6,947 matches
-
pentru ca să ne așteptăm la un adevărat interes sau la veselie curată în privința ei. Va trebui să începem să ne folosim serios de ea în teatru când ne vom da seama că nu trebuie cântat acolo decât pentru a vorbi; când muzicienii noștri se vor apropia de modul firesc, și mai ales când vor înceta să-și impună legea absurdă de a reveni mereu la prima parte a unei arii după ce au spus-o pe a doua. Există oare reluări și rondouri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu înseamnă să știi să cânți, ci să știi să faci solfegii. Un dans este un poem. Acest poem ar trebui prin urmare să-și aibă reprezentarea separată. Este o imitație prin mișcări, care presupune concursul poetului, al pictorului, al muzicianului și al pantomimei. Ea își are subiectul ei; acest subiect poate fi distribuit pe acte și pe scene. Scena își are recitativul său liber sau obligatoriu, și arieta sa." Importanța pantomimei pe care el o definește "ca pe o porțiune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Diderot abordează subiectul la rândul său în A Doua Convorbire despre Fiul nelegitim (1757). El susține aici un punct de vedere identic cu cel al lui Luigi Riccoboni, afirmând că marele comediant este animat de entuziasm. "Poeții, scrie el, actorii, muzicienii, pictorii, cântăreții de prim ordin, marii dansatori, amanții, adevărații cucernici, toată această trupă entuziastă și pasionată simte cu putere și gândește puțin." Diderot îl îndeamnă pe comediant să joace după cum simte, și nu în funcție de stereotipuri învățate. Fiul nelegitim, trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca muzica executată înainte și după piesă și în antracte să aibă mai multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în 1738. Lessing, în Dramaturgie, îl citează îndelung pe compozitor. "Orice simfonie compusă pentru o piesă de teatru, spune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
timp de mai bine de zece ani, tragediile lui Corneille și Racine reapar deodată și câștigă favoare. Niciodată, nici măcar în cele mai bune zile ale lui Talma, mulțimea nu a fost mai considerabilă. De la locurile de sub acoperiș, până la locurile rezervate muzicienilor, totul este invadat. Se câștigă cinci mii de franci cu niște piese care câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Mulți artiști, continuatori ai lui Wagner, vor dori să facă din regia scenică o fuziune a artelor, fie că este vorba de autorii dramatici simboliști care, în Franța, vor apela la marii pictori pentru realizarea fundalului, și vor colabora cu muzicienii pentru a-și transpune piesele de teatru la operă, fie că va fi un regizor precum Appia, care va arăta rolul pe care îl poate avea muzica în teatru. De-abia la începutul secolului al XX-lea, Europa descoperă teatrele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne imaginăm că tabloul scenic trebuie să fie totdeauna același, atât pentru actor, cât și pentru spectator! Aceasta este pentru mine definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe muzicieni cu această idee care taie zborul oricărui fel de imaginație." Iluzia, care nu mai depinde de o pseudo-reconstituire a realității prin decor, se naște atunci numai din jocul actorului care îi permite imaginației spectatorului să se desfășoare. Exploatând potențialitățile infinite
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Appia în Regia scenică a dramei wagneriene. Va trebui redus luxul decorativ în profitul ei, păstrând totuși cât mai multă practicabilitate posibilă, pentru că este punctul de contact cu coregrafia." Întâlnirea sa din 1906 cu Jaques-Dalcroze11, care este în același timp muzician și regizor, este hotărâtoare. Acesta îi revelă secretele gimnasticii sale ritmice, esențială în formarea comediantului, dacă vrea să stăpânească spațiul scenic, muzica ritmând locul corpului în spațiu. Ei concep împreună o scenă nouă, Institutul Jaques-Dalcroze, realizat la Hellerau în 1911
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
găsesc deplina înflorire în operă. Debussy va scrie în 1904, pentru Maeterlinck (1862-1949), muzica la Pelléas și Mélisande (1893), Claudel (1868-1955), profund marcat în tinerețe de estetica simbolistă, chiar dacă s-a îndepărtat de ea, va colabora constant cu prietenii săi muzicieni, Darius Milhaud, Arthur Honegger. Încărcătura poetică a textului trebuie să fie de ajuns, pentru Simboliști, ca să creeze atmosfera dramei. Scena nu mai caută să descrie, ci să sugereze. Poetul și eseistul Pierre Quillard (1864-1912), în "Despre inutilitatea absolută a regiei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și un mecanism format din numere și măsuri", își poate pune în evidență matematica. El trasează pe solul scenei figuri geometrice pure, cum ar fi pătratul cu diagonalele sale, sau cercul, care determină pacursul actorilor-dansatori. După cum metronomul permite cuantificarea raportului muzicianului față de timp, geometria îi apare lui Schlemmer ca mijlocul de reglare a raportului omului față de spațiu. 