8,805 matches
-
elementele ce nu sunt pentru viața publică, și anume pe aceia cari și-a făcut din politică, din precupețirea și specula sentimentelor și aspirațiilor naționale o meserie și o negustorie de toată ziua. Îndealtmintrelea noi nu găsim deloc atât de straniu ca publicitatea, fie ziaristică, fie parlamentară, să ia de motiv tocmai fenomenele; căci fenomenele izbesc vederea, nu cauzele ascunse. Decreșterea populației române din țară și creșterea elementelor străine e un fenomen; el rănește vederea patriotului adevărat, el e lesne de
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
școlară și religioasă a clerului grec din Tesalia. Orice ar fi însemnînd inconsecuența aceasta, se cade să împrumutăm din numărul de la 5 iunie al ziarului "Republique Francaise" confirmarea faptului ce semnalăm, fiind cea mai bună dezmințire ce se poate da straniei politice ce-a apucat-o vechiul dictator din Bordeaux. Iată 'n adevăr ce se citea cu data de mai sus în "Republique Francaise". "Macedoromînii - căci pentru români numele de țințari n-are nici un înțeles, iar kutzovlahi, români șchiopi, e un
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
trecere astăzi la Viena și mai cu seamă la Pesta. Dar e cu neputință să nu atingă adânc sentimentul național al mai marei majorități a românilor și, precum observă aproape unanimitatea presei române, acuzarea de "șovinism " este cu atât mai stranie cu cât vine de la un maghiar, de la reprezentantul națiunii celei mai șoviniste ce există în lume. Dar mai important pentru români este că li se declară că recunoașterea independenței lor i-a lipsit de protecțiunea Europei. Astfel n-a fost
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
vederi, pe cari le împărtășește și împăratul, foaia oficială a Imperiului și a Prusiei publică un edict al împăratului cu data de 4 ianuarie, contrasemnat de principele de Bismarck și adresat cabinetului întreg. Iată ce zice acest edict, în adevăr straniu pentru datinele unei țări constituționale: Dreptul regelui de a conduce după cum va crede mai bine de cuviință guvernul și politica Prusiei a fost mărginit prin Constituție, dar n-a fost abrogat. Actele guvernamentale ale regelui au nevoie de contrasemnătura unui
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
se 'ntreabă cine a încurajat pe Pietraru și pe complicii lui la complotarea și executarea atentatului. El apelează la toate partidele, la toți cetățenii, pentru a-l descoperi pe acel cineva, căci, zice el, societatea toată e 'n primejdie. Ce straniu spectacol! D. C. A. Rosetti, marele agitator, devenit om al ordinei. Când dracu 'mbătrînește se face sihastru. Cum, d-le prezident al Camerei, d-ta, care ai organizat atâtea comploturi și revoluții de cari te mândrești, chemi lumea în ajutor
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
scriitorului Ken Kesey (vezi KESEY, KEN), autorul celebrului roman One Flew Over the Cuckoo's Nest. Kesey fusese voluntar în experimentele pe care serviciile secrete le organizau pentru evaluarea și exploatarea efectelor drogurilor. Experiența i-a folosit pentru crearea perspectivei stranii prin care amerindianul Bromden, personaj și narator în roman, vede spitalul și lumea în ansamblu. Zbor deasupra unui cuib de cuci (1962) a devenit best-seller și unul din cele mai bune exemple de cult fiction (vezi CULT FICTION). Cu banii
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
a copilului la unitatea în diversitate a misterelor naturii. Volumul Words for the Wind (vorbe pentru vânt), 1958, arată o depășire a spațiului poetic tipic creației timpurii, criticat de Kenneth Burke, prin sintagma de "radicalism vegetal", pentru incursiunea solipsistă în strania lume a serelor, în defavoarea explorării altor relații umane decât cele ale fiului pierdut (vezi Burke în Sullivan: 91). Noua, și tânăra, soție (Beatrice O'Connell) este the other în poezia cu același nume, în raport cu care încearcă să se definească, oarecum
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
a dialoga cu alte inner selves. Acest language este o rostire și o expresie a unor imagini ce vin din subconștient, proces pe care ea îl vede ca fiind echivalent cu cel al imaginației creatoare, generând o poezie de asociații stranii, neconvenționale, ce sondează și răscolește cele mai ascunse unghere ale spiritului. Este un limbaj condensat, indirect, în care breșele și nerostitul trebuie să fie luate în considerare în egală măsură cu expresia propriu-zisă, consideră D.W. Middlebrook (Middlebrook, 1993: 486
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
the lover, and the poet/ Are of imagination all compact". De altfel, primul volum al său, publicat în 1960, To Bedlam and Part Way Back (spre balamuc și înapoi, pe jumătate), arată aceste legături încă din titlu. Pe lângă descrierea lumii stranii a spitalului (un cuckoo's nest, ca să folosim vorbele lui Ken Kesey, care urma să își publice curând faimosul roman), colecția dezvoltă tema autodefinirii unei persoane marcate de diferență (cu câțiva ani înaintea exploziei de identity politics în America), o
