a contribuit la consolidarea mitului tracic, avatar interbelic al celui dacic. Fără să realizeze o teorie a culturii de consistența celei a lui Blaga, B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
an, când se tipărea articolul Poetul Eminescu s-a stins. Au urmat În Nirvana, al lui Caragiale, apoi discursurile funebre rostite de D. Aug. Laurian, directorul gazetei, și Gr. Ventura, prefața lui T. Maiorescu la a patra ediție a poeziilor eminesciene, amintirile lui Dimitrie Teleor și C. Bărcănescu. Moartea lui V. Alecsandri e consemnată într-un editorial, în numerele următoare fiind reproduse câteva dintre poeziile sale reprezentative. După ce în 1889 Caragiale tălmăcise din Mark Twain, în anii următori se traduce din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286387_a_287716]
-
ei cea mai originală ca interpretare îl plasează pe Tradem între Al. Macedonski și Mihai Eminescu, adică între poetica simbolismului incipient și poetica romantică, identificând atitudini, teme și cuvinte-cheie care fac din poet un precursor al simboliștilor, dar și un eminescian cu o sensibilitate distinctă, „efeminată și maladivă, lipsită de nota titaniană” a modelului. Monografia îi deschide astfel lui M. drumul către opera marelui poet. Eminescu, univers deschis (1987) aduce contribuții și sugestii interpretative privind mai ales absolutul („nostalgia nemarginilor”), demiurgia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
morți, patronul artelor și cunoștințelor oculte. Numele auricular (fr. auriculaire) este legat de unii etimologi de latinescul aurum. Asemenea legătură nu poate fi total exclusă, deoarece, în vechime, inelele puteau fi purtate și pe acest deget, precum apare în poezia eminesciană: Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină, Și inelul scump îl scoate de pe degetul cel mic. Denumirea de auricular trebuie legată, în primul rând, de auricula/ureche”, datorită faptului că acest deget servea la destuparea dopurilor de
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
și imoderație. Pe răzvrătitul Horia (văzut ca personaj congener), poetul îl invocase de câteva ori, înainte de placheta cu acest titlu (1935), operă de rezistență, grație căreia C. nu poate lipsi din antologii. Profilat în dimensiuni mitice, Horia (ca precedent, cel eminescian: „Horia pe-un munte stă călare...”) a intrat în fondul activ al poeziei noastre, unii citând primele versuri ca și cum s-ar vorbi de Luceafărul: „de jos / te-ai ridicat drept, pietros, viforos,/ pentru morți,/ pentru cei săraci și goi, pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
serie au mai apărut (selectiv): Analiza povestirii, Jean Michel Adam, Françoise Revaz • Avangardismul românesc, George Bădărău • Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii, Alexandru Călinescu • Comicul, Jean Marc Defays • Deimografia. Scenarii ale terorii în proza românească, Cătălin Ghiță • Dor și armonie eminesciană, Leonida Maniu • Eminescu și cultura indiană, Demetrio Marin • Fantasticul în literatură, George Bădărău • Introducere în studiile literare, Dumitru Tucan • Literatură și convertire. Steinhardt, Frossard, Wurmbrand, Adrian Sabău • Marile curente ale criticii literare, Gérard Gengembre • Medalioane, Zigu Ornea • Modernismul interbelic, George
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
literatura tinerilor redactori și atitudinea plină de bunăvoință manifestată prin „Poșta redacției” față de corespondenți au atras un număr relativ mare de cititori. În M. a publicat versuri muzicale, dovedind, în egală măsură, sensibilitate poetică și o bună cunoaștere a poeziei eminesciene, sub semnătura Ciopone, un autor al cărui pseudonim rămâne încă nedezlegat. C. Dimitriu dă versuri și nuvele prin nimic memorabile. Ciopone și O. Carp traduc din Heine, se tipăresc și traduceri din Musset (de C. Dimitriu), din Tolstoi și Gogol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288274_a_289603]
-
tine;/ Sfios barbarul de același neam/ Din miază-zi, nemuritor în sine,/ E locul blând și ierburile sfinte/ Țărâna dă miresme de tămâi/ Când cornul mă chema spre legăminte/ Tu încleștai amarnic: «Mai rămâi!»” (Amintiri spre Someș). Figura voievodală, de sorginte eminesciană, se preface aici în chip de războinic, luptător, mesager de cultură, liant între epoci și culturi diferite, trimis civilizator. Lumea mitologică, de o arhaitate caldă, cuceritoare, se întrepătrunde cu lumea mirifică a începuturilor originare, pe care poetul o poartă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
