7,237 matches
-
situație a venit la mine: cadou, Împrumut sau cumpărată? În acest din urmă caz cui datorez costul și transportul?291 23 C.P. (București), 16/I.1975 Dragă Eugen, Încep anul cu scuze; dar În același timp și cu o lămurire. Scuturând casa, D na Pienescu a găsit, după un dulap, portretul lui Millo, pe care eu am susținut cu convingere că l-ai luat și ai făcut formele ca atare 292. Îmi cer iertare. Vina este a celor 76 de ani
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
mai calde și sincere urări de bine și prosperitate eroicului popor polonez și sindicatului Solidaritatea, în frunte cu bravul ei conducător, Lech Wa‡Œsa. Poate că într-un viitor apropiat va înțelege și poporul român să urmeze exemplul poporului polonez, scuturându-se de jugul asupritor al comunismului. Vă mulțumim cu deosebit respect pentru difuzarea acestei benzi și vă urăm multă, foarte multă sănătate și să ne țineți la curent cu toate știrile ca și până acum. La Mulți Ani pe 1982
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
prozaicul cotidian Își reclamă supremația și tânăra menajeră exercită nevinovata operație de igienă, spectacolul ritualizat al măturatului devine, pentru lunatecul Artist, insuportabil: „Din ochi i se scurgeau lacrimi, chipul i se transfigura de un râs liniștit, iar trupul Îi tresărea scuturat de spasmul voluptuos al orgasmului”. Contactul cu enormitatea concretă, minoră, trezește oroarea până la orgasm, dar și acel „gâdilat” dement, provocat fie și doar atunci când Adela Îndreaptă spre el un deget, sugerând atingerea, sursa unei panici sălbatice și a unor convulsii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
negre în jurul unei ținete din lemn, fără capac, cu fecale umane, în care cădeau din când în când șobolani; îi auzeam, nu-i vedeam, în întunericul de nepătruns, se zbăteau în ținetă și apoi ieșeau în cameră, plimbându-se și scuturându-se de mizerie și răspândind un miros îngrozitor de fecale. În spatele unei uși de scândură era o saltea de paie și o pătură cazonă pe care puteam să dorm. Mâncarea venea tot la trei zile. Dimineața se da o jumătate de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
într-adevăr pentru pălării, atunci chiar că se afla înăuntru una mare. Ambalajul era prins cu scotch de jur împrejur, așa că nu se deschidea prea ușor. — Ce-i asta? Un cadou de la bunicul meu. Deschide-o când ajungi acasă. Am scuturat-o ușor în mâini ca să încerc să-mi dau seama despre ce era vorba. Nici un sunet. Nimic. — Ai grijă! E un obiect fragil, spuse fata. — Ce e? o vază? — Nu știu, o să te lămurești când ajungi acasă. A scos apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în mod folositor. Dar ce mă bucura cel mai mult era că Umbra mai avea încredere în mine. La puțin timp după aceea a venit și Paznicul. Înainte de a intra, s-a șters de transpirație cu prosopul și s-a scuturat de așchii și de rumeguș. S-a prăbușit pur și simplu pe scaun. — Cu ce-ți pot fi de folos? întrebă el. — Am venit să stau de vorba cu Umbra. Se poate? A clătinat din cap de câteva ori în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înălțau stânci albe de calcar, dominate de Zidul din cărămidă ce voia parcă să le înghită. Liniște deplină în jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai hartă, tot nu poți părăsi orașul. Și-a scuturat firimiturile de pâine din poală și și-a îndreptat privirile spre vârtej. — Vrei să pleci de-aici? Am clătinat din cap fără să scot o vorbă. Ce-o fi însemnat pentru ea gestul meu? Că nu vreau să plec sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de replica „Și-și privea țigara arzând“, din filmul lui Jean-Luc Godard. Nu știu dacă din fericire sau nu, dar asemenea filme nu mai sunt la modă. Când s-a adunat suficient de mult scrum în capătul țigării, l-a scuturat direct pe masă. Nici măcar o privire n-a aruncat scrumierei. — Cât despre ușă, începu el cu o voce pițigăiată, a trebuit să procedăm așa cum am procedat. De aceea am spart-o. Am fi putut s-o deschidem frumos cu cheia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ce calitate? — Astea da întrebări! zise Pitic întorcându-se spre Matahală de parcă voia să fie aprobat. Matahală dădu din cap și apoi își fixă iar privirile asupra