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
decedat să călătorească singur în dric, merge în compania cuiva, probabil soțul, spre mare și soare. Între timp, cei plecați de pe această lume, aflați într-un cimitir aproape de țărm, zac fără pantofi în corăbiile lor de piatră. În această imagine stranie, coșciugul este văzut ca o navă pe care se îmbarcă decedații în lunga lor călătorie staționară prin eternitate. Adevărul pe care ei îl știu navighează în liniște împreună cu ei. Al treilea volum, Live or Die (să trăiești sau nu) i-
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
păpuși inert ascultătoare. Cuvintele au viața lor, pe care și-o cer și și-o creează. Cuvântul dansator descătușat avea să sară dintre rânduri, să spargă fraza ca pe o nucă de cocos. Laptele scurs va dărui gustul unor ținuturi stranii, în care etimologia și sintaxa mediocru utilitariste nu și-ar mai avea loc”. Sau: „Verbele descojite de simbol capătă adevărata vitalitate. În afară de asta, cuvintele sunt intraductibile. Există, pentru noi, o savoare aproape senzuală a îmbrățișării, în ciuda sensului, a cuvintelor. ș
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu mai simți decât spațiul, te mănâncă urâtul în spațiu. Iar când o persoană te urăște, tot spațiul din jurul ei devine neplăcut, insuportabil, că nu mai știi unde să fugi, ca să scapi de iradierea prezenței ei insuportabile"50. Reflecția e stranie și unică în felul ei, fiindcă urâtul, ca manifestare a angoasei, n-a fost pus de gânditori pe seama spațiului, ci întotdeauna a timpului. Iată un argument că Părintele Stăniloae vede spațio-timpul ca pe o singură formă mundană cu două fețe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Deja diavolul trona în Biserică. Iar masoneria își va lua misiunea să aducă în lume Lumina în locul religiei. Așa începe Lucifer să treacă drept Dumnezeu. Gloria secolului al XVIII-lea este de a fi al Luminilor. Una din cele mai stranii răsturnări din istoria lumii, încât secolul cel nou se ridică împotriva lipsei de lumină, ajungând să numească evul mediu creștin drept obscurantism, adică înăbușitor de lumină în lume! Când ne gândim la lumea-lumen din teologia creștin-ortodoxă a Părintelui Stăniloae, conchidem
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și șansa ajungerii la adevăr este o faptă similară cu decizia învingătorului de a hotărî de unul singur "adevărul" istoriei. Ba, după bănuiala mea, între unidimensionalitatea istoriei dictate de învingător și haosmosul complicat de multiplicitatea povestirilor despre istorie există o stranie complicitate, care constă în ocultarea adevărului, ocultare începută chiar cu ocultarea lui Dumnezeu și a diavolului. Când Vattimo și comilitonii echivalează fundamentul din metafizicile tradiționale cu Dumnezeu, ei comit cea mai mare diversiune din istoria gândirii umane. Asta înseamnă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
române". Interesant că opțiunea lui Nietzsche pentru epigon vine din dialectica eternei reîntoarceri, care abandonează, totuși, ideea hegeliană de progres. Știut e că și Eminescu e un antihegelian, dialectica lui fiind, în realitate, o antitetică. E una dintre acele întâlniri stranii dintre Eminescu și Nietzsche, dovadă că ei gândeau la fel, dar în ecuații ontologice total diferite. O "ecuație" sofistică, la Nietzsche, în spiritul adevărului, la poetul nostru. "Filosofia dimineții" la german (a lui Eminescu putând fi calificată drept o "filozofie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să vorbească astfel despre statul român, fiindcă n-ar avea nici o legitimitate în realitatea statului român, unul dintre cele mai slabe din lume, lipsit de o conștiință națională. Justiția coruptă până în măduva oaselor, ignorarea legilor, supraabundente și labirintice, religiozitatea demagogică (stranie formă fără fond), pletora politicienilor egoiști și oligarhi, sărăcia și dezordinea morală a populației, căutarea de slujbe umile pe alte meleaguri, scăderea dramatică a natalității, bolile care bântuie și multe altele, fac ridicolă orice mândrie națională românească, iar adoptarea disprețului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și de creație culturală ale națiunilor care o compun. Or, tot ce a năpăstuit până azi națiunile Europei a venit din trădarea creștinismului ei, care înseamnă comunitate dialogică, înainte de a fi "ontologică", așa cum a arătat cu luciditate teologală Părintele Stăniloae. Straniu e că tocmai acest fundament dialogic creștin este ocultat de arhitecții Noii Europe și asta s-a văzut clar din proiectul