11,435 matches
-
Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și se pune problema unei delimitări între lingvistic și discurs. Ulterior, M. Pêcheux a precizat că regularitățile fonologice, morfologice și sintactice relevă baza comună a posibilității proceselor discursive diferențiate ce sînt studiate de a n a l i z a d i s c u r s u l u i. Semantica ține însă în mod esențial de discurs, pentru că sensul unui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obișnuite, în sensul că nu trimite la lumea extralingvistică, ci numai la cea lingvistică, referința plasîndu-se în interiorul limbii. În mod obișnuit, activitatea metalingvistică o însoțește pe cea lingvistică, fiindu-i complementară, atunci cînd ea se manifestă în vorbirea zilnică, cînd relevă poziția asupra funcționării discursului sau asupra materialului lingvistic antrenat în realizarea lui, avînd scopuri explicative sau corective. Ea facilitează înțelegerea și negocierea interactivă a sensului, comentariile metalingvistice (asupra codului, asupra faptelor sau asupra discursului) avînd rolul de a sublinia efectul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezentare. SUMPH - HUGUES 1973; JULIA 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; RIEFFEL 2008. OV ORALITATE. În general, distincția oral/scris produce diferențierea cea mai evidentă a discursurilor, prin oral înțelegîndu-se lipsa consemnării prin scriere, încît oralitatea ("însușirea de a fi oral") se relevă la prima vedere ca un antonim al lui consemnare prin scriere. Deseori, se menționează oralitatea literaturii populare, însă trăsătura oralității este definitorie pentru întreaga cultură populară (cunoaștere, artă, religie etc.) și se poate identifica și în unele manifestări ale culturii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
desfășurare, ci este motivul pentru care alte schimburi de cuvinte pot fi înseriate fără a înceta aplicarea legăturii de dependență condițională, adică fără a fi anulată așteptarea celui de-al doilea membru al perechii. Funcționarea perechii adiacente și a inserțiilor relevă faptul că participanții își fac mereu inteligibilă maniera în care își interpretează reciproc acțiunile. În relație cu noțiunea "pereche adiacentă" se dezvoltă cea de "organizare secvențială", potrivit căreia, dintre diferitele enunțuri posibile ca al doilea membru al unei perechi, unele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care sînt povestite, căci studiul propriu-zis al evenimentelor și al relațiilor dintre ele ține de semiologia povestirii. Realizînd o serie de distincții în cadrul actului narativ (de producere a narațiunii), acest cercetător teoretizează și distincția dintre personaj și narator, pentru a releva diferitele persoane care intervin în narațiune. În această perspectivă, naratorul (ce corespunde locutorului din teoria lui O. Ducrot) este o entitate teoretică responsabilă pentru actul narativ și desemnată prin mărcile persoanei întîi, ca în cazul romanului Ultima noapte de dragoste
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
forme diferite ale enunțurilor scrise, în special, în situațiile de scriere colectivă. Poligrafia se poate manifesta grafic, atunci cînd mai multe "mîini" sînt reperabile într-un document, dar ea poate reflecta și intertextualitatea. Observarea și analizarea practicilor scrierii colective au relevat anumite regularități care pot fi apropiate de modelul luărilor de cuvînt din analiza conversației. Multe scrieri indică participarea succesivă a mai multor agenți la redactarea unui document (precum jurnalul de bord, dosarul unui bolnav spitalizat etc.). Fiecare scris poate fi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursiv, formație discursivă. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PRACTICĂ DISCURSIVĂ. Folosită la singular, sintagma practică discursivă denumește activitatea discursivă în general, adică procesul de a realiza discursul. Deseori însă denumirea practică discursivă este considerată ca fiind un sinonim pentru discurs, ceea ce relevă considerarea discursului ca o formă de acțiune asupra lumii, cu un rol important în raporturile sociale. După M. Foucault, discursul se caracterizează prin istoricitate și prin condiții instituționale care-i legitimează enunțarea, condițiile de exersare ale funcției enunțiative fiind oferite
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ceea ce înseamnă că le funizează mijlocul de a-i identifica pe locutorii lipsiți de judecată, încăpăținați, dominați de pasiuni ori asociali. Retorica antică nu făcea distincție între probă și argument, căci punerea în serie a probelor etice, patetice și logice relevă că proba retorică putea fi orice stimul, verbal sau non-verbal, capabil de a induce o credință. De fapt, distincția probă - argument este o problemă ce ține de perspectiva enunțului: locutorul vorbește despre probele sale, judecătorul le consideră argumente, iar adversarul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