adunate într-o substanțială carte, Avnănghipsiri, apărută în 1996. Poetul nu putea să nu cânte soarta aromânilor, locurile unde trăiesc de milenii, prigoniți de învingători. O face în sonuri înfiorate, de bocet, ca în Niho, inflexiunile trimițând parcă la Doina eminesciană: „Di Avlona pân’ Sărună,/ mași lăieț armânlu adună! Di Catrina-Elbasan,/ jalea creaști an di an.../ Di Aminciu la Tricol,/ Padea-i arsă, loclu gol.../ Di Giumaia pân’ Curceaua,/ cântă-n casi cucuveaua...”. P. a cules folclor aromân, editând chiar un disc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]
-
Iași, 1992; Laurențiu Faifer, Teatru, Iași, 1994; Arșavir Acterian, Neliniștile lui Nastratin. Pagini de jurnal (1967-1982), pref. edit., Iași, 2000; I. L. Caragiale, Teatru și proză, pref. edit., Iași, 2000 (în colaborare cu Valeriu P. Stancu); Irina Andone, „Farmec dureros”. Poetica eminesciană a contrariilor, pref. edit., postfață Dumitru Irimia, Iași, 2002. Repere bibliografice: Dicționarele literare și locul lor în cadrul culturii românești contemporane, ALIL, t. XXVII, 1979-1980; Liviu Leonte, Dramaturgia ca literatură, CRC, 1983, 43; Andrei Corbea, Teatrul ca literatură, VST, 1984, 13
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
studiat astfel începuturile prozei ritmice, metrica Țiganiadei lui I. Budai-Deleanu, fonosimbolismul rimelor bacoviene, valoarea expresiva a neologismelor în limba poetica. Preferințele lui s-au îndreptat către Mihai Eminescu și Lucian Blaga. După ce tipărește numeroase articole despre diferite aspecte ale liricii eminesciene (comentarii cu privire la geneză unor poezii, analize stilistice) și despre proza poetului, publică Stilul poetic al lui Eminescu (1964), sinteză a treizeci de ani de cercetări asidue, cea mai bogată exegeza de până atunci a limbii și stilului eminescian. Punând la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
ale liricii eminesciene (comentarii cu privire la geneză unor poezii, analize stilistice) și despre proza poetului, publică Stilul poetic al lui Eminescu (1964), sinteză a treizeci de ani de cercetări asidue, cea mai bogată exegeza de până atunci a limbii și stilului eminescian. Punând la contribuție mijloacele criticii stilistice, G. a supus creația eminesciana unei analize minuțioase, în care contextul larg al literaturii europene servește drept fundal. Lucian Blaga este celălalt mare poet român căruia îi închină o monografie, si aceasta precedată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
despre proza poetului, publică Stilul poetic al lui Eminescu (1964), sinteză a treizeci de ani de cercetări asidue, cea mai bogată exegeza de până atunci a limbii și stilului eminescian. Punând la contribuție mijloacele criticii stilistice, G. a supus creația eminesciana unei analize minuțioase, în care contextul larg al literaturii europene servește drept fundal. Lucian Blaga este celălalt mare poet român căruia îi închină o monografie, si aceasta precedată de câteva studii semnificative. Contributions à l’histoire de la versification roumaine. La
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
Utak [Drumuri], Budapesta, 1968, Szélvészben [În vâltoare], Budapesta, 1970; Mihai Eminescu, Válogatott művei [Opere alese], Budapesta, 1967. Repere bibliografice: Dsida Jenő, Göbl László, „Műfordítások”, „Pásztortűz”, 1928, 14; Perpessicius, Contribuții maghiare în literatura română, LCF, 1960, 3; Un cercetător al operei eminesciene (interviu cu Gáldi László), GL, 1964, 11; George Munteanu, Adevărata stilistica, CNT, 1965, 3; Sanda Golopenția-Eretescu, „Esquisse d’une histoire de la versification roumaine”, REF, 1965, 4; Floră Șuteu, „Stilul poetic al lui Eminescu”, LR, 1966, 2; Ștefan Munteanu, Între lexicografie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
inedite ale acestora. Contribuțiile istorico-literare și exegetice nu sunt deloc puține și între ele se numără cele ale lui Vladimir Streinu (Sadoveanu, 7/1966), Al. Piru (Viața lui Vasile Alecsandri), Mihai Drăgan (Programul critic al lui Ibrăileanu), I. Constantinescu (comentarii eminesciene la rubrica „Confluențe”), Ion Rotaru (fragmente din O istorie a literaturii române). Tot o expresie a atașamentului față de valorile trecutului este adevăratul cult al lui Bacovia, pe care revista îl întreține, încă de la apariția ei, prin diferite mijloace: numere dedicate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285485_a_286814]
