KorAP: Find »[drukola/base=nemulțumire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...276 277 278 ...280 >

6,993 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

Împovărați Cancelaria cu greutatea considerabilă a propriului dumneavoastră trecut?”. Kiesinger a condus guvernul vreme de trei ani, Între 1966 și 1969. În acest timp, Stânga Germană Extraparlamentară (cum s-a autodenumit) s-a infiltrat cu succes În universități. Multe dintre nemulțumirile Uniunii Studenților Socialiști (SDS) erau cele curente În toată Europa de Vest: cămine și amfiteatre ticsite, profesori distanți și inaccesibili, cursuri plicticoase. Dar chestiunile cele mai arzătoare erau specific vest-germane. Cel mai animat campus era cel al Universității Libere din Berlin (fondată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sa anti-anticomunistă. Atenția acordată crimelor comunismului era doar o diversiune pentru a distrage atenția de la crimele capitalismului. Comuniștii erau, poate, cum spunea Daniel Cohn-Bendit la Paris, „canalii staliniste”, dar nici liberal-democrații nu erau mai presus. Stânga germană a ignorat așadar nemulțumirile din Varșovia sau Praga. În Germania de Vest, ca În tot Occidentul, anii ’60 priveau cu Încăpățânare nu mai departe de propria ogradă. Revoluția culturală a epocii era foarte limitată: când tineretul occidental catadicsea să privească peste graniță, el se

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sfârșitul celui mai prosper deceniu din istoria umanității, explozia economică postbelică se terminase. Celor „treizeci de ani glorioși” le-au urmat, În Europa de Vest, o eră a inflației monetare, cu rate de creștere tot mai mici, șomaj pe scară largă și nemulțumiri sociale. Majoritatea radicalilor șaizeciști au abandonat „Revoluția”, preocupați mai degrabă să-și găsească un loc de muncă. Câțiva au optat pentru confruntarea violentă: pagubele provocate - și reacția pe care gesturile lor au stârnit-o autorităților - au iscat discuții nervoase despre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
focare de violență. Primul era patologic - În sensul că izvora dintr-un disconfort străvechi, care lua Însă o Înfățișare foarte modernă. În regiunea bască din nordul Spaniei, În rândurile minorității catolice din Irlanda de Nord, În Corsica și În alte părți, vechile nemulțumiri s-au transformat În revolte violente. Nu era o experiență nouă pentru europeni: naționaliștii flamanzi din Flandra și „austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de Sud) protestau de mult Împotriva condiției lor „supuse”, recurgând, după

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
moștenire apăsătoare, aducătoare de false valori și bunuri de prost-gust. Prețul modernității, cel puțin pentru cei care profitaseră din plin de ea, Începea să pară puțin prea mare, iar „lumea dispărută” a părinților și bunicilor lor, din ce În ce mai atrăgătoare. Politizarea acestor nemulțumiri culturale a fost, În cele mai multe situații, opera unor activiști deprinși cu tacticile unor partide mai tradiționale În care ei sau părinții lor activaseră odinioară. Logica politicii s-a schimbat așadar destul de puțin: ideea era În continuare mobilizarea persoanelor cu vederi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
industriale galopante nu au trecut neobservate În blocul răsăritean. Indiferența cinică a regimului Husák de la Praga după 1968 - dispus să facă prăpăd de o parte și de alta a frontierei dunărene comune pentru a genera kilowați cehoslovaci - a stârnit o nemulțumire crescândă În rândul maghiarilor, altfel cufundați În apatie politică. Lucru de necrezut altădată, proiectul barajului Gabčíkovo-Nagymaros a devenit o sursă semnificativă de opoziție internă pentru guvernul de la Budapesta - și un impas major În relațiile dintre cele două state „vecine și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sprijine eforturile repetate de instalare a unui guvern provizoriu. Într-un final, În aprilie 1967, Uniunea Națională Radicală a format un guvern minoritar care a rezistat atât cât regele să aibă timp să dizolve parlamentul și să ceară alegeri anticipate. Nemulțumirea poporului În fața paraliziei parlamentului și senzația generală că regele fusese inadmisibil de părtinitor sugerau că scrutinul următor nu va face decât să mărească ponderea stângii. Sub acest pretext - „pericolul comunist” invocat sistematic În Grecia din 1949 - și acuzând incompetența clasei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
erau afectați nu doar de propria sărăcie endemică, ci și de spectacolul bogăției recente și ostentative etalate În Lisabona Învecinată. Armata, obligată să poarte „războaie murdare” În ținuturi Îndepărtate În numele unui guvern nepopular condus de tehnocrați, fierbea de resentimente, iar nemulțumirea ei avea acum un larg ecou În țară. Doleanțele tinerilor ofițeri (ale căror familii subzistau cu greu din salariile mici, reduse și mai mult de inflație) erau acum Împărtășite de o nouă generație de antreprenori frustrați de incompetența guvernanților și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sociale ale modernizării economice (chiar limitate) erau semnificative. Într-o eră fără televiziune, Spania ar fi fost la adăpost de impactul cultural al șaizecismului În Europa - dar așa, disparitățile economice și perturbările aduse de Planul de Stabilizare au iscat mari nemulțumiri În rândul muncitorilor. De la sfârșitul anilor ’60 și până la moartea dictatorului, demonstrațiile, oprirea lucrului, grevele, solicitările privind reprezentarea sindicală și negocierile colective au devenit constante ale vieții spaniole. Regimul se opunea cu fermitate oricărei concesii politice, dar nu-și permitea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sindicate au declanșat o serie de greve concertate și furioase Împotriva „propriului” guvern: nu s-a mai strâns gunoiul, nu s-au mai Îngropat morții 3. Prim-ministrul James Callaghan părea cu capul În nori: la Întrebarea unui jurnalist despre nemulțumirea crescândă din industrie, el a răspuns senin că nu există motive de Îngrijorare - de unde faimosul titlu de ziar („Criză? Care criză?”) cu care a pierdut alegerile generale pe care a fost nevoit să le organizeze În primăvara următoare. Ironia sorții