practicii sociale, societatea impunîndu-și ordinea ei lingvistică. În acest mod, se urmărește a face vizibilă dialectica producerii sensului, animată de cel care produce enunțul și de realitatea extralingvistică, încît sensul cuvîntului se deplasează în procesul producerii lui. Astfel, producerea sensului relevă o relație între cuvinte, discurs, lume, subiect și ceilalți (cu care subiectul comunică) și, de aceea, sensul nu poate fi înțeles decît ținînd cont de poziționarea subiectului în raport cu cuvintele și cu ceilalți, în funcție de intenția referențială. Dacă producerea sensului se manifestă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistice, a unor reprezentări stabile reperate în forma unor trăsături recurente articulate între ele, care realizează o figurare prototipică ce corespunde unui tip primar și apare spontan în spirit atunci cînd se apelează la memoria lexicală. O analiză mai detaliată relevă însă existența unor variații individuale ale referinței directe, care face ca ea să fie greu aplicabilă la cuvintele abstracte și la cuvintele instrumente gramaticale, deși au și acestea întrebuințări prototipice. G. Kleiber a elaborat o semantică a prototipului, prin care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unor fenomene melodice, accentuale sau ritmice, ce pot fi evaluate în funcție de variațiile de intensitate și de durată. Există mai multe tipuri de parametri ai percepției ce se pot măsura prin variația frecvenței, a intensității și a duratei, încît prozodia se relevă a avea o diversitate remarcabilă. Studiul vorbirii spontane și interesul pentru comunicarea non-verbală au adus în atenție și alte fenomene (tăceri, pauze, diferite vocalizări, calități ale vocii, rîsete), care au fost numite paralingvistice. Datorită eterogenității acestor fenomene și a modului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ea are implicații asupra statutului pragmatic al textelor, îndeosebi în cazul genurilor de discurs ce țin de media, acolo unde domină oralitatea, iar punctuația este un auxiliar pentru a indica aceasta în scris. În civilizația textelor tipărite, punerea în pagină relevă dimensiunea vizuală a punctuației, care dispune textele în spațiu pentru cel care citește. De aceea, punctuația este inseparabilă normelor proprii fiecărui gen de discurs, raportabile la publicul și la practicile unor lecturi specifice. Unele dintre textele literare, intens marcate de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
extralingvistică, fiind distinctă de relația reprezentată de denotație, ce se stabilește între expresie și întregul reprezentat de clasa obiectelor pentru care ea este semn, clasa respectivă constituind denotatul expresiei. Întrucît referința este orientată spre referent, ea este în măsură să releve informația oferită de discurs prin raportarea la realitatea pentru care a fost construit, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i fiind evidențiată în mod deosebit atunci cînd se
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
d i s c u r s u l u i fiind evidențiată în mod deosebit atunci cînd se produce o particularizare a folosirii lui din punct de vedere structural sau cognitiv. Din perspectivă semantică, în discurs, conținutul cuvîntului se relevă ca sens și se concretizează, sensul devenind astfel aspectul lingvistic al unui proces cognitiv - informațional: orientarea semnului lingvistic spre unul dintre referenții posibili. Din faptul că o formă lingvistică este nume atît pentru o clasă de obiecte, cît și pentru
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
manieră independentă de orice context, atunci cînd se vizează clasa de obiecte pentru care unitatea respectivă este semn, manifestîndu-se referința generică, sau într-o manieră particulară, referentul fiind individualizat, iar referința specifică. În principiu, referința specifică este cea care se relevă în discurs, rolul acesteia fiind de a realiza orientarea spre anumite stări de lucruri, adică spre obiecte-referenți identificabile și, prin aceasta, particularizate. Totuși, discursul vizează, chiar în aceste cazuri, în mod implicit și genericul, deoarece particularizarea se produce prin raportarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vorbitorii limbii. Din acest motiv, referința este marcată de mediul cultural în care funcționează semnul, deoarece instituirea lui ca semn ține de latura cognitivă a culturii, și se realizează discursul, care constituie mijlocul de comunicare cu ajutorul semnului. Semnul lingvistic își relevă referința în discurs, în comunicarea cu ajutorul limbii, în context, prin urmare. Cînd discursul este alcătuit pentru obișnuita transmitere de informații despre lumea extralingvistică (care cuprinde și elementele limbii, atunci cînd ele devin obiect al comunicării), semnificația cuvintelor este actualizată prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
is, fr. c'est-à-dire, germ. dass heisst, lat. id est). Studiile de caz în funcționarea acestor mărci sînt în măsură însă să confirme că prezența lor într-o construcție articulînd o pereche de enunțuri nu este întotdeauna pertinentă pentru a releva existența unei reformulări și de aceea prezența lor este, de cele mai multe ori, facultativă. Mai mult, din perspectiva argumentației, trebuie avuți mai degrabă în vedere acei conectori și operatori argumentativi ce reprezintă manifestările forței argumentative cu care locutorul aplică un cîmp
