7,950 matches
-
ales. Totul se rezumă la moarte și înviere, singurul loc în care moartea simbolică este realitate fără ca simbolul s-o suspende. De fapt e Marea Taină. Mă bucur când moare o stea în înalt, Mă bucur când steaua pe ceruri răsare Mă bucură tainic oricare apus Și-aprinsă, orice ivire de soare... Mă-neacă-n fiorul cel veșnic și nalt A necontenirii sălbatică lege. Dar bradul când moare nu lasă decât Cenușa, dintr-însa alt brad să se-nchege... Prieteni, veniți
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
zburat nenumărate ciocârlii spre cer. Omule, ziua de-apoi e ca orice altă zi. Îndoaie-ți genunchii, frânge-ți mâinile, deschide ochii și miră-te. Omule, ți-aș spune mai mult, dar e-n zadar și-afară de-aceea stele răsar și-mi fac semn să tac, și-mi fac semn să tac1225. Drumul începe în lumea copilăriei, la timpul în care conștiența nu se desprinsese încă de sufletul istoric, de inconștientul colectiv 1226. Suspendarea realității alături de separarea individuală, după ce a
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Cuvânt. Acesta este poemul care continuă, cu aventura omului în fața luminii izvorâte din haos, istoria ființării universului ordonat de prezența Cavalerilor Astrali. Stă omul în fața luminii, ieșind din imperfectul prezent al duratei crizei tragice prin care se definește prezența omului. Răsare luna, -mi bate drept în față: Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpie un val de argintie ceață, Sclipiri pe cer, vapaie preste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceață, Sunând din ce în ce tot mai aproape
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
deci îndemnul de a participa la slujbele sfinte săvârșite în biserică. După tradiția creștină, inventatorul clopotului este socotit Paulin de Noia din Campania, la sfârșitul secolului al IV-lea de unde se trage și denumirea apuseană de campane dată clopotelor. În răsărit primele clopote au fost trimise în dar împăratului bizantin Mihail al III-lea (842-867), în anul 852 de către Ursus Patricianus, dogele Veneției. Generalizarea lor în tot răsăritul creștin s-a săvârșit abia în secolul al XII-lea. După cucerirea Constantinopolului
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
încă din 1774, adresată Guvernului României, de a-i lăsa să treacă granița, ca să scape de greutățile războiului și de ocupația rusească, așteptând „grabnic răspuns la mâna primarului Costachi Morariu, la gara Burdujeni”, de unde vedem că și pentru bucovineni „soarele răsare de la București”; a doua consta în afirmația directă și tranșantă a lui Emilian Coclici, transmisă nouă, tuturor, de Victor Morariu: „Să știu bine că trag în plug pentru România mea, mai bine așa, decât să fiu domn și slugă la
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
stațiunile de vacanță, tronează Între pietre rotunde și peluze atent Îngrijite, În apropierea unui teren imens de exersare a loviturilor de golf. Sunt o grămadă de restaurante și un club de fitness nemaipomenit. Clădirile din sticlă și oțel par să răsară În fiecare săptămână ca ciupercile după ploaie. Unele dintre ele sunt ocupate de angajați ai Infosys care fac programe de software pentru companii americane și europene; În altele se află centrele de comandă ale unor companii multinaționale americane - și europene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
alerge mai repede decât leul, altfel va fi ucisă. Tot atunci se trezește și leul. El știe că trebuie să fie mai rapid decât cea mai Înceată gazelă, altfel va muri de foame. Orice ai fi, leu sau gazelă, De cum răsare soarele, ia-ți picioarele la spinare. Nu știu eu cine-i leul și cine-i gazela, Însă știu un lucru: de când China s-a Înscris În OMC, atât ea, cât și restul lumii au trebuit să Își accelereze ritmul. Motivul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
A fost un sfânt. Este un sfânt. Am purtat totdeauna în suflet, pentru Valeriu, imaginea tânărului pustnic consumat în Rugăciunea Focului. Starea aceasta s-a concretizat într-un poem pe care i l-am închinat: Ardere-de-tot lui Valeriu Gafencu ...Aici răsare-n mine o chilie în care s-a sfințit un pustnic blând... Zidea virtuți cerești în trup plăpând și-n ochi purta smerită bucurie... De priveghere lungă - albă floare -, se rezema cu fruntea de pervaz și luna-i săruta sfințit
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Rugăciune de Radu Gyr Stăpâne-nsângerat, Domn al luminii și Veșnicie limpede, Iisuse! Tu, care ai primit pe frunte spinii și cuie-adânci în mâinile-Ți supuse, Tu, Domn al Răstignirii și-Nvierii, care din Cruce ne-ai făcut lumină și Răsărit din rănile tăcerii și cântec din osânda-Ți fără vină, dă-ne-ncleștarea Ta, dă-ne puterea din ceasul pironirii-nsângerate, să ne primim și cuiele și fierea ca Tine-n marea Ta singurătate. Pe fruntea țării zâmbetul Ți-l pune și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