-
prin specificul dramatic și mistic, mesajul particular al lui P. din ciclul Icoane de dor. Există, de asemenea, atât ca atitudine lirică și revelație cosmică a sonurilor, cât și ca definire a cadrului spiritual mereu reevaluat, destule elemente și sintagme eminesciene încorporate. Pe de altă parte, valențele unor prelucrări nuanțate ale motivelor populare se impun în Cântece din fluier (1960), prima carte personală din exil, unde se instituie un dialog al singurătății pe plaiul veșnic invocat, înfrățit cu celestul („Revarsă-ți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
rimei și neologismelor sunt atent puse în valoare, pentru a se sublinia modul în care „și-a format Eminescu stilul său inegalabil”. Sunt puse, de asemenea, în ecuație date noi despre unele etape ale vieții poetului. Aspecte ale influenței operei eminesciene asupra literaturii și spiritului public românesc sunt discutate dintr-o consecventă perspectivă morală. Antologia Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria (1901) are ca modele realizările similare datorate lui Iordache Golescu, Anton Pann, Gheorghe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286500_a_287829]
-
Iorga a adoptat crezul naționalist al lui Eminescu practic fără rezerve -, pesimismul metafizic omniprezent în opera marelui poet național este absent în opera lui Iorga. Poate că din cauză că Iorga a fost în primul rînd un luptător. Astfel încît atît de eminesciana resemnare pesimistă ieșea din discuție. După cîteva turnee de familiarizare cu lumea intelectuală bucureșteană, Iorga și soția sa au plecat în toamna lui 1890 ca să petreacă trei ani de studii și cercetări peste hotare. Obținuse o bursă cu ajutorul lui Odobescu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la formarea dogmaticului Iorga. Nu va renunța niciodată la conceptul său de engagé în lupta pentru o literatură și artă "naționalist-realistă". Dacă n-ar fi bazată pe conceptele estetice ale lui Eminescu, ea ar trebui să se bazeze pe naționalismul eminescian. Iorga respingea doctrina l'art pour l'art, punînd următoarea întrebare: "Doriți artă de dragul artei; de ce nu doriți mai degrabă să existe oameni care nu trăiesc de dragul de a trăi?"82 Studierea literaturii și a curentelor artistice nu reprezenta pentru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
roade. În fiecare săptămînă apăreau între 500 și 2 000 de exemplare din "Sămănătorul". Pînă în 1903, revista a respectat linia stabilită de Haret; după intrarea lui în redacție (la invitația lui Ilarie Chendi), Iorga a început să impună naționalismul eminescian și un spirit combativ, odată cu apariția articolului său Cu ocazia dispariției "Tribunei"149. Iorga a preluat efectiv conducerea revistei abia în luna iunie 1905, dar chiar și înainte de aceasta influența lui era hotărîtoare. Dacă n-ar fi fost el, "Sămănătorul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trăiau de pe urma profiturilor lor; Sămănătoristul era opus locuitorilor marilor orașe și ai suburbiilor industriale. În satul sămănătorist exista o armonie organică de felul celei preconizate de Eminescu. Iorga dorea să realizeze acest ideal. Ca atare, a impus sămănătorismului o linie eminesciană. Deși Eminescu avea aceleași idealuri politice ca și Iorga, el nu confunda niciodată esteticul cu eticul ca să nu mai vorbim despre etnic! Eminescu a fost un mare poet, în vreme ce Iorga proclama că "literatura nu este o cafenea unde poate intra
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Nu poți să nu sesizezi complexitatea acestei probleme grave. Oare Iorga nu-și dădea seama de ce refuzau evreii să se identifice cu România? Ba da, și-a dat seama și își va schimba complet atitudinea după 1918. Dar, ca naționalist eminescian, la o adică, Iorga percepea binele și răul în sensul "Legii supreme" a lui Eminescu. Brătianu a reușit să-l țină cu tact sub control pe Iorga pînă în august 1916, în ciuda atitudinii prosîrbești și profranceze a acestuia. Atunci cînd
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]