9,812 matches
-
ascensiunea actului, se retrase la timp cu multă dibăcie, neliniștită spontan, la gândul consecințelor ce ar fi putut rezulta prin fecundare. Ferdinand Sinidis deveni abătut. O neliniște supărătoare pentru mine îi trăda nervozitatea. Mă privi deodată ursuz și degetele îi tremurau, așa cum ridicase o mână, cu arătătorul întins, ca pentru a-mi arăta ceva, inexistent de altfel. ...„Era o vreme, începu el, când primele frunze desprinse din castanii bulevardelor marilor orașe europene îmi aduceau, o dată cu o insuportabilă nostalgie, și dorul tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ușile prin întuneric, înjurând birjărește, ca la mine acasă, în zilele când voi avea chef de „hâc” și de „scârț!”. Ferdinand Sinidis părea foarte supărat. Observai această bruscă schimbare, după întunecarea chipului, și mai cu seamă după felul cum îi tremurau genunchii. Făcu eforturi să se calmeze și vorbi destul de liniștit, în aparență: ...Al doilea prieten trăiește mereu lângă mine deși moartea l-a înghețat, urmă el, cu resemnare. Din faimoasa falangă a scriitorilor lirici germani, din ultimele două decenii, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
critică literară, cât de abilă ar fi ea făcută? Dar H. Bonciu e și un mare artist. El știe cum să alterneze umbrele și luminile, și care sunt cuvintele care sugerează și desprind melancolii. H. Bonciu poate să facă să tremure atmosfera pe care ți-a dăruit-o, chiar după ce s-a terminat ultimul rând. Și să rămână concis, nuanțat, să te oblige să rămâi tot timpul atent. Galeria lui de portrete te invadează cu o viață certă. Anton Holban Adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prin mulțime, ca două torpile ce trebuiau să atingă o țintă mare și lânoasă. Polițistul se năpusti asupra pungii în care își ținea Ignatius partiturile. — Ai vreo legitimație, dom’le? îl întrebă el pe Ignatius cu o voce în care tremura speranța că acesta nu avea nici o legitimație oficială. — Cum? Ignatius privi în jos spre insigna de pe șapca albastră. Cine ești dumneata? — Arată-mi permisu’ de conducere. — Nu sunt conducător auto. Vrei, te rog, să pleci de aici? O aștept pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
zile. Ecranul lat se lumină apoi într-o realizare tehnicoloră, leul scoase un răget, și titlul filmului proiectat apăru pe ecran în fața ochilor săi miraculoși, și albaștri și galbeni. Chipul îi încremeni și punga de floricele din mână începu să tremure. La intrarea în sală, își legase cu grijă clapele șepcii în vârful capului și acum notele stridente care ieșeau din mai multe difuzoare, îi luau cu asalt urechile neacoperite. Ascultă muzica, descoperind două cântece populare care îi displăceau în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
întrebă o voce răgușită de femeie. Ce faci, fetițo? Sunt Santa Battaglia. — Tu ce faci, drăguțo? — Sunt ruptă de oboseală. Tocma’ am sfârșit de desfăcut patru duzini de scoici, afară, în curtea din spate, o informă Santa cu vocea ei tremurată de bariton. I-al naibii de greu, zău, trebe să dai cu cuțitu-n ele cât poți. — Nici n-aș încerca să fac așa ceva, spuse sincer doamna Reilly. — Mie-mi place. Cân’ eram mică, mă punea maică-mea să i le desfac. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-i ajuți pe acești oameni? — Să-i ajut? întrebă șeful de birou cu voce speriată. Despre ce vorbești, domnule Reilly? — Vorbesc despre crima împotriva societății, de care te-ai făcut vinovat. — Cum? buza de jos a domnului Gonzalez începu să tremure. La atac! strigă Ignatius către batalion. Omul acesta nu știe ce-i mila. — Da’ nu l-ai lăsat să zic-o vorbă, remarcă una dintre femeile îmbufnate care țineau cearșaful. Dă-i voie Iu’ domnu’ Gonzalez să vorbească. — La atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mongoloizilor, vorbiți într-adevăr despre mine? — Lasă-l în pace, spuse cineva. Nu vezi ce ochi are? Ce nu-i în regulă cu ochii mei? întrebă Ignatius amenințător. — Hai să plecăm de aici. Chiar vă rog, spuse Ignatius, cu buzele tremurând și își mai prepară un crenvurșt ca să-și liniștească sistemul nervos. Cu o mână nesigură duse la gură cârnatul învelit în plastic roșu și băgat în chiflă și-l dădu gata din două înghițituri. Mestecatul era ca un masaj pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sigur că pisica nu este