îngenuncheri de rugăciune spre împuternicire sau mulțumire pentru binefaceri. Dacă cineva mi-ar replica: „A fost..., acum nu mai este!”, am îndrăzneala să-i răspund: „Este încă și va fi permanent!”. Țăranul român nu este speculantul de lângă oraș, nici bișnițarul răsărit din lumea hoților și criminalilor, căruia i s-a dat atestat de comerciant în aceste vremuri în care cei răi se ajută unii pe alții. Țăranul român tânjește deocamdată după țarina lui, la hotarul CAP-ului, dar nu mult. Gheorghe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
esența sămănătorismului. Iorga a zugrăvit imaginea lui asupra satului sămănătorist în 1933: "Am încercat să reconstitui mediul patriarhal și să ofer un exemplu propriilor noastre timpuri care se rupseseră de aceste legături naturale despre amintirile văilor de la Dorohoi; ele au răsărit acum în mintea mea, cu satele și boierii lor, cu conacele de pe vremea cînd eram adolescent, cu toate relațiile profund umane pe care le reprezentau. (...) Toate acestea contraveneau unui spirit greșit prevalent care trebuie distrus pentru a încuraja dezvoltarea spiritului
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Chiar și în zonele Transilvaniei în care românii alcătuiau majoritatea (iar românii ardeleni erau adesea mai cultivați decît cei din Regat), scriitorii și poeții întîmpinau piedici în calea strădaniilor lor, așa încît migrau spre București. Goga spunea: Pentru noi, soarele răsare la București". "Sămănătorul" se adresa învățătorilor de țară. Iorga devenea apostolul noului crez care izvora din confuzia intelectuală a sfîrșitului de veac. Înstrăinarea și prestigiul scăzut al literaturii române îi deranjau pe tinerii intelectuali. Limba română literară fusese reconstituită nu
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
s-ar părea că acordul din 1878 a deschis calea împușcăturilor fatale de la Sarajevo în 1914. Churchill insistă îndelung asupra frumuseții lumii așa cum era aceasta înainte de 1914. Continuă apoi descriindu-l pe Gavrilo Princip ca pe un fel de monstru răsărit din adîncurile Balcanilor ca să distrugă cu împușcăturile lui această perfecțiune dinainte de Primul Război Mondial. Nu se acordă nici o atenție aspirațiilor naționale ale sîrbilor, fie ele juste sau nu. Autorului acestei cărți îi sună mai veridic inscripția de pe frontispiciul Muzeului Gavrilo
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
un albastru-cenușiu schimbător, o culoare agresivă și neplăcută. Pescărușii stau de veghe. Casa transpiră umezeală. E posibil că sunt încă deprimat de experiența de aseară, care n-a fost, de bună seamă, decât o iluzie optică. (Oricum, o să verific de îndată ce răsare luna.) E bine că, cel puțin, pot scrie „deprimat“ și nu „speriat“. Nu există nici un motiv de spaimă. Poate că o să fac unele note pentru o schiță de caracter a lui Peregrine. Dar asta presupune să scriu și despre Rosina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ele. Și, pe Dumnezeul meu, mi-am zis că o să fie mai bine dacă o să plecăm, dac-o să ne mutăm la mare, mi-am zis că măcar o să am o grădină, așa mi-am zis... Dar, nu! iacătă c-a răsărit el aici! E nostim, nu? — Vai, iubitule, nu... îți place aici, ți-a plăcut aici... — Nu-mi spune asta acum, vrei să te scuip în obraz? Pur și simplu ne-am prefăcut c-am fi oameni cumsecade și liniștiți... Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că Titus se înecase. Am încercat sentimentul de ușurare al celui care se trezește dintr-un vis rău. {i pe urmă mi-am amintit... Am coborât din pat și m-am dus la fereastră. Era ora [ase dimineața și soarele răsărise de o bună bucată de timp. Vremea de vară răcoroasă revenise cu un cer cețos și o mare calmă. Apa era de un gri-bleu, pal și luminos, aproape alb, care se confunda cu cerul, și se legăna cu o mișcare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
asupra lui... Mi-a scăpat din mână... Roata are o justiție implicită... Capul îmi căzuse pe masă, și curând m-a furat somnul. Când m-am deșteptat se luminase de ziuă. O lumină de zori cenușii, pentru că soarele încă nu răsărise, se răspândea în bucătărie, dând la iveală masa pătată de vin, farfuriile murdare, brânza fărâmată. Vântul se oprise și marea era liniștită. James se făcuse nevăzut. Am sărit în picioare și am început să-l strig, alergând afară, pe pajiște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Dintre sute de catarge,/Care lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge/Vânturile, valurile?” (M. Eminescu, IV, p. 396) Categoria gramaticale a cazului are origine direct funcțională, înscriindu-se în sfera de acțiune a principiului recțiunii (nominale: răsăritul soarelui, verbale: răsare soarele, prepoziționale: în jurul soarelui); în versurile lui L. Blaga „Din orașele pământului/fecioare albe vor porni/cu priviri înalte către munți.” (p. 101), verbul-predicat vor porni impune substantivului-subiect fecioare cazul nominativ; substantivelor-circumstanțiale orașele și munți, prepozițiile din și către le