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În majoritate studenți, savanți, jurnaliști, dramaturgi și scriitori, au fost principalele victime ale represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat În mod just că singura speranță pentru restabilirea „ordinii” era atenuarea nemulțumirii populare prin Îmbunătățiri tangibile, În paralel cu suprimarea energică a tuturor vocilor critice și a referințelor la trecutul recent. Obligați la o existență subterană - la propriu În cazul Cehoslovaciei, unde mulți profesori și scriitori găseau de lucru doar ca fochiști

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îi garanta o piață și Îi ridica artificial valoarea - și, prin urmare, profiturile. Stagnarea economică era În sine o palmă pe obrazul comunismului, care se pretindea superior capitalismului. și, chiar dacă nu stimula opoziția, era În orice caz o sursă de nemulțumire. Pentru majoritatea celor care au trăit În era Brejnev, de la sfârșitul anilor ’60 până la Începutul anilor ’80, viața În comunism nu mai era marcată de teroare sau represiune. Dar era anostă și cenușie. Adulții aveau din ce În ce mai puțini copii, beau mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
absența soldaților prin vizibilitate și oportunitate. În 1978, Polonia era deja În pragul rebeliunii. După revoltele muncitorești din 1970 și 1976, ambele provocate de creșterea abruptă a prețurilor la alimente, prim-secretarul Edward Gierek Încercase din răsputeri să nu provoace nemulțumiri interne - În principal, cum am văzut, Împrumutând masiv din străinătate și folosind creditele pentru a le asigura polonezilor alimente subvenționate și alte bunuri de consum. Dar strategia nu dădea roade. Mulțumită apariției KOR, opoziția intelectuală și liderii muncitorilor cooperau acum

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
asistența socială erau În urmă față de Vest, iar populația era afectată de suprasolicitare (mulți oameni aveau două sau chiar trei slujbe), un nivel crescut de alcoolism și tulburări mentale și cea mai ridicată rată a sinuciderii din Europa de Est. Motive de nemulțumire existau, așadar. Însă nu exista o opoziție politică organizată. Deși În decursul anilor ’80 apăruseră unele organizații independente, domeniul lor de activitate se limita la probleme ecologice sau proteste față de tratamentul la care era supusă minoritatea maghiară din România - o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o imitație strategică a schimbărilor din alte părți. șefii partidului nu aveau, evident, nici o intenție reformistă, iar În exteriorul partidului nu exista o opoziție eficientă - demonstrațiile din vară nu avuseseră obiective comune și Încă nu apăruseră lideri care să canalizeze nemulțumirea populară Într-un program -, de unde suspiciunea că evenimentele ulterioare au fost „regizate”: o Încercare a reformatorilor din administrație de a resuscita partidul aflat În agonie și a-l orienta În direcția unei perestroika În variantă cehă. Această teorie nu este

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
importante și-au afirmat „suveranitatea”, dacă nu independența deplină, poziția lui Gorbaciov devenise intenabilă. Eforturile de a reprima inițiativele baltice i-au afectat imaginea de „reformator”, În timp ce incapacitatea de a pune capăt discuțiilor despre autonomie, suveranitate și independență a stârnit nemulțumiri printre colegi și - semn rău - În rândurile armatei și securității. Pe 20 decembrie 1990, ministrul Afacerilor Externe, Eduard șevarnadze, a demisionat, avertizând public asupra riscului unei lovituri de stat. Pe 10 ianuarie 1991, În timp ce Statele Unite și aliații lor erau ocupați