mea. Mergi direct la țintă, nu-ți irosești nici un pic timpul. Pitic își scutură țigara în scrumieră de data asta. — Te rog să judeci lucrurile în felul următor. Am venit aici să te ajutăm. Deocamdată nu te interesează cărui sistem îi aparținem. Apoi trebuie să iei în considerare faptul că suntem stăpâni pe situație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și să mă cufund în somn. Când m-am trezit, îmi era frig. Se lăsa seara. Umezeala îmi pătrunsese în toate mădularele. Temperatura scăzuse drastic. Tremuram. Mi-am strâns bine paltonul pe mine. Când m-am ridicat și mi-am scuturat iarba de pe haină, am simțit primii fulgi de nea pe obraji. Am ridicat privirile și am constatat că norii coborâseră mult, că erau mult mai întunecați. Fulgii de zăpadă dansau nestingheriți pe aripile vântului, atingând în cele din urmă pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cea râioasă, mare ca un Volkswagen Golf. N-a fost să fie cum mi-am dorit. N-am apucat decât vreo două ore de somn. Pe la unsprezece seara s-a înființat la mine domnișoara durdulie în costum roz. M-a scuturat zdravăn de umeri. N-avea nimeni dreptul să-mi perturbe somnul. Nu eram mingea de ping-pong a nimănui. — Lasă-mă în pace! am bombănit. — Te rog, scoală-te! Te implor! insistă ea. — Lasă-mă! am repetat. — Nu e momentul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
își aduce aminte foarte bine de mama ei. Îmi spunea că mamei îi rămăsese sufletul, chiar și după moartea umbrei. Nu înțeleg cum, dar poate asta a ajutat-o cumva. Posibil să fi moștenit puțin suflet de la ea. Bătrânul a scuturat de câteva ori ceașca și a băut tot ceaiul care se răcise deja. Nu. Să-ți iasă asta din cap. Zidului nu-i scapă absolut nimic și nu lasă nimic în voia sorții. Chiar dacă mai rămâne câte ceva cuiva, temporar, are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
scurt. Animalele s-au trezit de la primul apel. Și-au îndreptat capetele spre locul de unde venea chemarea. Respirația lor anunța începutul unei zile noi. La ultimul apel erau deja în picioare. Și-au îndreptat coarnele spre cer și s-au scuturat de zăpadă de parcă atunci ar fi observat-o. Au pornit încet spre Poartă. Abia după ce-au trecut de Poartă, mi-am dat seama ce intenționase Paznicul să-mi arate. Unele înghețaseră în poziția în care dormiseră, dar lăsau impresia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cald, deși cam miroase. Paznicul s-a îndreptat spre colțul cabanei și a ridicat o trapă din lemn umed. N-am văzut trepte, ci o scară mobilă. A coborât puțin și mi-a făcut semn să-l urmez. M-am scuturat de zăpadă și am luat-o după el. Cum am intrat, m-a izbit mirosul de excremente și urină. Nu exista fereastră, așa că nu avea cum să se aerisească beciul acela puțin mai mare decât un dulap. O treime era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și scârțâitul zăpezii sub pașii mei. Mă întrebam ce simțeau păsările pe vremea asta. Dar animalele? Am ajuns la bibliotecă cu o oră mai devreme decât de obicei. Ea stătea lângă sobă și aștepta să se încălzească încăperea. Mi-a scuturat paltonul și a curățat zăpada adunată între ținte. Deși fusesem și cu o zi înainte acolo, mi se făcuse dor de lumina gălbuie reflectată în fereastra înghețată, de căldura pe care o emana soba, de mirosul de cafea, de amintirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
al orașului împrejmuit de Zid, dar a meritat. Am luat un craniu în mâini, am închis ochii și mi-am plimbat degetele peste el. 37 În țara aspră a minunilor Luminițe, introspecție, curățenie Nu știu cât de mult am dormit. Cineva mă scutura de umeri. Primul lucru pe care l-am simțit a fost mirosul canapelei. Nu voiam să mă trezesc, dar cineva îmi agresa somnul dulce de parcă zgândărea o lăcustă de toamnă. Cu toate astea, ceva din interiorul meu mă îndemna să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