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o mișcare favorabilă impostorilor.” Prin acest conținut semantic, dativul este, prin excelență, un caz personal; substantivele în dativ denumesc în general ființe umane. Când funcția de complement indirect se realizează prin alte substantive, dativul dezvoltă un sens locativ (dativul locativ): „Răsar-o vijelie din margini de pământ,/ Dând pulberea-mi țărânii și inima la vânt.” (M. Eminescu, I, p. 128), „De-abia te-i mai încălzi, mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.” (I. Creangă, p. 214) În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
răs-, supra-, ultra(tramvaie supraaglomerate, troleibuze arhipline, pepeni răscopți), altele, superlativul de superioritate: stră(basm străvechi), atot(exprimă superlativul absolut: „Când umbra ta (...) va începe a vorbi, ea va fi atotștiutoare...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 42), „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,/ Rumenind străvechii codri și castelul singuratic.” (M. Eminescu, I, p. 76) • adverbe (locuțiuni adverbiale) - morfeme: foarte (foarte vechi), foarte puțin (superlativul de inferioritate: foarte puțin amabil), prea (exprimă în mod frecvent superlativul excesiv: „Nopțile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și a II-a, emfatică: „Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere.” (M. Eminescu, I, p. 20), „ Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.” (Ibidem, p. 179), „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată(...)/ Când deodată tu răsăriși în cale-mi,/ Suferință tu, dureros de dulce.” (Ibidem, p. 199) Vocativul caracterizează numai persoana a II-a și se întrebuințează, de regulă, în propoziții imperative: „Stihii a lumei patru, spuse lui Arald,/Străbateți voi pământul și a lui măruntaie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
impunând concluzia existenței unei corelații verb-substantiv. Cei doi termeni ai opoziției au un conținut semantic abstract comun: exprimarea acțiunii (în sens general) și același conținut lexical concret, dar se opun sub aspectul conținutului categorial: • perspectivă dinamică: verbul: a pleca, a răsări • perspectivă statică: substantivul: plecarea, răsărit, răsărire Opoziția dinamic-static poate fi considerată absolută, când unitățile lexicale substantiv și verb nu au alte raporturi între ele: a călători - călători etc. Când, însă, termenii corelativi au aceeași origine, opoziția este relativă: a pleca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin trăsătura + uman: Dunărea izvorăște din munții Pădurea Neagră. Câinele a lătrat a treia oară. Sunt verbe unipersonale, verbele caracterizate semantic: • prin trăsătura +animat, - uman: a cotcodăci, a mieuna, a lătra etc. • prin trăsătura - animat: a erupe, a izborî, a răsări, a rugini etc. Observații: Verbele unipersonale, compatibile cu variabilitatea planului expresiei, pot realiza integral opoziția de persoană și în plan semantic, prin mutații semantice, de natură stilistică, în întrebuințarea lor: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ntâmplă-n ea.” (M. Eminescu) c. verbele personale al căror plan semantic se caracterizează prin trăsătura - uman sau prin trăsătura -animat: a bâzâi, a chițcăi, a fâsâi, a gâgii, a mârâi, a lătra, a mieuna, a vâjâi, a adia, a răsări, a apune etc. „Ne-om culca lângă izvorul / Ce răsare sub un tei.” (M. Eminescu) „În pod miaună motanii, la curcani vânătă-i creasta.” (M. Eminescu) Observații: Și aceste verbe pot avea, în întrebuințări speciale (cu sens figurat), complement-obiect: Nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plan semantic se caracterizează prin trăsătura - uman sau prin trăsătura -animat: a bâzâi, a chițcăi, a fâsâi, a gâgii, a mârâi, a lătra, a mieuna, a vâjâi, a adia, a răsări, a apune etc. „Ne-om culca lângă izvorul / Ce răsare sub un tei.” (M. Eminescu) „În pod miaună motanii, la curcani vânătă-i creasta.” (M. Eminescu) Observații: Și aceste verbe pot avea, în întrebuințări speciale (cu sens figurat), complement-obiect: Nu mă mai bâzâi la cap! d. verbele subiective, care exprimă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]