2. Un teatru sacru Precum simboliștii sau Craig, mulți autori dramatici și regizori europeni, luîndu-i ca model, ar vrea să redea teatrului forța de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mușcătoare față de operă, și mai ales față de dramă, căci aici iluzia atinge culmea. Brecht, ca și Bossuet odinioară, își dă seama că emoția spectatorului este mai puternică la operă, unde muzica este mai copleșitoare decât la teatru. Întâlnirea sa cu muzicianul Kurt Weill (1900-1950), hotărât antiwagnerian, este determinantă. Kurt Weill, împins de o dorință de reformă democratică, atribuie operei, care nu va mai fi rezervată claselor privilegiate, o funcție socială. În colaborare cu el, Brecht își scrie operele epice în care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rubrică „Cișmigiul cu sticleți”, în care Neagu Rădulescu „recenzează” prin admirabile desene umoristice cărțile unor cunoscuți scriitori. Gust, pricepere și mobilitate spirituală arată și rubricile speciale rezervate celorlalte arte: Virgil Gheorghiu susține comentariul muzical, scriind despre spectacole și despre mari muzicieni, N. Carandino și Traian Șelmaru urmăresc viața teatrală, George Nichita și Ion Zurescu dau cronici și eseuri despre artele plastice, iar un Kean și Victor Iliu asigură cronica cinematografică. Toate acestea alcătuiesc un sumar extrem de generos, care face din R.l.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
În conducerea lagărelor de concentrare. Viața publică și cultura de elită erau dominate de simpatizanții naziști: 45 din cei 117 membri ai Orchestrei Filarmonice din Viena erau naziști (În timp ce Filarmonica din Berlin număra doar 8 membri de partid din 110 muzicieni). În aceste condiții, Austria a scăpat surprinzător de ușor. Din cei 130.000 de austrieci investigați pentru crime de război, 23.000 au fost puși sub acuzare, 13.600 găsiți vinovați, 43 condamnați la moarte și numai 30 executați. Circa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de teatre locale, subvenționate În proporție de 50-70% fie de autoritatea regională, fie de cea municipală. Ca și În Franța, sistemul avea rădăcini istorice - În cazul Germaniei, microprincipatele, ducatele și fiefurile ecleziastice din perioada premodernă, care Întrețineau fiecare artiști și muzicieni de curte, comandând periodic noi opere de artă. Avantajele erau considerabile. Deși timorată cultural, Germania federală postnazistă a devenit, prin instituțiile sale generos finanțate, Mecca artiștilor. Baletul din Stuttgart, Orchestra Simfonică din Berlin, Opera din Köln și alte câteva zeci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Köln și alte câteva zeci de instituții mai mici - Teatrul Național din Mannheim, Teatrul de Stat din Wiesbaden etc. - ofereau locuri de muncă (nu numai un salariu, ci și asigurare medicală, ajutor de șomaj și pensie) pentru mii de dansatori, muzicieni, actori, coregrafi, tehnicieni și personalul administrativ aferent. Mulți dintre dansatori și muzicieni mai ales veneau din străinătate, inclusiv din Statele Unite. și ei au beneficiat, Împreună cu publicul local care viziona spectacolele la prețuri subvenționate, de Înfloritoarea scenă culturală europeană. Așa cum „anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Mannheim, Teatrul de Stat din Wiesbaden etc. - ofereau locuri de muncă (nu numai un salariu, ci și asigurare medicală, ajutor de șomaj și pensie) pentru mii de dansatori, muzicieni, actori, coregrafi, tehnicieni și personalul administrativ aferent. Mulți dintre dansatori și muzicieni mai ales veneau din străinătate, inclusiv din Statele Unite. și ei au beneficiat, Împreună cu publicul local care viziona spectacolele la prețuri subvenționate, de Înfloritoarea scenă culturală europeană. Așa cum „anii ’60” n-au venit cu adevărat În multe locuri decât la Începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de muncă, imposibilitatea școlarizării pentru copiii lor, suspendarea permiselor de conducere, exilul forțat și retragerea cetățeniei, detenția, procesul și Încarcerarea. Tratamentul dur suferit de semnatarii Cartei 77 și persecuțiile răzbunătoare lansate de guvernul cehoslovac Împotriva unei noi generații de tineri muzicieni (În special a formației rock The Plastic People of the Universe) au determinat formarea, În aprilie 1978, a unui grup de sprijin, Comitetul pentru Apărarea celor Persecutați pe Nedrept (Výbor na Obranu Nespravedlivì Stíhaných - VONS), cu obiective similare celor ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Filarmonica. Toate beneficiau de fonduri publice considerabile. Frankfurt, München, Stuttgart, Hamburg, Düsseldorf, Dresda, Freiburg, Würzburg și multe alte orașe germane continuau să sprijine renumite companii internaționale de operă și balet, asigurând salarii anuale, sporuri și pensii de stat pentru dansatori, muzicieni și personalul auxiliar. În anul 2003, 615.000 de locuitori ai Germaniei erau oficial „lucrători În domeniul artei” cu normă Întreagă. și În Franța, artele (În special teatrul) au Înflorit În orașele Îndepărtate de provincie - În cazul francez, cu ajutorul direct