târât Umbra epuizată pe scară-n sus, apoi am ajutat-o să iasă din țarc, sprijinită de umărul meu. Zidul negru și rece care se ridica în stânga ne privea de sus dușmănos, fără un sunet. Crengile ulmului s-au mai scuturat de zăpadă și apoi s-au îndreptat iar spre cer. — Nu-mi simt picioarele, spuse Umbra. Am tot exersat ca să nu amorțesc de atâta stat în pat, dar se pare că a fost prea mică încăperea aceea nenorocită. Am ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cer. Dacă ți-ai mai revenit, eu aș zice să mai înaintăm. După cum a început să ningă, îmi vine să cred că Paznicul o să renunțe la incinerare și se va întoarce acasă mai devreme. M-am ridicat și mi-am scuturat căciula de zăpadă. 39 În țara aspră a minunilor Floricele de porumb, Lord Jim, dispariția În drum spre parc ne-am oprit să cumpărăm niște bere. Am întrebat-o ce preferă, dar mi-a spus că îi place orice fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
poate intra, oricine poate pleca de acolo. E un loc excelent. Numai că trebuie să te ștergi bine pe picioare la intrare și să închizi ușa bine la plecare. Toată lumea procedează la fel. Fata s-a ridicat râzând. Și-a scuturat iarba de pe pantalonii de bumbac. — E timpul să plec. M-am uitat la ceas. Ora zece și douăzeci și două de minute. — Te conduc. Nu-i nevoie. Îmi fac niște cumpărături prin apropiere și apoi iau trenul. E mai simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
numele de capătul lumii. Cât am stat nemișcat, zăpada mi s-a așternut pe căciulă și pe umeri. Cred că mi se șterseseră în schimb urmele datorită ei. Mi-am privit Umbra, care stătea la câțiva pași mai încolo. Se scutura de zăpadă din când în când, cu privirile fixate pe suprafața apei. — Aici trebuie să fie ieșirea, zise ea. Cu siguranță. Orașul nu ne mai poate ține captivi. Suntem liberi ca păsările cerului. A ridicat privirile spre cer, a închis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
stăm mult aici, așa că hai să ne luăm avânt. Scoate-ți ghetele și ne prindem unul de altul prin curele. Nu ne servește la nimic dacă scapă doar unul dintre noi. Mi-am scos căciula primită de la Colonel și am scuturat-o de zăpadă. Relicvă a bătăliilor apuse. Era uzată și decolorată pe alocuri. Cine știe câți ani o purtase Colonelul? Am rămas cu ea în mână și am privit lacul. Am scuturat-o iar de zăpadă și mi-am pus-o pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
noi. Mi-am scos căciula primită de la Colonel și am scuturat-o de zăpadă. Relicvă a bătăliilor apuse. Era uzată și decolorată pe alocuri. Cine știe câți ani o purtase Colonelul? Am rămas cu ea în mână și am privit lacul. Am scuturat-o iar de zăpadă și mi-am pus-o pe cap. Cred că eu rămân aici. Umbra s-a uitat la mine de parcă atunci mă vedea prima dată. — M-am gândit bine, am continuat. Te rog din suflet să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
parte și-a zis: — Eu mă duc. Mi se pare ciudat că n-o să ne mai întâlnim niciodată. Nici nu știu ce s-ar cuveni să-ți spun la despărțire. Nu-mi amintesc nici un cuvânt potrivit... Mi-am scos iar pălăria, am scuturat-o de zăpadă și am pus-o la loc pe cap. Mă rog pentru fericirea ta, zise Umbra. Să știi că te-am iubit. — Îți mulțumesc pentru tot. N-am să te uit niciodată. După ce lacul mi-a înghițit Umbra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pentru care poemul se scrie urmând rețeta: „Luați un jurnal/ Luați un foarfece/ Alegeți în acest jurnal un articol de lungimea pe care doriți s-o dați poemului dvs./ Decupați articolul/ Decupați apoi fiecare cuvânt/ puneți totul într-un sac/ Scuturați ușor/ Scoateți apoi fiecare tăietură una după alta/ Copiați conștiincios/ în ordinea scoaterii din sac...” Procedeele nu dispar, tehnica de construcție nu este repudiată; arta și noțiunea de frumos continuă să organizeze opera de artă, îmbrăcând însă forme și convenții
DADAISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
probleme formale de limbaj, nu inventează estetic, nu configurează poetici alternative. Scriu intimist, biografist, psihologizant (articolul-manifest al „autoficțiunii”, semnat de Marie Darrieussecq apare Într-o revistă de specialitate, Poétique, În 1992 și are prea multe referințe bibliografice pentru a se scutura de statutul unui articol, la rîndu-i, de specialitaste; romanaciera Însăși a scăzut mult după fulminantul debut). SÎnt marcate de proiectul scriiturii exorcizante, dar au uneori decența sau inhibarea reflexivă a intelectualului. Toate aceste tare nu constituie Însă apanajul literaturii feminine
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]