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mod discursiv, pentru a desemna trecerea modului informativ constitutiv al discursului mediatic spre alte moduri, explicativ sau argumentativ, de exemplu, în discursul științific din media și, în special, în cadrul aceluiași text sau aceluiași document. Prin urmare, prin modul discursiv se relevă mai degrabă o concepere dialogică a discursului și a intertextualității, care nu urmărește determinarea dominantelor textuale, dar care tinde să actualizeze eterogenitatea semiotică și enunțiativă a corpusului mediatic realizat pe baza momentelor discursive particulare. V. gen de discurs, matrice discursivă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
remarcîndu-se îndeosebi un grup de cercetători belgieni (Grupul μ). Cert este că, luînd în considerare discursul ca un tot, pe de o parte, și recunoscînd existența unor părți de discurs într-o organizare sintagmatică, pe de altă parte, retorica se relevă ca deosebit de apropiată demersurilor contemporane de segmentare și de definire a unităților discursive (de obicei mai extinse decît fraza). V. argumentare, dialectică, discurs, figură, gen de discurs. ARISTOTEL, R.; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
l i z a d i s c u r s u l u i, rol este un termen prin care se denumesc diferitele tipuri de comportamente lingvistice în care se angajează subiecții vorbitori și se referă la comportamentele care relevă modalitatea enunțării: de exemplu, rolul de a interoga, de a da un ordin, de a prezenta, de a afirma, de a argumenta etc. Aceste roluri, numite și roluri locutive sau comunicative sînt relevante pentru comportamentul enunțiativ și permit definirea activităților
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceea, a fost considerat adesea ca fiind contingent, căci uneori este greu de decriptat și poate rămîne (parțial) obscur. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, simbolul poate releva mai multe fenomene identificabile la nivelul enunțului: trecerea de la limbaj la metalimbaj, substituirea de nume, construcții determinative insolite etc. Tipul fenomenelor simbolice atestate este caracterizant pentru tipul de discurs analizat, întrucît există o repartizare a tipurilor simbolice pentru tipurile discursive
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt inserate indicații tehnice în legătură cu anumite gesturi sau activități ce însoțesc rostirea textului. În sfîrșit, o specie a sincopei discursive poate fi considerată construirea comunicării prin apelul la mijloacele unor limbaje nonverbale (simbolice, iconografice sau de altă natură). Asemenea situații relevă faptul că sincopele discursive, considerate ca fiind incidente în raport cu dominanta discursivă și cu tipul de discurs, sînt totuși specializate în raport cu această dominantă și, implicit, în raport cu tipurile și genurile discursive care o reprezintă, încît, din punctul de vedere al a n
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alternativă, aspectuală și temporală, textualitatea și referința realizează două paradigme ale timpului verbal. Astfel, de exemplu, perfectul simplu ar fi definit prin faptul că reprezintă timpul implicat într-o singură incidență în cadrul perspectivei aspectuale, prin faptul că face să se releve reperul referențial și prin faptul că evenimentul este situat pe primul plan. De altfel, categoria gramaticală a timpului este purtătoare în discurs a informației temporale, aspectuale, referențiale și textuale. În concepția lui G. Guillaume, a gîndi o noțiune înseamnă a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în timp. În cazul actualizării verbului, timpul implicat este reprezentat în fluența diferitelor maniere de manifestare a timpurilor verbale. Problema timpului a devenit temă de cercetare pentru naratologi, care au vizat raportul dintre timpul istoriei și timpul povestirii, raport care relevă trei tipuri de fenomene: 1) relațiile dintre ordinea faptelor povestite și ordinea prezentării lor, 2) relațiile dintre durata evenimentelor povestite și lungimea povestirii care le este consacrată, 3) relațiile dintre numărul de produceri ale unui eveniment și numărul notărilor lui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a realului prin care se produce categorizarea, încît, atunci cînd se numește un element al lumii, instrumentul lingvistic care permite reperarea acestui element îl izolează și îl clasifică într-o ierarhie a hiponimelor și a hiperonimelor. În acest mod, se relevă sensul care se aplică unui ansamblu de elemente dintre reprezentările realului, rezultînd o tipizare a lor din perspectiva sensului și a numelui. Tipizarea devine astfel invocarea prototipului și înscrierea în sfera lui atunci cînd se recurge la nume, încît "fotoliu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]