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
apariția unei legislaturi naționale cu vizibilitate la nivel național, puteri reale și o independență considerabilă. Elțîn și susținătorii lui ruși au realizat mult mai repede decât Gorbaciov că noul Soviet ales prin vot liber va deveni un forum pentru exprimarea nemulțumirilor de orice fel; Elțîn a devenit expert În alinierea intereselor Rusiei cu cele ale diverselor națiuni și republici din URSS. Gorbaciov a sesizat că astfel de alianțe puneau În pericol Însăși Uniunea, dar era deja prea târziu: el nu a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de locuitor În această provincie era de 20 de ori mai mare decât media națională. Independentă, Catalonia ar fi fost una dintre cele mai prospere țări de pe continentul european. Identitatea specific catalană s-a conturat În parte și dintr-o nemulțumire (ușor de exploatat) cu privire la sumele masive pe care provincia trebuia să le verse la vistieria țării, conform Fondului de Compensare Interteritorială Înființat În 1985 pentru ajutorarea regiunilor sărace din Spania. Dar Catalonia - ca și țara Bascilor, Galicia, Navarra și alte

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
deceniului, nu mai era decât un partid al marginalilor de toate culorile, de la ecologiști și feministe rebele la marxiști și militanți antiglobalizare. În Spania, clivajul statului-națiune a fost declanșat de amintirea trecutului. În Italia, scindarea s-a datorat mai degrabă nemulțumirilor din prezent. Regiunile disidente prin tradiție se aflau la extremitatea nordică: zone de frontieră unde localnicilor li se atribuise identitatea italiană relativ recent (adesea În urma războiului și cel mai frecvent Împotriva voinței lor) și unde majoritatea vorbeau Încă mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prin tradiție se aflau la extremitatea nordică: zone de frontieră unde localnicilor li se atribuise identitatea italiană relativ recent (adesea În urma războiului și cel mai frecvent Împotriva voinței lor) și unde majoritatea vorbeau Încă mai degrabă franceza, gemana sau slovena. Nemulțumirile locuitorilor din aceste zone fuseseră atenuate printr-o serie de acorduri care delimitau regiuni autonome: Val d’Aosta În regiunea alpină din nord-vest unde se Învecinează Italia, Franța și Elveția; Trentino Alto-Adige În vecinătatea Tirolului austriac; Friuli-Venezia Giulia În zona etnic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În 1536, În timpul domniei lui Henric al VIII-lea (el Însuși vlăstar al unei dinastii galeze), iar dacă recenta renaștere a interesului pentru limba și istoria regiunii era autentică, ea nu trebuie confundată cu o recuperare integrală a conștiinței naționale. Nemulțumirile care persistau dincolo de aparențele vieții publice locale Își aveau sursa În problemele economice, nu În năzuințe naționale neîmplinite. Puși să aleagă Între independența țării Galilor și revitalizarea economică (sub guvernare engleză) a văilor miniere, satelor și porturilor devastate de dezindustrializare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
avea și ea parlamentul ei. Regiunile și comunitățile lingvistice nu corespund Întru totul - există vorbitori de germană În Valonia și orășele (sau cartiere) francofone În Flandra. Pentru acestea au fost create privilegii speciale, concesii și protecții - o sursă continuă de nemulțumire pentru ambele tabere. Două regiuni, Flandra și Valonia, sunt practic unilingve, cu excepțiile menționate. Regiunea capitalei Bruxelles a fost declarată oficial bilingvă, deși cel puțin 85% din locuitori vorbesc franceza. Pe lângă comunitățile regionale și lingvistice, Belgia a mai fost Împărțită

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era altă poveste. Aici Frontul Național avea o problemă (imigranții), o susținere de masă (2,7 milioane de votanți la alegerile generale din 1986) și un lider charismatic care se pricepea de minune să transforme insatisfacția publică difuză Într-o nemulțumire concretă și În prejudecată politică. Cu siguranță că extrema dreaptă n-ar fi avut niciodată un asemenea succes dacă Mitterrand nu ar fi introdus cu cinism un sistem de reprezentare proporțională conceput pentru a asigura succesul parlamentar (și vizibilitatea națională

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
zeci de ani În absenteismul crescând și În intensitatea scăzută a dezbaterilor politice. Surprinzătoare este nu apariția unui nou val de partide populiste de dreapta, ci neputința lor cronică de a obține rezultate mai bune, de a exploata tulburările și nemulțumirile de după 1989. Exista un motiv pentru acest lucru. Chiar dacă europenii și-au pierdut Încrederea În politicieni, În inima sistemului european de guvernare există un lucru pe care nici partidele antisistem cele mai virulente nu au Îndrăznit să Îl atace fățiș

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
procesul de cucerire a Europei). Faptul că primul război mondial n-a găsit soluții nici uneia din problemele ce măcinau Europa e dovedit de virulența acțiunilor „revizioniste”. Anii de după 1918 n-au fost decât „un interludiu creat de epuizare”, În care nemulțumirile perdanților sau ale celor nemulțumiți cu „prada teritorială” de război au ieșit repede la suprafață. Rusia, Germania, Austria, Ungaria și Bulgaria s-au comportat În tot acest interval asemenea unor state radical revizioniste, hotărâte să-și ia revanșa pentru pierderile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]