nedreptățită. Spune-mi, te rog, domnule, ai de gând să mă hărțuiești astfel la infinit? Nervii mei sunt într-o stare jalnică. Când mi-ai controlat unghiile, sper că ai observat cât de îngrozitor îmi tremură mâinile. Nu mi-ar plăcea să intentez proces Paradisului Vânzătorilor, cerându-i să-mi plătească tratamentul psihiatric. Nu știu dacă v-am informat că nu sunt asigurat pentru caz de spitalizare. Paradisul Vânzătorilor este, firește, o instituție prea paleolitică pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de-a face, Mancuso? Cu bătrâne care merg singure-n localuri un’ se face striptease, cu mătuși? Faci cumva parte dintr-o asociație de femei, sau ceva de-alde astea? Vino-ți în fire. Sergentul privi cercetător trupul pirpiriu care tremura în urma unei tuse periculoase. Nu dorea să fie responsabil de moartea cuiva. Era mai bine să-i fixeze lui Mancuso o perioadă de încercare și apoi să-l arunce afară din poliție. Foarte bine! Nu te mai duce la toaleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și gangsteri ca cel de colo. — Îî? făcu Zalatimo, simțind că se vorbește despre el. — Ești un om bolnav, țipă doamna Levy la soțul ei. — Liniște! — Și nici mie n-o să-mi meargă mai bine. Pleoapele acvamarin ale doamnei Levy tremurau. Ce se va alege de mine? Și așa viața mea a fost distrusă. Acum ce se va întâmpla? Va trebui să scormonesc în lăzile de gunoi, să mă țin după marinarii din flotă. Mama mea avea dreptate. Liniște, porunci domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
șeful de birou ale cărui buze se albiseră. Nu știu absolut nimic, răspunse cu voce slabă Gonzalez. E prima dată când văd scrisoarea asta. — Tu ești cel care scrie aici corespondența. — Pe asta n-am scris-o eu. Buzele îi tremurau. N-aș face eu așa ceva întreprinderii Levy Pants. — Nu. Știu că n-ai face. Domnul Levy încercă să se concentreze. Dar cineva a vrut serios să ne-o coacă. Domnul Levy se duse la fișiere, îl împinse la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
știe nici măcar ce scrisori se expediază de aici. Hai să mergem, doctore Freud. — Uită-te la tine cât ești de liniștit. Nici nu-ți pasă că Abelman ar fi gata să ne jupoaie de vii, dacă vor putea. Pleoapele acvamarine tremurară. Nu încerci să dai de idealist? — Altă dată. Mi-a ajuns pentru o zi. — Între timp, Abelman a pus Scotland Yardul pe urmele noastre. — Reilly nici măcar nu-i acasă. Domnul Levy nu avea chef să vorbească din nou cu femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de profesionist a unui decorator gonise orice urmă de stafie a burgheziei franceze care mai bântuise poate zidurile groase de cărămidă ale clădirii. Exteriorul era vopsit într-un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre casă, reflexele luminii lor de chihlimbar unduind în emailul negru al porții și al obloanelor. Sub ambele felinare, pe dalele cu care era pavată aleea, se vedeau ghivece vechi, de plantație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de păianjeni. Sper că ai asigurările necesare. În caz contrar, s-ar putea să pierzi proprietatea aceasta flamboaiantă când avocatul meu va sfârși cu tine. Dorian se lăsase jos, în genunchi și făcea vânt cowboy-ului ale cărui pleoape începuseră să tremure. — Convinge-l să plece, Dorian, suspină cowboy-ul. Aproape că m-a omorât. — Mi-am închipuit că ești altfel. Amuzant, șuieră Dorian spre Ignatius. Dar în realitate s-a dovedit că ești lucrul cel mai îngrozitor care a intrat vreodată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tocmai venea spre el. Auzi mai întâi țipetele oamenilor de pe trotuar. Apoi auzi scrâșnetul roților și bubuitul frânelor și când ridică privirea fu orbit de lumina farurilor, aflate la vreun metru de ochii lui. I se păru că lumina farurilor tremură și începe să pălească, apoi leșină. Ar fi căzut chiar în fața autobuzului, dacă Jones n-ar fi sărit în mijlocul drumului și n-ar fi tras cu mâinile lui mari de halatul alb. Ignatius căzuse astfel pe spate și autobuzul, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Bun venit Înapoi la treabă! Polițistul tinerel ieși clătinându-se din cort și, lipăind prin mocirlă, i se alătură lui Logan sub stejarul răsucit. Părea să aibă aceeași stare de spirit ca Logan. Doar că mai rea. — Isuse, spuse polițistul tremurând și Își Înfipse o țigară În gură, ca și cum aceasta ar fi fost singurul lucru care Îi ținea capul la un loc. După ce se gândi câteva clipe, Îi oferi una și detectivului, dar Logan Îl refuză. Polițistul ridică din umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