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru a sesiza contrastul. În perioada postcomunistă, deși s-au făcut nu puține experimente cu buget redus (Sofia a devenit un adevărat focar de experimente postmoderne teribil de căutate În coregrafie și teatru), resursele erau minime și cei mai buni muzicieni, dansatori și chiar actori au plecat În masă În Vest. Intrarea În Europa putea Însemna și acest lucru: riscul de a deveni provincial. Alt motiv era că spectatorii marii arte europene erau acum ei Înșiși europeni: companiile naționale din marile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se realiza pe filiera romantismului german. Oricum, desenele lui Salmen reprezintă o deschidere interpretativă operată din exterior în corpul liricii eminesciene, ilustrând o virtualitate. V.3. (Auto)Portretul artistului de la romantism la simbolism și decadentism Tema geniului ca artist (scriitor, muzician, pictor, sculptor, actor, dramaturg etc.) ajunge în posesia simboliștilor și decadenților însoțită și de o concepție tragică asupra existenței, modelată de filozofia schopenhaueriană, preludiu al unei estetici a dezolării care caracterizează întreaga sensibilitate simbolist-decadentă căreia i se va ralia histrionic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simptome apar mai degrabă în literatură decât în pictură, însă ele sunt asociate unei coregrafii care indică trăsături isterice, dar nu o criză propriu-zisă. În fragmentul intitulat Forțele ostile din Friza Beethoven, prezentată la expoziția secesionistă dedicată exclusiv personalității marelui muzician, Klimt înfățișează Eriniile, ale căror gesturi convulsive se conformează simptomatologiei lui Charcot ca expresii ale raptului isteric. Gesturile lor sunt frânte, crispate, încercând să apuce la întâmplare, corpurile marcate de anorexie lasă să se vadă proeminențele osoase, de unde și impresia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reprezentarea poetului simbolist ca artist orfic, la Mina Byck Wepper, sau la o reprezentare a armoniilor poetice transcrise muzical într-un cadru vast de natură la Octav Smigelschi, pentru a nu pune la socoteală și portretele făcute diverșilor compozitori și muzicieni în cheia unei sensibilități simboliste care acordă combustiile creației cu intensitatea afectului și autoconsumul deplin. Sedus la rândul lui de mitul poetului orfic, Kimon Loghi (1873-1952) tratează tema într-un tablou intitulat Orfeu (ulei pe carton, 60 x 49 cm
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intern al desenului pe care i-l conferă aceste trupuri goale, care realizează o armonie deplină cu natura din jur, în care ei se instalează firesc. Pe acest fond, muzica regăsește ritmurile unei vitalități la care sunt direct conectați micii muzicieni, Virgil Vătășianu remarcând elogios dimensiunea sugestivă a transpunerii acestei armonii în spațiul vizual: Compoziția dimpotrivă este elastică și respiră o viață profundă și emoționantă, datorită atitudinei grațioase și naturale a fiecărui copil, răpit de preocuparea în care l-a adâncit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decoreze în 1898/99 salonul destinat muzicii al casei industriașului Nikolaus Dumba, pentru care realizează două panouri. Într-o primă tratare a temei, Klimt se oprește asupra unei figuri reprezentative, Schubert. Pictorul îl înfățișează într-o manieră impresionistă pe celebrul muzician așezat la pian, într-un cadru monden, unde el este centrul atenției unui grup restrâns, dar concludent pentru importanța socială a personajului. Este vorba, cu o singură excepție, de femei din înalta societate, în număr de trei. Un farmec aparte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la reprezentarea ei în 1861 la Paris, operând o dificilă schimbare de gust, atât de radicală, încât L. Bachelin consideră că "wagnerita este o maladie la modă, ajunsă în perioada sa cea mai acută"511, iar "wagneromanii" se opun tinerilor muzicieni, care nu emulează cu geniul de la Bayreuth. Ne sunt oferite și două tablouri-decor din "Tannhäuser", în pagina 11. Coperta, cu o litografie în două culori, îi aparține lui Ștefan Luchian, o frumoasă fată în stilul senzualității secesioniste, cu flori albe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]