definitivat al Constituției Europene, când recunoașterea temeliei creștine a Uniunii a fost eliminată, la insistențele Franței 164, în pofida insistențelor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e adevărul, conchide Eminescu: "Adevărul este negativ"176. De aici, însă, postmodernii ajung la ideea nefericită că forma poate subzista prin sine, ca joc, simplu fapt de limbaj, căci gestul lor de a se lepăda de metaforă echivalează cu o stranie împietrire în metaforă. De aici și scepticismul, pragmatic, al unui Rorty, pe urmele lui Wittgenstein, în formele artei cuvântului. Oare kitsch-ul adorat de postmoderni ce-i dacă nu încremenire în formă? Aici, geniul lui Eminescu vine să răstoarne o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Schimbarea e comparată cu aceea remarcată de Ch. Dickens printr-o frază de la începutul prozei Povestea celor două orașe, având ca temă Parisul Revoluției Franceze: "Erau cele mai bune timpuri, erau cele mai rele timpuri". Ray pornește și el de la strania contradicție dintre cuceririle modernității asociate cu o degradare planetară a mediului și cu multe alte nenorociri, încât contradicția făcea din această perioadă istorică, dincolo de splendidul ei progres, "una incomparabil de periculoasă", provocând un sentiment de apocalipsă mai grav decât la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nouă este transmodernistă, femeile fiind de două ori mai receptive decât bărbații la noutate. Transmodernismul ar cunoaște două aripi: Core Cultural Creatives și Green Cultural Creatives. În alte cuvinte, "esențialiștii" și "ecologiștii". Primii sunt concentrați spre psihologie, spiritualitate, exotic și straniu, spre idei noi, spre probleme sociale și feministe, fiind gânditori de "graniță" (leading edge), topos în care se produc schimbările. Statistic, sunt 10,6% din populația adultă (20 de milioane), dintre care 33% bărbați și 67% femei. "Verzii" (13%, 24
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este modernitatea cu corolarul ei postmodernist. Ceea ce face, de fapt, Zerzan este o proiecție paramodernistă radicală, pe care tot el o combate la modul hipercriticist. Căderea în reprezentare este căderea în limbaj, în simbol. Contestând limbajul, Zerzan comite cea mai stranie negare a omului, în ultimă instanță, negare până la care nici o avangardă n-a reușit să ajungă. Deosebirea e și în aceea că avangardele nu căutau soluții mântuitoare, rezumându-se la deconstrucție violentă a tradiției, pe când Zerzan caută în preistorie o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numerică din filosofia budistă. Arheul e chiar transfinitul ființei-ca-ființare, fiindcă în el se cuprind toți oamenii trecuți, prezenți și viitori. O mulțime transfinită. Arheul poate fi deopotrivă Adam, fiecare dintre noi și Dumnezeu-persoană. Sau Alef. (D-l Negoiță face observația stranie, dar profundă și adevărată, că din pricina lui Alef Borges n-a primit premiul cel mare rezervat lui Mango!). Arheul e spirit și materie deopotrivă. Mihai Drăgănescu a putut să-l identifice cu conceptul central al filosofiei sale din Ortofizica (1985
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în ultimele decenii de viață să creeze o mentalitate transmodernă prin "școala de la Păltiniș", el n-a fost suficient înțeles tocmai de discipoli. Gabriel Liiceanu a făcut să planeze asupra gândirii lui Noica, după 1989, o ambiguitate dintre cele mai stranii, cu o "apărare-compromițătoare", dacă mă pot exprima astfel, lăsându-se impresia unui filosof anacronic prin "naționalismul" său, prin pariul tradiției și printr-o închipuită "antieuropenitate". Nu mai vorbesc de învinuirea de "pactizare" cu comunismul, rezultată, după unii, și din cartea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Pentru antologia la care mă refer, nu întâmplător autorul a ales titlul Nu-i mai ajunge sufletului..., poem din care și citez: "Nu-i mai ajunge sufletului, nu, / să zică: ție, tine, te și tu, / încât îmi pare, în secunde stranii, /că-n tine-mi orele și anii, / iar tu, din tot mai slaba-mi ezitare, / îți crești din mine propria-ntrupare. / Găsim în celălalt un elizeu: / ești clipa ta venind în timpul meu, / pierd pân' și restul ce mă face parte, / îți
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
într-o desfășurare încheiat-deschisă, ca în Hegel. Le unește ritmul, adică dorul care ia substanța delirului esențial, cum l-a numit Ioan Petru Culianu, referindu-se la marii scriitori moderni James Joyce și William Faulkner. Dorul se înfășoară într-o stranie logică a ambiguității pe care a riscat-o enorm Victor Teleucă în cele 300 de pagini ale ciudatului său poem din fragmente "eteroclite". Nicăieri nu am întâlnit atâtea afirmații autonegatoare ca în Ninge la o margine de existență, marginea marginii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]