scobit În cur aiurea și l-ați fi găsit atunci când a dispărut, nu ar fi mort acum! Trei luni! Consiliera pe probleme de familie Începu să facă fluture din mâini, Îndemnând la calm, dar domnul Reid o ignoră cu desăvârșire. Tremura de furie, iar lacrimile Îi inundaseră ochii. — Trei! Luni! Nenorocite! Logan Își ridică mâinile. — Gata, domnule Reid, calmați-vă, bine? Știu că sunteți supărat... Lovitura nu ar fi trebuit să Îl ia prin surprindere pe Logan, dar o făcu. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
De trei ore! I-am mai spus o dată! Agită o mână cu unghiile roase În direcția lui Watson. — Doar știe cât Îmi fac griji pentru el! Nu ar Întârzia așa de mult! Nu ar face așa ceva. Buza de jos Îi tremura și ochii i se umplură iar de lacrimi. — De ce sunteți aici și nu Îl căutați? Avem mașini de patrulă și polițiști care chiar acum vă caută copilul, doamnă Erskine. Acum am nevoie să Îmi spuneți ce s-a Întâmplat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nu poți să zici că n-au unde să-I bage! Vorbea despre Craiginches, Închisoarea cu ziduri groase aflată la o aruncătură de băț de casă. Elisabeth Erskine acceptă cana cu ceai cu lapte de la prietena ei, Însă mâinile Îi tremurau atât de tare Încât lichidul dădea pe dinafară. Privi cum picăturile se absorbeau În covorul albastru-deschis. — Ăăă... Se opri și Își trase nasul. Nu aveți vreo țigară, nu? Eu... Eu m-am lăsat când am rămas Însărcinată cu Richie... — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
umedă și cu mult vânt ca asta. Aici sus, pe Doonies Hill, ploaia era cumplit de rece. Stropii loveau cu zgomot tabla mașinii, iar rafalele de vânt mișcau dintr-o parte În alta vechiul Vauxhall, făcându-l pe Logan să tremure deși radiatorul era dat la maximum. Atât el, cât și Watson, erau uzi până la piele. Ploaia nu se sinchisise de gecile lor de poliție „impermeabile“, le Îmbibase pantalonii cu apă și li se strecurase În pantofi. Și Dumnezeu mai știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
despre ce era vorba. Chipul tânărului agent, Îmbujorat la Început, căpătă cu rapiditate o expresie de groază și un colorit mai degrabă cenușiu. — În regulă, spuse Insch Într-un final, Încuviințând din capul lui mare și chel către agentul care tremura din toate Încheieturile. Du-te afară și așteaptă. Steve Stripperul se târî afară, cu capul În pământ, arătând de parcă ar fi fost pălmuit. După ce ușa se Închise, Insch Îi făcu semn lui Logan. — Am o treabă specială pentru tine În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
moarte pocneau sub picioare. Undeva, pe la grajdul numărul doi, Logan se răzgândise: Insch nu era cineva care Îl pedepsise pe bețivul de Steve ca la carte, ci un ticălos fără milă. Deschiseră și verificară fiecare clădire, iar stomacul lui Logan tremură de fiecare dată când agentul Steve reușea să deschidă o ușă. După ce ceea ce păruse o săptămână de greață și Înjurături, se opriră afară, sprijiniți de un zid care se sfărâma. Cu vântul În față. Cu genunchii Încleștați și respirând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
el. — De ce nu-l mai caută? Avea fața palidă și aspră, iar barba crescută Îi dădea un aspect și mai posomorât. — E Încă acolo! De ce nu-l mai caută? Logan Îl pofti Într-una din micile Încăperi de la recepție. Bărbatul tremura, ud leoarcă. — De ce nu-l mai caută? — L-au căutat toată ziua, domnule Lumley. Acum e prea Întuneric să se mai vadă ceva afară... Trebuie să mergeți acasă. Lumley Își scutură capul și stropi mici de apă zburară din părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să fie ca alți copii. Logan apăsă Întrerupătorul, scufudând bucătăria În Întuneric. Fără lumina care transforma fereastra În oglindă, reușea să vadă afară, În grădina din spate. Cei doi polițiști pe care-i trimisese să supravegheze În spate erau acolo, tremurând În ploaia rece. Într-un colț era o magazie. Zâmbind, aprinse la loc lumina, și toată lumea Își feri ochii. — Ce e? — Haide, spuse el, apucându-l pe Darren de guler, hai să aruncăm o privire În magazie. Dar Richard Erskine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]